Tenis: Simona Halep, calificată dramatic în turul al treilea la Australian Open
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat dramatic în runda a treia a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o pe australianca Ajla Tomljanovic, cu 4-6, 6-4, 7-5, miercuri, la Melbourne.
Halep (29 ani), a doua favorită a turneului, a avut o revenire formidabilă în setul decisiv, de la 2-5, câştigând după două ore şi 34 de minute.
Simona a început bine meciul şi a condus cu 2-0, dar apoi Tomljanovic a jucat mai agresiv, reuşind să ia patru ghemuri la rând (4-2). Halep nu a cedat şi a reuşit egalarea, 4-4, dar australianca şi-a făcut serviciul (5-4), iar apoi a câştigat setul (6-4), la capătul unui ghem lung, în care Halep a salvat două mingi de set.
În actul secund, primele patru ghemuri au însemnat tot atâtea break-uri, Tomljanovic fiind prima care şi-a fructificat serviciul (3-2). Halep a legat trei ghemuri consecutive (5-3) şi acest avantaj a ajutat-o să câştige setul cu 6-4.
În setul decisiv, Tomljanovic a fost mai inspirată în debut şi a condus cu 2-0, Halep a reuşit egalarea, 2-2, dar a greşit mult, iar australianca s-a desprins la un neaşteptat 5-2. Halep a jucat tot mai exact, a forţat-o pe Tomljanovic să alerge dintr-un colţ în altul, iar punctele s-au adunat, într-o revenire de senzaţie, concretizată în cinci ghemuri la rând (7-5).
Halep a avut 5 aşi şi 5 duble greşeli, iar Tomljanovic a reuşit 6 aşi şi a comis 9 duble greşeli. Simona a fost mai bună cu primul serviciu (64%-53%), iar adversara sa cu al doilea (43%-29%), Halep având şi o rată de transformare mai bună la mingile de break - 57% (8/14), faţă de 41% (7/17).
Tomljanovic a totalizat mai multe mingi direct câştigătoare, 37-28, dar a făcut şi mai multe erori neforţate, 57-37.
Halep are acum 5-0 în meciurile directe cu Ajla Tomljanovic (27 ani, 69 WTA), pe care a învins-o prima oară în 2010, la Lisabona, în Fed Cup, cu 6-7 (5), 6-1, 7-6 (2), apoi în 2018 în turul al doilea la Cincinnati, cu 4-6, 6-3, 6-3, în 2019 în primul tur la Roland Garros, cu 6-2, 3-6, 6-1, şi ultima oară anul trecut în optimi la Adelaide, cu 6-4, 7-5.
În turul al treilea, Halep, finalistă la Australian Open în 2018 şi semifinalistă anul trecut, o va înfrunta pe rusoaica Veronika Kudermetova, cap de serie numărul 32, care a dispus de conaţionala sa Varvara Graceva, cu 5-7, 6-2, 6-2.
Acesta va fi primul duel dintre Halep şi Kudermetova (23 ani, 36 WTA).
Halep, care va face pereche la dublu cu tânăra jucătoare australiană Charlotte Kempenaers-Pocz (16 ani), şi-a asigurat un cec de 215.000 dolari australieni şi 130 de puncte WTA.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citeşte şi:
* Tenis: M-am concentrat când a contat, a declarat Simona Halep după victoria dificilă cu Tomljanovic
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Real Madrid va disputa un meci amical cu Schalke 04, în Germania
Echipa de fotbal Real Madrid va disputa un meci amical cu formația germană Schalke 04, pe 16 august la Gelsenkirchen, ocazie cu care antrenorul spaniolilor, Jose Mourinho, va reveni pe arena pe care a câștigat prima sa Ligă a Campionilor, informează DPA. Schalke a anunțat miercuri disputarea acestui meci, cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a stadionulu
Auto: Elfyn Evans își apără poziția de lider WRC în a 75-a ediție a Raliului Finlandei
Campionatul Mondial de Raliuri (WRC) se reia joi cu a 75-a ediție a Raliului Finlandei, a zecea cursă din calendar, în care britanicul Elfyn Evans (Toyota GR Yaris) își apără poziția de lider al clasamentului piloților, scrie EFE. Galezul, care a terminat pe locul șase în Estonia, are un avantaj de 25 de puncte față de coechipierul său și cel
Fotbal: Federația engleză, 'profund preocupată' de proiectul FIFA
Federația engleză de fotbal (FA) s-a alăturat, miercuri, vocilor care și-au exprimat îngrijorarea cu privire la planul FIFA de a deschide ușa investitorilor privați, declarându-se 'profund îngrijorată', informează AFP. 'Nu am avut nicio cunoștință despre această propunere și nu deținem detalii concrete, în special în c
Fotbal: Uniunea Europeană condamnă planul FIFA de a deschide ușa investitorilor privați
Uniunea Europeană a condamnat ferm miercuri planul FIFA de a deschide ușa investitorilor privați, argumentând că 'comercializarea nestăvilită a fotbalului' a devenit 'dăunătoare', informează AFP. 'Aceste propuneri ridică probleme semnificative în materie de drept al concurenței', a declarat comisarul europea
Polo feminin: O nouă înfrângere pentru România la Campionatul Mondial Under-16
Selecționata României a fost învinsă de formația Croației cu scorul de 8-7 (2-1, 1-2, 2-2, 3-2), miercuri, într-un meci pentru locurile 17-24 la Campionatul Mondial de polo pe apă feminin de la Zagreb. Pentru România a fost al cincilea eșec consecutiv în competiție (precedentul a fost la penalty-uri).
