Fotbal: Campionatul Italiei - Inter Milano, învingătoare în partida cu Torino (3-1)

Echipa Inter Milano a învins pe teren propriu, cu scorul de 3-1, formaţia Torino FC, în ultimul meci al etapei a 32-a a campionatului de fotbal al Italiei, disputat luni seara.
Oaspeţii au condus la pauză cu 1-0, prin golul marcat de Andrea Belotti (17), însă Inter a reuşit să întoarcă rezultatul în repriza secundă, pe parcursul căreia a punctat de trei ori, prin Ashley Young (49), Deigo Godin (51) şi Lautaro Martinez (61).
Graţie acestui succes, Inter Milano a urcat pe locul secund în clasament, depăşind-o pe Lazio Roma, echipa fundaşului român Ştefan Radu, cu care se află la egalitate de puncte, însă milanezii au un golaveraj superior.
Celelalte meciuri din Serie A, disputate sâmbătă şi duminică, s-au încheiat cu următoarele rezultate:
Lazio Roma - Sassuolo 1-2
Au marcat: Alberto (33), respectiv Raspadori (52), Caputo (90+1).
Ştefan Radu a fost titular la Lazio, fiind înlocuit în minutul 83, în timp ce Vlad Chiricheş a fost doar rezervă la Sassuolo.
Brescia - AS Roma 0-3
Au marcat: Fazio (49), N. Kalinic (62), Zaniolo (74).
Juventus Torino - Atalanta Bergamo 2-2
Au marcat: Cristiano Ronaldo (55 - penalty, 90 - s.p.), respectiv Zapata (16), Malinovski (80).
Genoa - SPAL Ferrara 2-0
Au marcat: Pandev (24), Schone (54).
Udinese - Sampdoria Genova 1-3
Au marcat: Lasagna (37), respectiv Quagliarella (45+1), Bonazzoli (84), Gabbiadini (90+4).
Cagliari - Lecce 0-0
Portarul Răzvan Sava a fost rezervă la Lecce.
Parma - Bologna 2-2
Au marcat: Kurtic (90+3), Inglese (90+5), respectiv Larangeira (3), Soriano (16).
Fiorentina - Hellas Verona 1-1
Au marcat: Cutrone (90+6), respectiv Faraoni (18).
SSC Napoli - AC Milan 2-2
Au marcat: Di Lorenzo (34), Mertens (60), respectiv Hernandez (20), Kessie (73 - penalty).
Clasament:
1. Juventus Torino 76 puncte
2. Inter Milano 68 puncte
3. Lazio Roma 68 puncte
4. Atalanta Bergamo 67 puncte
5. AS Roma 54 puncte
6. SSC Napoli 52 puncte
7. AC Milano 50 puncte
8. Sassuolo 46 puncte
9. Hellas Verona 44 puncte
10. Bologna 42 puncte
...
16. Torino FC 34 puncte
17. Genoa 30 puncte
18. Lecce 29 puncte
19. Brescia 21 puncte
20. SPAL Ferrara 19 puncte
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Fotbal: Borussia Dortmund nu intenționează să-l aducă pe Hummels pentru Cupa Mondială a Cluburilor
Fostul internațional german Mats Hummels nu se va întoarce la echipa de fotbal Borussia Dortmund pentru Cupa Mondială a Cluburilor, a relatat săptămânalul Sport Bild, miercuri, conform DPA. Directorul general al clubului, Hans-Joachim Watzke, l-a numit recent pe Hummels 'prima opțiune' pentru turneul din perioada 14 iunie -
Fotbal: Directorul sportiv al Borussiei Dortmund este nemulțumit evoluția echipei în acest sezon
Directorul sportiv al clubului german de fotbal Borussia Dortmund, Lars Ricken, a declarat că nu este mulțumit de acest sezon, chiar dacă echipa se va califica pentru sezonul viitor al Ligii Campionilor în meciul decisiv de sâmbătă din Bundesliga, relatează DPA. Dortmund se află pe locul cinci în clasament și va ajunge pe unu
Fotbal: FIFA va anunța venituri record de 13 miliarde de dolari pentru perioada 2023-2026, la Congresul de la Asuncion
Federația Internațională de Fotbal (FIFA) va prezenta joi, în cadrul celui de-al 75-lea Congres de la Asuncion (Paraguay), un buget record de venituri pe patru ani, de 13 miliarde de dolari, pentru perioada 2023-2026, 2 miliarde de dolari provenind din Cupa Mondială a Cluburilor și 62% din bugetul contractat preconizat până la sfârșitul lunii decemb
Rugby: Scoțiana Hollie Davidson, prima femeie care va arbitra o finală europeană
Scoțiana Hollie Davidson va arbitra finala Cupei Challenge, dintre echipa franceză Lyon OU și formația engleză Bath Rugby, devenind prima femeie care va oficia la o finală europeană de rugby, informează AFP. De asemenea, georgianul Nika Amașukeli a fost desemnat de EPCR (European Professional Club Rugby) să conducă finala Cupei Campionilor, di
Fotbal: Juventus și-a prezentat tricoul pentru meciurile de acasă din sezonul viitor
Clubul de fotbal Juventus Torino și-a prezentat, miercuri, noul tricou pentru meciurile de pe teren propriu, furnizat de fabricantul Adidas, care va avea în continuare tradiționalele dungi negre și albe, dar și o nuanță de roz, informează cotidianul L'Equipe. Tricoul prezentat de Juventus pentru meciurile de acasă, atât pentru
