Fotbal: Qatarul a inaugurat, în plină pandemie, al treilea stadion construit pentru Cupa Mondială din 2022
Qatarul a inaugurat luni, în cadrul unui eveniment virtual, al treilea stadion construit în vederea găzduirii turneului final al Cupei Mondiale de fotbal din 2022, iar preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a adus cu această ocazie un tribut personalului sanitar aflat în prima linie a luptei împotriva coronavirusului, informează EFE.
Education City Stadium a fost conceput de o firmă spaniolă de arhitectură şi are o capacitate de 40.000 de locuri şi o suprafaţă de 140.000 metri pătraţi, fiind primul care a obţinut cel mai înalt rating internaţional de sustenabilitate, potrivit comitetului de organizare.
Într-un mesaj video transmis cu această ocazie, preşedintele FIFA a ţinut să-i amintească pe cei care "au suferit, au luptat şi continuă să lupte cu pandemia de Covid-19 şi să ne ofere un exemplu remarcabil de rezistenţă într-un moment atât de greu".
Nu trebuie să uităm: sănătatea este pe primul loc. În unele părţi ale lumii este deja posibil să privim spre perioade mai bune. În altele, trebuie să fim extrem de atenţi, să rămânem puternici şi uniţi"', a spus Infantino.
Inaugurarea stadionului "ne aminteşte că fotbalul se va întoarce şi cu mai multă pasiune ca niciodată", a adăugat conducătorul Federaţiei internaţionale de fotbal.
Oficialii din Qatar au dat asigurări că toate proiectele Cupei Mondiale continuă, alte două stadioane urmând să fie inaugurate înainte de sfârşitul anului 2020.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Genoa, învinsă pe teren propriu de AC Milan în campionatul Italiei
Echipa Genoa, patronată de omul de afaceri român Dan Șucu, a fost învinsă duminică pe teren propriu de AC Milan cu scorul de 2-1, într-un meci din etapa a 11-a a campionatului de fotbal al Italiei. Milan s-a desprins rapid la două goluri, după reușitele lui Alphadjo Cisse, în minutul 13, și Christian Pulisic (19). Genoa
VIDEO Tenis: Carlos Alcaraz a câștigat turneul ATP Masters 1.000 de la Paris
Spaniolul Carlos Alcaraz a câștigat turneul de tenis ATP Masters 1.000 de la Paris, după ce l-a învins duminică pe americanul Ben Shelton în două seturi, 7-6 (7/5), 7-5, în finala acestei competiții dotate cu premii totale de 6.309.095 de euro. &nbs
Fotbal: Brighton a urcat pe locul 2 în Premier League după victoria în fața lui Brentford
Echipa de fotbal Brighton, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a urcat pe locul 2 în campionatul Angliei după victoria de duminică, 2-0 acasă cu Brentford, într-un meci din etapa a 10-a. Formația antrenată de Fabian Hurzeler a înscris prin Diego Gomez, în minutul 15, și Pascal Gross,
Fotbal: Napoli și Lazio au remizat, 1-1, în Serie A
Napoli a remizat pe teren propriu cu Lazio Roma, scor 1-1, într-un meci disputat duminică în etapa a 11-a a campionatului de fotbal al Italiei. Lazio, care are un început de sezon mult peste așteptări, a condus după golul lui Davide Frattesi din minutul 28. Napoli, cu o evoluție mai convingătoare în actul secund, a egal
MotoGP: Francesco Bagnaia va fi transportat în Italia pentru a fi supus unei intervenții chirurgicale
Pilotul italian Francesco Bagnaia, care a suferit o dublă fractură la piciorul drept în timpul cursei de sprint de sâmbătă, din cadrul Marelui Premiu al Qatarului la MotoGP, va fi transportat duminică în Italia pentru a fi supus unei intervenții chirurgicale, a anunțat duminică echipa Ducati, informează AFP. 'În urm
Tenis: Jucătoarea americană Claire Liu a câștigat turneul de la Hong Kong (WTA)
Jucătoarea americană de tenis Claire Liu, locul 102 mondial, a câștigat duminică primul titlu din cariera sa, învingând-o categoric pe filipineza Alexandra Eala, locul 17 mondial, cu 6-3, 6-0, în finala turneului WTA 250 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari. Claire Liu, în vârstă de 2