Tenis: Denis Shapovalov a debutat cu dreptul la Los Cabos (ATP)
Tenismanul canadian Denis Shapovalov a început cu dreptul tentativa de a-și apăra titlul cucerit anul trecut la turneul ATP 250 de la Los Cabos (Mexic), dotat cu premii totale de 909.790 de dolari, marți, printr-o victorie în trei seturi în fața australianul Rinky Hijikata, cu 2-6, 6-3, 6-2. El va avea o misiune chiar mai ușo
Fotbal: AS Monaco a refuzat o ofertă de 45 milioane de euro făcută de PSG pentru Maghnes Akliouche
Echipa de fotbal AS Monaco a refuzat ultima ofertă înaintată de rivala Paris Saint-Germain, în valoare de 45 de milioane de euro, pentru transferul extremei Maghnes Akliouche pe Parc des Princes, informează L'Equipe. În ciuda acestui nou refuz, PSG este în continuare încrezătoare că-l va putea recruta pe Aklio
Ciclism: Remco Evenepoel l-a depășit pe Jonas Vingegaard în clasamentul UCI
Belgianul Remco Evenepoel a urcat pe locul secund în clasamentul Uniunii Cicliste Internaționale (UCI), devansându-l pe danezul Jonas Vingegaard, în timp ce slovenul Tadej Pogacar a rămas în fotoliul de lider, după victoria obținută duminică în Turul Franței. Pogacar (UAE Emirates) conduce în ierarhia UCI cu
Fotbal: UEFA convoacă o reuniune de urgență cu membrii săi pentru a discuta propunerea FIFA
Cele 55 de federații membre ale Uniunii Europene de Fotbal (UEFA) se vor reuni de urgență la sfârșitul acestei săptămâni pentru a discuta propunerile controversate ale FIFA de a vinde participații la competițiile sale majore, scrie BBC. Marți, FIFA și-a anunțat planul de a înființa o companie proprie care să gestioneze Cupa M
Fotbal: 'Cu Zidane, nu am vorbit despre bani', a afirmat Diallo, președintele Federației franceze
Faptul că Zinedine Zidane a preluat conducerea echipei naționale de fotbal a Franței a fost atât de puternic dorit de toate părțile implicate, încât fostul căpitan al 'Les Bleus' și președintele Federației, Philippe Diallo, 'nu au discutat despre bani', a declarat oficialul miercuri, a doua zi după numirea noului selecționer francez,
Fotbal: Premierul Marii Britanii contestă proiectul lui Infantino de vânzare a Cupei Mondiale
Andy Burnham, prim-ministrul Marii Britanii, s-a opus vehement planului lui președintelui FIFA, Gianni Infantino, de a vinde acțiuni ale Cupei Mondiale de fotbal către investitori privați, informează L'Equipe. După o reacție similară a UEFA, politicianul britanic a condamnat categoric ideea lui Infantino într-o postare pe rețelele sa
Fotbal: UEFA critică planul FIFA de a vinde participații la Cupa Mondială
UEFA a avertizat FIFA că există ''limite pe care instituțiile fotbalistice nu ar trebui să le depășească niciodată'', după ce forul de conducere al fotbalului a anunțat că intenționează să vândă participații la Cupa Mondială, transmite EFE. Acest nou sistem de vânzare a drepturilor la cel mai mare turneu al echipelo
Tenis: A treia ediție a turneului 'Six Kings Slam', în octombrie cu participarea lui Sinner și Alcaraz
Turneul demonstrativ de tenis 'Six Kings Slam' își va desfășura a treia ediție în perioada 21-24 octombrie la Riad, în Arabia Saudită, cu participarea campionului en titre Jannik Sinner alături de Carlos Alcaraz, Novak Djokovic, Alexander Zverev, Taylor Fritz și Alex de Minaur, informează EFE. Sinner, câștigător
Fotbal: Manuel Neuer a anunțat că se va retrage 'foarte probabil' la finalul sezonului următor
Portarul echipei germane de fotbal Bayern Munchen, Manuel Neuer, a indicat că sezonul care urmează va fi probabil ultimul din cariera sa, informează DPA. Neuer, căpitanul selecționatei Germaniei la Cupa Mondială 2026, a spus că nu abordează meciurile ca pe niște apariții de rămas bun, deși 'pare foarte probabil că se va retrage'.
Fotbal: Real Madrid, victorie categorică în amicalul cu Leganes (4-1)
Echipa de fotbal Real Madrid a obținut a doua victorie consecutivă sub comanda noului său antrenor, portughezul Jose Mourinho, impunându-se cu scorul 4-1 în fața formației de ligă secundă Leganes, într-o partidă de pregătire disputată marți pe stadionul Alfredo Di Stefano, informează EFE. Amicalul s-a disputat pe o temperatur











