ŞTIRILE AMIEZII - SPORT - 7 IANUARIE
* Perechea formată din jucătoarea română de tenis Raluca Olaru şi slovena Dalila Jakupovic s-a calificat, marţi, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului WTA de la Shenzhen (China), dotat cu premii totale de 775.000 de dolari, după ce a dispus cu 3-6, 7-6 (3), 11-9 de cuplul româno-ceh Irina Begu/Kristyna Pliskova.
* Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) a prezentat oficial, luni, în cadrul unui eveniment organizat la Sala Polivalentă din cadrul Complexului Olimpic "Sydney 2000" din Izvorani, echipa care va reprezenta România la ediţia de iarnă a Jocurilor Olimpice de Tineret care va avea loc la Lausanne (Elveţia), în perioada 9-22 ianuarie.
* Echipa de fotbal Universitatea Craiova pleacă marţi, de pe Aeroportul Internaţional din Craiova, cu un lot de 30 de jucători în cantonamentul din Antalya (Turcia), care se va încheia pe 25 ianuarie şi va cuprinde şi patru jocuri de verificare.
* Lotul echipei de fotbal FCSB efectuează marţi dimineaţa vizita medicală, la Institutul Naţional de Medicină Sportivă fiind prezenţi 23 de jucători, printre care şi mijlocaşul Darius Olaru, transferat de la Gaz Metan Mediaş.
* Fotbalistul Darius Olaru a declarat, marţi, la Institutul Naţional de Medicină Sportivă, unde a efectuat vizita medicală, că transferul său de la Gaz Metan Mediaş la FCSB reprezintă un pas înainte în cariera sa, fiind încrezător că noua sa echipă poate câştiga titlul de campioană în acest sezon.
* Clubul de fotbal Gaz Metan Mediaş a anunţat, marţi, într-un comunicat de presă remis AGERPRES, că negociază prelungirea contractului antrenorului Edi Iordănescu cu încă trei ani.
* Echipa de fotbal Astra Giurgiu a perfectat patru meciuri amicale în stagiul de pregătire din Antalya şi încearcă să mai stabilească alte două jocuri de verificare, potrivit site-ului oficial al clubului.
* Vasile Miriuţă a fost instalat, marţi, în funcţia de antrenor principal al echipei de fotbal FC Hermannstadt, pe care a mai pregătit-o şi în sezonul trecut, când a salvat-o de la retrogradare, potrivit site-ului oficial al clubului.
* Perechea alcătuită din tenismanul român Marius Copil şi ucraineanul Denis Molceanov s-a calificat, marţi, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului challenger de la Bendigo (Australia), dotat cu premii totale de 162.480 dolari, după ce a învins cuplul Jaume Munar (Spania)/Emil Ruusuvuori (Finlanda) cu 6-4, 6-7 (6), 10-3.
* Echipa Inter Milano a învins luni seara în deplasare, cu scorul de 3-1, formaţia SSC Napoli şi a rămas astfel în fotoliul de lider al campionatului de fotbal al Italiei, la finalul meciurilor etapei a 18-a.
* Mijlocaşul italian Daniele De Rossi, campion mondial cu Squadra Azzurra în 2006, a anunţat că pune capăt carierei sale de fotbal, "din motive familiale", după doar şase luni petrecute la clubul argentinian Boca Juniors, informează AFP.
* Echipa Arsenal Londra s-a calificat cu dificultate în şaisprezecimile Cupei Angliei la fotbal, învingând la limită pe teren propriu, cu scorul de 1-0, formaţia Leeds United, într-o partidă disputată luni seara.
* Internaţionalul francez Kylian Mbappe, atacantul echipei Paris Saint-Germain, este cel mai scump fotbalist din lume în acest moment, potrivit unui studiu dat publicităţii de un grup de cercetare din cadrul Centrului Internaţional de Studiu al Sportului (CIES), cu sediul la Neuchatel (Elveţia), informează cotidianul L'Equipe.
