Rugby: Turneul celor Şase Naţiuni - Mărăcineanu vrea garanţii sanitare din partea britanicilor


Roxana Mărăcineanu, ministrul francez al Sportului, a solicitat mai multe garanţii sanitare din partea britanicilor, înainte ca selecţionata Franţei să se deplaseze în Irlanda şi Anglia cu ocazia meciurilor din cadrul Turneului celor Şase Naţiuni la rugby, care va debuta luna viitoare, informează presa din Hexagon.
"Primul meci, împotriva Italiei (programat pe 6 februarie, la Roma - n.red.), nu ar trebui să pună probleme. Pentru următoarele două deplasări, în Irlanda (14 februarie) şi Anglia (13 martie), va trebui să avem însă garanţiile necesare din partea echipelor adverse pentru a fi siguri că ceea ce vom face, din punct de vedere uman şi financiar, va permite echipelor noastre naţionale rămână într-o stare bună. Aşteptăm acelaşi lucru din partea altor echipe", a declarat fosta înotătoare de origine română.
Marţi dimineaţă a avut loc o reuniune tehnică la care au participat Roxana Mărăcineanu şi responsabilii Federaţiei franceze de rugby, în cursul căreia a fost evocată organizarea şi protocolul sanitar prevăzut pentru ediţia 2021 din Six Nations.
''Este ca un puzzle, dar nu cred că trebuie să fim alarmaţi în privinţa Turneului celor Şase Naţiuni. Turneul se va derula conform protocoalelor de sănătate impuse de guvern. Totul a mers bine în toamnă (la Autumn Nations Cup) şi va fi la fel şi la Turneul celor Şase Naţiuni, aşa că nu sunt îngrijorat'', a comentat preşedintele FFR, Bernard Laporte.
Luni, cupele europene de rugby au fost suspendate "cel puţin până la începutul lunii februarie", din cauza contextului sanitar, a anunţat organizatorul acestora, după decizia guvernului francez de a solicita cluburilor din Top 14 "să îşi amâne participarea" la aceste competiţii, din cauza expansiunii foarte rapide a noii variante mai contagioase a virusului în Marea Britanie.
AGERPERS (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Tenis: Gabriela Ruse, calificată pe tabloul principal la 's-Hertogenbosch (WTA)
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a reușit să acceadă pe tabloul principal de simplu al turneului de tenis WTA 250 de la 's-Hertogenbosch (Olanda), dotat cu premii totale de 239.212 euro, după ce a învins-o pe poloneza Katarzyna Kawa cu 6-2, 6-1, duminică, în ultimul tur al calificărilor. Ruse (27 ani, 80 WTA) a ob
VIDEO/Fotbal: Portugalia a câștigat Liga Națiunilor la loviturile de departajare, 5-3 cu Spania
Selecționata Portugaliei a câștigat Liga Națiunilor la fotbal, după ce a învins echipa Spaniei, deținătoarea trofeului, cu scorul de 5-3 la loviturile de departajare, duminică seara, pe Allianz Arena din Munchen, în finala competiției, în care scorul a fost egal, 2-2 (1-2, 2-2), după cele 90 de minute regulamentare și după prelungiri.
Tenis: Anca Todoni a câștigat turneul WTA 125 de la Bari
Jucătoarea română de tenis Anca Todoni a câștigat turneul WTA 125 de la Bari (Italia), dotat cu premii totale de 100.000 de euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe maghiara Anna Bondar, cu 6-7 (4/7), 6-4, 6-4. Todoni (20 ani, 88 WTA), a patra favorită a turneului, s-a impus după aproape trei ore de joc (2 h 55 m
VIDEO/Tenis: Carlos Alcaraz, campion la Roland Garros pentru al doilea an consecutiv
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul 2 mondial, a câștigat turneul de Mare Șlem de la Roland Garros pentru al doilea an consecutiv, după ce l-a învins în cinci seturi, 4-6, 6-7 (4/7), 6-4, 7-6 (7/3), 7-6 (10/2), pe italianul Jannik Sinner, duminică, pe arena Philippe-Chatrier din capitala Franței. Sinner, liderul clasam
Ciclism: Norvegianul Anders Johannessen a câștigat Turul Sloveniei
Norvegianul Anders Halland Johannessen (Uno-X Mobility) a câștigat duminică Turul Sloveniei și a obținut astfel primul succes din cariera sa de ciclist profesionist, informează agenția EFE. Johannessen (25 ani) l-a devansat în clasamentul general final cu 14 secunde pe austriacul Felix Gorssschartner (UAE Team Emirates) și cu 19 se
