Preşedintele Federaţiei internaţionale de atletism, Sebastian Coe, va fi ales membru al CIO după ce a oferit garanţii

Preşedintele Federaţiei internaţionale de atletism (World Athletics), Sebastian Coe, frânat din cauza riscului unui conflict de interese, va fi ales membru al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) după ce a oferit garanţii, vineri, la a 136-a sesiune a acestui for, ce va avea loc cu porţile închise, informează AFP.
Printre cele mai populare trei sporturi de la Jocurile Olimpice, alături de gimnastică şi nataţie, atletismul merită să fie reprezentat printre membrii CIO, cum s-a întâmplat cu predecesorii lui Coe, italianul Primo Nebiolo şi senegalezul Lamine Diack, recent judecat la Paris pentru corupţie.
Dar pentru Coe, în vârstă de 63 de ani, drumul a fost lung. În ciuda celor două titluri olimpice în proba de 1.500 m (1980 şi 1984) şi a eforturilor depuse începând din 2015 pentru a redresa IAAF (vechiul nume al World Athletics) în plină criză de corupţie, fostul deputat conservator a trebuit să aibă răbdare.
Coe a fost devansat de conducătorii altor federaţii, printre care cel al FIFA, Gianni Infantino. Potrivit celor spuse la un moment dat de preşedintele CIO, Thomas Bach, candidatura britanicului nu a fost reţinută din cauza riscului de "conflict de interese", dar "uşa rămâne deschisă".
Sebastian Coe este preşedintele unei firme de consultanţă, CSM, ale cărei activităţi în mişcarea olimpică ar putea crea un serios conflict de interese. CSM reprezintă interesele a sute de sportivi, în activitate sau retraşi, ca fostul atlet jamaican Yohan Blake, tenismanul francez Benoît Paire sau legendarul rugbyst neozeelandez Dan Carter.
"Ceea ce s-a schimbat este faptul că dl. Coe s-a angajat să modifice statutul său în cadrul companiei în care ocupă postul de director general, către o poziţie pasivă, şi să ofere comisiei de etică documentarea necesară până pe 1 iulie", a indicat la începutul lui iunie Bach, pentru a explica de ce "prietenul (său) Seb" este de acum eligibil.
Comisia de etică a CIO a confirmat joi că "toate condiţiile au fost îndeplinite de Lord Coe pe 1 iulie 2020, mai ales faptul că el a demisionat din poziţia sa executivă în cadrul CSM pentru a acţiona doar în calitate de consilier".
Coe, a cărui intrare la CIO nu a obţinut unanimitate în sânul instanţei, este prezentat acum pe site-ul CSM ca "preşedinte neexecutiv al firmei". Cu toate acestea, el este deosebit de activ pe reţelele sociale, mai ales pentru a promova un nou podcast lansat chiar de el pentru CSM la începutul lunii şi intitulat "Extraordinary Tales in Extraordinary Times" ("Poveşti extraordinare în vremuri extraordinare").
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Fotbal: Universitatea Craiova și U Cluj și-au aflat adversarele din turul al doilea preliminar al Conference League
Universitatea Craiova o va întâlni pe FK Sarajevo, iar Universitatea Cluj o va înfrunta pe FC Ararat-Armenia în turul al doilea preliminar al competiției de fotbal Conference League, potrivit tragerii la sorți efectuate miercuri, la Nyon. Universitatea Craiova va juca prima manșă în Bosnia-Herțegovina, pe 24 iulie, cu echipa clasa
Handbal masculin: România a debutat cu o victorie la Campionatul Mondial Under-21
Selecționata României a învins echipa Islandei cu scorul de 29-25 (15-12), miercuri, la Katowice, la debutul său în Grupa F a Campionatul Mondial de handbal masculin U21 din Polonia. Islanda a început mai bine și a condus cu 4-1, iar apoi a avut 8-7 și 9-8, dar tricolorii au intrat la pauză cu un avans de trei goluri pe tabelă, 15-12.