* FC Liverpool a semnat un contract multianual cu firma Nike, care va deveni furnizorul său de echipament sportiv începând din sezonul 2020-2021, în locul companiei New Balance, a anunţat marţi liderul campionatului de fotbal al Angliei, citat de Reuters.
* Clubul australian de fotbal Newcastle Jets, din A-League a anunţat că printre CV-urile primite pentru postul de antrenor se numără şi cel al suedezului Sven-Goran Eriksson, fostul selecţioner al Angliei, relatează Reuters.
* Clubul Birmingham City, aflat pe locul 18 în liga secundă a Angliei (Championship), riscă o altă depunctare după ce a fost pusă sub acuzare că a încălcat din nou regulile financiare ale English Football League (EFL), relatează Reuters.
* Mijlocaşul turc Arda Turan şi-a reziliat contractul cu clubul Istanbul Başakşehir, unde juca sub formă de împrumut, şi va reveni la FC Barcelona, cu care are contract până în iunie 2020, relatează L'Equipe.
* Săritorul cu schiurile polonez Dawid Kubacki a câştigat pentru prima oară în cariera sa prestigiosul Turneu al celor Patru Trambuline, după ce a reuşit să se impună în ultima etapă, desfăşurată luni la Bischofshofen (Austria).
* Absenţa zăpezii la altitudini joase şi temperaturile mai ridicate faţă de medie i-au constrâns pe organizatorii Jocurilor Olimpice de iarnă pentru Tineret, ediţia 2020, de la Lausanne (Elveţia) să scurteze pistele probelor de schi alpin, însă aceştia rămân încrezători, scrie AFP.
* Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA) a anunţat, luni, că a fost înştiinţată în legătură cu ancheta privind un posibil sistem de corupţie la Federaţia Internaţională de Haltere (IWF) pentru a acoperi numeroase cazuri de dopaj, la o zi după dezvăluirile făcute de postul german de televiziune ARD, relatează AFP.
* Linia a doua neozeelandeză Michael Fatialofa, accidentat la gât în cursul unui meci din campionatul englez dintre echipa sa, Worcester Warriors, şi Saracens, sâmbăta trecută, a fost operat, a anunţat luni clubul de rugby, citat de AFP.
* Jucătoarea americană de tenis Serena Williams a revenit cu o victorie în circuitul feminin, învingând-o marţi în două seturi, 6-3, 6-2, pe Camila Giorgi din Italia, în primul tur al turneului WTA de la Auckland (Noua Zeelandă), dotat cu premii totale în valoare de 275.000 dolari
* Americanca Sloane Stephens, fostă campioană la US Open, a criticat, marţi, programarea meciurilor de către organizatorii turneului WTA de la Brisbane (Australia), apreciind că jucătoarele de tenis ar trebui să beneficieze de "acelaşi respect" ca şi jucătorii, informează AFP.
* Jucătoarea daneză de tenis Caroline Wozniacki, fostă numărul unu mondial, s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA de la Auckland (Noua Zeelandă), dotat cu premii totale în valoare de 275.000 dolari, învingând-o fără probleme, cu 6-1, 6-0, pe neozeelandeza Paige Hourigan, beneficiara unui wild-card, într-o partidă disputată marţi.
* Jucătoarea belarusă de tenis Arina Sabalenka, deţinătoarea titlului şi a 11-a în ierarhia mondială, a fost eliminată marţi în optimile de finală ale turneului WTA de la Shenzhen (China), dotat cu premii în valoare de 775.000 dolari, fiind întrecută de cehoaica Kristyna Pliskova (nr. 66 mondial) în două seturi simetrice, 6-4, 6-4.
* Pilotul francez Adrien Van Beveren (Yamaha) a abandonat marţi în cursul etapei a 3-a a Raliului Dakar 2020, la clasa moto, după o căzătură, au anunţat organizatorii cursei, citaţi de AFP.
* Milwaukee Bucks, liderul Conferinţei de Est şi echipa momentului în liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), a suferit, marţi, a şasea înfrângere din acest sezon, fiind învinsă în deplasare, cu 126-104, de San Antonio Spurs.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ciclism: Polonezul Radoslaw Fratczak a câștigat prima etapă a Turului României
Ciclistul polonez Radoslaw Fratczak (Wibatech Lubelskie Perla Polski) a câștigat, miercuri, prima etapă a Turului României, desfășurată pe teritoriul Republicii Moldova, între Chișinău și Ungheni. Pe locul secund s-a clasat belgianul Liam Punnewaert (Kings of the Flemish Mountains), podiumul fiind completat de italianul Alessio Menghini (echi
Haltere: Cosmina Pană a cucerit două medalii de argint la Campionatele Mondiale Universitare de la Doha
Sportiva română Cosmina Pană a câștigat două medalii de argint, la total și smuls, în cadrul categoriei 53 de kilograme, marți, la Campionatele Mondiale Universitare de haltere care se desfășoară la Doha (Qatar). Conform paginii oficiale de Facebook a Federației Române de Haltere, sportiva legitimată la CSM Bacău a ridicat 78 kg la smul
Fotbal: FC Barcelona are calitatea să câștige Liga Campionilor, consideră antrenorul Hansi Flick
Antrenorul echipei de fotbal FC Barcelona, Hansi Flick, consideră că formația sa are calitatea necesară să-și îndeplinească visul de a câștiga Liga Campionilor, transmite DPA. Campioana ultimelor două sezoane din La Liga începe miercuri parcursul în lupta pentru câștigarea celei de-a șasea Ligi a Campionilor cu meciul împotr
Fotbal: Selecționerul Australiei, Tony Popovic, a refuzat un contract pe patru ani și a semnat doar pe un an
Selecționerul naționalei de fotbal a Australiei, Tony Popovic, a dezvăluit că a refuzat o prelungire a contractului care l-ar fi ținut în funcție până la Cupa Mondială din 2030 și a preferat să semneze până după Cupa Asiei de anul viitor, transmite Reuters. Socceroos au atins fazele eliminatorii la Cupa Mondială de anul acesta, din Statele Un
Fotbal: Lionel Messi intenționează să cumpere echipa spaniolă de ligă secundă Eldense
Starul argentinian Lionel Messi urmează să devină acționar majoritar al clubului spaniol de fotbal de ligă secundă CD Eldense, a relatat marți cotidianul sportiv spaniol AS, citat de DPA. AS scrie că Messi, campion mondial cu naționala Argentinei în 2022, a ajuns la un acord cu grupul columbian de investiții TH să preia 100% din acțiuni.
