Fotbal: Maradona speră să rămână în continuare antrenorul echipei Gimnasia La Plata
Legendarul fotbalist argentinian Diego Maradona a declarat că doreşte prelungirea contractului de antrenor al echipei Gimnasia y Esgrima La Plata, transmite Xinhua.
Tehnicianul în vârstă de 59 de ani este legat de club până în iunie, dar cele două părţi şi-au dat acordul să continue colaborarea.
''Sper să rămân la Gimnasia. Iubesc acest club'', a declarat Maradona, citat de Ole.
''Am o relaţie extraordinară cu suporterii, cu preşedintele, cu toată lumea. Ideea mea este să continui alături de staff-ul meu şi să păstrez jucătorii noi care au venit în ultima perioadă de transferuri'', a mai spus fostul decar al naţionalei Argentinei.
Maradona a preluat-o pe Gimnasia în luna septembrie a anului trecut, când echipa se afla la coada clasamentului Superligii argentiniene, cu un egal şi patru înfrângeri.
Echipa şi-a revenit sub conducerea campionului mondial din 1986, urcând cinci locuri în ierarhia de 24 de echipe a Superligii, încheind sezonul cu 6 victorii, 6 egaluri şi 12 înfrângeri. În ciuda revirimentului, Gimnasia rămâne în pericol să retrogradeze în liga secundă având în vedere sistemul complex de promovare/retrogradare din această ţară, care ia în considerare rezultatele din ultimii trei ani.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ciclism feminin: Olandeza Lorena Wiebes, învingătoare și în etapa a 2-a a Turului Franței și rămâne lider la general
Ciclista olandeză Loerena Wiebes (SD Worx-Protime) a câştigat duminică, la sprint, şi cea de-a doua etapă a Turului Franţei feminin, după ce s-a impus în etapa inaugurală, rămânând în posesia tricoului galben al liderului clasamentului general, informează AFP. Wiebes a fost cronometrată pe distanţa de 147,9 km, între Aigle şi Gen
Fotbal: Argentinianul Valentin Barco (Strasbourg), transferat la Chelsea
Cluburile Strasbourg și Chelsea au anunțat, duminică, transferul mijlocașului argentinian Valentin Barco, care a semnat un contract pe șapte sezoane cu gruparea engleză, informează AFP. Barco, în vârstă de 22 de ani, este al doilea jucător de la Racing, club deținut de același grup (BlueCo) ca și Chelsea, care ajunge la 'The Blues' în
Tenis: Finala turneului WTA de la Washington, amânată pentru luni din cauza furtunilor
Americanca Jessica Pegula, numărul 3 mondial, și revelația filipineză Alexandra Eala (28 WTA), vor trebui să aștepte până luni pentru a finaliza meciul pentru titlu din cadrul turneului WTA 500 de la Washington, dotat cu premii de 1.637.982 dolari, întrerupt din cauza furtunilor care au lovit capitala Statelor Unite duminică, relatează AFP. După o
VIDEO Fotbal: AZ Alkmaar a câștigat Supercupa Olandei, după 4-0 cu PSV
AZ Alkmaar a cucerit Supercupa Olandei la fotbal (Johan Cruyff Shield), după ce a surclasat campioana PSV Eindhoven cu scorul de 4-0, duminică, chiar pe Stadionul Philips. PSV, la care atacantul român Dennis Man a evoluat în prima repriză, a jucat din min. 9 în zece oameni, Joey Veerman fiind eliminat pentru că l-a lovi
Ciclism: Vlad Dascălu, clasat pe locul 7 în cursa XCO la Europenele de mountain bike
Ciclistul român Vlad Dascălu s-a clasat pe locul al șaptelea, duminică, în cursa de cross-country olimpic (XCO), la Campionatele Europene de mountain bike de la Monteceneri (Elveția). Britanicul Charlie Aldridge s-a impus cu timpul de 01 h 25 min 27 sec, urmat de italianul Juri Zanotti, la 12 sec, și de elvețianul Fabio Puentener,
Sărituri în apă: România, locul 7 la trambulină 3 m sincron mixt la Europene
Sportivii români Alexandru Avasiloae și Amelie-Enya Foerster s-au clasat pe locul șapte în finala probei de sărituri sincron mixt de la trambulina de 3 metri, duminică, la Campionatele Europene de natație de la Paris, cu 251,07 puncte. Victoria a revenit italienilor Matteo Santoro și Chiara Pellacani, cu 305,85 puncte, urmați de ru
Polo feminin: România, învinsă de Portugalia la penalty-uri la Campionatul European U20
Selecționata României a fost învinsă de formația Portugaliei cu scorul de 12-10 (1-5, 3-0, 2-1, 2-2; 4-2), după aruncările de departajare, duminică, în Grupa D a Campionatului European de polo pe apă feminin Under-20 de la Oeiras (Portugalia). Tricolorele au început în forță și aveau 5-1 după primul sfert, dar gaz
Fotbal: Tromso IL, victorie categorică în deplasare în campionatul Norvegiei
Tromso IL, viitoarea adversară a echipei CFR Cluj în Conference League, a învins-o pe Aalesund cu scorul de 6-2, duminică, în deplasare, în etapa a 16-a a campionatului de fotbal al Norvegiei. Fundașul suedez Alexander Thongla-lad Warneryd a reușit un hat-trick (48, 54, 69), celelalte goluri ale oaspeților fiind semnate
Fotbal: Lewandowski (Chicago Fire) a reușit o dublă în meciul cu Charlotte FC din MLS
Atacantul polonez Robert Lewandowski și-a făcut debutul pe teren propriu cu o dublă în victoria lui Chicago Fire cu 2-1 asupra lui Charlotte FC, sâmbătă, într-o etapă din MLS în care Leo Messi a revenit la Inter Miami, iar francezul Antoine Griezmann nu a reușit să marcheze în înfrângerea lui Orlando cu 3-2 în fața lui
Canotaj: România a cucerit alte două medalii de aur la Europene, în probele mixte
România a cucerit două medalii de aur în probele mixte, duminică, la Campionatele Europene de canotaj de la Varese (Italia). La dublu vâsle mixt, Marian Florian Enache și Iulia-Liliana Bălăucă s-au impsu cu timpul de 06 min 27 sec 87/100, urmați de Germania (06:28.86) și Italia (06:30.41). În proba de opt
Fotbal: Portarul norvegian Orjan Nyland a semnat cu RB Leipzig
Portarul norvegian Orjan Nyland, care s-a despărțit de Sevilla FC pe 30 iunie după trei sezoane la clubul spaniol, s-a întors ca jucător liber la fostul său club, RB Leipzig, cu care a semnat un contract pe doi ani, transmite EFE. Nyland, în vârstă de 35 de ani, a jucat doar șapte meciuri oficiale pentru Sevilla sezonul trecu
Canotaj: România a cucerit medalii de aur în probele de opt plus unu la Europene
România a cucerit medalii de aur în probele feminin și masculină de opt plus unu, duminică, la Campionatele Europene de canotaj de la Varese. La masculin, România (Claudiu Neamțu, Mateus-Simion Cozminciuc, Mugurel Vasile Semciuc, Andrei Mândrilă, Constantin Adam, Sergiu Vasile Bejan, Florin Arteni, Fabrizio-Alexandru Sc
Fotbal: FC Porto a cucerit pentru a 25-a oară Supercupa Portugaliei
FC Porto, campioana en titre, a câștigat pentru a 25-a oară Supercupa Portugaliei, sâmbătă, după ce a învins Torrense, o echipă din a doua divizie care a făcut senzație câștigând ultima ediție a Cupei Portugaliei, cu scorul de 1-0, transmite EFE. Pe Stadionul Municipal din Coimbra, Porto a avut dificultăți la &ici
Auto-WRC: Finlandezul Sami Pajari, noul lider din Turul Finlandei după accidentul lui Ogier
Pilotul finlandez Sami Pajari (Toyota GR Yaris) a preluat conducerea în Raliul Finlandei, a zecea etapă a Campionatului Mondial de Raliuri (WRC), sâmbătă, după ce fostul lider, francezul Sebastien Ogier (Toyota GR Yaris), de nouă ori campion mondial, a fost forțat să se retragă din cauza unui accident grav, scrie EFE. Pajari, recen
Tenis: Rusoaica Kristina Liutova va juca la 16 ani finala de la Memphis (WTA)
Rusoaica Kristina Liutova, 16 ani, s-a calificat sâmbătă în finala turneului WTA 250 de la Memphis (SUA), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, după ce a învins-o pe americanca Elvina Kalieva (132 mondial) cu 7-5, 6-1. Liutova, la primul ei turneu WTA, devine cea mai tânără jucătoare care ajunge în finală d














