Fotbal: Kyril Louis-Dreyfus, noul preşedinte al clubului Sunderland, la doar 23 de ani
Kyril Louis-Dreyfus, fiul fostului proprietar al clubului Olympique Marseille, a devenit joi, la vârsta de 23 de ani, cel mai tânăr preşedinte al unui club de fotbal din Anglia, completând astfel achiziţionarea clubului Sunderland, care evoluează în eşalonul trei, informează AFP.
Tranzacţia a fost finalizată după acordul English Football League (EFL), organismul care patronează campionatele profesioniste din diviziile inferioare ale fotbalului englez.
Fiul lui Robert Louis-Dreyfus a început preluarea controlului clubului în decembrie, după anunţul privind cumpărarea echipei, şi şi-a făcut apariţia săptămâna trecută după meciul pierdut cu 1-2 în faţa formaţiei Shrewsbury.
"Sunt mândru să devin un apărător al acestui club foarte iubit, dar sunt conştient de responsabilităţile importante pe care această funcţie le reprezintă", a afirmat el, spunând că este încrezător că va pune "bazele unei echipe solide, care să aibă succes pe termen lung".
Fostul proprietar al clubului Sunderland, Stewart Donald, şi-a păstrat o parte minoritară din capital. El nu a reuşit să redreseze clubul după retrogradarea în al treilea eşalon (League One) în 2018, la doar un an de la retrogradarea din Premier League.
Câştigătoare a Cupei Angliei în 1973, Sunderland evoluase timp de zece sezoane în Premier League.
Sunderland ocupă locul 7 în League One, la doar un punct de ultimul loc de baraj pentru promovare şi speră să promoveze în sezonul viitor în Championship (liga a doua).
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Kenan Yildiz (Juventus) a fost supus unei operații și va fi indisponibil trei luni
Tânărul mijlocaș ofensiv turc al echipei de fotbal Juventus Torino, Kenan Yildiz, a fost supus luni unei intervenții chirurgicale la picior, în orașul german Augsburg, și va absenta de pe teren timp de trei luni, a anunțat clubul său, informează agenția ANSA. Elegantul conducător de joc a suferit o intervenție chirurgicală de osteosinteză pe
Fotbal: Karim Benzema s-a despărțit după șase luni de clubul Al-Hilal
Atacantul francez Karim Benzema pleacă de la Al-Hilal la șase luni de la sosirea sa și cu aproape un an înainte de expirarea contractului, valabil până în iunie 2027, a anunțat luni clubul saudit de fotbal, citat de AFP. 'Al-Hilal ține să salute contribuția lui Karim Benzema din perioada petrecută la echipă, precum și profesionalismul, an
UPDATE Fotbal: Lionel Messi și-a anunțat retragerea de la naționala Argentinei
Fotbalistul Lionel Messi și-a anunțat pe Instagram retragerea din echipa națională a Argentinei, la doar câteva săptămâni după înfrângerea suferită de echipa 'albiceleste' în finala Cupei Mondiale și după decesul tatălui și impresarului său, Jorge Messi, informează AFP. 'A trecut ceva timp de la finală și, după ce am r
Fotbal: Liga engleză, dezamăgită de UEFA din cauza suprapunerii unor meciuri
Liga engleză de fotbal (EFL) și-a exprimat dezamăgirea față de UEFA după ce a fost nevoită să reprogrameze meciurile din turul al treilea al Cupei Ligii din cauza suprapunerii cu Liga Campionilor, informează Reuters. Meciul de pe teren propriu al lui Everton împotriva lui Wolverhampton Wanderers fusese stabilit pentru data de 9 septembrie, însă, po
Fotbal: Mirel Rădoi nu mai este antrenorul echipei Gaziantep
Românul Mirel Rădoi nu mai este antrenorul echipei Gaziantep FK, a anunțat luni, pe site-ul său, clubul din prima divizie a campionatului de fotbal al Turciei. 'Ne-am despărțit de comun acord de domnul Mirel Rădoi, care a ocupat funcția de antrenor principal al clubului de fotbal Gaziantep', a indicat guprarea aflată pe locul 10 în Super Li
UPDATE Fotbal: Internaționalul francez Bradley Barcola a semnat cu Liverpool (oficial)
