Tenis/Coronavirus: Simona Halep s-a obişnuit cu un alt ritm de viaţă
Jucătoarea de tenis Simona Halep s-a obişnuit cu un alt ritm de viaţă într-o perioadă în care soldaţii patrulează pe străzile Bucureştiului după ce în România a fost instituită stare de urgenţă pe 16 martie, în contextul pandemiei de coronavirus, scrie site-ul CNN.
"Nu ies deloc din casă. Sunt categoric un om care ia foarte în serios aceste lucruri şi-şi face griji din cauza lor. Măsurile de izolare au fost foarte stricte aici în România, au fost militari pe străzi şi nu avem voie să ieşim afară", a declarat pentru CNN Sport, din casa ei din Bucureşti, campioana de anul trecut de la Wimbledon.
Halep îşi dă seama foarte bine că în acest moment sunt lucruri mai importante decât tenisul.
"A fost o situaţie înspăimântătoare aici în România. Am încercat să nu mă uit prea mult sau să nu citesc prea multe ştiri, fiindcă mi se pare prea îngrijorător; prefer să ajut acolo unde pot", a declarat Halep, care luna trecută a donat echipament militar pentru spitale din Constanţa şi Bucureşti.
"Îmi aduc şi eu contribuţia, stând acasă şi desigur rămânând optimistă şi puternică", a adăugat sportiva care are în palmares şi o victorie la Roland Garros.
Lui Halep îi e dor meciurile din circuitul WTA şi de colegele sale, dar nu crede că este posibilă reluarea competiţiilor în viitorul apropiat.
Din cauza pandemiei, tenisul profesionist a fost suspendat cel puţin până pe 13 iulie. Turneul de la Wimbledon a fost anulat pentru prima oară după Al Doilea Război Mondial, iar Roland Garros va începe pe 20 septembrie în loc de 24 mai.
"Cred că dacă vom juca din nou tenis în septembrie, noi am obţinut deja o victorie, fiindcă asta înseamnă că ameninţarea virusului a fost deja învinsă. Acum doar putem visa la un turneu de Mare Şlem (...)", a spus Halep, pentru care cel mai greu de suportat este incertitudinea.
"Categoric e ciudat să nu ştim când vom putea participa din nou la turnee. Pe ce suprafaţă vom juca? În ce ţară? În acest moment nu există răspunsuri, aşa că e greu să facem planuri", a spus românca.
Pandemia de coronavirus a obligat-o pe Halep să trăiască într-un ritm mai lent. După mulţi ani, programul ei nu mai este dictat de antrenamente zilnice, călătorii pentru turnee, meciuri, sponsorizări şi întâlniri cu presa.
Acum, câştigătoarea a două turnee de Mare Şlem se culcă şi se trezeşte mai târziu, face zilnic exerciţii de fitness, găteşte, citeşte, se uită la filme şi vorbeşte cu familia sa.
"E clar că e foarte ciudat ca în viaţa mea să fie o perioadă atât de lungă fără tenis. Cea mai lungă din cariera mea", a spus jucătoarea.
Când preşedintele Klaus Iohannis a anunţat pe 24 martie izolarea obligatorie la domiciliu, Halep se refăcea după o accidentare.
"Într-un fel sunt norocoasă, fiindcă situaţia legată de Covid-19 a început exact când aveam probleme cu accidentarea la picior. Aşa că această perioadă suplimentară mi-a oferit prilejul să mă vindec cum trebuie şi să nu mă grăbesc cu recuperarea, în loc să-mi fac griji că pierd prea multe turnee", a spus Halep, care a început bine sezonul, ajungând în semifinale la Australian Open în ianuarie.
"Sunt în contact tot timpul cu antrenorul meu de fitness şi evident şi cu antrenorii mei Darren (Cahill) şi Arti (Apostu-Efremov). Încă n-am lovit nicio minge, dar sper că asta se va întâmpla curând, când lucrurile vor deveni mai clare şi va începe ridicarea restricţiilor", a adăugat ea.
Halep a mărturisit ce i-ar plăcea cel mai mult să facă după ce viaţa va reveni la normal: "Categoric, să merg la un restaurant şi să comand desertul meu favorit". AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Handbal feminin: Corona Brașov, victorioasă la un gol în Franța, în EHF European League
CSM Corona Brașov a învins în deplasare echipa franceză Chambray Touraine Handball, cu scorul de 26-25 (16-11), duminică seara, în prima manșă a turului al treilea preliminar al competiției de handbal feminin EHF European League. Corona a avut cinci goluri avans la pauză, dar repriza secundă a fost mai strânsă, gazdele
VIDEO UPDATE Auto - F1: Lando Norris a câștigat MP al Braziliei; Mercedes și-a asigurat primul loc în clasamentul constructorilor
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a câștigat Marele Premiu al Braziliei, etapa a 20-a a Campionatului Mondial de Formula 1, duminică, pe circuitul Interlagos (4,309 km) de lângă Sao Paulo, fiind urmat pe podium de piloții echipei Red Bull olandezul Max Verstappen și francezul Isack Hadjar, în timp ce Mercedes și-a asigurat
Fotbal: Inter Milano, învingătoare cu 2-0 în fața lui Como în Serie A (FOTO/VIDEO)
Inter Milano, echipa antrenată de românul Cristian Chivu, a învins-o cu scorul de 2-0 pe Como într-un meci disputat duminică pe San Siro în etapa a 11-a a campionatului de fotbal al Italiei, informează AFP. La patru zile după demonstrația sa istorică de forță din Liga Campionilor, încheiată cu scorul de 9-1 la Len
VIDEO Tenis: 'Nu am renunțat niciodată, în ciuda unor înfrângeri dureroase', a spus Alcaraz după victoria de la Paris
'Nu am renunțat niciodată, în ciuda unor înfrângeri dureroase. Eu și echipa mea ne-am spus mereu: «încearcă din nou»', a declarat tenismanul spaniol Carlos Alcaraz după c
VIDEO UPDATE MotoGP: Marco Bezzecchi a câștigat Marele Premiu al Qatarului; Marc Marquez este aproape de titlul mondial
Pilotul italian Marco Bezzecchi (Aprilia) a câștigat duminică Marele Premiu al Qatarului, a 20-a dintre cele 22 de etape ale Campionatului Mondial de MotoGP, terminând în fața spaniolului Marc Marquez (Ducati), care va mai avea de așteptat puțin până la cucerirea celui de-al optulea titlu mondial, informează AFP și Reuters.
