Fotbal: Arsenal Londra, la primul succes după o serie de nouă meciuri fără victorie
Echipa Arsenal Londra a obţinut primul succes după o serie de nouă meciuri fără victorie în toate competiţiile, învingând în deplasare, cu scorul de 2-1, formaţia West Ham United, luni seara, în ultima partidă a etapei a 16-a a campionatului de fotbal al Angliei.
"Ciocănarii" au deschis scorul în prima repriză, prin Angelo Ogbonna (38), însă "tunarii" au întors rezultatul în repriza secundă, pe parcursul căreia au marcat de trei ori, prin Gabriel Martinelli (60), Nicolas Pepe (66) şi Pierre-Emerick Aubameyang (69).
Arsenal obţine astfel prima victorie sub comanda antrenorului interimar Freddie Ljungberg, înlocuitorul spaniolului Unai Emery, după un egal cu Norwich City (2-2) şi o înfrângere pe teren propriu cu Brighton (1-2), punând capăt astfel celei mai lungi serii de meciuri fără victorie din ultimii 42 de ani.
Graţie celor trei puncte obţinute luni, Arsenal a urcat pe locul 9 în clasament, apropiindu-se la trei puncte de Manchester United, ocupanta poziţiei a cincea.
Celelalte meciuri din Premier League, disputate sâmbătă şi duminică, s-au încheiat cu următoarele rezultate:
Manchester City - Manchester United 1-2
Au marcat: Otamendi (85), respectiv Rashford (23 - penalty), Martial (29).
Everton - Chelsea 3-1
Au marcat: Richarlison (5), Calvert-Lewin (49, 84), respectiv Kovacic (52).
Bournemouth - Liverpool 0-3
Au marcat: Alex Oxlade-Chamberlain (35), Naby Keita (44), Salah (54).
Tottenham Hotspur - Burnley 5-0
Au marcat: Kane (5, 54), Lucas Moura (9), Son Heung-min (32), Sissoko (74).
Watford - Crystal Palace 0-0
Aston Villa - Leicester City 1-4
Au marcat: Grealish (45+2), respectiv Vardy (20, 75), Iheanacho (41), Evans (49).
Newcastle United - Southampton 2-1
Au marcat: Shelvey (68), Federico Fernandez (47), respectiv Ings (52).
Norwich City - Sheffield United 1-2
Au marcat: Tettey (27), respectiv Stevens (49), Baldock (52).
Brighton - Wolverhampton Wanderers 2-2
Au marcat: Maupay (34), Propper (36), respectiv Diogo Jota (28, 44).
În clasament conduce Liverpool, cu 46 de puncte, urmată de Leicester City, 38 de puncte, Manchester City, 32 puncte, Chelsea, 29 puncte, Manchester United, 24 puncte etc.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Miahi Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Jannik Sinner, principalul favorit, calificat în sferturi la Madrid (ATP)
Tenismanul italian Jannik Sinner, principalul favorit și liderul mondial, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 8.235.540 de euro, după ce l-a învins pe britanicul Cameron Norrie, cap de serie numărul 19, cu 6-2, 7-5. Sinner, care nu a jucat niciodată finala la
Hochei: NHL - Vegas Golden Knights a restabilit egalitatea în duelul cu Utah Mammoth
Echipa Vegas Golden Knights a învins în deplasare, cu scorul de 5-4 după prelungiri, formația Utah Mammoth, într-un meci din play-off-ul Ligii profesioniste nord-americane de hochei pe gheață (NHL), disputat luni seara. Oaspeții au marcat golul victoriei în minutul 19:08 din ''overtime'' prin Shea Teodor
Fotbal: FC Barcelona a început demersurile pentru un posibil transfer al atacantului Julian Alvarez
FC Barcelona, liderul campionatului de fotbal al Spaniei, i-a contactat pe rivalii de la Atletico Madrid pentru a afla poziția clubului 'rojiblanco' cu privire la un posibil transfer al atacantului argentinian Julian Alvarez pe Camp Nou, în această vară, a confirmat o sursă pentru ESPN. Antrenorul Hansi Flick a solicitat conducerii grupării catal
Fotbal: FIFA plănuiește două perioade de amnistie a cartonașelor galbene la CM 2026
Federația Internațională de Fotbal (FIFA) plănuiește să introducă o a doua perioadă de anulare a cartonașelor galbene în timpul Cupei Mondiale 2026 din SUA, Mexic și Canada (11 iunie - 16 iulie), conform portalului The Athletic. Consiliul FIFA se reunește de marți la Vancouver, pentru a discuta noile reguli înaintea primului turneu final cu 48 de e
Snooker: Ronnie O'Sullivan și Jude Trump, eliminați în optimile Campionatului Mondial de la Sheffield
Doi mari favoriți, Ronnie O'Sullivan, de 7 ori campion mondial, și Jude Trump, numărul 1 mondial, au fost eliminați surprinzător încă din optimile de finală ale Campionatului Mondial de snooker, care se desfășoară la Crucible Theatre din Sheffield (Anglia), scrie BBC. O'Sullivan l-a înfruntat pe John Higgins, cvadruplu campion mondial, și c
Baschet: Oklahoma City Thunder, campioana en-titre, s-a calificat în semifinalele fazei play-off a NBA
Oklahoma City Thunder, campioana en-titre, s-a calificat, luni, în semifinalele Conferinței de Vest a ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), după ce și-a trecut în cont a patra victorie consecutivă împotriva echipei Phoenix Suns, cu 131-122, informează AFP. Cu 31 de puncte înscrise de starul canadian Shai Gilgeous-Alexande
Fotbal: Congresul FIFA începe la Vancouver, având pe agendă costurile Cupei Mondiale și participarea Iranului
Asociațiile membre ale FIFA se întâlnesc joi, la Vancouver (Canada), pentru congresul lor anual, o reuniune de obicei obișnuită, dar care are o importanță mai mare în acest an, având în vedere Cupa Mondială de fotbal care va debuta în mai puțin de două luni și mai multe întrebări care încă planează în legătură cu prima ed
Box: 'Bătălia Angliei' între Anthony Joshua și Tyson Fury va avea loc la sfârșitul anului
Boxerul britanic Anthony Joshua îl va înfrunta pentru prima oară în carieră pe compatriotul său Tyson Fury, într-un 'duel al titanilor', prevăzut la sfârșitul anului, a anunțat luni promotorul acestei lupte, citat de AFP. 'Semnat, parafat, s-a făcut! AJ versus Fury va avea loc!', a exclamat Eddie Hearn, promotorul
Fotbal: Antoine Griezmann vrea să câștige Liga Campionilor pentru a vindeca decepția din finala pierdută în 2016
Atacantul francez Antoine Griezmann, calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal cu Atletico Madrid, a dezvăluit, luni, într-un interviu acordat UEFA, că visează să câștige Champions League în acest sezon pentru prima dată și să-și vindece decepția înfrângerii din finala din 2016, relatează AFP. Campionul mondial d
Fotbal: Federația din Norvegia cere abolirea Premiului FIFA pentru Pace
Federația norvegiană de fotbal (NFF) s-a exprimat luni în favoarea abolirii Premiului pentru Pace creat de FIFA și a anunțat că susține o plângere pentru încălcarea neutralității politice în acordarea premiului respectiv președintelui american Donald Trump, informează EFE. NFF se angajase în februarie anul trecut să examineze pl&a
Fotbal: CM 2026 - Cinci fan zone-uri oficiale gratuite vor fi instalate la New York
Cinci zone oficiale pentru fani vor fi accesibile gratuit la New York în timpul Cupei Mondiale de fotbal din 2026 (11 iunie - 19 iulie), au anunțat, luni, organizatorii și autoritățile locale, citate de AFP. 'Aceste evenimente nu au fost inițial concepute ca fiind gratuite', a declarat primarul democrat-socialist al orașului, Zohran Mamdani, care
Tenis: Elena Rîbakina, învinsă de Anastasia Potapova în optimi la Madrid (WTA)
Jucătoarea kazahă de tenis Elena Rîbakina, numărul doi mondial, a fost învinsă neașteptat de austriaca de origine rusă Anastasia Potapova, cu 7-6 (10/8), 6-4, luni, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 8.235.540 de dolari. Potapova, campioana din 2025 de la Transylvania Open, a obținut cu acest
Fotbal: Fenerbahce l-a demis pe antrenorul Domenico Tedesco după eșecul din derby-ul cu Galatasaray
Clubul turc Fenerbahce Istanbul l-a demis luni pe antrenorul italo-german Domenico Tedesco, la o zi după eșecul clar suferit în derby-u cu Galatasaray (scor 0-3), care a spulberat ultimele speranțe la titlu ale galben-albaștrilor, informează AFP. 'Ne-am despărțit de antrenorul Domenico Tedsco', a scris într-un comunicat Fenerbahce, care s-a
Atletism: Allyson Felix intenționează să iasă din retragere pentru a participa la JO de la Los Angeles
Americana Allyson Felix, cea mai titrată atletă din istoria olimpică, și-a propus să revină în activitatea sportivă și să renunțe la retragere pentru a încerca să se califice la Jocurile Olimpice din 2028, ce vor avea loc la Los Angeles, orașul ei natal, când va avea 42 de ani, potrivit unui interviu acordat luni revistei Time, citată de AFP.
Fotbal: Manchester United și-a consolidat locul pe podium în Premier League
Echipa Manchester United a învins la limită, cu scorul de 2-1, formația Brentford, într-o partidă disputată luni seara, consolidându-și locul al treilea în campionatul de fotbal al Angliei, la finalul etapei a 34-a. Gazdele au deschis scorul după 11 minute de joc, prin brazilianul Casemiro, care a reluat cu capul în plasă un balon







