logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

UPDATE Tenis: Simona Halep a câştigat dramatic turneul de la Dubai (WTA)

Image

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a câştigat turneul WTA de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 2.643.670 dolari, sâmbătă, după ce a învins-o dramatic în finală pe kazaha Elena Rîbakina, cu 3-6, 6-3, 7-6 (7-5).

Halep (28 ani) a câştigat pentru a doua oară titlul la Dubai, după ce s-a impus şi în 2015, acesta fiind al 20-lea al carierei.

Românca, principala favorită, a învins-o pe campioana en titre de la Bucureşti la capătul unui meci de mare luptă care a durat două ore şi 27 de minute.

La fel ca în optimi şi sferturi, Halep a reuşit să se impună după ce a pierdut primul set. În actul inaugural, cele două jucătoare şi-au făcut serviciul de două ori, după care Rîbakina (20 ani, 19 WTA) a izbutit să facă break, iar apoi s-a desprins la 5-2, câştigând cu 6-3.

Halep a jucat mai bine în actul secund şi a câştigat contra serviciului în ghemul patru, iar apoi a făcut 4-1. Rîbakina a redus din diferenţă (4-2), iar apoi, pe servicii mai slabe ale româncei, a reuşit un break ''alb'', apropiindu-se la 4-3. Ghemul cu numărul opt a fost unul dramatic, lung de peste zece minute, la capătul său Halep reuşind un nou break, la a patra sa şansă, după ce kazaha a avut două oportunităţi de 4-4. Halep s-a impus cu 6-3 şi a restabilit egalitatea la seturi.

În decisiv, Rîbakina a făcut break la 2-1, iar apoi şi l-a consolidat (3-1 pentru kazahă), dar Halep nu a renunţat la luptă şi a reuşit un contra-break. Cele două au mers cap la cap până la 5-5, când Halep a izbutit un nou break (6-5). Fostul lider mondial nu a reuşit să încheie conturile, având servicii destul de modeste, iar meciul a ajuns în tiebreak (6-6).

Până la 3-3 s-a mers cu serviciul, apoi Rîbakina a reuşit un mini-break (3-4), Halep l-a recuperat, dar a fost condusă cu 5-4. Campioana de la Wimbledon a câştigat apoi trei puncte la rând şi meciul.

Halep a încheiat meciul cu 3 aşi şi 5 duble greşeli, în timp ce Rîbakina a avut 2 aşi şi 5 duble greşeli. Românca a avut un procentaj mai bun la primul serviciu (72%-68%), şi ceva mai slab la al doilea (35%-37%). Simona a avut mai puţine mingi direct câştigătoare, 28-30, dar şi mai puţine erori neprovocate, 23-25, iar la total, avantajul a fost de partea jucătoarei noastre, 113-106.

Singura confruntare anterioară dintre cele două a avut loc în toamna anului trecut, în optimi la Wuhan, încheindu-se cu abandonul Simonei Halep la 5-4 pentru Rîbakina.

Anul trecut, Halep s-a oprit în sferturile de finală, învinsă de elveţianca Belinda Bencic.

Pentru titlul de la Dubai, Halep va primi 696.860 de dolari şi 470 de puncte WTA, iar Rîbakina va fi recompensată cu 372.200 dolari şi 305 puncte WTA.

Halep, la prima sa finală după titlul cucerit anul trecut la Wimbledon şi a 37-a din carieră, a ajuns la 20 de turnee câştigate: Simona a cucerit primele sale titluri în 2013 (6), la Nurnberg, 's-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova şi Sofia, în 2014 (2) s-a impus la Doha şi Bucureşti, în 2015 a cucerit alte trei titluri, la Shenzhen, Dubai şi Indian Wells, au urmat alte trei titluri în 2016, la Madrid, Bucureşti şi Montreal, în 2017 a câştigat doar la Madrid, în 2018 a obţinut titluri la Shenzhen, Roland Garros şi Montreal, anul trecut a câştigat la Wimbledon, iar acum la Dubai.


