logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

ŞTIRILE AMIEZII - SPORT - 6 IANUARIE

Imagine din galeria Agerpres

* Românca Simona Halep a urcat un loc şi se află pe poziţia a treia a clasamentului mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicităţii luni.

* Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a anunţat, luni, că bugetul alocat MTS în 2020 este sensibil egal cu cel din 2019, căruia i se va adăuga un procent de 0,5% din veniturile din accize, iar sumele care vor fi repartizate federaţiilor eligibile pentru finanţare vor fi anunţate la 13 ianuarie.

* Lotul echipei de fotbal Dinamo s-a reunit luni dimineaţa în cantonamentul de la Săftica, la întâlnirea cu antrenorul ceh Dusan Uhrin Jr fiind prezenţi 26 de jucători, alţi 5 urmând că ajungă în zilele următoare. Din lotul echipei pregătite de Dusan Uhrin Jr a lipsit şi mijlocaşul Dan Nistor, transferat la Universitatea Craiova.

* Preşedintele clubului Dinamo, Florin Prunea, a declarat, luni, la reunirea lotului pregătit de Dusan Uhrin jr, că mijlocaşul Dan Nistor, transferat la Universitatea Craiova, este un capitol închis pentru formaţia bucureşteană, o parte din banii încasaţi în urma transferului fiind folosiţi pentru a acoperi datoriile salariale către jucători.

* Mijlocaşul Dan Nistor, transferat la Universitatea Craiova, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că fosta sa echipă, Dinamo, va rămâne tot timpul în sufletul său, dar a precizat că a venit la echipa olteană pentru a câştiga titlul de campion şi Cupa României.

* Tenismanul român Marius Copil a fost învins de australianul Andrew Harris cu 4-6, 7-5, 7-6 (7), luni, în prima rundă a turneului challenger de la Bendigo (Australia), dotat cu premii totale de 162.480 dolari.

* Perechea formată din jucătoarea română de tenis Monica Niculescu şi japoneza Misaki Doi s-a calificat, luni, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului WTA de la Shenzhen (China), dotat cu premii totale de 775.000 dolari, după ce au învins cu 6-2, 6-2 cuplul Ekaterina Alexandrova (Rusia)/Oksana Kalaşnikova (Georgia).

* Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă de Kristyna Pliskova (Cehia) cu 6-3, 6-3, luni, în prima rundă a turneului WTA de la Shenzhen (China), dotat cu premii totale de 775.000 de dolari.

* Pilotul Ross Branch din Botswana a câştigat luni, la clasa moto, cea de-a doua etapă a Raliului Dakar 2020, desfăşurat între Al Wajh şi Neom, în Arabia Saudită. Pilotul român Emanuel Gyenes a încheiat etapa pe locul 50, la 1 h 09 min 15 sec de învingător.

* Atacantul Ioan Hora a semnat, duminică seara, un contract valabil pe o perioadă de şase luni cu drept de prelungire pentru încă un an cu echipa de fotbal Gaz Metan Mediaş, a anunţat clubul pe site-ul său oficial.

* Primul antrenament din 2020 al echipei de fotbal Chindia Târgovişte a fost efectuat, luni, la baza sportivă de la Aninoasa cu 18 jucători, potrivit paginii de Facebook a clubului.

* Tenismanul francez Gael Monfils a urcat pe locul 9, în dauna spaniolului Roberto Bautista Agut, în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti de tenis (ATP), dat publicităţii luni. Podiumul este neschimbat, cu spaniolul Rafael Nadal lider, urmat de sârbul Novak Djokovic şi de elveţianul Roger Federer. Marius Copil este în continuare cel mai bun jucător român şi a urcat un loc, fiind pe 152. La dublu, Horia Tecău se menţine pe locul 19.

* Federaţia Internaţională de Haltere (IWF), sub bagheta preşedintelui său istoric, ungurul Tamas Ajan, ar fi acoperit pe parcursul anilor practici de dopaj şi ar fi organizat "o cultură de corupţie", a afirmat postul german de televiziune ARD într-o anchetă difuzată duminică, citată de AFP.

* Echipa AS Roma a învinsă pe teren propriu, cu scorul de 2-0, de formaţia Torino FC, într-o partidă din etapa a 18-a a campionatului de fotbal al Italiei, disputată duminică seara.

* Paris Saint-Germain s-a calificat fără probleme în şaisprezecimile de finală ale Cupei Franţei la fotbal, impunându-se cu scorul de 6-0 în faţa amatorilor de la Linas-Montlhery, într-o partidă disputată duminică seara.

* Echipa Celta Vigo a remizat pe teren propriu, scor 1-1, cu formaţia Osasuna Pamplona, în ultimul meci al etapei a 19-a a campionatului de fotbal al Spaniei, disputat duminică seara.

* Echipa West Ham United s-a calificat în şaisprezecimile de finală ale Cupei Angliei la fotbal, învingând în deplasare, cu scorul de 2-0, formaţia de liga a treia Gilingham FC, într-o partidă disputată duminică seara.

