Box: Mă veţi vedea cum îl fac KO pe Deontay Wilder, spune Tyson Fury
Pugilistul britanic Tyson Fury le-a spus fanilor săi, pe contul de Instagram, că va câştiga partida cu americanul Deontay Wilder, campionul mondial al ''greilor'' în versiunea WBC, care va avea loc pe 22 februarie la Las Vegas.
''Să mă urmăriţi cum îl fac KO pe Deontay Wilder'', a postat Fury, precizând că data de 22 februarie nu mai poate fi schimbată.
La rândul său, Wilder a scris pe contul său: ''După 22 februarie nu vor mai exista întrebări fără răspunsuri. Voi termina ceea ce am început (...)''.
Meciul revanşă al ''greilor'', dintre Fury şi Wilder, va avea loc la Las Vegas (Nevada). Prima confruntare dintre cei doi pugilişti, desfăşurată pe 1 decembrie 2018 la Los Angeles (California), s-a încheiat la egalitate.
La finele lui noiembrie, Deontay Wilder şi-a păstrat titlul mondial la categoria grea, versiunea WBC, învingându-l prin KO, după 7 reprize, pe cubanezul Luis Ortiz, într-o gală desfăşurată tot la Las Vegas. Wilder, 34 ani, a obţinut astfel cea de-a 42-a victorie, dintre care 41 prin KO. Americanul îl învinsese greu pe Ortiz în martie 2018, fiind ulterior de acord să-i acorde revanşa.
Fury, 31 de ani, supranumit "regele ţiganilor", fost campion WBA, WBO şi IBF la această categorie, are 29 de victorii, 20 dintre acestea prin KO. AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ)
Sursa foto: Tyson Fury / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Gael Monfils va juca la US Open, ultimul său turneu de Mare Șlem
Tenismanul francez Gael Monfils a primit un wild card pentru a participa la US Open (23 august - 13 septembrie), ultimul său turneu de Mare Șlem înainte de a se retrage din circuitul profesionist, la finalul sezonului, a anunțat miercuri Federația Franceză de Tenis (FFT), citată de AFP. FFT a decis să acorde wild card-uri pentru US Open 2026 jucătoarei L
Fotbal: Un partid ecologist din Portugalia cere excluderea Marocului de la găzduirea CM 2030
Partidul portughez ecologist Livre a trimis o scrisoare guvernului țării și Federației naționale de fotbal, solicitând excluderea Marocului de la co-găzduirea Cupei Mondiale din 2030 alături de Spania și Portugalia, în urma crizei migranților din Ceuta de săptămâna trecută, scrie EFE. ''Participarea Marocului la co-găzduirea Cupei Mon
Fotbal: UEFA nu are în vedere nicio procedură pentru demiterea lui Gianni Infantino
Uniunea Europeană de fotbal nu are în vedere, în acest moment, nicio procedură pentru demiterea lui Gianni Infantino din funcția de președinte al FIFA, informează Le Parisien. În ciuda disidenței crescânde în urma planului său eșuat de a deschide capitalul FIFA către investitorii privați, poziția lui Infantino nu este amenințată d
Fotbal: Aston Villa nu va conta pe Manzambi în Supercupa Europei
Tânărul mijlocaș ofensiv elvețian Johan Manzambi, recrutat de Aston Villa în această vară, dar indisponibil din cauza unei accidentări la genunchi de la sfârșitul Cupei Mondiale, este puțin probabil să fie apt să joace în Supercupa Europei împotriva lui PSG pe 12 august, scrie L'Equipe. Aston Villa, campioana Europa League, se
Fotbal: Bruno Guimaraes, căpitanul echipei Newcastle, semnează cu Arsenal Londra
Arsenal Londra, campioana en titre a Angliei, a ajuns la un acord pentru transferul mijlocașului brazilian Bruno Guimaraes, căpitanul echipei Newcastle United, în schimbul sumei de 75 de milioane de lire sterline, informează mass-media britanică. Guimaraes se află în prezent în cantonamentul cu Newastle la La Manga (Spania), fiind așteptat să
Fotbal: Infantino a convocat o reuniune a celor mai înalți oficiali ai FIFA, la Rabat
Președintele FIFA, Gianni Infantino, a convocat o reuniune a celor mai importanți oficiali ai organizației, care va avea loc miercuri la Rabat, pentru a aborda criza declanșat de încercarea sa eșuată a crea o filială pentru a comercializa turneul final al Cupei Mondiale, potrivit Sky Sports, citat de EFE. Postul britanic precizează că Infantino a convoca
Fotbal: Mohamed Salah, aproape de un acord cu echipa turcă Trabzonspor
Echipa turcă de fotbal Trabzonspor a anunțat marți seara că a demarat negocieri cu atacantul egiptean Mohamed Salah, care s-a despărțit în această vară de FC Liverpool, informează AFP. 'Au început negocierile privind transferul jucătorului profesionist Mohamed Salah la clubul nostru', a precizat pe rețeaua X gruparea de pe țărmul Mării Negr
Tenis: Flavio Cobolli, eliminat în turul al doilea la turneul ATP Masters 1.000 de la Montreal
Tenismanul italian Flavio Cobolli, finalist anul acesta la Roland Garros, a fost eliminat în turul al doilea al turneului ATP Masters 1.000 de la Montreal (Canada), după ce s-a înclinat în două seturi, 7-6 (7/5), 7-6 (7/2), în fața germanului Yannick Haufmann, într-un meci disputat marți. Haufmann îl va înfrunta î
Tenis: Arina Sabalenka a debutat cu dreptul la turneul WTA 1.000 de la Toronto
Jucătoarea belarusă de tenis Arina Sabalenka, numărul unu mondial, a debutat cu dreptul la turneul WTA 1.000 de la Toronto (Canada), dotat cu premii totale de 7.433.076 de dolari americani, învingând-o cu 6-3, 6-3 pe japoneza Moyuka Uchijima, într-o partidă din turul secund al competiției, disputată marți. Sabalenka s-a impus după o oră și 21
Tenis: Carlos Alcaraz a declarat forfait pentru turneul ATP Masters 1.000 de la Cincinnati
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul doi mondial, care a stat departe de circuitul profesionist din luna aprilie, din cauza unei accidentări la încheietura mâinii, nu va participa la turneul ATP Masters 1.000 de la Cincinnati (SUA), au anunțat marți organizatorii americani, citați de AFP. Alcaraz, în vârstă de 23 de ani, prevăzuse
VIDEO Sărituri în apă: Italianca Chiara Pellacani, medaliată cu aur la Europene la trambulină 3 m
Sportiva italiană Chiara Pellacani a cucerit medalia de aur în proba feminină sărituri în apă de la trambulina de 3 metri, luni seara, la Campionatele Europene de natație de la Paris. Pellacani s-a impus cu 358,05 puncte, aceasta fiind a patra sa medalie de aur la aceste Europene, după cele din proba pe echipe mixte, sincron mixt t
Tenis: Gabriela Ruse, învinsă de Anastasia Potapova în turul al doilea la Toronto (WTA)
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a fost învinsă de austriaca de origine rusă Anastasia Potapova, cu 6-4, 6-2, marți, în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Toronto, dotat cu premii totale de 7.433.076 de dolari americani. Ruse (28 ani, 77 WTA) s-a înclinat după o oră și 45 de minute de joc, fructificâ
VIDEO Fotbal: Shamrock Rovers a învins-o pe Egnatia cu 3-1, în Europa League
Echipa irlandeză Shamrock Rovers a învins campioana Albaniei, KF Egnatia, cu scorul de 3-1, marți seara, la Dublin, într-un meci din prima manșă a turului al treilea preliminar al Europa League la fotbal. Universitatea Craiova, în cazul în care va fi eliminată din Europa League de KuPS Kuopio, va juca în play-off-
VIDEO Fotbal: Victorii la limită pentru Levski și Ararat-Armenia, în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor
Levski și Ararat-Armenia au obținut victorii la limită, marți seara, în prima manșă a turului al treilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal. Levski, care a eliminat-o pe Universitatea Craiova din competiție, în faza precedentă, a întrecut-o pe Kairat Almatî cu 1-0, la Sofia. Portughezul Serginho (90+2) a marcat u
Fotbal: FK Auda, victorioasă în turul al treilea preliminar al Conference League
Echipa letonă FK Auda, care a eliminat-o pe FCSB, a învins formația albaneză FC Dinamo City cu scorul de 1-0, marți seara, la Riga, într-un meci din prima manșă a turului al treilea preliminar al Conference League la fotbal. Unicul gol al partidei a fost reușit de senegalezul Barthelemy Diedhiou (68). Albanezii au ju











