Rugby: Africa de Sud a câştigat Cupa Mondială 2019
Naţionala Africii de Sud a câştigat sâmbătă cea de-a noua ediţie a Cupei Mondiale la rugby, desfăşurată în Japonia, învingând în finală, la Yokohama, reprezentativa Angliei cu scorul de 32-12 (12-6).
După o partidă extrem de echilibrată până spre final, sud-africanii s-au impus datorită supremaţiei pe care au avut-o în pachetul de înaintare, în special în primul mitan, şi apărării extrem de precise, adversarii lor făcând mai multe greşeli tehnice, cedând şi din punct de vedere psihic în ultimele minute ale partidei.
Încă de la început, Springboks au încercat să-şi impună jocul şi chiar în minutul 2, Handre Pollard a ratat o lovitură de penalitate, însă nu a mai făcut-o în minutul 9 când a reuşit deschiderea scorului.
Englezii au avut prima acţiune mai legată abia în minutul 20, încheiată cu 3 puncte puse pe tabelă de Owen Farrell.
Duelul transformerilor a continuat, Pollard readucând pe Springboks în avantaj în minutul 22, Farrell egalând în minutul 34. Până la pauză însă, pe fondul unei dominări clare în grămezi care i-a determinat pe ''trandafiri'' să comite infracţiuni în joc, Pollard a mai concretizat alte două lovituri de pedeapsă, scorul pauzei fiind 12-6 pentru Africa de Sud.
Prima parte a mitanului secund nu a fost mult diferită de prima repriză. Englezii, deşi au reuşit să echilibreze situaţia în grămezile ordonate, nu au putut să desfacă apărarea adversarilor, tot sud-africanii marcând alte trei puncte prin acelaşi Pollard în minutul 45, înainte ca Farrell să reducă iarăşi diferenţa în minutul 51. În minutul 54, căpitanul Angliei a ratat prima sa lovitură de pedeapsă, dând posibilitatea sud-africanilor să se distanţeze, prin concretizarea unei noi lovituri de penalizare, transformată de Pollard în minutul 57, scorul devenind 18-9.
Foto: (c) Matthew Childs / REUTERS
Au urmat minute în care Anglia a încercat, fără succes, să deschidă jocul cu acţiuni rapide pe treisferturi pentru a recupera decalajul de pe tabela de marcaj, însă ''trandafirii'' au comis greşeli, chiar dacă Farrell a mai adus alte trei puncte printr-o lovitură de penalitate.
Minutul 66 a fost şi momentul psihologic al confruntării, când în urma unei bâlbâieli a balonului, acesta a fost recuperat de Springboks, Makazole Mapimpi izbutind primul eseu al meciului, transformat de Pollard, care a dus scorul la 25-12. Englezii nu s-au mai regăsit apoi pe teren, au cedat iniţiativa, iar Chelsin Kolbe a închis meciul cu eseul din minutul 73, transformat de acelaşi Pollard.
Fără a juca senzaţional, cu un meci pierdut în faza grupelor în faţa Noii Zeelande (13-23), Africa de Sud reuşeşte să intre în posesia celui de-al treilea său trofeu mondial, după cele câştigat la ediţiile din 1995 şi 2007.
Anglia, care a părut că şi-a epuizat toate ''armele'' în semifinala câştigată în faţa All Blacks, meci despre care selecţionerul Eddie Jones spunea că a fost pentru ''trandafiri'' ca o veritabilă finală, rămâne cu un singur trofeu mondial, câştigat la ediţia din 2003, şi se mulţumeşte cu titlul de vicecampioană.
Sâmbătă, la Yokohama s-au confruntat echipele:
Africa de Sud: Willie Le Roux (min.68 Frans Steyn) - Chelsin Kolbe, Lukhanyo Am, Damian De Allende, Makazole Mapimpi - Handre Pollard, Faf De Klerk (min.77 Elton Jantjies) - Thomas Du Toit, Duane Vermeulen, Siya Kolisi (căpitan, min.64 Francois Louw) - Lodewyk De Jager (min.22 Franco Mostert), Eben Etzebeth (min.60 RG Snyman) - Frans Malherbe (min.44 Vincent Koch), Mbongeni Mbonambi (min.22 Malcolm Marx), Tendai Mtawarira (min.44 Steven Kitshoff). Selecţioner: Rasssie Erasmus.
