Fotbal/Coronavirus: Roberto Mancini crede că amânarea EURO 2020 ar putea favoriza reprezentativa Italiei
Selecţionerul Italiei, Roberto Mancini, consideră că amânarea cu un an a turneului final al Campionatului European de fotbal ar putea avantaja naţionala ţării sale, informează Reuters.
După ce a ratat participarea la Cupa Mondială 2018, Squadra Azzurra s-a redresat sub conducerea lui Mancini, aşa cum o demonstrează şi seria actuală de 11 victorii consecutive, un record în istoria reprezentativei Italiei.
"Dacă am fi jucat Campionatul European în iunie, am fi avut o şansă bună, însă poate că am fi înfruntat echipei mai bine pregătite, pentru ele au început să îşi întinerească echipele înaintea noastră sau au o echipă stabilă de mai mult timp, aşa cum este cazul Franţei", a explicat tehnicianul italian într-un interviu acordat postului Sky Sport Italia.
"Însă, acum, având un an în plus, băieţii vor avea posibilitatea să se îmbunătăţească la toate nivelurile, vor acumula experienţă", a subliniat Mancini.
"Echipa noastră poate rivaliza cu cele mai bune selecţionate. Sper că voi fi antrenorul care va aduce Italiei primul titlu de campioană europeană după cel din 1968".
Italia a disputat ultimul său meci în luna noiembrie, când a spulberat cu 9-1 reprezentativa Armeniei. Elevii lui Mancini aveau programate două meciuri amicale în luna martie, anulate însă din cauza pandemiei de coronavirus, care a provocat şi amânarea cu un an a EURO 2020, care trebuia să debuteze în iunie.
Ţara europeană cea mai afectată de criza generată de Covid-19, Italia a înregistrat până acum 132.547 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus şi 16.523 de decese.
"Este o mare amărăciune. Din păcate, mulţi oameni nu mai sunt alături de noi acesta este cel mai dificil lucru de acceptat. Niciunul dintre noi nu şi-ar fi dorit amânarea EURO. Mulţi oameni au murit, iar fotbalul a trecut pe locul secund", a mai spus Roberto Mancini.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Sancțiunile financiare nu ar preveni absența vedetelor de la turneele Masters 1.000, consideră Zverev
Jucătorul german de tenis Alexander Zverev, principalul favorit al turneului Masters 1.000 de la Montreal, a declarat, duminică, că sancțiunile financiare nu ar rezolva problema absenței marilor nume de la turneele ATP de acest nivel, avertizând totodată asupra riscului de epuizare și retrageri cauzate de durata excesivă a acestor turnee, relatează AFP.
Tenis: Alcaraz a revenit pe locul doi în clasamentul ATP; spaniolul Rafael Jodar a urcat pe 15
Spaniolul Carlos Alcaraz a urcat o poziție și l-a detronat de pe locul secund pe germanul Alexander Zverev, care a pierdut la rândul său o poziție, cu o diferență de doar 40 pct, în timp ce spaniolul Rafael Jodar, a cărui finală de la Washington cu Taylor Fritz a fost amânată pentru luni din cauza ploii, a urcat nouă locuri până pe 15, cel mai bun cla
Ciclism feminin: Olandeza Lorena Wiebes, învingătoare și în etapa a 2-a a Turului Franței și rămâne lider la general
Ciclista olandeză Loerena Wiebes (SD Worx-Protime) a câştigat duminică, la sprint, şi cea de-a doua etapă a Turului Franţei feminin, după ce s-a impus în etapa inaugurală, rămânând în posesia tricoului galben al liderului clasamentului general, informează AFP. Wiebes a fost cronometrată pe distanţa de 147,9 km, între Aigle şi Gen
Fotbal: Argentinianul Valentin Barco (Strasbourg), transferat la Chelsea
Cluburile Strasbourg și Chelsea au anunțat, duminică, transferul mijlocașului argentinian Valentin Barco, care a semnat un contract pe șapte sezoane cu gruparea engleză, informează AFP. Barco, în vârstă de 22 de ani, este al doilea jucător de la Racing, club deținut de același grup (BlueCo) ca și Chelsea, care ajunge la 'The Blues' în
Tenis: Finala turneului WTA de la Washington, amânată pentru luni din cauza furtunilor
Americanca Jessica Pegula, numărul 3 mondial, și revelația filipineză Alexandra Eala (28 WTA), vor trebui să aștepte până luni pentru a finaliza meciul pentru titlu din cadrul turneului WTA 500 de la Washington, dotat cu premii de 1.637.982 dolari, întrerupt din cauza furtunilor care au lovit capitala Statelor Unite duminică, relatează AFP. După o
VIDEO Fotbal: AZ Alkmaar a câștigat Supercupa Olandei, după 4-0 cu PSV
AZ Alkmaar a cucerit Supercupa Olandei la fotbal (Johan Cruyff Shield), după ce a surclasat campioana PSV Eindhoven cu scorul de 4-0, duminică, chiar pe Stadionul Philips. PSV, la care atacantul român Dennis Man a evoluat în prima repriză, a jucat din min. 9 în zece oameni, Joey Veerman fiind eliminat pentru că l-a lovi
Ciclism: Vlad Dascălu, clasat pe locul 7 în cursa XCO la Europenele de mountain bike
Ciclistul român Vlad Dascălu s-a clasat pe locul al șaptelea, duminică, în cursa de cross-country olimpic (XCO), la Campionatele Europene de mountain bike de la Monteceneri (Elveția). Britanicul Charlie Aldridge s-a impus cu timpul de 01 h 25 min 27 sec, urmat de italianul Juri Zanotti, la 12 sec, și de elvețianul Fabio Puentener,
Sărituri în apă: România, locul 7 la trambulină 3 m sincron mixt la Europene
Sportivii români Alexandru Avasiloae și Amelie-Enya Foerster s-au clasat pe locul șapte în finala probei de sărituri sincron mixt de la trambulina de 3 metri, duminică, la Campionatele Europene de natație de la Paris, cu 251,07 puncte. Victoria a revenit italienilor Matteo Santoro și Chiara Pellacani, cu 305,85 puncte, urmați de ru
Polo feminin: România, învinsă de Portugalia la penalty-uri la Campionatul European U20
Selecționata României a fost învinsă de formația Portugaliei cu scorul de 12-10 (1-5, 3-0, 2-1, 2-2; 4-2), după aruncările de departajare, duminică, în Grupa D a Campionatului European de polo pe apă feminin Under-20 de la Oeiras (Portugalia). Tricolorele au început în forță și aveau 5-1 după primul sfert, dar gaz
Fotbal: Tromso IL, victorie categorică în deplasare în campionatul Norvegiei
Tromso IL, viitoarea adversară a echipei CFR Cluj în Conference League, a învins-o pe Aalesund cu scorul de 6-2, duminică, în deplasare, în etapa a 16-a a campionatului de fotbal al Norvegiei. Fundașul suedez Alexander Thongla-lad Warneryd a reușit un hat-trick (48, 54, 69), celelalte goluri ale oaspeților fiind semnate
Fotbal: Lewandowski (Chicago Fire) a reușit o dublă în meciul cu Charlotte FC din MLS
Atacantul polonez Robert Lewandowski și-a făcut debutul pe teren propriu cu o dublă în victoria lui Chicago Fire cu 2-1 asupra lui Charlotte FC, sâmbătă, într-o etapă din MLS în care Leo Messi a revenit la Inter Miami, iar francezul Antoine Griezmann nu a reușit să marcheze în înfrângerea lui Orlando cu 3-2 în fața lui
Canotaj: România a cucerit alte două medalii de aur la Europene, în probele mixte
România a cucerit două medalii de aur în probele mixte, duminică, la Campionatele Europene de canotaj de la Varese (Italia). La dublu vâsle mixt, Marian Florian Enache și Iulia-Liliana Bălăucă s-au impsu cu timpul de 06 min 27 sec 87/100, urmați de Germania (06:28.86) și Italia (06:30.41). În proba de opt
Fotbal: Portarul norvegian Orjan Nyland a semnat cu RB Leipzig
Portarul norvegian Orjan Nyland, care s-a despărțit de Sevilla FC pe 30 iunie după trei sezoane la clubul spaniol, s-a întors ca jucător liber la fostul său club, RB Leipzig, cu care a semnat un contract pe doi ani, transmite EFE. Nyland, în vârstă de 35 de ani, a jucat doar șapte meciuri oficiale pentru Sevilla sezonul trecu
Canotaj: România a cucerit medalii de aur în probele de opt plus unu la Europene
România a cucerit medalii de aur în probele feminin și masculină de opt plus unu, duminică, la Campionatele Europene de canotaj de la Varese. La masculin, România (Claudiu Neamțu, Mateus-Simion Cozminciuc, Mugurel Vasile Semciuc, Andrei Mândrilă, Constantin Adam, Sergiu Vasile Bejan, Florin Arteni, Fabrizio-Alexandru Sc
Fotbal: FC Porto a cucerit pentru a 25-a oară Supercupa Portugaliei
FC Porto, campioana en titre, a câștigat pentru a 25-a oară Supercupa Portugaliei, sâmbătă, după ce a învins Torrense, o echipă din a doua divizie care a făcut senzație câștigând ultima ediție a Cupei Portugaliei, cu scorul de 1-0, transmite EFE. Pe Stadionul Municipal din Coimbra, Porto a avut dificultăți la &ici














