Rugby: Anglia învinge dar nu convinge, în etapa a 2-a a Turneului celor Şase Naţiuni
Naţionala de rugby a Angliei a învins sâmbătă cu scorul de 41-18 (20-8) reprezentativa Italiei, pe Twickenham Stadium din Londra, în etapa a doua a Turneului celor Şase Naţiuni, scrie AFP.
Deşi a obţinut şi punctul bonus ofensiv datorită celor şase eseuri reuşite, Anglia nu a convins, comiţând numeroase greşeli în special în linia defensivă şi în grămezile ordonate.
Anthony Watson a reuşit două încercări, Jonny May, Jonny Hill, Jack Willis şi Elliot Daly câte unul. Owen Farrell a transformat patru dintre ele şi a fructificat o lovitură de pedeapsă.
Italia a avut trei eseuri, două izbutite de Monty Ioane şi unul de Tommaso Allan, acesta din urmă transformându-şi eseul, iar Garbisi fructificând două lovituri de penalitate.
După ce a pierdut în primul meci în faţa Scoţiei, Anglia revine astfel în lupta pentru trofeu, şi aşteaptă celelalte rezultatele ale etapei, în care Ţara Galilor va juca împotriva Scoţiei (sâmbătă seara), iar Irlanda va primi replica Franţei (duminică). AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ, editor online: Andreea Preda)
Foto: (c) Childs/REUTERS
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: UEFA critică planul FIFA de a vinde participații la Cupa Mondială
UEFA a avertizat FIFA că există ''limite pe care instituțiile fotbalistice nu ar trebui să le depășească niciodată'', după ce forul de conducere al fotbalului a anunțat că intenționează să vândă participații la Cupa Mondială, transmite EFE. Acest nou sistem de vânzare a drepturilor la cel mai mare turneu al echipelo
Tenis: A treia ediție a turneului 'Six Kings Slam', în octombrie cu participarea lui Sinner și Alcaraz
Turneul demonstrativ de tenis 'Six Kings Slam' își va desfășura a treia ediție în perioada 21-24 octombrie la Riad, în Arabia Saudită, cu participarea campionului en titre Jannik Sinner alături de Carlos Alcaraz, Novak Djokovic, Alexander Zverev, Taylor Fritz și Alex de Minaur, informează EFE. Sinner, câștigător
Fotbal: Manuel Neuer a anunțat că se va retrage 'foarte probabil' la finalul sezonului următor
Portarul echipei germane de fotbal Bayern Munchen, Manuel Neuer, a indicat că sezonul care urmează va fi probabil ultimul din cariera sa, informează DPA. Neuer, căpitanul selecționatei Germaniei la Cupa Mondială 2026, a spus că nu abordează meciurile ca pe niște apariții de rămas bun, deși 'pare foarte probabil că se va retrage'.
Fotbal: Real Madrid, victorie categorică în amicalul cu Leganes (4-1)
Echipa de fotbal Real Madrid a obținut a doua victorie consecutivă sub comanda noului său antrenor, portughezul Jose Mourinho, impunându-se cu scorul 4-1 în fața formației de ligă secundă Leganes, într-o partidă de pregătire disputată marți pe stadionul Alfredo Di Stefano, informează EFE. Amicalul s-a disputat pe o temperatur
Tenis: Cruz Hewitt a obținut la Washington prima sa victorie în circuitul ATP
Tânărul tenisman australian Cruz Hewitt (17 ani), fiul fostului lider mondial Lleyton Hewitt, a câștigat primul său meci în circuitul ATP, 6-3, 6-4 cu americanul Marcos Giron (85 ATP), marți, în primul tur la Washington, turneu ATP 500 dotat cu premii totale de 2.469.450 de dolari. Cruz Hewitt (612 ATP) a trecut de cali
Fotbal: Mbappe aplaudă numirea lui Zidane în postul de selecționer al Franței - 'Bine ai venit acasă'
Atacantul francez Kylian Mbappe a aplaudat numirea lui Zinedine Zidane în postul de selecționer al echipei de fotbal a Franței, cu mesajul 'Bun venit acasă', informează EFE. Mesajul a fost postat pe Instagram, alături de o fotografie a antrenorului, sigla Federației Franceze de Fotbal (FFF) și numele lui Zidane, cu anul 2026.