Hochei - NHL: Tampa Bay Lightning, învingătoare în meciul cu Minnesota Wild
Nikita Kucerov, la o săptămână după ce a solicitat un transfer, a marcat un gol în superioritate numerică, la 3 minute și 23 de secunde de la începutul prelungirilor, aducându-i lui Tampa Bay Lightning o victorie cu 4-3 în fața lui Minnesota Wild, echipa gazdă, sâmbătă, în liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheață
Fotbal: Lionel Messi a câștigat din nou Gheata de Aur în MLS
Lionel Messi, fotbalistul argentinian al echipei americane Inter Miami, a câștigat pentru al doilea an consecutiv Gheata de Aur în MLS, sâmbătă, în ultima etapă a sezonului regulat, la finalul căreia deținătoarea titlului a încheiat pe locul al doilea în Conferința de Est, transmite AFP. Messi nu a marcat &i
Baschet - NBA: San Antonio Spurs, la a opta victorie consecutivă
San Antonio Spurs a obținut sâmbătă a opta victorie consecutivă în liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), impunându-se cu scorul de 125-103 în fața lui Portland Trail Blazers, datorită unui nou meci foarte bun al lui Victor Wembanyama, informează AFP. Wembanyama a înscris 29 de puncte în 24 de m
Fotbal: PSG, victorie la limită în Ligue 1 în fața lui Troyes
Paris Saint-Germain a obținut o victorie la limită în fața nou-promovatei Troyes (1-0) — suficientă, totuși, pentru a-și consolida poziția în fruntea campionatului de fotbal al Franței — sâmbătă, pe Parc des Princes, în cadrul etapei a 10-a, informează AFP. Un gol cu capul marcat de fundașul Ilia Zabarn&icir
Fotbal: Nicolae Stanciu a câștigat spectaculos titlul în China cu Dalian Yingbo
Mijlocașul român Nicolae Stanciu a câștigat spectaculos titlul în Superliga chineză de fotbal (CSL) cu Dalian Yingbo, cupă ce a învins-o pe Tianjin Tiger cu 3-1, iar fostul lider Chengdu Rongcheng a pierdut cu 2-3 în deplasare cu Shandong Taishan, duminică, în ultima etapă. Mingrui Yang (5), Jintao Liao (70)
Fotbal: Manchester City a suferit a treia înfrângere consecutivă în Premier League
Manchester City, trădată din nou de defensivă, a suferit sâmbătă a treia înfrângere consecutivă în Premier League, pe terenul codașei Nottingham Forest (1-3), o serie slabă de care profită liderul campionatului, Arsenal, relatează AFP. După zece etape, Manchester City (locul 2, 21 de puncte) se află acum la șase puncte
Fotbal - La Liga: Real Madrid, victorie la scor, într-o zi marcată de omagii aduse lui Jesus de Miguel
Învingătoare cu 3-0 la Valencia sâmbătă, în etapa a 12-a a campionatului de fotbal al Spaniei, Real Madrid a ajuns, cel puțin temporar, la egalitate cu marea sa rivală, FC Barcelona, în fruntea clasamentului din La Liga, într-o zi marcată de omagii aduse atacantului de la Tenerife, Jesus de Miguel, care a încetat din viață marți, r
Tenis: Elena Rîbakina, numărul 1 mondial, a declarat forfait pentru Turneul Campioanelor
Kazaha Elena Rîbakina, numărul 1 mondial al tenisului feminin, s-a retras sâmbătă de la Turneul Campioanelor, prestigioasa competiție de final de an la care participă cele mai bune opt jucătoare ale sezonului, din cauza unor probleme de sănătate, informează AFP. 'Îmi pare foarte rău să-mi informez fanii că, din păcate, tr
Auto - F1: Lando Norris (McLaren) va pleca din pole position în Marele Premiu al Braziliei
Britanicul Lando Norris (McLaren) va pleca din pole position în Marele Premiu al Braziliei de Formula 1, care va avea loc duminică la Sao Paulo, în urma unei sesiuni de calificări perturbate sâmbătă de ploi torențiale, informează AFP. Campionul mondial din 2025 va lua startul alături de proaspătul campion din 2026, italianul














