logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Handbal masculin: Spania şi Danemarca au obţinut victorii importante la Mondialul din Egipt

Image

Selecţionatele Spaniei, campioana europeană, şi Danemarcei, campioana mondială, au obţinut victorii importante în derby-urile cu Germania, respectiv Qatar, joi, la Campionatul Mondial de handbal masculin din Egipt, fapt care le-a adus mai aproape de sferturile de finală.

Ibericii au început cu stângul competiţia, 29-29 cu Brazilia, dar au crescut de la meci la meci şi au câştigat cu 32-28 în faţa unei echipe a Germaniei private de trei dintre campionii Europei, THW Kiel, Hendrik Pekeler, Patrick Wiencek şi Steffen Weinhold, care au ales să nu facă deplasarea în Egipt.

Angel Fernandez Perez a marcat 6 goluri pentru spanioli, iar Alex Dujshebaev şi Ferran Sole au reuşit câte 5. Timo Kastening, cu 7 goluri, şi Kai Hafner, 6 reuşite, s-au remarcat din echipa Germaniei, care a ieşit din cursa pentru sferturi.

În altă grupă, Danemarca, deţinătoarea titlului, a câştigat clar în faţa Qatarului, vicecampioana mondială din 2015, scor 32-23.

Rezultatele de joi:

Grupa principală I
Spania - Germania 32-28
Ungaria - Brazilia 29-23
Uruguay - Polonia 16-30
Clasament:
1. Ungaria 6 puncte
2. Spania 5
3. Polonia 4
4. Germania 2
5. Brazilia 1
6. Uruguay 0

Grupa principală II
Danemarca - Qatar 32-23
Croaţia - Bahrain 28-18
Japonia - Argentina 24-28
Clasament:
1. Danemarca 6 puncte
2. Croaţia 5
3. Argentina 4
4. Qatar 2
5. Japonia 1
6. Bahrain 0

Primele două clasate din fiecare grupă se vor califica în sferturile de finală.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 43

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Extern 06-04-2026 11:25

Baschet: NBA - Stephen Curry a făcut spectacol pentru Golden State Warriors la revenirea pe parchet

Stephen Curry a făcut spectacol cu Golden State Warriors la revenirea sa pe teren, iar debutantul Cooper Flagg a reușit o altă performanță impresionantă pentru Dallas Mavericks în meciul cu Los Angeles Lakers, duminică, în liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), informează AFP. După ce a ratat 27 de meciuri în dec

Sport Extern 06-04-2026 11:03

Tenis: Carlos Alcaraz și Jannik Sinner domină clasamentul ATP la debutul sezonului de zgură

Clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști de tenis (ATP), publicat luni, rămâne neschimbat la vârf, dominat de spaniolul Carlos Alcaraz și italianul Jannik Sinner, la debutul sezonului de zgură, transmite AFP. Alcaraz conduce cu un avans de 1.190 de puncte în fața lui Sinner, care are la rândul său peste 7.000 de

Sport Extern 06-04-2026 10:50

Tenis: Carlos Alcaraz, nerăbdător să înceapă sezonul pe zgură la Monte Carlo (ATP)

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, liderul mondial, abia așteaptă să înceapă sezonul pe zgură la turneul ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo, dotat cu premii totale de 6.309.095 de euro, unde își apără titlul cucerit anul trecut, scrie AFP. ''E timpul să ne întoarcem la șosetele murdare'' și pe terenurile de z

Sport Extern 06-04-2026 10:00

Fotbal: AS Monaco a câștigat derby-ul cu Olympique Marseille (2-1), în Ligue 1

Echipa AS Monaco a învins la limită pe teren propriu, cu scorul de 2-1, formația Olympique Marseille, duminică, în derby-ul etapei a 28-a a campionatului de fotbal al Franței. Gazdele au deschis scorul după pauză, prin Aleksandr Golovin (59), iar apoi și-au dublat avantajul prin Folarin Balogun (74), înainte ca Olympique Mars

Sport Extern 06-04-2026 09:53

Tenis: Clasamentul WTA - Nicio schimbare în top 10

Nicio schimbare nu s-a înregistrat față de săptămâna trecută în primele zece locuri ale clasamentului mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni. Belarusa Arina Sabalenka rămâne lider, cu un avans confortabil de aproape trei mii de puncte față de următoarea clasată, kazaha Elena Rîbakina,

Sport Extern 06-04-2026 09:24

Tenis: Cehoaica Marie Bouzkova a câștigat al treilea ei titlu WTA, la Bogota

Jucătoarea cehă de tenis Marie Bouzkova (26 WTA) a câștigat al treilea său titlu WTA din carieră, duminică, după ce s-a impus în turneul WTA 250 de la Bogota (Columbia), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, unde a învins-o în finală cu 6-7 (7/9), 6-2, 6-2 pe unguroaica Panna Udvardy (92 WTA), scrie EFE. Bouzkova

