Tenis: Organizatorii Openului Australiei, optimişti în privinţa desfăşurării turneului
Organizatorii Openului Australiei la tenis, s-a declarat optimişti, marţi, în privinţa desfăşurării în bune condiţii a primului turneu de Mare Şlem al anului, în ciuda incendiilor devastatoare cu care se confruntă ţara lor, informează L'Equipe.
Oraşul Melbourne este acoperit de mai multe zile de un nor de fum toxic, iar mai mulţi tenismeni, printre care şi sârbul Novak Djokovic, preşedintele Consiliului jucătorilor din cadrul ATP, s-au exprimat în favoarea unei amânări în cazul în care fumul incendiilor, care au făcut până acum 25 de morţi, va ameninţa sănătatea jucătorilor.
Preşedintele Federaţiei australiene de tenis, Craig Tiley, a precizat că nu ia în calcul o astfel de măsură, afirmând că au fost adoptate toate măsurile necesare pentru protejarea jucătorilor.
"Ţinând cont de informaţiile de care dispunem pentru moment - cu calificările care vor avea loc săptămâna viitoare - previziunile sunt bune. Nu preconizăm nicio întârziere şi am luat măsuri suplimentare pentru a garanta că Australian Open se va putea desfăşura aşa cum este prevăzut", a spus Tiley.
"Incendiile cele mai apropiate sunt la câteva sute de kilometri de oraş", a adăugat el, subliniind că sănătatea şi securitatea jucătorilor, a personalului şi suporterilor reprezintă o prioritate. "Am alocat mijloace suplimentare considerabile pentru analiză, urmărire şi logistică, pe tot parcursul turneului. La faţa locului vor fi experţi în meteorologie şi calitatea aerului care vor analiza toate datele disponibile în direct şi vor evalua în timp real calitatea aerului la Melbourne Park", a mai afirmat preşedintele Tennis Australia.
Prezenţa unui eventual fum toxic va fi tratată în acelaşi mod ca şi o căldură sau o ploaie excepţională, arbitrii putând întrerupe meciul dacă supravegherea atmosferică va stabili că este periculos pentru a continua. Melbourne Park dispune de trei terenuri acoperite şi opt terenuri interioare, riscul unei anulări a turneului fiind minim.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Cazul Julian Alvarez este 'închis', a declarat președintele lui Atletico Madrid
'Cazul' Julian Alvarez este 'închis', a declarat miercuri președintele clubului de fotbal Atletico Madrid, Enrique Cerezo, care a menționat că, după 'toate cele întâmplate, el suferă și suntem îngrijorați', însă 'recuperarea' atacantului 'decurge bine', informează EFE. 'Cred că e
Fotbal: Harry Kane are un avantaj în cursa pentru câștigarea Balonului de Aur, consideră Lothar Matthaeus
Legenda fotbalului german Lothar Matthaeus consideră că atacantul Harry Kane (Bayern Munchen), este favoritul la câștigarea Balonului de Aur pentru cel mai bun jucător al sezonului trecut la nivel global, relatează DPA. ''M-aș bucura pentru el să-l câștige, nu doar pentru că este un jucător al lui Bayern Munchen, dar și pentru că este un ex
Ciclism: Polonezul Radoslaw Fratczak a câștigat prima etapă a Turului României
Ciclistul polonez Radoslaw Fratczak (Wibatech Lubelskie Perla Polski) a câștigat, miercuri, prima etapă a Turului României, desfășurată pe teritoriul Republicii Moldova, între Chișinău și Ungheni. Pe locul secund s-a clasat belgianul Liam Punnewaert (Kings of the Flemish Mountains), podiumul fiind completat de italianul Alessio Menghini (echi
Haltere: Cosmina Pană a cucerit două medalii de argint la Campionatele Mondiale Universitare de la Doha
Sportiva română Cosmina Pană a câștigat două medalii de argint, la total și smuls, în cadrul categoriei 53 de kilograme, marți, la Campionatele Mondiale Universitare de haltere care se desfășoară la Doha (Qatar). Conform paginii oficiale de Facebook a Federației Române de Haltere, sportiva legitimată la CSM Bacău a ridicat 78 kg la smul
Fotbal: FC Barcelona are calitatea să câștige Liga Campionilor, consideră antrenorul Hansi Flick
Antrenorul echipei de fotbal FC Barcelona, Hansi Flick, consideră că formația sa are calitatea necesară să-și îndeplinească visul de a câștiga Liga Campionilor, transmite DPA. Campioana ultimelor două sezoane din La Liga începe miercuri parcursul în lupta pentru câștigarea celei de-a șasea Ligi a Campionilor cu meciul împotr
Fotbal: Selecționerul Australiei, Tony Popovic, a refuzat un contract pe patru ani și a semnat doar pe un an
Selecționerul naționalei de fotbal a Australiei, Tony Popovic, a dezvăluit că a refuzat o prelungire a contractului care l-ar fi ținut în funcție până la Cupa Mondială din 2030 și a preferat să semneze până după Cupa Asiei de anul viitor, transmite Reuters. Socceroos au atins fazele eliminatorii la Cupa Mondială de anul acesta, din Statele Un
Fotbal: Lionel Messi intenționează să cumpere echipa spaniolă de ligă secundă Eldense
Starul argentinian Lionel Messi urmează să devină acționar majoritar al clubului spaniol de fotbal de ligă secundă CD Eldense, a relatat marți cotidianul sportiv spaniol AS, citat de DPA. AS scrie că Messi, campion mondial cu naționala Argentinei în 2022, a ajuns la un acord cu grupul columbian de investiții TH să preia 100% din acțiuni.