* Clubul italian de fotbal Lazio Roma a dat publicităţii un comunicat prin care condamnă suporterii care au proferat insulte rasiste la adresa lui Mario Balotelli, duminică, la meciul cu Brescia, informează cotidianul L'Equipe.

* Francezul Clement Noel a câştigat slalomul masculin desfăşurat duminică la Zagreb, în cadrul Cupei Mondiale de schi alpin, obţinând prima victorie din acest sezon şi a patra din cariera sa.

* Proba de coborâre din cadrul Cupei Mondiale feminine de schi alpin anulată la sfârşitul lunii decembrie la Val d'Isere, a fost reprogramată în staţiunea bulgară Bansko, pe 24 februarie, a anunţat luni Federaţia internaţională de schi (FIS), citată de AFP.

* Rusoaica Svetlana Kuzneţova şi letona Jelena Ostapenko, două foste câştigătoare de Grand Slam, s-au retras de la turneul feminin de tenis programat săptămâna aceasta la Auckland, în cadrul circuitului WTA, au anunţat luni organizatorii neozeelandezi, citaţi de Reuters.

* Jucătoarea japoneză de tenis Naomi Osaka, numărul 4 mondial, a dezvăluit că a fost "la un pas de moarte" în timp ce practica paddleboarding împreună cu sora sa, în Caraibe, informează Reuters.

* Jucătoarea belarusă de tenis Arina Sabalenka, deţinătoarea titlului, a obţinut o victorie facilă în primul tur al turneului WTA de la Shenzhen (China), dotat cu premii totale de 775.000 dolari, impunându-se în două seturi, 6-3, 6-0, în faţa rusoaicei Margarita Gasparian, venită din calificări.

* Tânăra speranţă americană Cori Gauff, în vârstă de 15 ani, a debutat cu dreptul la turneul WTA de la Auckland (Noua Zeelandă), eliminând-o în primul tur al competiţiei dotate cu premii de 275.000 dolari, pe slovaca Viktoria Kuzmova, cu 6-3, 6-1.

* Echipele Franţei, Germaniei şi Sloveniei au început cu dreptul, duminică, turneul masculin de volei de la Berlin, pentru calificarea la Jocurile Olimpice din 2020.

* Los Angeles Lakers, liderul Conferinţei de Vest, şi concitadina LA Clippers au obţinut victorii strânse în faţa mai slab clasatelor Detroit Pistons şi New York Knicks, duminică, în liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 174

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Extern 08-11-2026 23:47

VIDEO Fotbal: FC Copenhaga a urcat pe primul loc în campionatul Danemarcei

FC Copenhaga, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a urcat pe primul loc în clasamentul Superligii daneze de fotbal, după ce a învins-o pe Broendby IF cu scorul de 1-0, duminică, în etapa a 14-a. Unicul gol al partidei a fost înscris de William Clem (54).

Sport Extern 08-11-2026 23:43

Tenis: Filip Jianu a câștigat turneul ITF de la Antalya

Tenismanul român Filip Cristian Jianu a câștigat turneul ITF de la Antalya (M15), dotat cu premii totale de 15.000 de dolari, duminică, după ce l-a învins în finală pe italianul Mattia Nannelli, cu 6-4, 6-4. Jianu (25 ani, 291 ATP), principalul favorit, a obținut victoria după o oră și 44 de minute, la prima sa confrunt

Sport Extern 08-11-2026 23:19

JOT 2026: Atleta Amelia Ioana Negulescu, medaliată cu argint la triplusalt

Atleta română Amelia Ioana Negulescu a cucerit medalia de argint la triplusalt, duminică, la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal), cu 12,67 metri. Medalia de aur a fost obținută de spaniola Gift Okunrobo, cu 12,69 metri, iar bronzul a revenit burkinezei Zalissa Zongo, tot cu 12,67 metri. La 3.000 m masculin,

Sport Extern 08-11-2026 22:16

Handbal feminin: Corona Brașov, victorioasă la un gol în Franța, în EHF European League

CSM Corona Brașov a învins în deplasare echipa franceză Chambray Touraine Handball, cu scorul de 26-25 (16-11), duminică seara, în prima manșă a turului al treilea preliminar al competiției de handbal feminin EHF European League. Corona a avut cinci goluri avans la pauză, dar repriza secundă a fost mai strânsă, gazdele

Sport Extern 08-11-2026 21:47

VIDEO UPDATE Auto - F1: Lando Norris a câștigat MP al Braziliei; Mercedes și-a asigurat primul loc în clasamentul constructorilor

Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a câștigat Marele Premiu al Braziliei, etapa a 20-a a Campionatului Mondial de Formula 1, duminică, pe circuitul Interlagos (4,309 km) de lângă Sao Paulo, fiind urmat pe podium de piloții echipei Red Bull olandezul Max Verstappen și francezul Isack Hadjar, în timp ce Mercedes și-a asigurat

