Coronavirus: Japonia, determinată să organizeze Jocurile Olimpice în ciuda zvonurilor privind o anulare
Prim-ministrul japonez şi organizatorii Jocurilor Olimpice de la Tokyo, amânate anul trecut din cauza pandemiei de coronavirus, şi-au reafirmat, vineri, intenţia de a organiza competiţia în această vară, în ciuda informaţiilor conform cărora guvernul nipon ar fi renunţat deja în secret, informează AFP.
"Sunt determinat" să găzduiesc Jocurile Olimpice sigure la Tokyo, ca un semn al "victoriei umanităţii asupra noului coronavirus", a declarat premierul Yoshihide Suga în cadrul unei şedinţe parlamentare.
Într-un comunicat dat publicităţii, comitetul organizator Tokyo-2020 a reamintit totodată, vineri, că "este total concentrat" asupra pregătirilor pentru Jocurile Olimpice (23 iulie-8 august), la unison cu guvernul nipon şi cu oraşul Tokyo, Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) şi Comitetul Internaţional Paralimpic (CIP).
Conform jurnalului britanic The Times, care a citat, joi, o sursă din cadrul coaliţiei aflate la putere în Japonia, guvernul ar fi decis deja în secret că Jocurile Olimpice sunt imposibil de organizat anul acesta, ţinând cont de recrudescenţa cazurilor de coronavirus, inclusiv în Japonia.
Pentru a-şi salva însă imaginea, guvernul ar căuta să se asigure în prealabil că Tokyo va organiza Olimpiada din 2032, viitoarea ediţie disponibilă după cele de la Paris-2024 şi Los Angeles-2028, conform aceleiaşi publicaţii.
Însă purtătorul de cuvânt adjunct al guvernului Japoniei, Manabu Sakai, a afirmat că "nimic nu este adevărat'' în articolul publicat de Times, iar preşedintele Comitetului olimpic australian, Matt Carroll, a calificat drept "zvon nefondat" informaţia conform privind anularea JO de la Tokyo.
"Vor fi Jocuri foarte diferite, axate în mod special pe sportivi şi competiţiile lor", a spus Carroll.
Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, s-a declarat convins, joi, că Jocurile Olimpice de la Tokyo vor avea loc în această vară, adăugând totodată că "nu există un plan B".
"Nu avem în acest moment niciun motiv să credem că Jocurile Olimpice de la Tokyo nu se vor deschide pe 23 iulie pe Stadionul Olimpic din Tokyo", a spus Bach într-un interviu acordat agenţiei nipone Kyodo, cu şase luni înaintea JO.
"De aceea nu există un plan B şi de aceea suntem total angajaţi să facem din aceste Jocuri unele sigure şi reuşite", a mai spus preşedintele forului internaţional.
Marţi, directorul general al Comitetului de organizare, Toshiro Muto, a afirmat, la rândul său, că responsabilii Tokyo-2020 sunt "inflexibili" în privinţa desfăşurării Jocurilor Olimpice în această vară, nefiind luată în calcul nicio altă variantă.
Acesta nu a exclus, însă, posibilitatea ca Jocurile să poată avea loc eventual fără spectatori, în condiţiile în care pandemia de coronavirus continuă să facă ravagii în întreaga lume, inclusiv în Japonia.
Cu circa şase luni înaintea ceremoniei de deschidere, spectrul anulării JO a luat amploare în ultimele săptămâni, după ce autorităţile japoneze au impus starea de urgenţă în mai multe regiuni ale ţării, inclusiv la Tokyo şi în zonele adiacente, la fel ca în primăvara lui 2020, atunci când s-a decis de comun acord cu Comitetul Internaţional Olimpic amânarea cu un an a competiţiei.
Îngrijoraţi că marele eveniment sportiv ar putea agrava şi mai mult răspândirea locală a virusului, peste 80% dintre japonezi sunt în continuare foarte reticenţi în privinţa organizării JO în acest an, preferând fie o nouă amânare, fie o anulare pur şi simplu, potrivit unui sondaj recent.
Taro Kono, un ministru important al guvernului nipon, a recunoscut săptămâna trecută că nimic nu trebuie să fie exclus în privinţa Jocurilor Olimpice.
În Japonia, campania de vaccinare va debuta la sfârşitul lunii februarie, însă va fi extinsă la întreaga populaţie abia în luna mai, conform presei locale.