Tenis: Carlos Alcaraz, învins de americanul Ben Shelton în sferturile US Open
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, al doilea favorit și deținătorul titlului, a fost învins de american Ben Shelton, cap de serie numărul opt, cu 6-7 (5/7), 6-1, 6-3, 1-6, 7-6 (10/7), marți, la New York, în sferturile de finală ale turneului US Open, ultimul de Mare Șlem al anului. Într-un meci încheiat mult după miezul
Fotbal: Portarul belgian Thibaut Courtois nu va evolua în ediția 2026-2027 a Ligii Națiunilor
Portarul belgian Thibaut Courtois, cel mai bun jucător al meciului câștigat de Real Madrid cu Inter Milano (2-1), marți seara, pe Santiago Bernabeu, în Liga Campionilor, nu va participa la ediția 2026-2027 a Ligii Națiunilor, dar va fi disponibil din nou pentru naționala Belgiei în preliminariile EURO 2028, relatează presa belgiană de miercuri, cita
Fotbal: Chivu (Inter Milano) - Am avut curaj cu Real Madrid și asta îmi dă încredere în viitor
Românul Cristian Chivu, antrenorul echipei Inter Milano, a declarat, după meciul pierdut pe Santiago Bernabeu, 1-2 cu Real Madrid, marți seara, în prima etapă a Ligii Campionilor la fotbal, că formația sa a arătat curaj, iar acest lucru îi dă încredere în viitor. ''Nu sunt supărat, sunt fericit pentru cura
Fotbal: Bournemouth, Crystal Palace, Newcastle și Sunderland, calificate în optimile Cupei Ligii engleze
Patru echipe din Premier League, Bournemouth, Crystal Palace, Newcastle United și Sunderland, s-au calificat, marți, în optimile de finală ale Cupei Ligii engleze la fotbal, după victorii obținute în turul al treilea. Bournemouth a surclasat echipa de ligă secundă Lincoln City cu 4-0, prin hat-trick-ul scoțianului Ryan Christie (7,
Tenis: Arina Sabalenka - Jessica Pegula, prima semifinală feminină la US Open
Belarusa Ariana Sabalenka, principala favorită, și americanca Jessica Pegula, a treia favorită, se vor înfrunta în prima semifinală feminină a turneului de tenis US Open, ultimul de Mare Șlem al anului, după victorii obținute în trei seturi, marți, la New York, transmite AFP. Câștigătoarea ultimelor două ediții ale turn
Fotbal: Real Madrid a învins-o la limită pe Inter Milano (2-1), în Liga Campionilor (FOTO-VIDEO)
Real Madrid a învins-o pe Inter Milano cu scorul de 2-1, marți seara, pe Santiago Bernabeu, în prima etapă a Ligii Campionilor la fotbal, dar echipa antrenată de Cristian Chivu a dominat jocul. Două gafe, una mai mare decât alta, au dus la cele două goluri ale echipei antrenate de Jose Mourinho, marcate de Kylian Mbappe (14),
Fotbal: AEK Atena a câștigat în Liga Campionilor prin golul lui Răzvan Marin
AEK Atena a câștigat în prima etapă a Ligii Campionilor la fotbal, 1-0 cu LASK Linz, marți seara, pe teren propriu, prin golul marcat de internaționalul român Răzvan Marin. Marin a înscris în min. 21, dintr-o lovitură liberă din marginea careului, executată perfect la vinclu. AEK și-a creat mai multe ocazii mari de
Ciclism: Brennan, la a patra victorie de etapă în actuala ediție a Turului Spaniei; Mas rămâne lider la general
Ciclistul britanic Matthew Brennan a obținut a patra sa victorie în Turul Spaniei 2026, câștigând marți etapa a 16-a, desfășurată pe distanța de 181,1 km între Cortegana și La Rabida. Palos de la Frontera, în timp ce spaniolul Enric Mas și-a păstrat poziția de lider la general, cu cinci zile rămase până la finalul cursei, la Granada, infor