Anglia: Elliot Daly - Anthony Watson, Manu Tuilagi, Owen Farrell (căpitan), Jonny May (min.70 Jonathan Joseph) - George Ford (min.50 Henry Slade), Ben Youngs (min.75 Ben Spencer) - Sam Underhill (min.60 Anthony Wilson), Billy Vunipola, Tom Curry - Courtney Lawes (min.41 George Kruis), Mario Itoje - Kyle Sinckler (min.3 Dan Cole), Jamie George (min.60 Luke Cowan-Dickie), Mako Vunipola (min.46 Joe Marler). Selecţioner: Eddie Jones.
Arbitru: Jerome Garces (Franţa). AGERPRES/(AS- autor: Adrian Drăguţ, editor: Mihai Dragomir, editor online: Adrian Dãdârlat)
Citeşte şi:
Rugby: CM 2019 - Siya Kolisi, căpitanul Springboks, a dedicat victoria poporului sud-african
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Fotbal: FC Copenhaga a urcat pe primul loc în campionatul Danemarcei
FC Copenhaga, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a urcat pe primul loc în clasamentul Superligii daneze de fotbal, după ce a învins-o pe Broendby IF cu scorul de 1-0, duminică, în etapa a 14-a. Unicul gol al partidei a fost înscris de William Clem (54).
Tenis: Filip Jianu a câștigat turneul ITF de la Antalya
Tenismanul român Filip Cristian Jianu a câștigat turneul ITF de la Antalya (M15), dotat cu premii totale de 15.000 de dolari, duminică, după ce l-a învins în finală pe italianul Mattia Nannelli, cu 6-4, 6-4. Jianu (25 ani, 291 ATP), principalul favorit, a obținut victoria după o oră și 44 de minute, la prima sa confrunt
JOT 2026: Atleta Amelia Ioana Negulescu, medaliată cu argint la triplusalt
Atleta română Amelia Ioana Negulescu a cucerit medalia de argint la triplusalt, duminică, la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal), cu 12,67 metri. Medalia de aur a fost obținută de spaniola Gift Okunrobo, cu 12,69 metri, iar bronzul a revenit burkinezei Zalissa Zongo, tot cu 12,67 metri. La 3.000 m masculin,
Handbal feminin: Corona Brașov, victorioasă la un gol în Franța, în EHF European League
CSM Corona Brașov a învins în deplasare echipa franceză Chambray Touraine Handball, cu scorul de 26-25 (16-11), duminică seara, în prima manșă a turului al treilea preliminar al competiției de handbal feminin EHF European League. Corona a avut cinci goluri avans la pauză, dar repriza secundă a fost mai strânsă, gazdele
VIDEO UPDATE Auto - F1: Lando Norris a câștigat MP al Braziliei; Mercedes și-a asigurat primul loc în clasamentul constructorilor
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a câștigat Marele Premiu al Braziliei, etapa a 20-a a Campionatului Mondial de Formula 1, duminică, pe circuitul Interlagos (4,309 km) de lângă Sao Paulo, fiind urmat pe podium de piloții echipei Red Bull olandezul Max Verstappen și francezul Isack Hadjar, în timp ce Mercedes și-a asigurat
Fotbal: Inter Milano, învingătoare cu 2-0 în fața lui Como în Serie A (FOTO/VIDEO)
Inter Milano, echipa antrenată de românul Cristian Chivu, a învins-o cu scorul de 2-0 pe Como într-un meci disputat duminică pe San Siro în etapa a 11-a a campionatului de fotbal al Italiei, informează AFP. La patru zile după demonstrația sa istorică de forță din Liga Campionilor, încheiată cu scorul de 9-1 la Len
VIDEO Tenis: 'Nu am renunțat niciodată, în ciuda unor înfrângeri dureroase', a spus Alcaraz după victoria de la Paris
'Nu am renunțat niciodată, în ciuda unor înfrângeri dureroase. Eu și echipa mea ne-am spus mereu: «încearcă din nou»', a declarat tenismanul spaniol Carlos Alcaraz după c
VIDEO UPDATE MotoGP: Marco Bezzecchi a câștigat Marele Premiu al Qatarului; Marc Marquez este aproape de titlul mondial
Pilotul italian Marco Bezzecchi (Aprilia) a câștigat duminică Marele Premiu al Qatarului, a 20-a dintre cele 22 de etape ale Campionatului Mondial de MotoGP, terminând în fața spaniolului Marc Marquez (Ducati), care va mai avea de așteptat puțin până la cucerirea celui de-al optulea titlu mondial, informează AFP și Reuters.