Fotbal: Genoa, învinsă pe teren propriu de AC Milan în campionatul Italiei
Echipa Genoa, patronată de omul de afaceri român Dan Șucu, a fost învinsă duminică pe teren propriu de AC Milan cu scorul de 2-1, într-un meci din etapa a 11-a a campionatului de fotbal al Italiei. Milan s-a desprins rapid la două goluri, după reușitele lui Alphadjo Cisse, în minutul 13, și Christian Pulisic (19). Genoa
VIDEO Tenis: Carlos Alcaraz a câștigat turneul ATP Masters 1.000 de la Paris
Spaniolul Carlos Alcaraz a câștigat turneul de tenis ATP Masters 1.000 de la Paris, după ce l-a învins duminică pe americanul Ben Shelton în două seturi, 7-6 (7/5), 7-5, în finala acestei competiții dotate cu premii totale de 6.309.095 de euro. &nbs
Fotbal: Brighton a urcat pe locul 2 în Premier League după victoria în fața lui Brentford
Echipa de fotbal Brighton, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a urcat pe locul 2 în campionatul Angliei după victoria de duminică, 2-0 acasă cu Brentford, într-un meci din etapa a 10-a. Formația antrenată de Fabian Hurzeler a înscris prin Diego Gomez, în minutul 15, și Pascal Gross,
Fotbal: Napoli și Lazio au remizat, 1-1, în Serie A
Napoli a remizat pe teren propriu cu Lazio Roma, scor 1-1, într-un meci disputat duminică în etapa a 11-a a campionatului de fotbal al Italiei. Lazio, care are un început de sezon mult peste așteptări, a condus după golul lui Davide Frattesi din minutul 28. Napoli, cu o evoluție mai convingătoare în actul secund, a egal
MotoGP: Francesco Bagnaia va fi transportat în Italia pentru a fi supus unei intervenții chirurgicale
Pilotul italian Francesco Bagnaia, care a suferit o dublă fractură la piciorul drept în timpul cursei de sprint de sâmbătă, din cadrul Marelui Premiu al Qatarului la MotoGP, va fi transportat duminică în Italia pentru a fi supus unei intervenții chirurgicale, a anunțat duminică echipa Ducati, informează AFP. 'În urm
Tenis: Jucătoarea americană Claire Liu a câștigat turneul de la Hong Kong (WTA)
Jucătoarea americană de tenis Claire Liu, locul 102 mondial, a câștigat duminică primul titlu din cariera sa, învingând-o categoric pe filipineza Alexandra Eala, locul 17 mondial, cu 6-3, 6-0, în finala turneului WTA 250 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari. Claire Liu, în vârstă de 2
Hochei - NHL: Tampa Bay Lightning, învingătoare în meciul cu Minnesota Wild
Nikita Kucerov, la o săptămână după ce a solicitat un transfer, a marcat un gol în superioritate numerică, la 3 minute și 23 de secunde de la începutul prelungirilor, aducându-i lui Tampa Bay Lightning o victorie cu 4-3 în fața lui Minnesota Wild, echipa gazdă, sâmbătă, în liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheață
Fotbal: Lionel Messi a câștigat din nou Gheata de Aur în MLS
Lionel Messi, fotbalistul argentinian al echipei americane Inter Miami, a câștigat pentru al doilea an consecutiv Gheata de Aur în MLS, sâmbătă, în ultima etapă a sezonului regulat, la finalul căreia deținătoarea titlului a încheiat pe locul al doilea în Conferința de Est, transmite AFP. Messi nu a marcat &i
Baschet - NBA: San Antonio Spurs, la a opta victorie consecutivă
San Antonio Spurs a obținut sâmbătă a opta victorie consecutivă în liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), impunându-se cu scorul de 125-103 în fața lui Portland Trail Blazers, datorită unui nou meci foarte bun al lui Victor Wembanyama, informează AFP. Wembanyama a înscris 29 de puncte în 24 de m
Fotbal: PSG, victorie la limită în Ligue 1 în fața lui Troyes
Paris Saint-Germain a obținut o victorie la limită în fața nou-promovatei Troyes (1-0) — suficientă, totuși, pentru a-și consolida poziția în fruntea campionatului de fotbal al Franței — sâmbătă, pe Parc des Princes, în cadrul etapei a 10-a, informează AFP. Un gol cu capul marcat de fundașul Ilia Zabarn&icir














