Tenis: Alexander Zverev, calificat la Turneul Campionilor după rezultatele de la Paris
Tenismanul german Alexander Zverev s-a calificat, miercuri, la Turneul Campionilor, care va avea loc la Londra între 10 şi 18 noiembrie, în urma rezultatelor înregistrate miercuri la turneul ATP Masters 1.000 de la Paris, transmite AFP.
Zverev, deţinătorul trofeului, se alătură altor şase jucători deja calificaţi, spaniolul Rafael Nadal, sârbul Novak Djokovic, elveţianul Roger Federer, rusul Daniil Medvedev, austriacul Dominic Thiem şi grecul Stefanos Tsitsipas. Italianul Matteo Berrettini se află pe ultimul loc calificabil, dar nu este sigur de el, deoarece a fost eliminat de la Paris.
Miercuri, în turul al doilea la Paris-Bercy, au pierdut şi Fabio Fognini, David Goffin şi Roberto Bautista Agut, au ieşit şi ei din cursă, ca şi rusul Karen Hacianov, învins marţi, sau japonezul Kei Nishikori, operat la braţ.
Contracandidaţii lui Berrettini sunt francezul Gael Monfils, elveţianul Stan Wawrinka şi australianul Alex de Minaur.
Miercuri, la Paris, liderul mondial Novak Djokovic, bolnav, l-a învins totuşi pe francezul Corentin Moutet cu 7-6 (7/2), 6-4, în timp ce Rafael Nadal, numărul doi ATP, a dispus de alt francez, Adrian Mannarino, cu 7-5, 6-4.
Rezultatele de miercuri, din turul al doilea:
Novak Djokovic (Serbia/N.1) - Corentin Moutet (Franţa) 7-6 (7/2), 6-4
Kyle Edmund (Marea Britanie) - Diego Schwartzman (Argentina/N.14) 7-5, 6-3
Alex De Minaur (Australia) - Roberto Bautista Agut (Spania/N.9) 7-6 (7/2), 7-6 (7/1)
Stefanos Tsitsipas (Grecia/N.7) - Taylor Fritz (SUA) 7-6 (7/3), 6-3
Christian Garin (Chile) - John Isner (SUA/N.15) 7-6 (7/5), 7-6 (7/4)
Grigor Dimitrov (Bulgaria) - David Goffin (Belgia/N.12) 7-5, 6-3
Dominic Thiem (Austria/N.5) - Milos Raonic (Canada) 7-6 (7/5), 5-7, 6-4
Denis Shapovalov (Canada) - Fabio Fognini (Italia/N.11) 3-6, 6-3, 6-3
Gael Monfils (Franţa/N.13) - Benoît Paire (Franţa) 6-4, 7-6 (7/4)
Jo-Wilfried Tsonga (Franţa) - Matteo Berrettini (Italia/N.10) 6-4, 6-3
Stan Wawrinka (Elveţia/N.16) - Marin Cilic (Croaţia) 7-6 (7/3), 7-6 (7/5)
Rafael Nadal (Spania/N.2) - Adrian Mannarino (Franţa) 7-5, 6-4
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Fotbal: FC Copenhaga a urcat pe primul loc în campionatul Danemarcei
FC Copenhaga, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a urcat pe primul loc în clasamentul Superligii daneze de fotbal, după ce a învins-o pe Broendby IF cu scorul de 1-0, duminică, în etapa a 14-a. Unicul gol al partidei a fost înscris de William Clem (54).
Tenis: Filip Jianu a câștigat turneul ITF de la Antalya
Tenismanul român Filip Cristian Jianu a câștigat turneul ITF de la Antalya (M15), dotat cu premii totale de 15.000 de dolari, duminică, după ce l-a învins în finală pe italianul Mattia Nannelli, cu 6-4, 6-4. Jianu (25 ani, 291 ATP), principalul favorit, a obținut victoria după o oră și 44 de minute, la prima sa confrunt
JOT 2026: Atleta Amelia Ioana Negulescu, medaliată cu argint la triplusalt
Atleta română Amelia Ioana Negulescu a cucerit medalia de argint la triplusalt, duminică, la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal), cu 12,67 metri. Medalia de aur a fost obținută de spaniola Gift Okunrobo, cu 12,69 metri, iar bronzul a revenit burkinezei Zalissa Zongo, tot cu 12,67 metri. La 3.000 m masculin,
Handbal feminin: Corona Brașov, victorioasă la un gol în Franța, în EHF European League
CSM Corona Brașov a învins în deplasare echipa franceză Chambray Touraine Handball, cu scorul de 26-25 (16-11), duminică seara, în prima manșă a turului al treilea preliminar al competiției de handbal feminin EHF European League. Corona a avut cinci goluri avans la pauză, dar repriza secundă a fost mai strânsă, gazdele
VIDEO UPDATE Auto - F1: Lando Norris a câștigat MP al Braziliei; Mercedes și-a asigurat primul loc în clasamentul constructorilor