Sport Extern 08-11-2026 21:26

Fotbal: Inter Milano, învingătoare cu 2-0 în fața lui Como în Serie A (FOTO/VIDEO)

Inter Milano, echipa antrenată de românul Cristian Chivu, a învins-o cu scorul de 2-0 pe Como într-un meci disputat duminică pe San Siro în etapa a 11-a a campionatului de fotbal al Italiei, informează AFP. La patru zile după demonstrația sa istorică de forță din Liga Campionilor, încheiată cu scorul de 9-1 la Len

Sport Extern 08-11-2026 20:10

VIDEO Tenis: 'Nu am renunțat niciodată, în ciuda unor înfrângeri dureroase', a spus Alcaraz după victoria de la Paris

'Nu am renunțat niciodată, în ciuda unor înfrângeri dureroase. Eu și echipa mea ne-am spus mereu: «încearcă din nou»', a declarat tenismanul spaniol Carlos Alcaraz după c

Sport Extern 08-11-2026 19:52

VIDEO UPDATE MotoGP: Marco Bezzecchi a câștigat Marele Premiu al Qatarului; Marc Marquez este aproape de titlul mondial

Pilotul italian Marco Bezzecchi (Aprilia) a câștigat duminică Marele Premiu al Qatarului, a 20-a dintre cele 22 de etape ale Campionatului Mondial de MotoGP, terminând în fața spaniolului Marc Marquez (Ducati), care va mai avea de așteptat puțin până la cucerirea celui de-al optulea titlu mondial, informează AFP și Reuters.

Sport Extern 08-11-2026 18:40

Fotbal: Genoa, învinsă pe teren propriu de AC Milan în campionatul Italiei

Echipa Genoa, patronată de omul de afaceri român Dan Șucu, a fost învinsă duminică pe teren propriu de AC Milan cu scorul de 2-1, într-un meci din etapa a 11-a a campionatului de fotbal al Italiei. Milan s-a desprins rapid la două goluri, după reușitele lui Alphadjo Cisse, în minutul 13, și Christian Pulisic (19). Genoa

Sport Extern 08-11-2026 18:29

VIDEO Tenis: Carlos Alcaraz a câștigat turneul ATP Masters 1.000 de la Paris

Spaniolul Carlos Alcaraz a câștigat turneul de tenis ATP Masters 1.000 de la Paris, după ce l-a învins duminică pe americanul Ben Shelton în două seturi, 7-6 (7/5), 7-5, în finala acestei competiții dotate cu premii totale de 6.309.095 de euro.                       &nbs

Sport Extern 08-11-2026 18:16

Fotbal: Brighton a urcat pe locul 2 în Premier League după victoria în fața lui Brentford

Echipa de fotbal Brighton, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a urcat pe locul 2 în campionatul Angliei după victoria de duminică, 2-0 acasă cu Brentford, într-un meci din etapa a 10-a. Formația antrenată de Fabian Hurzeler a înscris prin Diego Gomez, în minutul 15, și Pascal Gross,

Sport Extern 08-11-2026 15:30

Fotbal: Napoli și Lazio au remizat, 1-1, în Serie A

Napoli a remizat pe teren propriu cu Lazio Roma, scor 1-1, într-un meci disputat duminică în etapa a 11-a a campionatului de fotbal al Italiei. Lazio, care are un început de sezon mult peste așteptări, a condus după golul lui Davide Frattesi din minutul 28. Napoli, cu o evoluție mai convingătoare în actul secund, a egal

Sport Extern 08-11-2026 15:08

MotoGP: Francesco Bagnaia va fi transportat în Italia pentru a fi supus unei intervenții chirurgicale

Pilotul italian Francesco Bagnaia, care a suferit o dublă fractură la piciorul drept în timpul cursei de sprint de sâmbătă, din cadrul Marelui Premiu al Qatarului la MotoGP, va fi transportat duminică în Italia pentru a fi supus unei intervenții chirurgicale, a anunțat duminică echipa Ducati, informează AFP. 'În urm

Sport Extern 08-11-2026 14:17

Tenis: Jucătoarea americană Claire Liu a câștigat turneul de la Hong Kong (WTA)

Jucătoarea americană de tenis Claire Liu, locul 102 mondial, a câștigat duminică primul titlu din cariera sa, învingând-o categoric pe filipineza Alexandra Eala, locul 17 mondial, cu 6-3, 6-0, în finala turneului WTA 250 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari. Claire Liu, în vârstă de 2

Sport Extern 08-11-2026 14:00

Hochei - NHL: Tampa Bay Lightning, învingătoare în meciul cu Minnesota Wild

Nikita Kucerov, la o săptămână după ce a solicitat un transfer, a marcat un gol în superioritate numerică, la 3 minute și 23 de secunde de la începutul prelungirilor, aducându-i lui Tampa Bay Lightning o victorie cu 4-3 în fața lui Minnesota Wild, echipa gazdă, sâmbătă, în liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheață