Fotbal: Victorie fără dubii pentru Real Madrid în El Clasico, 2-0 cu FC Barcelona
Real Madrid a învins-o pe marea rivală FC Barcelona cu scorul de 2-0, duminică seara, pe Stadionul ''Santiago Bernabeu'', într-un El Clasico desfăşurat în etapa a 26-a a campionatului de fotbal al Spaniei.
Real s-a impus prin golurile marcate de Vinicius Junior (71), la care o contribuţie a avut şi fundaşul Pique, cu o deviere care l-a păcălit pe propriul portar, ter Stegen, şi de Mariano Diaz (90+2). Marc-Andre ter Stegen a fost cel mai bun om al oaspeţilor, intervenind salvator în câteva situaţii.

Foto: (c) JUANJO MARTIN / EPA
În urma acestui succes, Real a urcat pe primul loc în clasament, cu un punct în plus faţă de Barcelona. Madrilenii veneau după eşecuri în La Liga, la Levante, şi în Champions League, cu Manchester City.
Real a fost circumspectă în prima repriză, dar s-a dezlănţuit după pauză, pe fondul unor erori ale catalanilor, având un forcing de 25 de minute, răstimp în care a reuşit să deschidă scorul.
Real a obţinut prima sa victorie în El Clasico pe Bernabeu după o pauză de cinci ani, precedentul succes datând din 25 octombrie 2014, când Real se impunea cu 3-1, prin golurile marcate de Cristiano Ronaldo (35 din penalty), Pepe (49) şi Karim Benzema (61), după ce Barca reuşise deschiderea scorului prin Neymar (4).

Foto: (c) RODRIGO JIMENEZ / EPA
Meciul de duminică a fost al 180-lea în liga spaniolă între cele două rivale, Real având 73 de victorii, faţă de 72 ale catalanilor, în timp ce 35 de partide s-au încheiat la egalitate.
În total, Barca şi Real s-au înfruntat de 244 de ori în meciuri oficiale, fiind la egalitate la numărul de victorii (96-96), în 52 de meciuri fiind consemnată remiza.
Argentinianul Lionel Messi este golgheterul absolut din El Casico, cu 26 de reuşite, în timp ce Real Madrid se mândreşte cu cea mai categorică victorie în faţa Barcelonei (11-1 în Cupa Spaniei, pe 19 iunie 1943).
În faţa a 78.357 spectatori au evoluat echipele:
Real Madrid: Thibaut Courtois - Dani Carvajal, Sergio Ramos, Raphael Varane, Marcelo - Federico Valverde (Lucas Vazquez, 86), Toni Kroos, Casemiro, Isco (Luka Modric, 79) - Karim Benzema (Mariano, 90+1), Vinicius Junior. Antrenor: Zinedine Zidane.
FC Barcelona: Marc-Andre ter Stegen - Nelson Semedo, Pique, Samuel Umtiti, Jordi Alba - Busquets, Frenkie de Jong, Arthur (Ivan Rakitic, 81), Arturo Vidal (Martin Braithwaite, 69) - Lionel Messi, Antoine Griezmann (Ansu Fati, 81). Antrenor: Quique Setien.
A arbitrat Antonio Mateu Lahoz.
Cartonaşe galbene: Vinicius (11), Dani Carvajal (18), Jordi Alba (18), Messi (85).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Americanul Taylor Fritz, învingător în turneul de la Washington (ATP)
Americanul Taylor Fritz, numărul 10 mondial, a câștigat, luni, turneul ATP 500 de la Washington, dotat cu premii totale de 2.469.450 de dolari, învingându-l pe tânărul spaniol Rafael Jodar (19 ani) într-o finală amânată cu o zi din cauza vremii, informează AFP. Programată inițial pentru duminică și ulterior amânată pen
Tenis: Filipineza Alexandra Eala a câștigat la Washington primul titlu WTA din carieră
Revelația filipineză Alexandra Eala a câștigat primul titlu din carieră după ce a învins-o luni pe numărul 3 mondial, americanca Jessica Pegula, în finala turneului WTA 500 de la Washington, dotat cu premii de 1.637.982 dolari, un meci disputat pe parcursul a două zile din cauza furtunilor, relatează AFP. Eala, în vârstă de 21 de
Sărituri în apă: Româncele au ratat calificarea în finala de la platformă la Europene
Româncele au ratat calificarea în finala probei de sărituri de la platformă (10 metri), luni, la Campionatele Europene de natație de la Paris. Ioana-Andreea Cârcu a ocupat locul 17 în calificări, cu 199,60 puncte, iar Nazanin-Adelyne Ellahi a fost ultima (19), cu 182,95 puncte. Britanica Maisie Bond a obț
Tenis: Gabriela Ruse s-a calificat în turul al doilea la Toronto (WTA)
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a învins-o pe americanca Peyton Stearns, cu 6-0, 7-5, luni, în prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Toronto, dotat cu premii totale de 7.433.076 de dolari americani. Ruse (28 ani, 77 WTA) s-a impus după o oră și 40 de minute. Ruse o conduce pe Stearns (24 ani, 57 WTA)
Fotbal: Robert Lewandowski, desemnat jucătorul etapei în Major League Soccer
Atacantul polonez Robert Lewandowski a fost desemnat luni cel mai bun jucător al etapei a 19-a din Major League Soccer (MLS), în care a reușit o dublă în victoria echipei sale, Chicago Fire, în fața formației Charlotte FC (scor 2-1), a anunțat Liga nord-americană de fotbal, citată de EFE. Acestea au fost primele goluri î
Ciclism feminin: Turul Franței - Sigrid Haugset, învingătoare în etapa a treia, preia tricoul galben
Ciclista norvegiană Sigrid Haugset a câștigat etapa a treia a Turului Franței feminin, luni la Poligny, la finalul căreia a intrat în posesia tricoului galben, informează AFP. Haugset, componentă a echipei UNO-X Mobility a fost cronometrată pe 165,5 km în 4h 05 min 59 sec, după o evadare de 88 km. Ea a devansat-o cu 1 min 24
Fotbal: Mijlocașul Jordan Henderson a semnat cu Chelsea Londra
Mijlocașul englez Jordan Henderson a semnat un contract pe doi ani cu echipa de fotbal Chelsea Londra, după ce s-a despărțit de comun acord cu clubul Brenford, săptămâna trecută, a anunțat luni clubul de pe Stamford Bridge, citat de EFE. Henderson, în vârstă de 36 de ani, a cucerit titlul în Premier League și Liga Campi
Fotbal: Marcon a intervenit pentru a bloca proiectul FIFA de privatizare a Cupei Mondiale
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a intervenit pentru a bloca proiectul de privatizare a unor competiții FIFA, inițiat de președintele acestei organizații, Gianni Infantino, care a fost între timp abandonat, informează EFE. Conform ediției de luni a ziarului L'Equipe, Marcon a inițiat mai multe apeluri pentru a obține sprijin &i
Ciclism: Turul Poloniei - Italianul Jonathan Milan, învingător la sprint în prima etapă
Campionul Italiei, Jonathan Milan, a câștigat prima etapă a Turului Poloniei, desfășurată luni între Gdyna și Koszalin, preluând tricoul galben rezervat liderului cursei, informează AFP. Milan, component al echipei Lidl-Trek, a fost cronometrat pe distanța de 234,2 km în 5h 04 min 11 sec, reușind să-l devanseze la sprin
Fotbal: Mauricio Pochettino și-a prelungit contractul de selecționer al SUA până în 2030
Argentinianul Mauricio Pochettino și-a prelungit contractul de selecționer al Statelor Unite până în 2030, după ce a condus-o până în optimile de finală la Cupa Mondială din această vară, a anunțat luni Federația americană de fotbal (US Soccer), citată de AFP. Pochettino, în vârstă de 54 de ani, fost j
Fotbal: Atacantul Edin Dzeko și-a prelugit contractul cu echipa Schalke 04
Atacantul bosniac Edin Dzeko (40 ani) și-a prelungit contractul cu Schalke 04 Gelsenkirchen până la 30 iunie 2027, a anunțat luni clubul german de fotbal căruia i s-a alăturat la începutul acestui an, informează AFP. Djeko a ajuns în luna ianuarie la clubul care evolua atunci în liga secundă, venind de la echipa italian
Fotbal: Portarul naționalei Capului Verde, Vozinha, primit cu entuziasm în Chile la noua sa echipă
Eroul naționalei Capului Verde de la Cupa Mondială din America de Nord, Vozinha, a avut parte de o primire călduroasă pe aeroportul din Santiago de Chile, duminică, înaintea parafării înțelegerii oficiale cu echipa chiliană Colo-Colo, relatează DPA. Sute de suporteri ai echipei Colo-Colo s-au adunat la aeroport pentru a sărbători s
Fotbal: Vinicius Junior a revenit la antrenamentele echipei Real Madrid
Atacantul brazilian Vinicius Junior a revenit luni la antrenamentele echipei spaniole de fotbal Real Madrid, după participarea la Cupa Mondială, alături de mijlocașul marocan Brahim Diaz și de internaționalul portughez Bernardo Silva, noua achiziție a 'galacticilor', informează EFE. Cei trei au fost supuși examenelor medicale în
Fotbal: UEFA are în vedere posibile acțiuni legale împotriva FIFA
UEFA a informat oficial FIFA că are în vedere în mod activ inițierea unor acțiuni legale cu privire la planul Federației internaționale de fotbal de a crea filiala FIFA Forward Enterprise (FFE), deschisă capitalului privat pentru a-și comercializa competițiile, și a solicitat ca FIFA să păstreze toate documentele aferente, informează EFE.
Polo feminin: România va juca pentru locurile 17-20 la Campionatul European U20
Selecționata României va juca pentru locurile 17-20 la Campionatul European de polo pe apă feminin Under-20 de la Oeiras (Portugalia), după ce a fost învinsă de Ucraina cu scorul de 11-9 (3-4, 3-0, 2-2, 3-3), luni, în ultimul său meci din Grupa D. După 10-12 cu Portugalia, după aruncările de departajare, România a pierd














