Gimnastică/Coronavirus: Americanca Simone Biles, în lacrimi după ce a aflat de amânarea JO 2020
Cvadrupla campioană olimpică la gimnastică, americanca Simone Biles, spune că a primit în lacrimi anunţul amânării pentru anul viitor a JO de vară 2020 de la Tokyo.
''Eram la sală, la antrenamente, când am auzit vestea. Am plâns, dar până la urmă am realizat că era cea mai bună decizie care putea fi luată în actualul context. Trebuie să ne asigurăm că toată lumea, în Statele Unite şi toate celelalte ţări, este sănătoasă şi în siguranţă, că sportivii şi cei implicaţi nu vor avea probleme. Este dificil, dar aşa este bine. Sunt sigură că antrenorii mei mă vor ajuta să fiu în formă şi în 2021, dar mai greu este să ne obişnuim mental că va trebui să mai aşteptăm un an'', a spus Biles (23 ani), potrivit Reuters.
Sportiva americană a revenit în competiţii în 2018, după aproape doi ani de absenţă din cauza unor accidentări.
Comitetul Internaţional Olimpic şi guvernul japonez a cedat presiunii intense din partea sportivilor şi organizaţiilor sportive din întreaga lume, săptămâna trecută, acceptând să amâne cu un an Jocurile Olimpice de la Tokyo, din cauza pandemiei de coronavirus, competiţia urmând să se deruleze în perioada 23 iulie - 8 august 2021. AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Harry Kane este mândru de includerea sa în lista pentru Balonul de Aur după un sezon de excepție
Atacantul englez Harry Kane este bucuros să facă parte din lista fotbaliștilor selectați pentru trofeul Balonul de Aur, confirmând că este foarte mândru de sezonul de excepție pe care l-a avut în care a marcat foarte multe goluri, scrie DPA. Jucătorul englez de 33 de ani este favoritul pariorilor pentru câștigarea trofeului, care va fi
Fotbal: Luka Modric a fost inclus în lotul Croației pentru următoarele meciuri din Liga Națiunilor
Luka Modric va continua la echipa națională a Croației sub comanda selecționerului Slaven Bilic, care l-a inclus pe mijlocașul lui AC Milan în lotul pentru următoarele meciuri din Liga Națiunilor, deși fotbalistul împlinește miercuri 41 de ani, informează EFE. Bilic a anunțat lotul Croației și a confirmat includerea lui Modric în cadrul unei
Tenis: Organizatorii de la Wimbledon vor lua măsuri împotriva prezenței influencerilor pe durata turneului
Organizatorii turneului de tenis de Mare Șlem de la Wimbledon iau în calcul să nu permită participarea unui număr mare de influenceri pe durata evenimentului așa cum s-a întâmplat la US Open, turneu afectat de prezența masivă a acestora, transmite DPA. All England Club, care organizează turneul, va dispune măsuri de confiscare a obiectelor sp
Fotbal: Kylian Mbappe crede că ar putea câștiga Balonul de Aur în acest an
Superstarul francez al echipei Real Madrid, Kylian Mbappe, a declarat marți că acesta ar putea fi anul în care să câștige primul său Balon de Aur, după ce 'a scris istorie în fotbal' devenind cel mai bun marcator din toate timpurile la Cupa Mondială, la turneul din 2026, informează AFP. 'Când joci pentru Real Madrid, cel mai
Fotbal: 'Am trecut prin atât de multe împreună', a spus Jose Mourinho despre Cristian Chivu
'Am trecut prin atât de multe împreună', a declarat Jose Mourinho, antrenorul lui Real Madrid, despre Cristian Chivu, omologul său de la Inter Milano, care a fost jucătorul său la echipa lombardă, relatează site-ul Football Italia. În cadrul conferinței de presă premergătoare meciului Real Madrid - Inter, din prima etapă a Ligii Campi
Auto - F1: Lewis Hamilton vrea reguli de conduită la Ferrari după duelul cu Charles Leclerc
Multiplul campion mondial Lewis Hamilton a cerut reguli scrise de conduită la echipa Ferrari după ce l-a acuzat pe colegul său Charles Leclerc că l-a scos de pe circuit, duminică, în Marele Premiu al Italiei, transmite DPA. Hamilton a început cursa pe locul al patrulea, dar la finalul turului de încălzire se afla pe poziția a zece la Monza du
Fotbal: Mourinho nu resimte o presiune suplimentară de a câștiga Liga Campionilor în al doilea său mandat la Real Madrid
Antrenorul echipei de fotbal Real Madrid, Jose Mourinho, a declarat că nu resimte o presiune suplimentară de a câștiga Liga Campionilor în cel de-al doilea său mandat la club, înaintea meciului de debut împotriva campioanei din Serie A, Inter Milano, programat marți pe Santiago Bernabeu, informează Reuters. Liga Campionilor este singuru
Fotbal: Liga Campionilor - Arsenal și Bayern Munchen, considerate favorite la câștigarea trofeului
Echipele Arsenal Londra și Bayern Munchen sunt considerate principalele favorite la câștigarea actualei ediții a Ligii Campionilor la fotbal, conform predicțiilor supercomputerului Opta, platforma specializată în analiză sportivă. Arsenal, campioana en titre a Angliei, este cotată cu 21,2% șanse să câștige cea mai importantă competiție fotbal
Auto: Pilotul britanic Ollie Millroy, salvat de un rival după un accident groaznic la Shanghai
Pilotul britanic Ollie Millroy i-a mulțumit rivalului Loek Hartog pentru că i-a salvat viața după ce olandezul a oprit mașina și l-a scos dintr-un Ferrari în flăcări, la cursa desfășurată sâmbătă, în China GT Championship, la Shanghai, transmite Reuters. Millroy a fost implicat într-un accident la care au fost implicate
Fotbal: Arsenal poate juca chiar mai bine decât în sezonul trecut, afirmă Arteta
Victoria impresionantă obținută duminică în fața concitadinei Chelsea Londra (scor 2-1), a arătat că Arsenal poate juca la un nivel chiar mai înalt decât a făcut-o în sezonul trecut, a declarat antrenorul campioanei en titre a Angliei la fotbal, Mikel Arteta, citat de AFP. 'Asta va depinde de capacitatea noastră de
Baschet 3x3: Echipa feminină a Franței a învins-o pe Rapid București în finala circuitului mondial
Echipa feminină a Franței a câștigat circuitul mondial de baschet 3x3, după ce a învins-o pe CS Rapid București cu scorul de 22-14, duminică, în meciul decisiv al etapei finale, de la Shanghai (China), transmite AFP. ''Les Bleues'' au câștigat pentru a treia oară în istorie circuitul care reunește
Fotbal: FC Augsburg, noul lider al campionatului Germaniei
Echipa FC Augsburg a preluat conducerea în clasamentul campionatului de fotbal al Germaniei, după ce s-a impus clar în deplasare, cu scorul de 4-1, în fața formației Eintracht Frankfurt, duminică, într-un meci din etapa a doua a sezonului. Eintracht a deschis scorul prin Jonathan Burkardt (6), însă oaspeții au &ic
Volei feminin: Turcia și-a apărat cu succes titlul european
Turcia a reușit să își apere cu succes titlul de campioană continentală la volei feminin, după ce a învins formația Italiei cu scorul de 3-2 (16-25, 25-22, 12-25, 25-21, 15-10), duminică, la Istanbul, în finala Campionatului European - Eurovolley 2026, transmite AFP. Italia, campioana olimpică și mondială en titre, a condus c
Tenis: Carlos Alcaraz s-a calificat în sferturi la US Open
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul trei mondial și campionul en titre, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului US Open, ultimul de Mare Șlem al anului, după ce l-a învins pe americanul Tommy Paul (21 ATP), cu 6-4, 6-3, 6-4, duminică, la New York, transmite AFP. Acest meci, cu un jucător aflat aproape de top 20 m
Fotbal: Lamine Yamal a reușit o nouă dublă pentru FC Barcelona în campionatul Spaniei
Echipa FC Barcelona și-a consolidat poziția de lider al campionatului de fotbal al Spaniei, după ce s-a impus fără drept de apel în deplasare, cu scorul de 5-0, în fața formației Valencia CF, duminică seara, într-un meci din etapa a patra a sezonului, în cursul căruia tânărul star al catalanilor, Yamine Lamal, a reușit o nouă dublă.














