Stadionul Naţional din Tokyo, gazda JO 2020, a fost finalizat oficial
Lucrările la Stadionul Naţional din Tokyo, simbolul principal al Jocurilor Olimpice din 2020, au fost finalizate oficial şi arena olimpică va găzdui anul viitor ceremoniile de deschidere şi închidere, alături de întrecerile de la atletism, relatează L'Equipe.
Organizatorii JO 2020 au anunţat luni că lucrările la stadion s-au încheiat oficial şi inaugurarea arenei de 60.000 locuri va avea loc pe 21 decembrie, cu prilejul unui eveniment special.
''Suntem foarte încântaţi că lucările la stadion - simbolul cheie al Jocurilor de la Tokyo 2020 - au fost finalizate acum; ne face să ne dăm seama cât de aproape suntem de începutul jocurilor. Aşteptăm cu nerăbdare să vedem sportivi din întreaga lume care vor mărşălui pe noul stadion la ceremonia de deschidere ... când ochii lumii întregi vor fi acest simbol de referinţă al JO 2020'', a declarat Toshiro Muto, preşedintele Comitetului de organizare a JO Tokyo 2020.
Pentru a contracara temperaturile ridicate din timpul JO 2020, proiectanţii au inclus în stadion 185 de ventilatoare mari şi opt vaporizatoare care să diminueze disconfortul termic al spectatorilor şi sportivilor.
Construcţia arenei a debutat în decembrie 2016, cu un an mai târziu decât planificarea iniţială, din cauza designului original, conceput de arhitecta anglo-irakiană Zaha Hadid, la care s-a renunţat din cauza costurilor excesive. Costurile noii arene s-au cifrat la 1,25 miliarde euro, iar primul eveniment găzduit de Stadionul Naţional va fi finala Cupei Împăratului, de la 1 ianuarie 2020.
Jocurile Olimpice de la Tokyo au loc în 2020 între 24 iulie şi 9 august, în timp ce Jocurile Paralimpice se desfăşoară între 25 august şi 6 septembrie. AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Fotbal: Brann Bergen, învinsă acasă în turul al treilea preliminar al Conference League
Echipa norvegiană Brann Bergen, care a eliminat-o pe Universitatea Cluj, a fost învinsă acasă de formația cipriotă Apollon Limassol cu scorul de 1-0, miercuri seara, într-un meci din prima manșă a turului al treilea preliminar al Conference League la fotbal. Slovenul Alen Ozbolt (22) a marcat singurul gol al partidei.
Fotbal: Victorii Aarhus și Fenerbahce, în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor
AGF Aarhus și Fenerbahce au obținut victorii, miercuri, seara, în prima manșă a turului al treilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal. Aarhus s-a impus cu 2-1 în meciul cu Sabah Baku, ugandezul de 18 ani James Bogere marcând ambele goluri ale campioanei Danemarcei (31, 63). Pentru azeri a punctat sârbul Veljko Si
VIDEO Fotbal: Marius Corbu a adus victoria lui Ferencvaros, în turul al treilea preliminar al Europa League
Mijlocașul român Marius Corbu a marcat golul prin care Ferencvaros a învins-o pe Gornik Zabrze cu scorul de 1-0, miercuri seara, la Budapesta, în prima manșă a turului al treilea preliminar al Europa League la fotbal. Corbu, care a fost integralist, a marcat golul în min. 65.
Fotbal feminin: Victorie cu emoții pentru Farul Constanța în preliminariile Ligii Campionilor
Farul Constanța a învins echipa slovenă ZNK Mura, cu scorul de 3-1 (0-0, 1-1), după prelungiri, miercuri seara, pe Mestni stadion Fazanerija din Murska Sobota, în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal feminin. Gazdele au deschis scorul prin Mateja Zver (63), dar Farul a egalat in extremis, prin Florentina Istrat
Polo masculin: România, învinsă de Australia, la Campionatul Mondial Under-16
Selecționata României a fost învinsă de Australia cu 10-6 (2-3, 2-1, 3-2, 3-0), miercuri seara, la Campionatul Mondial de polo pe apă masculin Under-16 de la Zagreb. După două victorii, tricolorii au suferit primul eșec, fiind dominați de echipa de la antipozi în repriza secundă. Pentru echipa antrenată de Bogd
Ciclism feminin: Olandeza Demi Vollering, învingătoare în etapa a 5-a a Turului Franței
Ciclista olandeză Demi Vollering (FDJ) a câștigat miercuri, la sprint, etapa a cincea a Turul Franței feminin, în timp ce elvețianca Marlen Reusser (Movistar), clasată pe locul secund, și-a păstrat tricoul galben de lider la general, informează AFP. Vollering a fost cronometrată după 140 km, între Macon și Belleville-en-Beauj
Tenis: Victor Cornea s-a calificat în sferturile probei de dublu la Grodzisk Mazowiecki (challenger)
Perechea româno-israeliană Victor Cornea/Daniel Cukiermann s-a calificat în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de tenis challenger Mazovia Open, de la Grodzisk Mazowiecki (Polonia), dotat cu premii totale de 97.640 de euro. Cornea și partenerul său, favoriții numărul trei, s-au impus după o oră și 13 minu
Fotbal: Ligile europene resping extinderea competițiilor FIFA
Ligile europene, prin intermediul organizației ''European Leagues'', au anunțat că vor ''respinge extinderea sau crearea unor competiții FIFA'' până când sistemele de guvernanță internă ale forului internațional vor fi reformate, relatează EFE. ''Până la realizarea unei reforme, inclusi
Sărituri în apă: Alexandru Avasiloae, locul 19 la trambulina de 3 m, la Europenele de la Paris
Sportivul român Alexandru Avasiloae s-a clasat pe locul 19 în preliminariile probei de sărituri în apă de la trambulina de 3 metri, miercuri, la Campionatele Europene de natație de la Paris. Avasiloae a fost al 19-lea din 31 de sportivi, cu 326,85 puncte, ratând calificarea în finala de 12. Germanul
Tenis: Alexandru Jecan și Bogdan Pavel, calificați în sferturile probei de dublu la Hagen (challenger)
Pereche română Alexandru Jecan/Bogdan Pavel s-a calificat în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de tenis challenger de la Hagen (Germania), dotat cu premii totale de 160.680 de euro, după ce a învins cuplul Sander Gille (Belgia)/Vitali Saciko (Ucraina) cu 6-3, 7-6 (9/7). Favoriții numărul patru au o
Ciclism: Italianul Jonathan Milan, la a treia victorie de etapă în Turul Poloniei
Ciclistul italian Jonathan Milan, liderul clasamentului general, a câștigat și etapa a treia a Turului Poloniei, desfășurată miercuri între Gorzow Wielkopolski și Zielona Gora, informează AFP. Ciclistul echipei Lidl-Trek s-a impus la sprint, după 193,5 km, cu timpul de 4h 11 min. 51 sec. (medie orară: 46,1 km), fiind urmat în
Polo feminin: România, învinsă la limită de Elveția la Campionatul European U20
Selecționata României a fost învinsă de Elveția cu scorul de 11-10 (1-2, 2-2, 4-3, 4-3), miercuri, în grupa pentru locurile 17-20, la Campionatul European de polo pe apă feminin Under-20 de la Oeiras (Portugalia). Golurile tricolorelor au fost marcate de Denisa-Ana-Maria Samuel (4), Amalia-Cosmina Novăcean (2), Sara Dumitru (
Natație: Italianca Ginevra Taddeucci, medaliată cu aur în proba de 5 km în ape deschise la Europenele de la Paris
Înotătoarea italiană Ginevra Taddeucci a cucerit, miercuri, medalia de aur în proba feminină de 5 km în ape deschise, în cadrul Campionatelor Europene de natație de la Paris, informează EFE. Taddeucci, care a obținut argintul în această probă la recentele Campionate Mondiale de la Singapore, a fost cronometrată &i
Fotbal: Ucraineanul Mihailo Mudrik (Chelsea) a jucat din nou, pentru prima dată în 21 de luni
Atacantul ucrainean Mihailo Mudrik a revenit pe teren miercuri, pentru prima dată după o suspendare pentru dopaj care l-a ținut departe de joc timp de aproape doi ani, cu ocazia meciului amical pierdut de Chelsea cu scorul de 0-1 în fața lui Juventus Torino, la Hong Kong, relatează EFE. Jucătorul grupării londoneze a intrat pe teren &ici
Jocurile Commonwealth-ului: Poliția scoțiană investighează dispariția mai multor sportivi
Poliția scoțiană investighează dispariția mai multor sportivi din Uganda și Pakistan, în urma Jocurilor Commonwealth-ului desfășurate la Glasgow între 23 iulie și 2 august, relatează EFE. Potrivit postului ugandez de știri NBS Sport, patru componenți ai lotului de box al acestei țări nu s-au întors încă acasă, în