Fotbal: Bayer Leverkusen dezminte că s-ar fi ajuns la un acord cu Bayern în privința lui Wirtz
Clubul german de fotbal Bayer Leverkusen, prin vocea directorului său executiv Fernando Carro, a dezmințit zvonurile că mijlocașul său vedetă Florian Wirtz ar fi acceptat o ofertă de la Bayern Munchen, scrie DPA. ''Știu că nu este adevărat și este enervant să citești relatări care nu sunt adevărate'', a declarat Carro pentru po
Tenis: Liderul mondial Jannik Sinner, primit de Papa Leon al XIV-lea
Papa Leon al XIV-lea l-a primit, miercuri, pe numărul unu mondial în tenisul masculin, italianul Jannik Sinner, care evoluează săptămâna aceasta la turneul ATP Masters 1.000 de la Roma, a anunțat serviciul de presă al Vaticanului, citat de France Presse. ''Pasiunea Papei pentru tenis este bine-cunoscută'', a declara
Fotbal: FIFA vizează venituri de un miliard de dolari pentru Cupa Mondială feminină
Președintele FIFA, Gianni Infantino, a declarat, în cadrul Forului de investiții 2025 Arabia Saudită-Statele Unite, organizat la Riad, că organizația pe care o conduce vizează venituri de un miliard de dolari (890 milioane euro) pentru următoarele două ediții ale Cupei Mondiale feminine de fotbal, care vor avea loc în Brazilia (2027) și SUA (2031), inform
Ciclism: Mads Pedersen, liderul Turului Italiei, a semnat 'pe viață' cu echipa Lidl-Trek
Ciclistul danez Mads Pedersen, actualul lider al Turului Italiei, și-a prelungit contractul cu Lidl-Trek până la finalul carierei sale, a anunțat miercuri echipa americană, citată de L'Equipe. Pedersen, în vârstă de 29 de ani, este al doilea ciclist de top care semnează un contract 'pe viață', după belgianul Wout
Baschet: NBA - Indiana Pacers s-a calificat în finala Conferinței de Est
Indiana Pacers, învingătoare cu 114-105, marți, în Ohio, în meciul al cincilea, a eliminat-o pe Cleveland Cavaliers și s-a calificat în finala Conferinței de Est a ligii profesioniste nortd-americane de baschet (NBA), cu scorul general de 4-1, informează AFP. Cleveland Cavaliers, echipa cu cel mai bun bilanț din Conferi
Hochei: Canada și Germania continuă parcursul fără greșeală la Campionatul Mondial 2025
Selecționatele Canadei și Germaniei continuă parcursul fără greșeală, cu a treia victorie consecutivă, la Campionatul Mondial de hochei pe gheață, găzduit de Stockholm (Suedia) și Herning (Danemarca). Canada, campioana mondială din 2023, a dispus de Franța cu 5-0, la Stockholm, și conduce în Grupa A. Germania, vicecampioan
Fotbal: Messi va alege golul preferat al carierei sale, în cadrul unei inițiative caritabile
Lionel Messi, starul mondial al fotbalului, își va alege golul favorit dintre cele peste 800 pe care le-a marcat în extraordinara sa carieră, în cadrul unei inițiative caritabile care va uni lumea sportului și cea a artei, informează EFE. Messi, Fundația Inter Miami CF și artistul Refik Anadol se află în spatele acestei
Tenis: Sinner și Zverev s-au calificat în sferturi la Roma (ATP)
Italianul Jannik Sinner și germanul Alexander Zverev, primii doi jucători ai lumii, s-au calificat, marți, în sferturile de finală ale turneului de tenis ATP Masters 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 8.055.385 de euro. Liderul mondial Jannik Sinner, aflat la primul său turneu după o suspendare de trei luni, a reușit a treia vic
Fotbal: Una dintre fiicele lui Maradona denunță 'o regizare' a convalescenței fatale, în cadrul procesului tatălui său
Una dintre fiicele lui Diego Armando Maradona a afirmat, marți, printre lacrimi, în cadrul procesului privind cauzele morții fostului idol al fotbalului argentinian, că a avut senzația 'unei regizări' de către anturajul medical a convalescenței fatale a tatălui său în 2020, relatează AFP. În aproape șapte ore de audieri, &icir
Tenis: Americanca Peyton Stearns a scris istorie prin calificarea în semifinale la Roma (WTA)
Jucătoarea americană Peyton Stearns a scris istorie prin calificarea sa în semifinalele turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 6.009.593 de euro, marți, după ce a învins-o pe ucraineanca Elina Svitolina, cu 6-2, 4-6, 7-6 (7/4). Stearns (23 ani, 42 WTA) a devenit prima jucătoare din era open care câștigă tre