Fotbal: Genoa, învinsă pe teren propriu de AC Milan în campionatul Italiei
Echipa Genoa, patronată de omul de afaceri român Dan Șucu, a fost învinsă duminică pe teren propriu de AC Milan cu scorul de 2-1, într-un meci din etapa a 11-a a campionatului de fotbal al Italiei. Milan s-a desprins rapid la două goluri, după reușitele lui Alphadjo Cisse, în minutul 13, și Christian Pulisic (19). Genoa
VIDEO Tenis: Carlos Alcaraz a câștigat turneul ATP Masters 1.000 de la Paris
Spaniolul Carlos Alcaraz a câștigat turneul de tenis ATP Masters 1.000 de la Paris, după ce l-a învins duminică pe americanul Ben Shelton în două seturi, 7-6 (7/5), 7-5, în finala acestei competiții dotate cu premii totale de 6.309.095 de euro. &nbs
Fotbal: Brighton a urcat pe locul 2 în Premier League după victoria în fața lui Brentford
Echipa de fotbal Brighton, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a urcat pe locul 2 în campionatul Angliei după victoria de duminică, 2-0 acasă cu Brentford, într-un meci din etapa a 10-a. Formația antrenată de Fabian Hurzeler a înscris prin Diego Gomez, în minutul 15, și Pascal Gross,
Fotbal: Napoli și Lazio au remizat, 1-1, în Serie A
Napoli a remizat pe teren propriu cu Lazio Roma, scor 1-1, într-un meci disputat duminică în etapa a 11-a a campionatului de fotbal al Italiei. Lazio, care are un început de sezon mult peste așteptări, a condus după golul lui Davide Frattesi din minutul 28. Napoli, cu o evoluție mai convingătoare în actul secund, a egal
MotoGP: Francesco Bagnaia va fi transportat în Italia pentru a fi supus unei intervenții chirurgicale
Pilotul italian Francesco Bagnaia, care a suferit o dublă fractură la piciorul drept în timpul cursei de sprint de sâmbătă, din cadrul Marelui Premiu al Qatarului la MotoGP, va fi transportat duminică în Italia pentru a fi supus unei intervenții chirurgicale, a anunțat duminică echipa Ducati, informează AFP. 'În urm
Tenis: Jucătoarea americană Claire Liu a câștigat turneul de la Hong Kong (WTA)
Jucătoarea americană de tenis Claire Liu, locul 102 mondial, a câștigat duminică primul titlu din cariera sa, învingând-o categoric pe filipineza Alexandra Eala, locul 17 mondial, cu 6-3, 6-0, în finala turneului WTA 250 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari. Claire Liu, în vârstă de 2
Hochei - NHL: Tampa Bay Lightning, învingătoare în meciul cu Minnesota Wild
Nikita Kucerov, la o săptămână după ce a solicitat un transfer, a marcat un gol în superioritate numerică, la 3 minute și 23 de secunde de la începutul prelungirilor, aducându-i lui Tampa Bay Lightning o victorie cu 4-3 în fața lui Minnesota Wild, echipa gazdă, sâmbătă, în liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheață














