JO 2020/Coronavirus: OMS spune că nu e treaba sa să decidă dacă un eveniment trebuie amânat sau nu
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a precizat că nu este treaba sa să decidă dacă un eveniment sportiv trebuie suspendat sau nu, luarea de poziţie având loc în contextul în care există o presiune tot mai mare asupra Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) pentru a amâna JO 2020 de la Tokyo (24 iulie - 9 august) din cauza pandemiei de coronavirus.
''Nu este rolul OMS să anuleze sau nu niciun tip de evenimente'', a declarat pentru agenţia DPA purtătorul de cuvânt al OMS, Tarik Jasarevic.
''Orice decizie privind modificarea unei reuniuni internaţionale ar trebui să se bazeze pe o evaluare atentă a riscurilor şi a modului în care acestea pot fi
gestionate, şi de nivelul evenimentului în cauză", a spus Jasarevic, subliniind că le revine guvernelor şi organizaţiilor implicate să judece situaţia şi să adopte o hotărâre.
Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), aflat sub presiune pentru a amâna JO 2020 de la Tokyo, consultă Comitetele olimpice naţionale, prin chestionare, privind impactul crizei coronavirusului asupra pregătirii sportivilor lor.
Într-un formular intitulat ''COVID-19 şi pregătirea pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020'', CIO solicită comitetelor olimpice din diferitele ţări membre să precizeze cum au fost afectate antrenamentele sportivilor de reglementările de urgenţă emise de autorităţi pentru combaterea virusului.
Sub presiune după apelul de amânare a Olimpiadei, lansat vineri de federaţia americană de înot la care s-a alăturat şi cea de atletism, dar şi de alte federaţii din diferite ţări, CIO întreabă în chestionar de eventuale relocări ale bazelor de antrenamente, fără a indica însă ce anume urmăreşte în baza răspunsurilor primite.
Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Atletism (World Athletics), britanicul Sebastian Coe, a spus sâmbătă că o decizie cu privire la amânarea sau nu a JO 2020 de la Tokyo ar putea fi luată în zilele sau săptămânile următoare.
''O decizie cu privire la Jocurile Olimpice poate veni foarte repede, în zilele sau săptămânile următoare. După cum am spus săptămâna trecută, nu cred că ar trebui să avem cu orice preţ Jocurile Olimpice în această vară. Problema corectitudinii concurenţei este primordială. Dacă sportivii nu vor avea şanse egale, atunci pierdem integritatea competiţiei. Cu siguranţă, nimeni nu doreşte asta'', a declarat Coe, sâmbătă, pentru Reuters.
Tot sâmbătă, preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, a declarat că anularea JO 2020 de la Tokyo ar ''distruge visul olimpic'' al sportivilor din întreaga lume.
''O anulare a Olimpiadei de vară ar distruge visul olimpic a 11.000 de sportivi din 206 ţări şi ai celor din echipa olimpică a refugiaţilor. O anulare a JO 2020 ar fi soluţia cea mai puţin corectă'', a spus Bach pentru postul german de radio SWR citat de DPA.
El a subliniat că din cauza complexităţii pe care o presupune organizarea JO, acestea ''nu pot fi amânate ca un meci de fotbal de pe o săptămână pe cealaltă''.
Dacă ţări precum Slovenia, Columbia, Spania, Norvegia, Brazilia, dar şi sportivi din alte state s-au pronunţat pentru amânarea Olimpiadei de vară de la Tokyo, altele, cum ar fi Japonia, China, Coreea de Sud vor ca evenimentul să se desfăşoare la data programată.
Thomas Bach spunea săptămâna trecută, într-un interviu acordat cotidianului New York Times, că ar fi "prematură" o amânare în acest moment a Jocurilor de la Tokyo, prevăzute în iulie-august, în ciuda pandemiei de coronavirus.
"Pentru noi, nu ar fi responsabil astăzi şi ar fi prematur să intrăm în speculaţii şi să luăm o decizie. Nu ştim care va fi situaţia, dar analizăm, desigur, mai multe scenarii", a explicat Bach.
Jocurile Olimpice de la Tokyo urmează să debuteze în principiu pe 24 iulie, ceremonia de închidere fiind programată pe 9 august.
CIO a încredinţat această problemă unui grup de lucru şi, pentru moment, "nu există nicio recomandare" din partea acestuia, conform conducătorului forului olimpic mondial.
"În consecinţă, nu ar fi responsabil, în niciun mod, să stabilim o dată sau să luăm imediat o decizie, care s-ar baza pe speculaţii asupra evenimentelor viitoare", a estimat Bach.
Flacăra olimpică a sosit vineri în Japonia, unde ceremonia prevăzută cu această ocazie a fost redusă la minimum din cauza pandemiei de coronavirus. AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Fotbal: FC Copenhaga a urcat pe primul loc în campionatul Danemarcei
FC Copenhaga, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a urcat pe primul loc în clasamentul Superligii daneze de fotbal, după ce a învins-o pe Broendby IF cu scorul de 1-0, duminică, în etapa a 14-a. Unicul gol al partidei a fost înscris de William Clem (54).