Fotbal: Franța a învins Germania (2-0) în 'finala mică' a Ligii Națiunilor
Selecționata Franței s-a clasat pe locul al treilea în Liga Națiunilor la fotbal, după ce a învins cu scorul de 2-0 echipa Germaniei, duminică la Stuttgart, în ''finala mică'', a acestei competiții. Căpitanul Les Bleus, Kylian Mbappe, a deschis scorul în finalul primei reprize (45), marcând cu acea
Gimnastică ritmică: Amalia Lică, locul 8 în finala de la panglică, la Europene
Sportiva română Amalia Lică s-a clasat pe locul 8 în finala de la panglică, duminică, la Campionatele Europene de gimnastică ritmică de la Tallinn (Estonia), cu 26,350 puncte. Medalia de aur a fost câștigată de germanca Darja Varfolomeev, cu 30,650 puncte, argintul fiind obținut de israelianca Meital Maayan Sumkin, cu 29,550 puncte, iar bronz
Polo feminin: România, învinsă de Portugalia în preliminariile Campionatului European din 2026
Naționala feminină de polo pe apă a României a fost învinsă de Portugalia cu scorul de 13-7 (3-1, 4-1, 2-0, 4-5), duminică, la Setubal (Portugalia), în Grupa a a preliminariilor Campionatului European din 2026. Golurile echipei României au fost înscrise de Krisztina-Emese Szeghalmi (3), Debora-Julia Nagy (2), Bria
Ciclism: Tadej Pogacar s-a impus în prima etapă a cursei Criterium du Dauphine
Slovenul Tadej Pogacar (UAE Team Emirates) a câștigat prima etapă a cursei cicliste Criterium du Dauphine, desfășurată duminică pe distanța de 195,8 km, între localitățile Domerat și Montlucon, în centrul Franței. Pogacar, numărul unu mondial și triplu câștigător al Turului Franței (2020, 2021, 2024), s-a impus la sprin
Fotbal: Luciano Spalletti, demis din postul de selecționer al Italiei
Luciano Spalletti a anunțat că Federația italiană de fotbal (FIGC) a decis să-l demită din postul de selecționer al Squadrei Azzurra, după eșecul categoric suferit pe terenul Norvegiei (scor 0-3), în primul meci din preliminariile Cupei Mondiale ediția 2026. Tehnicianul italian a făcut această anunț în cursul unei conferințe de pre
MotoGP: Spaniolul Marc Marquez (Ducati) a câștigat Marele Premiu al Aragonului
Spaniolul Marc Marquez (Ducati) a câștigat Marele Premiu al Aragonului la MotoGP, clasa regină a Campionatului Mondial de motociclism viteză, desfășurat duminică pe circuitul de la Alcaniz (Spania). Sextuplul campion mondial, care a plecat din pole position, a dominat cursa de la un capăt la altul, obținând a patra victorie a sezon
Auto - WRC: Sebastien Ogier, învingător în Raliul Sardiniei
Pilotul francez Sebastien Ogier (Toyota) a câștigat duminică Raliul Sardiniei, a șasea etapă a Campionatului Mondial de raliuri (WRC), informează AFP. Ogier (41 ani), octuplu campion mondial de raliuri, a obținut cu această ocazie a treia sa victorie de la debutul sezonului, după cele înregistrate în Raliul Monte Carlo (&icir
Tenis: Sarra Errani și Jasmine Paolin, campioane la Roland Garros în proba de dublu feminin
Italiencele Sara Errani și Jasmine Paolini au cucerit primul lor trofeu de Mare Șlem la dublu feminin, după ce au învins în trei seturi, 4-6, 2-6, 6-1, cuplul compus din kazaha Anna Danilina și sârboaica Alekandra Krunic, duminică, în finala turneului de tenis de la Roland Garros, informează Reuters. În urmă cu un
Fotbal: Preliminariile CM 2026 - Președintele FIGC îl apără pe selecționerul Italiei după eșecul cu Norvegia (0-3)
Președintele Federației italiene de fotbal (FIGC), Gabriele Gravina, a afirmat duminică că are încredere 'în echipa și proiectul' selecționerului Luciano Spalletti, în ciuda înfrângerii suferite vineri în fața Norvegiei (scor 0-3), în primul meci din preliminariile Cupei Mondiale din 2026, informează AFP.
Moto: Prima victorie din carieră pentru spaniolul David Munoz în Campionatul Mondial
Pilotul spaniol David Munoz (KTM) a obținut prima victorie din cariera sa în Campionatul Mondial de motociclism viteză, câștigând în extremis Marele Premiu al Aragonului la clasa Moto3, duminică, pe circuitul de la Alcaniz (Spania), informează EFE. Munoz s-a impus cu un avans de doar 50 de miimi de scundă în fața