Liverpool l-a transferat pe atacantul francez Bradley Barcola de la campioana Europei, Paris Saint-Germain, fotbalistul semnând un contract pe termen lung, a anunțat luni clubul din Premier League, jucătorul devenind astfel cea mai recentă achiziție de calibru pentru linia sa ofensivă, informează Reuters. Detaliile financiare nu au fost dezvăluite, &icir
Fotbal: Ousmane Dembele își va prelungi contractul cu PSG
Fotbalistul francez Ousmane Dembele, câștigătorul Balonului de Aur din 2025, va semna un nou contract cu Paris Saint-Germain, valabil până în 2030, informează luni L'Equipe. Ousmane Dembele, al cărui contract anterior expira în 2028, și-a exprimat rapid dorința de a rămâne la Paris și de a scrie istorie înainte de a lua
Tenis: 'Nu este ușor să-ți găsești ritmul' ,a spus Venus Williams după eliminarea de la US Open
Jucătoarea americană de tenis Venus Williams, în vârstă de 46 de ani, a vorbit despre dificultățile disputării unui meci la primele ore ale dimineții, după ce a fost învinsă de compatrioata sa Sofia Kenin în primul tur al turneului US Open, ultimul de Mare Șlem al anului, luni dimineață, informează EFE. 'Cu siguranță, am avut multe
Tenis: Clasamentul ATP - Peruanul Ignacio Buse a intrat în top 30
Peruanul Inagio Buse, câștigătorul turneului ATP 250 de la Winston Salem (SUA), desfășurat săptămâna trecută, a urcat șase locuri în clasamentul celor mai buni jucători de tenis și se află acum în top 30, informează AFP. Cel mai bine clasat jucător român este Cezar Crețu, care a făcut un salt de 59 de locuri și se află acum pe 230
Tenis: Sorana Cîrstea se menține pe locul 17 în clasamentul WTA
Românca Sorana Cîrstea se menține pe locul 17 în clasamentul jucătoarelor din circuitul profesionist de tenis, dat publicității de WTA luni, la debutul ultimului turneu de Mare Șlem al anului, US Open. Celelalte două reprezentante ale României în top 100, Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse, au coborât în schimb c&acir
Fotbal: Premierul Pedro Sanchez vrea ca Spania să câștige un titlu mondial 'acasă'
Premierul spaniol Pedro Sanchez a declarat, luni, că guvernul său va face tot posibilul pentru a se asigura că finala Cupei Mondiale de fotbal din 2030 va avea loc în Spania, afirmând că 'este timpul ca Spania să câștige o Cupă Mondială acasă', relatează EFE. Susținându-și punctul de vedere, Sanchez a menționat, într-un in
Ciclism: Britanicul Tom Pidcock, camipon mondial la mountain bike pentru a doua oară
Britanicul Tom Pidcock, un fenomen al polivalenței în ciclism, a câștigat al doilea titlu de campion mondial la mountain bike din cariera sa, duminică la Val di Sole (Italia), informează AFP. Pidcock (27 ani) cucerise deja un prim titlu mondial în 2023 la această disciplină a sportului cu pedale, în care a obținut și două medalii olimpi
Fotbal: AS Monaco, învingătoare în meciul cu Olympique Marseille (2-0), a preluat conducerea în Ligue 1
Echipa AS Monaco a învins pe teren propriu, cu scorul de 2-0, formația Olympique Marseille, duminică seara, în derby-ul etapei a doua a campionatului de fotbal al Franței. Gruparea din Principat a făcut diferența grație unei duble a atacantului german Paris Brunner, care a marcat câte un gol în fiecare repriză (13, 53). A
Tenis: Barbora Krejcikova, dublă laureată de Mare Șlem, eliminată de la debut la US Open
Jucătoarea cehă de tenis Barbora Krejcikova, numărul 29 mondial și dublă laureată de Mare Șlem, a fost eliminată din runda inaugurală a turneului US Open, ultimul de Grand Slam din acest an, fiind întrecută duminică la Flushing Meadows de Kamila Rakhimova din Uzbekistan (92 WTA) în două seturi, 7-6 (7/4), 6-2, informează AFP. În schimb, itali
Fotbal: Bruno Fernandes a reușit un hat-trick pentru Manchester United în Premier League
Căpitanul echipei Manchester United, portughezul Bruno Fernandes, a reușit un hat-trick în meciul câștigat pe teren propriu de Red Devils, cu scorul de 5-2, în fața formației Ipswich Town, duminică seara, în etapa a doua a campionatului de fotbal al Angliei. Mijlocașul ofensiv lusitan, desemnat cel mai bun jucător din Premier League &ic