Tenis: Filip Jianu a câștigat turneul ITF de la Antalya
Tenismanul român Filip Cristian Jianu a câștigat turneul ITF de la Antalya (M15), dotat cu premii totale de 15.000 de dolari, duminică, după ce l-a învins în finală pe italianul Mattia Nannelli, cu 6-4, 6-4. Jianu (25 ani, 291 ATP), principalul favorit, a obținut victoria după o oră și 44 de minute, la prima sa confrunt
JOT 2026: Atleta Amelia Ioana Negulescu, medaliată cu argint la triplusalt
Atleta română Amelia Ioana Negulescu a cucerit medalia de argint la triplusalt, duminică, la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal), cu 12,67 metri. Medalia de aur a fost obținută de spaniola Gift Okunrobo, cu 12,69 metri, iar bronzul a revenit burkinezei Zalissa Zongo, tot cu 12,67 metri. La 3.000 m masculin,
Handbal feminin: Corona Brașov, victorioasă la un gol în Franța, în EHF European League
CSM Corona Brașov a învins în deplasare echipa franceză Chambray Touraine Handball, cu scorul de 26-25 (16-11), duminică seara, în prima manșă a turului al treilea preliminar al competiției de handbal feminin EHF European League. Corona a avut cinci goluri avans la pauză, dar repriza secundă a fost mai strânsă, gazdele
VIDEO UPDATE Auto - F1: Lando Norris a câștigat MP al Braziliei; Mercedes și-a asigurat primul loc în clasamentul constructorilor
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a câștigat Marele Premiu al Braziliei, etapa a 20-a a Campionatului Mondial de Formula 1, duminică, pe circuitul Interlagos (4,309 km) de lângă Sao Paulo, fiind urmat pe podium de piloții echipei Red Bull olandezul Max Verstappen și francezul Isack Hadjar, în timp ce Mercedes și-a asigurat
Fotbal: Inter Milano, învingătoare cu 2-0 în fața lui Como în Serie A (FOTO/VIDEO)
Inter Milano, echipa antrenată de românul Cristian Chivu, a învins-o cu scorul de 2-0 pe Como într-un meci disputat duminică pe San Siro în etapa a 11-a a campionatului de fotbal al Italiei, informează AFP. La patru zile după demonstrația sa istorică de forță din Liga Campionilor, încheiată cu scorul de 9-1 la Len
VIDEO Tenis: 'Nu am renunțat niciodată, în ciuda unor înfrângeri dureroase', a spus Alcaraz după victoria de la Paris
'Nu am renunțat niciodată, în ciuda unor înfrângeri dureroase. Eu și echipa mea ne-am spus mereu: «încearcă din nou»', a declarat tenismanul spaniol Carlos Alcaraz după c
VIDEO UPDATE MotoGP: Marco Bezzecchi a câștigat Marele Premiu al Qatarului; Marc Marquez este aproape de titlul mondial
Pilotul italian Marco Bezzecchi (Aprilia) a câștigat duminică Marele Premiu al Qatarului, a 20-a dintre cele 22 de etape ale Campionatului Mondial de MotoGP, terminând în fața spaniolului Marc Marquez (Ducati), care va mai avea de așteptat puțin până la cucerirea celui de-al optulea titlu mondial, informează AFP și Reuters.
Fotbal: Genoa, învinsă pe teren propriu de AC Milan în campionatul Italiei
Echipa Genoa, patronată de omul de afaceri român Dan Șucu, a fost învinsă duminică pe teren propriu de AC Milan cu scorul de 2-1, într-un meci din etapa a 11-a a campionatului de fotbal al Italiei. Milan s-a desprins rapid la două goluri, după reușitele lui Alphadjo Cisse, în minutul 13, și Christian Pulisic (19). Genoa
VIDEO Tenis: Carlos Alcaraz a câștigat turneul ATP Masters 1.000 de la Paris
Spaniolul Carlos Alcaraz a câștigat turneul de tenis ATP Masters 1.000 de la Paris, după ce l-a învins duminică pe americanul Ben Shelton în două seturi, 7-6 (7/5), 7-5, în finala acestei competiții dotate cu premii totale de 6.309.095 de euro. &nbs
Fotbal: Brighton a urcat pe locul 2 în Premier League după victoria în fața lui Brentford
Echipa de fotbal Brighton, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a urcat pe locul 2 în campionatul Angliei după victoria de duminică, 2-0 acasă cu Brentford, într-un meci din etapa a 10-a. Formația antrenată de Fabian Hurzeler a înscris prin Diego Gomez, în minutul 15, și Pascal Gross,
Fotbal: Napoli și Lazio au remizat, 1-1, în Serie A
Napoli a remizat pe teren propriu cu Lazio Roma, scor 1-1, într-un meci disputat duminică în etapa a 11-a a campionatului de fotbal al Italiei. Lazio, care are un început de sezon mult peste așteptări, a condus după golul lui Davide Frattesi din minutul 28. Napoli, cu o evoluție mai convingătoare în actul secund, a egal
MotoGP: Francesco Bagnaia va fi transportat în Italia pentru a fi supus unei intervenții chirurgicale
Pilotul italian Francesco Bagnaia, care a suferit o dublă fractură la piciorul drept în timpul cursei de sprint de sâmbătă, din cadrul Marelui Premiu al Qatarului la MotoGP, va fi transportat duminică în Italia pentru a fi supus unei intervenții chirurgicale, a anunțat duminică echipa Ducati, informează AFP. 'În urm
Tenis: Jucătoarea americană Claire Liu a câștigat turneul de la Hong Kong (WTA)
Jucătoarea americană de tenis Claire Liu, locul 102 mondial, a câștigat duminică primul titlu din cariera sa, învingând-o categoric pe filipineza Alexandra Eala, locul 17 mondial, cu 6-3, 6-0, în finala turneului WTA 250 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari. Claire Liu, în vârstă de 2
Hochei - NHL: Tampa Bay Lightning, învingătoare în meciul cu Minnesota Wild
Nikita Kucerov, la o săptămână după ce a solicitat un transfer, a marcat un gol în superioritate numerică, la 3 minute și 23 de secunde de la începutul prelungirilor, aducându-i lui Tampa Bay Lightning o victorie cu 4-3 în fața lui Minnesota Wild, echipa gazdă, sâmbătă, în liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheață














