Tenis: Mihaela Buzărnescu, în turul al doilea al calificărilor la Australian Open


Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu a învins-o pe spaniola Lara Arruabarrena cu 6-4, 6-3, luni, la Dubai, în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului.
Buzărnescu (32 ani, 137 WTA), cap de serie numărul 22, a trecut de Arruabarrena (28 ani, 165 WTA) după o oră şi 19 minute, deşi a comis 6 duble greşeli.
Românca are acum 3-1 în meciurile directe, după câştigase şi precedentul duel, în februarie 2018, la Budapesta, în primul tur.
Următoarea adversară a Mihaelei Buzărnescu va fi o reprezentantă a Statelor Unite, Claire Liu (20 ani, 2218 WTA), care a învins-o în primul tur pe olandeza Indy de Vroome cu 7-6 (5), 6-2.
Alte două românce au părăsit competiţia încă din primul tur, Monica Niculescu şi Laura Paar.
Monica Niculescu (33 ani, 144 WTA), numărul 28 pe lista capilor de serie, a fost întrecută fără drept de apel de britanica Francesca Jones (20 ani, 241 WTA), cu 6-3, 6-2, într-o oră şi 10 minute.
Laura Paar (32 ani, 193 WTA) a fost învinsă de belgianca de origine ucraineană Maryna Zanevska (27 ani, 252 WTA), cu 6-3, 6-2, după o oră şi 26 de minute. Ambele jucătoare au făcut câte 7 duble greşeli în acest meci. Zanevska ieşise învingătoare şi în primul lor meci direct, în 2011, la Antalya.
Tot luni, Jaqueline Cristian (22 ani, 168 WTA) o înfruntă pe jucătoarea canadiană Rebecca Marino (30 ani, 312 WTA), în primul tur. Irina Bara şi Gabriela Talabă au pierdut duminică în runda inaugurală.
România va avea cinci jucătoare calificate direct pe tabloul principal la Melbourne, Simona Halep (2 WTA), Patricia Ţig (56 WTA), Sorana Cîrstea (71 WTA), Irina Begu (78 WTA) şi Ana Bogdan (92 WTA).
Calificările au loc în perioada 10-13 ianuarie, la Dubai, iar turneul Australian Open se va desfăşura între 8 şi 21 februarie, la Melbourne.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Tenis: Stefanos Tsitsipas s-a calificat facil în sferturile turneului ATP de la Monte Carlo
Tenismanul grec Stefanos Tsitsipas, campionul en titre, s-a calificat fără emoții în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo, dotat cu premii totale de 6.128.940 de euro, după ce l-a învins, joi, pe portughezul Nuno Borges, cu 6-1, 6-1. Tsitsipas, care a câștigat trofeul în 2021, 2022 și 2
Fotbal: Avocații lui Kylian Mbappe au lansat ofensiva pentru recuperarea a 55 milioane euro de la PSG
Avocații starului francez Kylian Mbappe au declanșat, joi, o amplă ofensivă pentru recuperarea salariilor și primelor neplătite de fostul club al fotbalistului, Paris Saint-Germain, solicitând sechestru asigurător pentru suma de 55 de milioane de euro din conturile grupării pariziene și sesizarea tribunalului muncii, informează AFP. Mier
Fotbal: Antrenorul echipei Olympique Lyon, 'puțin frustrat' de rezultatul meciului cu Manchester United (2-2)
Antrenorul echipei franceze de fotbal Olympique Lyon, Paulo Fonseca, a afirmat că este 'puțin frustrat' de rezultatul meciului disputat pe teren propriu cu formația engleză Manchester United, scor 2-2, joi seara, în prima manșă a sferturilor de finală ale competiției Europa League. Olympique Lyon, care a eliminat-o în faza
Tenis: România, condusă de Canada cu 1-0, în calificările BJK Cup, după meciul pierdut de Miriam Bulgaru
Echipa feminină de tenis a României este condusă de Canada cu 1-0, după ce Miriam Bulgaru a fost învinsă de Victoria Mboko în două seturi, cu 6-1, 6-4, vineri, în primul meci de simplu al întâlnirii care are loc în Ariake Colosseum din Tokyo, în Grupa A a calificărilor Cupei Billie Jean King. Bul
Fotbal: Chelsea, aproape de calificarea în semifinalele Conference League
Chelsea a făcut un pas mare spre calificarea în semifinalele competiției de fotbal Conference League, după ce a învins-o pe Legia Varșovia la scor de forfait, 3-0, joi seara, în deplasare, în prima manșă a sferturilor de finală. Tyrique George (19 ani) și internaționalul Noni Madueke (dublă) au marcat pentru ''B
Fotbal: Egal eroic pentru Rangers cu Athletic Bilbao, în sferturile Europa League
Glasgow Rangers a obținut un egal eroic pe teren propriu cu Athletic Bilbao, 0-0, joi seara, în prima manșă a sferturilor de finală ale competiției de fotbal Europa League, după ce a jucat aproape tot meciul în zece oameni. Olandezul Robin Proepper a fost eliminat de arbitrul român Istvan Kovacs (13), pentru un fault în
Lupte: Kateryna Zelenykh a adus României o medalie de argint la Europenele de la Bratislava
Sportiva de origine ucraineană Kateryna Zelenykh a adus României prima medalie la Campionatele Europene de lupte de la Bratislava (Slovacia), argint, după ce a fost învinsă de belarusa Alina Șevciuk, joi seara, în finala cat. 68 kg. Zelenykh a intrat direct în sferturile de finală, fază în care a trecut de germanca Sophie Schaefle
Fotbal: Thomas Muller ar putea să ia în considerare o mutare în Major League Soccer (Lothar Matthaeus)
Fostul mare fotbalist german Lothar Matthaeus a recomandat legendarului Thomas Muller să ia în considerare o mutare în liga nord-americană (MLS), după ce Bayern a anunțat că nu-i va prelungi contractul, conform DPA. Muller, 35 de ani, va pleca de la Bayern Munchen în luna iunie a acestui an după ce clubul bavarez a decis să nu-i prelu
Tenis: Carlos Alcaraz, calificat în sferturile turneului ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo
Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz (3 ATP) s-a calificat joi în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo, dotat cu premii totale de 6.128.940 de euro, după ce a trecut în două seturi, 6-3, 6-1, de germanul Daniel Altmaier (84 ATP). Spaniolul, al doilea favorit, s-a impus lejer, în mai puțin de o oră și jum
Fotbal: Litigiul dintre Mbappe și PSG ajunge la tribunalul muncii
Atacantul francez Kylian Mbappe va sesiza tribunalul muncii cu privire la cele 55 de milioane de euro în salarii și bonusuri neplătite de clubul Paris Saint-Germain și s-a alăturat unei plângeri globale din partea Uniunii Naționale a Fotbaliștilor Profesioniști (UNFP) privind practicile abuzive ale cluburilor, au anunțat avocații săi joi, scrie AFP.
Fotbal: Raphinha i-a cerut scuze coechipierului său Cubarsi pentru golul pe care i l-a luat
Jucătorul brazilian Raphinha i-a cerut scuze lui Pau Cubarsi pentru că i-a luat golul său în meciul câștigat de FC Barcelona cu scorul de 4-0 formația germană Borussia Dortmund, în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, de miercuri, de pe Stadionul Olimpic Montjuic, conform ESPN. Robert Lewandowski a marcat de două ori și Lamin
Fotbal: Cristiano Ronaldo înființează un studio de film independent
Starul portughez Cristiano Ronaldo s-a lansat într-o nouă afacere, filmul fiind cel mai recent business al său, în care este asociat cu regizorul britanic Matthew Vaughn pentru a crea un studio de film independent, care a produs deja două filme ce vor fi lansate în curând, a anunțat revista Variety, citată de EFE. Cu acest studi
Fotbal: 'În orice țară din lume aș fi avut statuie', a spus Pique la procesul legat de Supercupa Spaniei
Fostul fotbalist și actual om de afaceri Gerard Pique a făcut o declarație finală în fața judecătorului care anchetează posibile nereguli din contractul pentru organizarea Supercupei Spaniei în Arabia Saudită, explicând printre lacrimi prejudiciul care îi este adus de acest proces, în timp ce 'în orice altă țară din lumea asta ți-ar ri
Tenis: Turneul final al BJK Cup a fost reprogramat pentru luna septembrie
Turneul final al competiției feminine de tenis pe echipe Billie Jean King Cup a fost devansat din noiembrie în luna septembrie, pentru a ușura participarea jucătoarelor la turneele WTA din Asia, a anunțat joi Federația internațională de tenis (ITF), conform Reuters. În ianuarie, ITF stabilise că turneul final va fi găzduit de Shenzhen (China) p&aci
Tenis: Sperăm la un weekend reușit, a declarat Horia Tecău, înaintea debutului României la BJK Cup
Căpitanul echipei feminine de tenis a României, Horia Tecău, a declarat că speră într-un weekend reușit în Grupa A a Cupei Billie Jean King, în care tricolorele vor înfrunta Japonia și Canada, la Tokyo. ''Mulțumim organizatorilor pentru condițiile excelente. Arena, suprafața, totul e perfect. Echipa noastr