Sport Extern 06-04-2026 09:21

Fotbal: Celta Vigo a învins-o în deplasare pe Valencia (3-2), în campionatul Spaniei

Celta Vigo, cu portarul român Ionuț Radu între buturi, a învins în deplasare, cu scorul de 3-2, formația Valencia CF, duminică, într-un meci din etapa a 30-a a campionatului de fotbal al Spaniei. Gazdele au condus cu 1-0 la pauză, prin golul lui Guido Rodriguez (12). Celta a întors rezultatul în r

Sport Extern 06-04-2026 08:56

Tenis: Spaniolul Rafael Jodar a câștigat turneul de la Marrakech, primul său titlu în circuitul ATP

Tânărul jucător spaniol de tenis Rafael Jodar, în vârstă de 19 ani, a câștigat primul titlu ATP din cariera sa, impunându-se, duminică, în finala turneului de la Marrakech (Maroc), dotat cu premii totale de 612.620 de euro, cu 6-3, 6-2, în fața surprizei argentiniene Marco Trungelliti, informează AFP.

Sport Extern 06-04-2026 08:53

Fotbal: Leeds United, ultima echipă calificată în semifinalele Cupei Angliei

Echipa Leeds United și-a asigurat ultimul bilet pentru semifinalele Cupei Angliei la fotbal, învingând în deplasare, cu 4-2 la loviturile de departajare, formația Leeds United, într-un meci disputat duminică seara. Leeds a condus cu 2-0, prin golurile marcate de Ao Tanaka (26) și Dominic Calvert-Lewin (75 din penalty),

Sport Extern 06-04-2026 08:37

Tenis: Americanul Tommy Paul, învingător în turneul de la Houston (ATP)

Jucătorul american de tenis Tommy Paul (21 ATP) a câștigat turneul ATP 250 de la Houston (Texas), dotat cu premii totale de 700.045 de dolari, după victoria în trei seturi, 6-1, 3-6, 7-5, în fața argentinianului Roman Burruchaga, duminică, în finala competiției, informează AFP. Burruchaga (24 de ani, 77 ATP), aflat la p

Sport Extern 06-04-2026 08:32

Fotbal: Victorie categorică pentru Inter Milano în derby-ul cu AS Roma (5-2)

Inter Milano, echipa antrenorului român Cristian Chivu, a dat o lecție formației AS Roma, pe care a învins-o fără drept de apel, cu scorul de 5-2, duminică seara pe stadionul San Siro, în derby-ul etapei a 31-a a campionatului de fotbal al Italiei. 'Nerazzurri', care au pus capăt unei perioade de peste o lună fără vic

Sport Extern 06-04-2026 08:14

Tenis: Jessica Pegula și-a păstrat titlul la turneul WTA de la Charleston

Jucătoarea americană de tenis Jessica Pegula, numărul 5 mondial, și-a păstrat titlul la turneul WTA 500 de la Charleston (Carolina de Sud), învingând-o în două seturi simetrice, 6-2, 6-2, pe ucraineanca Iulia Starodubțeva, duminică, în finala acestei competiții, dotată cu premii totale de 2,3 milioane de dolari. Pe zgur

Sport Extern 05-04-2026 23:43

Baschet masculin: CSO Voluntari a câștigat in extremis în sferturile ENBL

CSO Voluntari a învins echipa letonă Riga Zelli, cu scorul de 81-80 (25-23, 11-19, 24-24, 21-14), duminică, în deplasare, în prima manșă a sferturilor de finală ale Ligii nord-europene de baschet masculin (ENBL). Victorie ilfovenilor, deținătorii trofeului, a fost adusă de coșul de două puncte marcat de Michael Anthony Caffey

Sport Extern 05-04-2026 18:09

Ciclism: Slovenul Tadej Pogacar (UAE Team Emirates) a câștigat Turul Flandrei 2026

Ciclistul sloven Tadej Pogacar (UAE Team Emirates) a câștigat duminică, în solitar, Turul Flandrei 2026, cursă ajunsă la cea de-a 110-a ediție, bifând al treilea succes în acest 'Monument', după victoriile din 2023 și 2025, scrie AFP. La finalul celor 278,2 km, între Antwerp și Oudenaarde, Pogacar a fost c

Sport Extern 05-04-2026 17:36

Baschet - NBA: Stephen Curry (Golden State Warriors) revine după accidentarea suferită în ianuarie

Fundașul echipei Golden State Warriors, Stephen Curry, indisponibil din 30 ianuarie, va reveni duminică seara împotriva lui Houston Rockets, a anunțat antrenorul său, Steve Kerr, cu cinci meciuri rămase din sezonul regulat în Liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA). 'Mă simt bine. A fost un proces lung, dar sunt &ici