Tenis: Venus Williams, învinsă în primul tur la Washington (WTA)
Jucătoarea americană de tenis Venus Williams (46 ani) a fost învinsă de austriaca de origine rusă Anastasia Potapova, cu 6-3, 6-3, marți, în prima rundă a turneului WTA 500 de la Washington, dotat cu premii totale de 1.637.982 de dolari. Williams (664 WTA), beneficiara unui wild card, s-a înclinat după o oră și 15 minute, ast
Fotbal - CM 2026: Cucurella și-a tatuat pe braț chipul selecționerului Spaniei
Internaționalul spaniol Marc Cucurella și-a tatuat pe braț chipul selecționerului său național, Luis de al Fuente, îndeplinindu-și astfel o promisiune făcută înainte de triumful Spaniei la Cupa Mondială de fotbal 2026, informează AFP. Fundașul stânga al echipei Real Madrid promisese la începutul verii că își va fa
Baschet: NBA - Veteranul Draymond Green și-a prelungit contractul cu Golden State Warriors
Echipa de baschet Golden State Warriors, care nu a reușit să-l transfere pe superstarul LeBron James în această vară, i-a prelungit cu un an contractul veteranului Draymond Green, pentru suma de 28 de milioane de dolari, a relatat, marți, presa din SUA, citată de AFP. Cvadruplu campion NBA, Green (în vârstă de 36 de ani) și-a
Fotbal: Carlo Ancelotti anunță reconstrucția selecționatei Braziliei până la Cupa Mondială 2030
Antrenorul italian Carlo Ancelotti s-a întors marți în Brazilia a anunțat o reconstrucție a lotului Selecao după întâlnirea cu Comisia tehnică a Confederației Braziliene de Fotbal (CBF), pentru a defini următorii pași ai echipei în pregătirea pentru Cupa Mondială din 2030, informează EFE. 'Vom începe să
Fotbal: Sabah Baku s-a calificat în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor
Sabah Baku s-a calificat în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe KuPS Kuopio cu scorul de 2-0, marți seara, în deplasare, în manșa secundă a turului al doilea preliminar al competiției. Sabah s-a impus și în prima manșă, cu 1-0. Universitatea Craiova va juca în Eu
Fotbal: Apollon Limassol, calificată în turul al treilea preliminar al Conference League
Apollon Limassol s-a calificat fără emoții în turul al treilea preliminar al competiției de fotbal Conference League, după ce a învins echipa georgiană Dila Gori cu 3-0, marți seara, pe teren propriu, în manșa secundă a turului al doilea preliminar. Apollon Limassol, care a dispus de Dila Gori și în Georgia, cu 4-0, iar
Lupte: Vlad Trip, medaliat cu bronz la Mondialele Under-17 din Azerbaidjan
Sportivul român Vlad Ioan Trip a câștigat medalia de bronz la cat. 55 kg, la greco-romane, marți, la Campionatele Mondiale de lupte Under-17 de la Baku (Azerbaidjan), după ce l-a învins în meciul decisiv pe belarusul Timofei Semionenko. Luni, Trip l-a învins în preliminarii pe germanul de origine română Samuel Pușcaș,
Fotbal: FIFA vrea să vândă investitorilor participații la Cupa Mondială
Federația Internațională de Fotbal (FIFA) anunță că intenționează să atragă 4,2 miliarde de dolari în acest an prin intermediul unei noi companii dedicate operațiunilor sale comerciale și evenimentelor, precum Cupa Mondială, pentru a suplimenta fondurile destinate dezvoltării, beneficiind de sprijinul unor investitori privați care pot achiziționa participații minoritar
Fotbal: Cifră de afaceri record pentru Real Madrid, în ciuda unui sezon fără trofeu câștigat
Clubul de fotbal Real Madrid a anunțat marți că a înregistrat venituri record de 1,221 miliarde de euro în sezonul 2025/2026, în ciuda faptului că nu a câștigat niciun trofeu, transmite AFP. 'Veniturile din exploatare, excluzând sumele provenite din transferurile de jucători, au ajuns la 1,221 miliarde de euro, în crește














