Fotbal: Balonul de Aur - ''Nu trebuie să încetezi niciodată să visezi'', afirmă Messi
Starul argentinian Lionel Messi a ţinut să le mulţumească colegilor săi de la FC Barcelona, care l-au ajutat să cucerească pentru a şasea oară în cariera sa trofeul Balonul de Aur, rezervat celui mai bun fotbalist al lumii, luni seara, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Teatrul Chatelet din Paris.
"Vreau să le mulţumesc ziariştilor, coechipierilor mei, care mi-au permis să câştig această distincţie. Vă mulţumesc foarte mult. Îmi amintesc de primul meu Balon de Aur, era de neconceput în acel moment. Iar acum l-am primit pe cel de-al şaselea. Este un moment complet diferit şi ţin să mulţumesc familiei mele, copiilor mei. Nu trebuie să încetezi niciodată să visezi, să nu încetezi niciodată să lucrezi, să te bucuri când joci. Sunt binecuvântat, sper că pot continua mult timp, cred că mai am încă ani buni în faţa mea, chiar dacă retragerea se apropie", a spus Messi.
Olandezul Virgil Van Dijk, fundaşul lui FC Liverpool, clasat pe locul secund în ancheta France Football, a declarat la rândul său: "Din păcate, sunt câţiva jucători, precum Messi, care sunt puţin ieşiţi din comun. Şase Baloane de Aur... Trebuie să respecţi măreţia. Sunt foarte mândru de ceea ce am realizat anul trecut cu Liverpool şi cu naţionala Olandei. Ca să fiu sincer, nu mi-am imaginat niciodată că voi fi în cursa pentru Balonul de Aur până când am fost nominalizat. Cariera mea nu a fost niciodată uşoară, am ajuns târziu (în top), dar nu am renunţat niciodată... Este plăcut să vezi că un fundaş poate fi atât de aproape să câştige acest trofeu. Este bine pentru apărătorii din întreaga lume".
Compatriotul lui Van Dijk, Matthijs de Ligt (Juventus Torino), s-a declarat "foarte mulţumit" că a fost desemnat câştigător al Trofeului Kopa, rezervat celui mai bun fotbalist sub 21 de ani. "Înseamnă foarte mult şi sunt foarte mulţumit de acest premiu. Pentru mine, este o mare onoare să câştig acest premiu în faţa unor jucători atât de mari. Aşadar, sunt foarte fericit pentru asta. Nu este foarte obişnuit ca un fundaş să câştige acest premiu sau un alt premiu. Acest lucru arată că sunt pe drumul cel bun".
Portarul brazilian Alisson Becker (FC Liverpool), câştigătorul Trofeului Iaşin şi ocupantul locului 7 în ancheta trofeului Balonul de Aur, a afirmat: "Asta spune multe, răsplăteşte o muncă foarte mare. Este o mare recompensă să recunoşti clasa portarilor. Muncim din greu pentru a le face viaţa dificilă atacanţilor. A fi între primii zece în ierarhia Balonului de Aur este un mare succes pentru un portar".
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Fotbal: FC Copenhaga a urcat pe primul loc în campionatul Danemarcei
FC Copenhaga, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a urcat pe primul loc în clasamentul Superligii daneze de fotbal, după ce a învins-o pe Broendby IF cu scorul de 1-0, duminică, în etapa a 14-a. Unicul gol al partidei a fost înscris de William Clem (54).
Tenis: Filip Jianu a câștigat turneul ITF de la Antalya
Tenismanul român Filip Cristian Jianu a câștigat turneul ITF de la Antalya (M15), dotat cu premii totale de 15.000 de dolari, duminică, după ce l-a învins în finală pe italianul Mattia Nannelli, cu 6-4, 6-4. Jianu (25 ani, 291 ATP), principalul favorit, a obținut victoria după o oră și 44 de minute, la prima sa confrunt
JOT 2026: Atleta Amelia Ioana Negulescu, medaliată cu argint la triplusalt
Atleta română Amelia Ioana Negulescu a cucerit medalia de argint la triplusalt, duminică, la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal), cu 12,67 metri. Medalia de aur a fost obținută de spaniola Gift Okunrobo, cu 12,69 metri, iar bronzul a revenit burkinezei Zalissa Zongo, tot cu 12,67 metri. La 3.000 m masculin,
Handbal feminin: Corona Brașov, victorioasă la un gol în Franța, în EHF European League
CSM Corona Brașov a învins în deplasare echipa franceză Chambray Touraine Handball, cu scorul de 26-25 (16-11), duminică seara, în prima manșă a turului al treilea preliminar al competiției de handbal feminin EHF European League. Corona a avut cinci goluri avans la pauză, dar repriza secundă a fost mai strânsă, gazdele
VIDEO UPDATE Auto - F1: Lando Norris a câștigat MP al Braziliei; Mercedes și-a asigurat primul loc în clasamentul constructorilor