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a câștigat Marele Premiu al Braziliei, etapa a 20-a a Campionatului Mondial de Formula 1, duminică, pe circuitul Interlagos (4,309 km) de lângă Sao Paulo, fiind urmat pe podium de piloții echipei Red Bull olandezul Max Verstappen și francezul Isack Hadjar, în timp ce Mercedes și-a asigurat
Fotbal: Inter Milano, învingătoare cu 2-0 în fața lui Como în Serie A (FOTO/VIDEO)
Inter Milano, echipa antrenată de românul Cristian Chivu, a învins-o cu scorul de 2-0 pe Como într-un meci disputat duminică pe San Siro în etapa a 11-a a campionatului de fotbal al Italiei, informează AFP. La patru zile după demonstrația sa istorică de forță din Liga Campionilor, încheiată cu scorul de 9-1 la Len
VIDEO Tenis: 'Nu am renunțat niciodată, în ciuda unor înfrângeri dureroase', a spus Alcaraz după victoria de la Paris
'Nu am renunțat niciodată, în ciuda unor înfrângeri dureroase. Eu și echipa mea ne-am spus mereu: «încearcă din nou»', a declarat tenismanul spaniol Carlos Alcaraz după c
VIDEO UPDATE MotoGP: Marco Bezzecchi a câștigat Marele Premiu al Qatarului; Marc Marquez este aproape de titlul mondial
Pilotul italian Marco Bezzecchi (Aprilia) a câștigat duminică Marele Premiu al Qatarului, a 20-a dintre cele 22 de etape ale Campionatului Mondial de MotoGP, terminând în fața spaniolului Marc Marquez (Ducati), care va mai avea de așteptat puțin până la cucerirea celui de-al optulea titlu mondial, informează AFP și Reuters.
Fotbal: Genoa, învinsă pe teren propriu de AC Milan în campionatul Italiei
Echipa Genoa, patronată de omul de afaceri român Dan Șucu, a fost învinsă duminică pe teren propriu de AC Milan cu scorul de 2-1, într-un meci din etapa a 11-a a campionatului de fotbal al Italiei. Milan s-a desprins rapid la două goluri, după reușitele lui Alphadjo Cisse, în minutul 13, și Christian Pulisic (19). Genoa
VIDEO Tenis: Carlos Alcaraz a câștigat turneul ATP Masters 1.000 de la Paris
Spaniolul Carlos Alcaraz a câștigat turneul de tenis ATP Masters 1.000 de la Paris, după ce l-a învins duminică pe americanul Ben Shelton în două seturi, 7-6 (7/5), 7-5, în finala acestei competiții dotate cu premii totale de 6.309.095 de euro. &nbs
Fotbal: Brighton a urcat pe locul 2 în Premier League după victoria în fața lui Brentford
Echipa de fotbal Brighton, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a urcat pe locul 2 în campionatul Angliei după victoria de duminică, 2-0 acasă cu Brentford, într-un meci din etapa a 10-a. Formația antrenată de Fabian Hurzeler a înscris prin Diego Gomez, în minutul 15, și Pascal Gross,
Fotbal: Napoli și Lazio au remizat, 1-1, în Serie A
Napoli a remizat pe teren propriu cu Lazio Roma, scor 1-1, într-un meci disputat duminică în etapa a 11-a a campionatului de fotbal al Italiei. Lazio, care are un început de sezon mult peste așteptări, a condus după golul lui Davide Frattesi din minutul 28. Napoli, cu o evoluție mai convingătoare în actul secund, a egal
MotoGP: Francesco Bagnaia va fi transportat în Italia pentru a fi supus unei intervenții chirurgicale
Pilotul italian Francesco Bagnaia, care a suferit o dublă fractură la piciorul drept în timpul cursei de sprint de sâmbătă, din cadrul Marelui Premiu al Qatarului la MotoGP, va fi transportat duminică în Italia pentru a fi supus unei intervenții chirurgicale, a anunțat duminică echipa Ducati, informează AFP. 'În urm
Tenis: Jucătoarea americană Claire Liu a câștigat turneul de la Hong Kong (WTA)
Jucătoarea americană de tenis Claire Liu, locul 102 mondial, a câștigat duminică primul titlu din cariera sa, învingând-o categoric pe filipineza Alexandra Eala, locul 17 mondial, cu 6-3, 6-0, în finala turneului WTA 250 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari. Claire Liu, în vârstă de 2
Hochei - NHL: Tampa Bay Lightning, învingătoare în meciul cu Minnesota Wild
Nikita Kucerov, la o săptămână după ce a solicitat un transfer, a marcat un gol în superioritate numerică, la 3 minute și 23 de secunde de la începutul prelungirilor, aducându-i lui Tampa Bay Lightning o victorie cu 4-3 în fața lui Minnesota Wild, echipa gazdă, sâmbătă, în liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheață














