ŞTIRILE SERII - SPORT - 28 OCTOMBRIE
* Jucătoarea română de tenis Simona Halep a învins-o pe canadianca Bianca Andreescu în trei seturi, 3-6, 7-6 (8-6), 6-3, luni, într-un meci din Grupa Violet a Turneului Campioanelor, care are loc la Shenzhen (China).
* Preşedintele Federaţiei Române de Haltere, Nicu Vlad, a declarat, luni, pentru AGERPRES, că sportivii români au câştigat 25 de medalii la Campionatele Europene de haltere pentru juniori şi tineret desfăşurate le Bucureşti, depăşind obiectivul stabilit iniţial, şi a precizat că îl bucură foarte mult cele 8 medalii câştigate la probele olimpice.
* Meciul dintre Universitatea Craiova şi Dinamo Bucureşti, din etapa a 15-a a Ligii I de fotbal, va avea loc pe Stadionul Municipal din Drobeta-Turnu Severin, a anunţat clubul craiovean pe Facebook.
* Municipalitatea braşoveană a devenit "proprietar cu acte în regulă" pe Stadionul Tineretului, care a aparţinut echipei FC Braşov, ajunsă în faliment, după ce a cumpărat bunurile fostului proprietar, scoase la licitaţie de lichidatorul judiciar, a anunţat, luni, primarul George Scripcaru, care a menţionat că doreşte nu doar modernizarea facilităţilor sportive respective, ci şi preluarea brandului, pentru crearea unei noi echipe de fotbal a comunităţii.
* FC Hermannstadt doreşte să se califice în sferturile de finală ale Cupei României la fotbal, a declarat antrenorul principal al sibienilor, Eugen Neagoe, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES înaintea partidei cu CS Mioveni.
* Echipa St Louis Blues, deţinătoarea Cupei Stanley, a învins în deplasare cu cu scorul de 5-4, după prelungiri, formaţia Detroit Red Wings, într-o partidă din Liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheaţă (NHL), disputată duminică seara.
* Pilotul britanic Lewis Hamilton, de la Mercedes, poate câştiga matematic al şaselea său titlu mondial de Formula 1 cu prilejul Marelui Premiu al SUA, programat pe 3 noiembrie la Austin, relatează DPA.
* Ivorianul Yaya Toure, fostul mijlocaş al echipei engleze Manchester City, acuză Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) că "puţin îi pasă" de rasismul din fotbal, referindu-se la cel mai recent exemplu, când jucătorii echipei Angliei au fost vizaţi de strigăte de maimuţă la meciul din Bulgaria, din preliminariile EURO 2020, informează AFP.
* Selecţionata de rugby a Angliei a urcat pe prima poziţie în ierarhia mondială după victoria înregistrată sâmbătă, la Yokohama, în faţa reprezentativei Noii Zeelande (19-7), în urma căreia s-a calificat în finala Cupei Mondiale 2019, care are loc în Japonia.
* Ultimul episod al violenţelor împotriva oficialilor din fotbalul amator din Germania s-a consumat duminică, un arbitru fiind făcut KO de un jucător, pe care tocmai îl eliminase de pe teren, relatează DPA.
* Golden State Warriors, finalista sezonului trecut în liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA) şi campioana din 2018, a suferit a doua înfrângere de la debutul sezonului 2019-2020.
* Fundaşul spaniol Javi Martinez (Bayern Munchen), în recuperare după o leziune musculară, nu va fi apt pentru meciul cu VfL Bochum, programat marţi în turul doi al Cupei Germaniei la fotbal, a anunţat antrenorul bavarezilor, Niko Kovac, citat de Reuters.
* Jucătoarea ucraineană de tenis Elina Svitolina a învins-o pe Karolina Pliskova (Cehia) cu 7-6 (12), 6-4, luni, în primul meci din Grupa Violet a Turneului Campioanelor, care are loc la Shenzhen (China).
* Consilierul de interne al Guvernului Cataloniei, Miquel Buch, a anunţat luni că securitate este garantată pentru toate partidele de fotbal ce se vor disputa pe stadionul Camp Nou, începând cu jocul FC Barcelona - Real Valladolid de marţi, relatează EFE.
* Selecţionerii Angliei şi Ţării Galilor, Eddie Jones şi Warren Gatland, au avut un schimb ironic de replici după meciurile celor două naţionale din semifinalele Cupei Mondiale de rugby 2019 din Japonia, scrie BBC.
* Timpul de joc efectiv în Liga I este de 53,1% pe meci, arată un studiu al CIES Football Observatory, care ia în calcul 35 de competiţii din Europa ce se desfăşoară în acest sezon.
* Pugilistul britanic Tyson Fury spune că americanul Deontay Wilder, campionul mondial al greilor în versiunea WBC, nu are ''nici intelect'' şi ''nici substanţă'', scrie BBC.
* Jucătorul moldovean de tenis Radu Albot (locul 50 mondial) s-a calificat luni în turul al doilea al turneului ATP Masters 1.000 de la Paris, dotat cu premii totale în valoare de 5.207.405 euro, după ce a trecut de georgianul Nikoloz Basilaşvili (26 ATP) în două seturi, 6-3, 6-2.
* Golul preferat al lui Cristiano Ronaldo este cel înscris din foarfecă împotriva lui Juventus în primăvara lui 2018, în Liga Campionilor, când atacantul juca la Real Madrid, a dezvăluit, într-un interviu pentru France Football, portughezul care a câştigat de cinci ori Balonul de Aur.
* Kevin Malcuit, fundaşul dreapta al echipei de fotbal Napoli, s-a accidentat grav la genunchiul drept în timpul meciului de duminică de la Ferrara (1-1), din campionatul Italiei, şi va fi indisponibil mai multe luni, a anunţat presa internaţională.
* Atacantul francez al echipei Fiorentina, Franck Ribery, şi-a cerut scuze, într-o postare pe contul său de Twitter, unui arbitru asistent pe care l-a împins după fluierul final al meciului pierdut de ''violeţi'' (1-2) în faţa lui Lazio Roma, din Serie A, scrie dpa. AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Fotbal: FC Copenhaga a urcat pe primul loc în campionatul Danemarcei
FC Copenhaga, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a urcat pe primul loc în clasamentul Superligii daneze de fotbal, după ce a învins-o pe Broendby IF cu scorul de 1-0, duminică, în etapa a 14-a. Unicul gol al partidei a fost înscris de William Clem (54).
Tenis: Filip Jianu a câștigat turneul ITF de la Antalya
Tenismanul român Filip Cristian Jianu a câștigat turneul ITF de la Antalya (M15), dotat cu premii totale de 15.000 de dolari, duminică, după ce l-a învins în finală pe italianul Mattia Nannelli, cu 6-4, 6-4. Jianu (25 ani, 291 ATP), principalul favorit, a obținut victoria după o oră și 44 de minute, la prima sa confrunt
JOT 2026: Atleta Amelia Ioana Negulescu, medaliată cu argint la triplusalt
Atleta română Amelia Ioana Negulescu a cucerit medalia de argint la triplusalt, duminică, la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal), cu 12,67 metri. Medalia de aur a fost obținută de spaniola Gift Okunrobo, cu 12,69 metri, iar bronzul a revenit burkinezei Zalissa Zongo, tot cu 12,67 metri. La 3.000 m masculin,
Handbal feminin: Corona Brașov, victorioasă la un gol în Franța, în EHF European League
CSM Corona Brașov a învins în deplasare echipa franceză Chambray Touraine Handball, cu scorul de 26-25 (16-11), duminică seara, în prima manșă a turului al treilea preliminar al competiției de handbal feminin EHF European League. Corona a avut cinci goluri avans la pauză, dar repriza secundă a fost mai strânsă, gazdele
VIDEO UPDATE Auto - F1: Lando Norris a câștigat MP al Braziliei; Mercedes și-a asigurat primul loc în clasamentul constructorilor
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a câștigat Marele Premiu al Braziliei, etapa a 20-a a Campionatului Mondial de Formula 1, duminică, pe circuitul Interlagos (4,309 km) de lângă Sao Paulo, fiind urmat pe podium de piloții echipei Red Bull olandezul Max Verstappen și francezul Isack Hadjar, în timp ce Mercedes și-a asigurat
Fotbal: Inter Milano, învingătoare cu 2-0 în fața lui Como în Serie A (FOTO/VIDEO)
Inter Milano, echipa antrenată de românul Cristian Chivu, a învins-o cu scorul de 2-0 pe Como într-un meci disputat duminică pe San Siro în etapa a 11-a a campionatului de fotbal al Italiei, informează AFP. La patru zile după demonstrația sa istorică de forță din Liga Campionilor, încheiată cu scorul de 9-1 la Len
VIDEO Tenis: 'Nu am renunțat niciodată, în ciuda unor înfrângeri dureroase', a spus Alcaraz după victoria de la Paris
'Nu am renunțat niciodată, în ciuda unor înfrângeri dureroase. Eu și echipa mea ne-am spus mereu: «încearcă din nou»', a declarat tenismanul spaniol Carlos Alcaraz după c
VIDEO UPDATE MotoGP: Marco Bezzecchi a câștigat Marele Premiu al Qatarului; Marc Marquez este aproape de titlul mondial
Pilotul italian Marco Bezzecchi (Aprilia) a câștigat duminică Marele Premiu al Qatarului, a 20-a dintre cele 22 de etape ale Campionatului Mondial de MotoGP, terminând în fața spaniolului Marc Marquez (Ducati), care va mai avea de așteptat puțin până la cucerirea celui de-al optulea titlu mondial, informează AFP și Reuters.
Fotbal: Genoa, învinsă pe teren propriu de AC Milan în campionatul Italiei
Echipa Genoa, patronată de omul de afaceri român Dan Șucu, a fost învinsă duminică pe teren propriu de AC Milan cu scorul de 2-1, într-un meci din etapa a 11-a a campionatului de fotbal al Italiei. Milan s-a desprins rapid la două goluri, după reușitele lui Alphadjo Cisse, în minutul 13, și Christian Pulisic (19). Genoa
VIDEO Tenis: Carlos Alcaraz a câștigat turneul ATP Masters 1.000 de la Paris
Spaniolul Carlos Alcaraz a câștigat turneul de tenis ATP Masters 1.000 de la Paris, după ce l-a învins duminică pe americanul Ben Shelton în două seturi, 7-6 (7/5), 7-5, în finala acestei competiții dotate cu premii totale de 6.309.095 de euro. &nbs
Fotbal: Brighton a urcat pe locul 2 în Premier League după victoria în fața lui Brentford
Echipa de fotbal Brighton, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a urcat pe locul 2 în campionatul Angliei după victoria de duminică, 2-0 acasă cu Brentford, într-un meci din etapa a 10-a. Formația antrenată de Fabian Hurzeler a înscris prin Diego Gomez, în minutul 15, și Pascal Gross,
Fotbal: Napoli și Lazio au remizat, 1-1, în Serie A
Napoli a remizat pe teren propriu cu Lazio Roma, scor 1-1, într-un meci disputat duminică în etapa a 11-a a campionatului de fotbal al Italiei. Lazio, care are un început de sezon mult peste așteptări, a condus după golul lui Davide Frattesi din minutul 28. Napoli, cu o evoluție mai convingătoare în actul secund, a egal
MotoGP: Francesco Bagnaia va fi transportat în Italia pentru a fi supus unei intervenții chirurgicale
Pilotul italian Francesco Bagnaia, care a suferit o dublă fractură la piciorul drept în timpul cursei de sprint de sâmbătă, din cadrul Marelui Premiu al Qatarului la MotoGP, va fi transportat duminică în Italia pentru a fi supus unei intervenții chirurgicale, a anunțat duminică echipa Ducati, informează AFP. 'În urm
Tenis: Jucătoarea americană Claire Liu a câștigat turneul de la Hong Kong (WTA)
Jucătoarea americană de tenis Claire Liu, locul 102 mondial, a câștigat duminică primul titlu din cariera sa, învingând-o categoric pe filipineza Alexandra Eala, locul 17 mondial, cu 6-3, 6-0, în finala turneului WTA 250 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari. Claire Liu, în vârstă de 2
Hochei - NHL: Tampa Bay Lightning, învingătoare în meciul cu Minnesota Wild
Nikita Kucerov, la o săptămână după ce a solicitat un transfer, a marcat un gol în superioritate numerică, la 3 minute și 23 de secunde de la începutul prelungirilor, aducându-i lui Tampa Bay Lightning o victorie cu 4-3 în fața lui Minnesota Wild, echipa gazdă, sâmbătă, în liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheață