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a câștigat Marele Premiu al Braziliei, etapa a 20-a a Campionatului Mondial de Formula 1, duminică, pe circuitul Interlagos (4,309 km) de lângă Sao Paulo, fiind urmat pe podium de piloții echipei Red Bull olandezul Max Verstappen și francezul Isack Hadjar, în timp ce Mercedes și-a asigurat
Fotbal: Inter Milano, învingătoare cu 2-0 în fața lui Como în Serie A (FOTO/VIDEO)
Inter Milano, echipa antrenată de românul Cristian Chivu, a învins-o cu scorul de 2-0 pe Como într-un meci disputat duminică pe San Siro în etapa a 11-a a campionatului de fotbal al Italiei, informează AFP. La patru zile după demonstrația sa istorică de forță din Liga Campionilor, încheiată cu scorul de 9-1 la Len
VIDEO Tenis: 'Nu am renunțat niciodată, în ciuda unor înfrângeri dureroase', a spus Alcaraz după victoria de la Paris
'Nu am renunțat niciodată, în ciuda unor înfrângeri dureroase. Eu și echipa mea ne-am spus mereu: «încearcă din nou»', a declarat tenismanul spaniol Carlos Alcaraz după c
VIDEO UPDATE MotoGP: Marco Bezzecchi a câștigat Marele Premiu al Qatarului; Marc Marquez este aproape de titlul mondial
Pilotul italian Marco Bezzecchi (Aprilia) a câștigat duminică Marele Premiu al Qatarului, a 20-a dintre cele 22 de etape ale Campionatului Mondial de MotoGP, terminând în fața spaniolului Marc Marquez (Ducati), care va mai avea de așteptat puțin până la cucerirea celui de-al optulea titlu mondial, informează AFP și Reuters.
Fotbal: Genoa, învinsă pe teren propriu de AC Milan în campionatul Italiei
Echipa Genoa, patronată de omul de afaceri român Dan Șucu, a fost învinsă duminică pe teren propriu de AC Milan cu scorul de 2-1, într-un meci din etapa a 11-a a campionatului de fotbal al Italiei. Milan s-a desprins rapid la două goluri, după reușitele lui Alphadjo Cisse, în minutul 13, și Christian Pulisic (19). Genoa
VIDEO Tenis: Carlos Alcaraz a câștigat turneul ATP Masters 1.000 de la Paris
Spaniolul Carlos Alcaraz a câștigat turneul de tenis ATP Masters 1.000 de la Paris, după ce l-a învins duminică pe americanul Ben Shelton în două seturi, 7-6 (7/5), 7-5, în finala acestei competiții dotate cu premii totale de 6.309.095 de euro. &nbs
Fotbal: Brighton a urcat pe locul 2 în Premier League după victoria în fața lui Brentford
Echipa de fotbal Brighton, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a urcat pe locul 2 în campionatul Angliei după victoria de duminică, 2-0 acasă cu Brentford, într-un meci din etapa a 10-a. Formația antrenată de Fabian Hurzeler a înscris prin Diego Gomez, în minutul 15, și Pascal Gross,
Fotbal: Napoli și Lazio au remizat, 1-1, în Serie A
Napoli a remizat pe teren propriu cu Lazio Roma, scor 1-1, într-un meci disputat duminică în etapa a 11-a a campionatului de fotbal al Italiei. Lazio, care are un început de sezon mult peste așteptări, a condus după golul lui Davide Frattesi din minutul 28. Napoli, cu o evoluție mai convingătoare în actul secund, a egal
MotoGP: Francesco Bagnaia va fi transportat în Italia pentru a fi supus unei intervenții chirurgicale
Pilotul italian Francesco Bagnaia, care a suferit o dublă fractură la piciorul drept în timpul cursei de sprint de sâmbătă, din cadrul Marelui Premiu al Qatarului la MotoGP, va fi transportat duminică în Italia pentru a fi supus unei intervenții chirurgicale, a anunțat duminică echipa Ducati, informează AFP. 'În urm
Tenis: Jucătoarea americană Claire Liu a câștigat turneul de la Hong Kong (WTA)
Jucătoarea americană de tenis Claire Liu, locul 102 mondial, a câștigat duminică primul titlu din cariera sa, învingând-o categoric pe filipineza Alexandra Eala, locul 17 mondial, cu 6-3, 6-0, în finala turneului WTA 250 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari. Claire Liu, în vârstă de 2
Hochei - NHL: Tampa Bay Lightning, învingătoare în meciul cu Minnesota Wild
Nikita Kucerov, la o săptămână după ce a solicitat un transfer, a marcat un gol în superioritate numerică, la 3 minute și 23 de secunde de la începutul prelungirilor, aducându-i lui Tampa Bay Lightning o victorie cu 4-3 în fața lui Minnesota Wild, echipa gazdă, sâmbătă, în liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheață














