logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Fotbal/Moartea lui Maradona: Justiţia a convocat experţi pentru a stabili eventuale responsabilităţi

Image

Procurorul însărcinat cu ancheta privind uciderea din culpă în cazul morţii lui Diego Maradona va convoca pe 8 martie o comisie medicală de experţi pentru a stabili dacă pot fi reţinute responsabilităţi legate de decesul fostului mare fotbalist argentinian, transmite AFP.

Comisia va fi alcătuită din nouă experţi oficiali, printre care medicii legişti care au efectuat autopsia şi specialişti din diverse discipline medicale, a indicat biroul procurorului din San Isidoro, o suburbie a capitalei Buenos Aires.

Justiţia argentiniană încearcă să stabilească dacă a existat o eventuală neglijenţă sau imprudenţă în ceea ce priveşte tratamentul medical administrat lui Maradona.

Diego Armando Maradona, în vârstă de 60 ani şi suferind de probleme legate de dependenţa de alcool, a fost internat într-o clinică din oraşul La Plata, pe 2 noiembrie 2020, din cauza anemiei şi a deshidratării, iar o zi mai târziu a fost transferat la un sanatoriu din oraşul Olivos, în regiunea Buenos Aires, unde a fost operat pentru un hematom subdural la cap.

Pe 11 noiembrie, el a fost externat din sanatoriu, însă sub supraveghere la domiciliu pentru continuarea tratamentului. În acest scop, el s-a mutat într-o casă dintr-un cartier privat de la periferia capitalei Argentinei, unde a încetat din viaţă pe 25 noiembrie, în urma unui stop cardiac.

Ancheta i-a vizat iniţial pe neurochirurgul Leopoldo Luque şi psihiatra Agustina Cosachov. Ea a fost extinsă la un psiholog şi doi infirmieri (un bărbat şi o femeie) care erau la căpătâiul lui Maradona, iar de acum sunt cercetate şi alte două persoane: coordonatorul acestor infirmieri şi un medic coordonator al spitalizării la domiciliu. Ultimii doi vor fi audiaţi prima oară joi.

Au fost de asemenea convocate joi, pentru a fi audiate, două din fiicele lui Maradona, Gianinna (31 de ani) şi Jana (24), ale căror declaraţii indicându-l pe Leopoldo Luque drept responsabil pentru deteriorarea stării de sănătate a tatălui lor au declanşat procedura judiciară.

După ce a fost vizat în cadrul acestei anchete, Leopoldo Luque s-a apărat invocând eforturile sale pentru a ajuta "un pacient dificil".
AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 8

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Sport Extern 14-06-2025 11:50

Fotbal: Cupa Mondială a Cluburilor, o 'mare oportunitate' pentru Inter Miami, spune antrenorul Mascherano

Noua Cupă Mondială a Cluburilor, la care participă 32 de echipe, este 'o mare oportunitate pentru Inter Miami de a se face cunoscută în plan internațional', a declarat antrenorul Javier Mascherano înaintea meciului care va deschide competiția, contra lui Al Ahly, duminică dimineață, scrie AFP. 'Probabil vom juca în cea mai importa

Sport Extern 14-06-2025 11:04

Judo: Japonezul Ryuju Nagayama, campion mondial la categoria 60 kg

Medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Paris de vara trecută, japonezul Ryuju Nagayama a câștigat primul său titlu mondial la vârsta de 29 de ani, vineri seara, la Campionatele Mondiale de Judo de la Budapesta, la categoria 60 kg, scrie AFP. Câștigând cu greu primul său meci, Nagayama și-a dominat ulterior adversarii, iar în

Sport Extern 14-06-2025 10:18

Rugby: Prima ligă engleză se va numi 'Gallagher Prem' din sezonul viitor

Premiership - prima ligă valorică a rugby-ului englez - va deveni 'Gallagher Prem' în sezonul viitor, pentru a 'sublinia caracterul fizic și intensitatea ligii', scrie BBC. Rebranduirea va include un nou logo, pe fond portocaliu, care va fi dezvăluit fanilor înainte de finala campionatului, de sâmbătă seara, dintre Bath și Lei

Sport Extern 14-06-2025 08:52

Auto-F1: George Russell, cel mai rapid în a doua sesiune de antrenamente premergătoare Marelui Premiu al Canadei

Pilotul britanic George Russell (Mercedes) a realizat cel mai rapid timp vineri seara, în cea de-a doua sesiune de antrenamente libere premergătoare Marelui Premiu al Canadei la Formula 1, pe circuitul Gilles-Villeneuve (4,361 km) din Montreal, scrie AFP. Britanicul i-a devansat pe compatriotul său Lando Norris (Mc Laren) și pe tânărul său coe

Sport Extern 13-06-2025 23:45

Lupte: Valia Georgiana Hărșan, medaliată cu aur la Europenele Under-17

Sportiva română Valia Georgiana Hărșan a cucerit medalia de aur la cat. 40 kg, vineri seara, la Campionatele Europene de lupte Under-17 de la Skopje (Macedonia de Nord), după ce a învins-o în finală pe estoniana Polina Timsina. Joi, Hărșan a trecut în preliminarii de belarusa Sviatlana Trukșanina, în sferturi a c&

Sport Extern 13-06-2025 20:46

Fotbal: West Ham nu poate plăti banii pentru Vlasic din cauza sancțiunilor asupra Rusiei

Zece milioane de dolari datorate clubului ȚSKA Moscova de către formația engleză de fotbal West Ham United rămân neplătite pe fondul sancțiunilor financiare impuse de guvernul britanic din cauza invaziei ruse în Ucraina, conform Associated Press. Clubul ȚSKA Moscova a menționat, vineri, că va ataca decizia la Curtea Supremă din Elv

Sport Extern 13-06-2025 19:40

Tenis: Ben Shelton, adversarul lui Zverev în semifinale la Stuttgart (ATP)

Jucătorul american de tenis Ben Shelton (12 ATP, favorit nr. 3) va fi adversarul principalului favorit, germanul Alexander Zverev (3 ATP), în semifinalele turneului ATP 250 pe iarbă de la Stuttgart (Germania), dotat cu premii totale de 751.630 de euro. Vineri seara, Shelton a trecut în sferturi, în două seturi simetrice, 6-4,

Sport Extern 13-06-2025 19:39

Tenis: Madison Keys s-a calificat în semifinale la Queen's (WTA)

Jucătoarea americană de tenis Madison Keys, numărul 8 mondial, s-a calificat în semifinalele turneului WTA 500 de la Queen's Club din Londra, dotat cu premii totale de 1.415.000 de dolari, vineri, după ce a trecut de rusoaica Diana Șnaider (12 WTA) în trei seturi, 2-6, 6-3, 6-4. Dominată în primul set, americanca a reușit

Sport Extern 13-06-2025 19:09

Tenis: Gabriela Ruse a învins-o pe Bianca Andreescu și s-a calificat în semifinale la 's-Hertogenbosch (WTA)

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse s-a calificat în semifinalele turneului WTA 250 pe iarbă de la 's-Hertogenbosch (Olanda), dotat cu premii totale de 239.212 euro, vineri, după ce a învins-o pe candianca de origine română Bianca Andreescu cu 6-2, 6-4. Ruse (27 ani, 80 WTA), venită din calificări, s-a impus du

Sport Extern 13-06-2025 18:42

Ciclism: Tadej Pogacar a câștigat etapa a 6-a a cursei Criterium du Dauphine și este noul lider la general

Ciclistul sloven Tadej Pogacar (UAE Emirates) a câștigat en solitaire etapa a 6-a a cursei Criterium du Dauphine, desfășurată vineri între Valserhone și Combloux, pe distanța de 126,7 kilometri, și este noul lider la general, informează AFP și EFE. Tadej Pogacar a trecut linia de sosire cu timpul de 2:59:46, cu o medie de 42,3 km/h

Sport Extern 13-06-2025 17:09

Fotbal: Alexandru Tudorie a marcat pentru Wuhan Three Towns, în China

Atacantul român Alexandru Tudorie a marcat un gol pentru Wuhan Three Towns, care a învins-o pe Qingdao Hainiu cu scorul de 2-0, vineri, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii chineze de fotbal. Tudorie a deschis scorul în min. 12, iar brazilianul Gustavo Sauer a închis tabela (32).

Sport Extern 13-06-2025 16:41

Fotbal: Cristian Chivu a condus antrenamentul lui Inter Milano de vineri

Antrenorul român Cristian Chivu a condus antrenamentul noii sale echipe, Inter Milano, vineri, la Los Angeles, în pregătirea meciurilor de la Cupa Mondială a Cluburilor, așteptând revenirea tuturor jucătorilor care aveau angajamente internaționale, precum argentinianul Lautaro Martinez, căpitanul și cel mai bun jucător al formației, scrie EFE.

Sport Extern 13-06-2025 16:30

Tenis: Taylor Fritz și Felix Auger-Aliassime vor fi adversari în semifinalele turneului de la Stuttgart (ATP)

Americanul Taylor Fritz, locul 7 în ierarhia tenisului masculin, și canadianul Felix Auger-Aliassime vor fi adversari în semifinalele turneului ATP 250 pe iarbă de la Stuttgart (Germania), dotat cu premii totale de 751.630 de euro, transmite AFP. Vineri, în sferturi de finală, Taylor Fritz a trecut de ungurul Marton Fucsovics

Sport Extern 13-06-2025 14:06

Fotbal: Bayer Leverkusen a acceptat o ofertă de 116 milioane de lire sterline de la Liverpool pentru Wirtz

Mijlocașul ofensiv german Florian Wirtz, 22 ani, a devenit jucătorul echipei de fotbal FC Liverpool, după ce Bayer Leverkusen a acceptat ultima ofertă a campioanei Angliei, de 116 milioane de lire sterline (136,5 milioane de euro), scrie Reuters. Primele două oferte ale ''cormoranilor'', a doua în valoare de 113 milioane

Sport Extern 13-06-2025 12:28

Fotbal: Cluburile nord-americane au investit 10 miliarde dolari de la înființarea MLS

Cluburile nord-americane de fotbal au investit peste 10 miliarde de dolari în stadioane și baze sportive de la înființarea Major League Soccer în 1994, iar cele 30 de francize ale sale au o valoare combinată de 21 de miliarde de dolari, se arată într-un comentariu al EFE. Aproape de startul Cupei Mondiale a Cluburilor FIFA, și la doar u