Tenis: Petra Kvitova a primit un wild card pentru Wimbledon
Jucătoarea cehă de tenis Petra Kvitova, dublă campioană la Wimbledon, a primit un wild card pentru tabloul principal al turneului feminin de Grand Slam pe iarbă, pentru că actualul ei clasament nu îi permitea calificarea directă, au anunțat organizatorii, miercuri, conform Reuters. Cehoaica, învingătoare la All England Club în 2011 și 2014, ș
Fotbal: Lugano, potențiala adversară a echipei CFR Cluj în turul al doilea preliminar al Europa League
CFR Cluj, în cazul în care va trece de echipa maghiară Paksi FC, va juca împotriva formației elvețiene FC Lugano, în turul al doilea preliminar al competiției de fotbal Europa League, potrivit tragerii la sorți efectuate miercuri, la Nyon. CFR Cluj ar juca primul meci pe 24 iulie, la Lugano, contra echipei clasate pe locul al patrulea &
Fotbal: TNS sau Shkendija, posibila adversară a echipei FCSB, în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor
FCSB, dacă va trece de echipa andorrană Inter Club d'Escaldes, va juca în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal contra învingătoarei dintre formația galeză The New Saints FC (TNS) și echipa nord-macedoneană KF Shkendija, potrivit tragerii la sorți efectuate, miercuri, la Nyon. Campioana României ar juc
Tenis: Katie Boulter a debutat cu dreptul la turneul de la Nottingham (WTA)
Jucătoarea britanică de tenis Katie Boulter, câștigătoarea ultimelor două ediții, a debutat cu victorie la turneul WTA 250 pe iarbă de la Nottingham (Marea Britanie), dotat cu premii totale de 275.094 de dolari, 6-2, 6-2 cu neozeelandeza Lulu Sun, marți, în prima rundă. Boulter va întâlni o compatrioată în optimil
Fostul atlet jamaican Usain Bolt, numit ambasador al EXPO 2027 de la Belgrad
Fostul atlet jamaican Usain Bolt, cel mai rapid om din istorie, a fost prezentat, marți, la Belgrad, de președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, drept unul dintre ambasadorii expoziției internaționale EXPO 2027, găzduită de capitala țării vecine, informează EFE. ''Sunt încântat și fericit să-l primesc pe Usain Bolt în
Tenis: Keys, Andreescu și Osaka, învinse în primul tur la Berlin (WTA)
Trei jucătoare cu nume, Madison Keys, Bianca Andreescu și Naomi Osaka, au părăsit, marți, turneul de tenis WTA 500 pe iarbă de la Berlin, dotat cu premii totale de 925.661 de euro, în timp ce chinezoaica Qinwen Zheng s-a retras de pe tablou. Cehoaica Marketa Vondrousova, campioana din 2023 de la Wimbledon, a dispus de americanca Madison
Fotbal: FIFA a anunțat vânzarea a aproximativ 1,5 milioane de bilete pentru Mondialul cluburilor
Federația Internațională de Fotbal (FIFA) a anunțat, marți, că a vândut peste 1,5 milioane de bilete pentru Cupa Mondială a Cluburilor care a debutat sâmbătă în Statele Unite, cu un total de 60.000 de spectatori pentru primul meci și 80.000 pentru cel dintre Paris Saint-Germain și Atletico Madrid, informează AFP. Primele opt
Bernard Lacombe, golgheter și un ''mare domn'' al fotbalului francez, a încetat din viață la 72 de ani
Bernard Lacombe, o personalitate emblematică a fotbalului francez și a clubului Olympique Lyon, a încetat din viață, marți, la vârsta de 72 de ani, a anunțat gruparea din Hexagon, generând un val de reacții în memoria sa, relatează AFP. Bolnav fiind, Lacombe se afla internat din luna ianuarie într-un spital din re
Fotbal: Chivu a debutat cu un egal la Inter Milano, 1-1 cu Monterrey, la Cupa Mondială a Cluburilor
Antrenorul român Cristian Chivu a debutat cu un egal pe banca tehnică a echipei italiene de fotbal Inter Milano, 1-1 cu formația mexicană Monterrey, marți, pe Rose Bowl Stadium din Los Angeles, în Grupa E a Cupei Mondiale a Cluburilor, competiție găzduită de Statele Unite. Meciul s-a desfășurat pe o temperatură ridicată și &ic
Hochei: NHL - Florida Panthers a câștigat Cupa Stanley pentru al doilea an la rând
Florida Panthers a câștigat Cupa Stanley pentru al doilea an la rând, după ce a învins-o pe Edmonton Oilers cu scorul de 5-1, marți, la Miami, în al șaselea meci al finalei ligii profesioniste nord-americane de hochei pe gheață (NHL), transmite AFP. Echipa din Florida, care anul trecut a dispus în finală cu 4-3 de
Fotbal: River Plate a învins echipa japoneză Urawa (3-1), la Cupa Mondială a Cluburilor
Echipa argentiniană de fotbal River Plate a învins formația japoneză Urawa Red Diamonds cu scorul de 3-1 (1-0), marți, pe Lumen Field din Seattle, într-un meci din Grupa E a Cupei Mondiale a Cluburilor, competiție găzduită de Statele Unite. Facundo Colidio (12), Sebastian Driussi (48) și Maximiliano Meza (73), toți cu lovituri de c
Fotbal: România a pierdut și ultimul său meci la Campionatul European Under-21, 1-2 cu Slovacia
Selecționata României a fost învinsă de Slovacia cu scorul de 2-1 (1-0), marți seara, la Bratislava, în ultimul său meci din Grupa A a Campionatului European de fotbal Under-21 din Slovacia. România a încheiat competiția fără vreun punct, după ce a pierdut la limită toate cele trei partide. După joc
Tenis: Carlos Alcaraz, calificat în optimi la Queen's (ATP)
Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz (2 ATP, principal favorit) s-a calificat marți în optimile de finală ale turneului ATP 500 pe iarbă de la Queen's Club din Londra, dotat cu premii totale de 2.522.220 de euro, după ce a trecut, în două seturi, 6-4, 7-6 (7/4), de australianul Adam Walton (86 ATP), lucky loser, scrie AFP.