Toshiro Muto a repetat, totodată, că organizatorii japonezi şi responsabilii CIO "nu au evocat posibilitatea" de a impune obligativitatea vaccinării pentru sportivii care vor lua parte la Jocurile Olimpice sau pentru spectatori, în cazul în care accesul acestora va fi autorizat.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Auto: Javier Milei cere FIA să readucă Formula 1 în Argentina
Președintele argentinian Javier Milei a solicitat luni Federației Internaționale de Automobilism (FIA) să readucă Formula 1 în Argentina, țara legendarului pilot Juan Manuel Fangio, după aproape 30 de ani, informează AFP. 'Suntem o țară pasionată de automobilism, avem tradiție, avem piloți și acum începem să recâștigăm seriozitatea instit
Fotbal: Spaniolul Robert Moreno, numit selecționer interimar al Coreei de Sud
Federația de fotbal din Coreea de Sud (KFA) l-a numit marți pe fostul antrenor al Spaniei, Robert Moreno, în postul de selecționer interimar al naționalei sud-coreene, care a avut o campanie dezastruoasă la Cupa Mondială 2026, informează AFP. Postul era vacant după plecarea fostului selecționer, Hong Myung-bo, care a demisionat la sfârșitul lunii i
Ciclism: Tadej Pogacar, operat cu succes la claviculă, după abandonul din Turul Spaniei
Ciclistul sloven Tadej Pogacar a fost operat cu succes, luni, la clavicula stângă, pe care și-a fracturat-o în urma unei căzături violente care l-a obligat să se retragă din actuala ediție a Turului Spaniei, în momentul în care era lider autoritar al acestei curse, informează AFP. 'În această după-amiază (luni), Tadej a fost o
Tenis: Sorana Cîrstea, învingătoare în primul tur la US Open
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a debutat cu dreptul la US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al anului, învingând-o în două seturi, 6-3, 6-0, pe austriaca Julia Grabher, într-un meci disputat luni la Flushing Meadows. Cîrstea (36 ani), cap de serie numărul 16 la competiția newyorkeză, s-a imp
Tenis: Debut victorios pentru Carlos Alcaraz la US Open
Carlos Alcaraz și-a început campania de apărare a titlului la US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al sezonului din circuitul profesionist de tenis, printr-o victorie în trei seturi, 6-4, 6-4, 6-4, în fața rusului Roman Safiullin, luni la New York. Jucătorul spaniol, numărul trei mondial, a disputat primul său meci de simplu
Fotbal: Arsenal Londra, învingătoare la Birmingham, în meciul cu Aston Villa (1-0) din Premier League
Aston Villa, campioana en titre a Angliei, a învins la limită în deplasare, cu scorul de 1-0, formația Aston Villa, luni seara, în ultimul meci al etapei a doua a campionatului de fotbal al Angliei. Internaționalul englez Bukayo Saka a marcat unicul gol al întâlnirii de pe Villa Park din Birmingham, în repri
Fotbal: A treia victorie consecutivă pentru FC Barcelona în La Liga
FC Barcelona, deținătoarea titlului, a învins pe teren propriu, cu scorul de 5-2, formația Rayo Vallecano, într-o partidă disputată luni seara, obținând a treia victorie consecutivă de la debutul actualei ediții a campionatului de fotbal al Spaniei. Rayo, cu internaționalul român Andrei Rațiu pe banca de rezerve până la final, a d
Fotbal: FC Copenhaga a câștigat fără probleme în liga daneză
FC Copenhaga, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a învins-o pe Sonderjyske cu scorul de 3-1, luni seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a șasea a Superligii daneze de fotbal. Oaspeții au deschis scorul prin Alexander Munksgaard (7), dar FC Copenhaga a întors rezultatul până
Fotbal: Kenan Yildiz (Juventus) a fost supus unei operații și va fi indisponibil trei luni
Tânărul mijlocaș ofensiv turc al echipei de fotbal Juventus Torino, Kenan Yildiz, a fost supus luni unei intervenții chirurgicale la picior, în orașul german Augsburg, și va absenta de pe teren timp de trei luni, a anunțat clubul său, informează agenția ANSA. Elegantul conducător de joc a suferit o intervenție chirurgicală de osteosinteză pe
Fotbal: Karim Benzema s-a despărțit după șase luni de clubul Al-Hilal
Atacantul francez Karim Benzema pleacă de la Al-Hilal la șase luni de la sosirea sa și cu aproape un an înainte de expirarea contractului, valabil până în iunie 2027, a anunțat luni clubul saudit de fotbal, citat de AFP. 'Al-Hilal ține să salute contribuția lui Karim Benzema din perioada petrecută la echipă, precum și profesionalismul, an
UPDATE Fotbal: Lionel Messi și-a anunțat retragerea de la naționala Argentinei
Fotbalistul Lionel Messi și-a anunțat pe Instagram retragerea din echipa națională a Argentinei, la doar câteva săptămâni după înfrângerea suferită de echipa 'albiceleste' în finala Cupei Mondiale și după decesul tatălui și impresarului său, Jorge Messi, informează AFP. 'A trecut ceva timp de la finală și, după ce am r
Fotbal: Liga engleză, dezamăgită de UEFA din cauza suprapunerii unor meciuri
Liga engleză de fotbal (EFL) și-a exprimat dezamăgirea față de UEFA după ce a fost nevoită să reprogrameze meciurile din turul al treilea al Cupei Ligii din cauza suprapunerii cu Liga Campionilor, informează Reuters. Meciul de pe teren propriu al lui Everton împotriva lui Wolverhampton Wanderers fusese stabilit pentru data de 9 septembrie, însă, po
Fotbal: Mirel Rădoi nu mai este antrenorul echipei Gaziantep
Românul Mirel Rădoi nu mai este antrenorul echipei Gaziantep FK, a anunțat luni, pe site-ul său, clubul din prima divizie a campionatului de fotbal al Turciei. 'Ne-am despărțit de comun acord de domnul Mirel Rădoi, care a ocupat funcția de antrenor principal al clubului de fotbal Gaziantep', a indicat guprarea aflată pe locul 10 în Super Li
UPDATE Fotbal: Internaționalul francez Bradley Barcola a semnat cu Liverpool (oficial)
Liverpool l-a transferat pe atacantul francez Bradley Barcola de la campioana Europei, Paris Saint-Germain, fotbalistul semnând un contract pe termen lung, a anunțat luni clubul din Premier League, jucătorul devenind astfel cea mai recentă achiziție de calibru pentru linia sa ofensivă, informează Reuters. Detaliile financiare nu au fost dezvăluite, &icir
Fotbal: Ousmane Dembele își va prelungi contractul cu PSG
Fotbalistul francez Ousmane Dembele, câștigătorul Balonului de Aur din 2025, va semna un nou contract cu Paris Saint-Germain, valabil până în 2030, informează luni L'Equipe. Ousmane Dembele, al cărui contract anterior expira în 2028, și-a exprimat rapid dorința de a rămâne la Paris și de a scrie istorie înainte de a lua