Halep are şi 17 finale pierdute, în 2010 şi 2011 la Fes (Maroc), în 2012 la Bruxelles, în 2014 la Madrid, Roland Garros şi Turneul Campioanelor, în 2015 la Toronto şi Cincinnati, în 2017 a pierdut nu mai puţin de patru finale, la Roma, Roland Garros, Cincinnati şi Beijing, în 2018 a pierdut la Australian Open, Roma şi Cincinnati, iar în 2019 la Doha şi Madrid.

Simona Halep s-a retras din turneul WTA de la Doha, care are loc săptămâna viitoare. AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Daniela Juncu)

Afisari: 30

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Extern 08-09-2026 16:59

Fotbal: Lamine Yamal nu îi va 'implora' pe jurnaliști să-i acorde Balonul de Aur

Lamine Yamal, tânărul fotbalist al echipei FC Barcelona, campion mondial cu Spania în această vară, a asigurat marți că nu îi va 'implora' pe jurnaliști să-i acorde Balonul de Aur în 2026, el recunoscând totodată că a avut un sezon 'incredibil', transmite AFP. Întrebat în repetate rânduri despre B

Sport Extern 08-09-2026 16:37

Fotbal: PSG are 'un început de sezon catastrofal', a spus antrenorul Luis Enrique

Antrenorul echipei de fotbal Paris Saint-Germain, Luis Enrique, a remarcat marți că formația sa a avut 'un început de sezon catastrofal' în ceea ce privește rezultatele, înregistrând mai multe remize și înfrângeri în ultimele săptămâni, transmite AFP. 'Dacă vorbim doar despre rezultate, este un î

Sport Extern 08-09-2026 15:43

Fotbal: Selecționerul Jurgen Klopp nu se va baza pe Leon Goretzka pentru meciurile Germaniei din Liga Națiunilor

Selecționerul naționalei de fotbal a Germaniei, Jurgen Klopp, nu se va putea baza pe mijlocașul Leon Goretzka în lotul cu care va aborda Liga Națiunilor, transmite DPA. Goretzka, transferat de la Bayern Munchen la Aston Villa în această vară, a scris pe rețeaua de socializare Instagram, luni, că va avea nevoie să ia o pauză după ce corpul său a rea

Sport Extern 08-09-2026 15:07

Fotbal: Radu Drăgușin, inclus în echipa celor mai slabi jucători din Serie A

Radu Drăgușin, fundașul român al formației de fotbal Fiorentina, a fost inclus de site-ul TuttoMercatoWeb în echipa celor mai slabi jucători din Serie A după trei etape, pe baza notelor primite. Media notelor primite de Radu Drăgușin este 4,67. Fiorentina are nu mai puțin de cinci jucători în această echipă a celor mai slabi ju

Sport Extern 08-09-2026 14:03

Fotbal: Echipa norvegiană Bodo/Glimt, nominalizată pentru Balonul de Aur 2026

Echipa norvegiană de fotbal Bodo/Glimt a fost nominalizată pentru trofeul Balonul de Aur 2026 la categoria 'cel mai bun club masculin', alături de Paris Saint-Germain, Arsenal Londra, Bayern Munchen și Flamengo Rio de Janeiro, informează EFE. Câștigătoarea va fi anunțată pe 26 octombrie, cu ocazia celei de-a 70-a ediții a Galei Ballon d'Or, c

Sport Extern 08-09-2026 13:26

Fotbal: Accidentare gravă suferită de căpitanul echipei Juventus, Manuel Locatelli

Căpitanul echipei de fotbal Juventus Torino, Manuel Locatelli, a suferit o accidentare gravă la genunchi, care îl va ține departe de gazon între trei și șase luni, anunță Gazzetta dello Sport. Internaționalul italian s-a accidentat la genunchi în cursul meciului cu AC Milan (1-1), disputat duminică seara în Serie A. El

Sport Extern 08-09-2026 12:07

Box: Oleksandr Usik nu vrea să fie un 'plan de rezervă' pentru Tyson Fury

Anturajul boxerului ucrainean Oleksandr Usik a anunțat că actualul campion mondial al greilor nu va fi ''un plan de rezervă'' pentru britanicul Tyson Fury, care a declarat că așteptatul meci cu compatriotul Anthony Joshua a fost anulat, relatează Reuters. Negocierile pentru un meci între Fury și Joshua, în noiembrie

Sport Extern 08-09-2026 12:06

Fotbal: Haaland se teme că absența pregătirii de vară i-ar putea face sezonul dificil

Norvegianul Erling Haaland, atacantul echipei engleze Manchester City, se teme că absența pregătirii de vară, din cauza participării la Cupa Mondială de fotbal, l-ar putea ajunge din urmă pe parcursul sezonului, informează DPA. Golgheterul 'cetățenilor' a avut un început puternic de sezon, cu trei goluri marcate în primele

Sport Extern 08-09-2026 11:28

Tenis: Cupa Davis - Franța, fără jucătorul său numărul unu, Arthur Fils, la întâlnirea cu Canada

Echipa masculină de tenis a Franței nu va putea conta pe jucătorul său numărul unu, Arthur Fils, la întâlnirea cu Canada din Cupa Davis, programată pe 18 și 19 septembrie, informează AFP. 'După un an dificil din punct de vedere fizic și mai multe perioade de inactivitate, trebuie să fiu precaut acum', a scris numărul 11 mondial pe contul să

Sport Extern 08-09-2026 11:01

Baschet feminin: Spania și Belgia, calificate direct în sferturile de finală ale Cupei Mondiale

Echipele Belgiei și Spaniei s-au calificat direct în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de baschet feminin de la Berlin, alături de Franța și Statele Unite, după ce au obținut victorii, luni, în ultimele lor meciuri din grupe, transmite AFP. Belgia, campioana europeană en titre, a câștigat Grupa C în urma victoriei

Sport Extern 08-09-2026 10:07

Tenis: Alexander Zverev, calificat fără probleme în sferturi la US Open

Tenismanul german Alexander Zverev, principalul favorit în absența liderului mondial Jannik Sinner, s-a calificat fără probleme în sferturile de finală ale turneului US Open, ultimul de Mare Șlem al anului, cu o victorie în trei seturi în fața italianului Luciano Darderi (22 ATP), 6-2, 6-2, 7-6 (7/3), luni, la New York, transmite AFP. D

Sport Extern 08-09-2026 09:35

Tenis: Iga Swiatek, învinsă de Qinwen Zheng, în optimi la US Open

Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek (8 WTA), care are șase titluri de Mare Șlem în palmares, a fost învinsă de chinezoaica Qinwen Zheng (121 WTA), cu 7-5, 6-3, în optimile de finală ale turneului de tenis US Open, luni, la New York, transmite AFP. Swiatek (25 ani), fost lider mondial, a condus cu 5-0 în primul set,

Sport Extern 08-09-2026 08:42

Fotbal: Victorie dramatică în deplasare pentru Real Sociedad în meciul cu Elche (3-2), în campionatul Spaniei

Echipa Real Sociedad a rezistat în inferioritate numerică și a învins în deplasare, cu scorul de 3-2, formația Elche, luni seara, într-un meci dramatic din etapa a patra a campionatului de fotbal al Spaniei. Bascii au condus cu 2-0 la pauză, prin golurile lui Job Ochieng (11) și Yangel Herrera (31), iar apoi au marcat pentru a treia oar

Sport Extern 07-09-2026 23:01

Tenis: Cezar Crețu, învins în primul tur la Istanbul (challenger)

Tenismanul român Cezar Crețu, al patrulea favorit, a fost învins de francezul Harold Mayot, cu 6-2, 6-4, luni, în prima rundă a turneului challenger de la Istanbul, dotat cu premii totale de 107.000 de dolari. Crețu (25 ani, 230 ATP) s-a înclinat după o oră și 20 de minute în fața lui Mayot (24 ani, 267 ATP), fost

Sport Extern 07-09-2026 21:24

Rugby: Un fost membru de grup de extremă dreapta a recunoscut că l-a împușcat pe fostul internațional Federico Aramburu

Un fost membru al unui grup de extremă dreapta a declarat luni în fața unui tribunal din Paris că el l-a împușcat pe fostul star internațional al rugbyului din Argentina, Federico Aramburu, cu patru ani în urmă, relatează Reuters. În prima zi de începere a procesului său, Loik Le Priol a declarat curții că el a fost responsabil pe