Tenis: Carlos Alcaraz, învins de americanul Ben Shelton în sferturile US Open
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, al doilea favorit și deținătorul titlului, a fost învins de american Ben Shelton, cap de serie numărul opt, cu 6-7 (5/7), 6-1, 6-3, 1-6, 7-6 (10/7), marți, la New York, în sferturile de finală ale turneului US Open, ultimul de Mare Șlem al anului. Într-un meci încheiat mult după miezul
Fotbal: Portarul belgian Thibaut Courtois nu va evolua în ediția 2026-2027 a Ligii Națiunilor
Portarul belgian Thibaut Courtois, cel mai bun jucător al meciului câștigat de Real Madrid cu Inter Milano (2-1), marți seara, pe Santiago Bernabeu, în Liga Campionilor, nu va participa la ediția 2026-2027 a Ligii Națiunilor, dar va fi disponibil din nou pentru naționala Belgiei în preliminariile EURO 2028, relatează presa belgiană de miercuri, cita
Fotbal: Chivu (Inter Milano) - Am avut curaj cu Real Madrid și asta îmi dă încredere în viitor
Românul Cristian Chivu, antrenorul echipei Inter Milano, a declarat, după meciul pierdut pe Santiago Bernabeu, 1-2 cu Real Madrid, marți seara, în prima etapă a Ligii Campionilor la fotbal, că formația sa a arătat curaj, iar acest lucru îi dă încredere în viitor. ''Nu sunt supărat, sunt fericit pentru cura
Fotbal: Bournemouth, Crystal Palace, Newcastle și Sunderland, calificate în optimile Cupei Ligii engleze
Patru echipe din Premier League, Bournemouth, Crystal Palace, Newcastle United și Sunderland, s-au calificat, marți, în optimile de finală ale Cupei Ligii engleze la fotbal, după victorii obținute în turul al treilea. Bournemouth a surclasat echipa de ligă secundă Lincoln City cu 4-0, prin hat-trick-ul scoțianului Ryan Christie (7,
Tenis: Arina Sabalenka - Jessica Pegula, prima semifinală feminină la US Open
Belarusa Ariana Sabalenka, principala favorită, și americanca Jessica Pegula, a treia favorită, se vor înfrunta în prima semifinală feminină a turneului de tenis US Open, ultimul de Mare Șlem al anului, după victorii obținute în trei seturi, marți, la New York, transmite AFP. Câștigătoarea ultimelor două ediții ale turn
Fotbal: Real Madrid a învins-o la limită pe Inter Milano (2-1), în Liga Campionilor (FOTO-VIDEO)
Real Madrid a învins-o pe Inter Milano cu scorul de 2-1, marți seara, pe Santiago Bernabeu, în prima etapă a Ligii Campionilor la fotbal, dar echipa antrenată de Cristian Chivu a dominat jocul. Două gafe, una mai mare decât alta, au dus la cele două goluri ale echipei antrenate de Jose Mourinho, marcate de Kylian Mbappe (14),
Fotbal: AEK Atena a câștigat în Liga Campionilor prin golul lui Răzvan Marin
AEK Atena a câștigat în prima etapă a Ligii Campionilor la fotbal, 1-0 cu LASK Linz, marți seara, pe teren propriu, prin golul marcat de internaționalul român Răzvan Marin. Marin a înscris în min. 21, dintr-o lovitură liberă din marginea careului, executată perfect la vinclu. AEK și-a creat mai multe ocazii mari de
Ciclism: Brennan, la a patra victorie de etapă în actuala ediție a Turului Spaniei; Mas rămâne lider la general
Ciclistul britanic Matthew Brennan a obținut a patra sa victorie în Turul Spaniei 2026, câștigând marți etapa a 16-a, desfășurată pe distanța de 181,1 km între Cortegana și La Rabida. Palos de la Frontera, în timp ce spaniolul Enric Mas și-a păstrat poziția de lider la general, cu cinci zile rămase până la finalul cursei, la Granada, infor
Fotbal: Mbappe, Messi și Dembele, printre nominalizații pentru Balonul de Aur 2026
Kylian Mbappe, Lionel Messi și Ousmane Dembele se numără printre cei 30 de fotbaliști nominalizați pentru Balonul de Aur 2026, transmit AFP și site-ul TuttoMercatoWeb. Pe lângă câștigătorul Balonului de Aur din sezonul trecut, Ousmane Dembele, alți șapte jucători de la Paris Saint-Germain sunt în cursă: Hvicea Kvarațhelia, Achraf Hakimi, Fabi
Fotbal: Lamine Yamal nu îi va 'implora' pe jurnaliști să-i acorde Balonul de Aur
Lamine Yamal, tânărul fotbalist al echipei FC Barcelona, campion mondial cu Spania în această vară, a asigurat marți că nu îi va 'implora' pe jurnaliști să-i acorde Balonul de Aur în 2026, el recunoscând totodată că a avut un sezon 'incredibil', transmite AFP. Întrebat în repetate rânduri despre B














