logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Ciclism: Peter Sagan va participa la Turul Italiei 2020; competiţia va avea 21 de etape şi va pleca de la Budapesta

Imagine din galeria Agerpres

Ciclistul slovac Peter Sagan, campionul mondial din 2015 până în 2017, va participa anul viitor pentru prima dată la Turul Italiei, a anunţat joi echipa sa, BORA-hansgrohe.

''Italia ocupă un loc special în inima mea. În aceasta ţară am câştigat primul meu titlu de campion mondial în 2008 (mountain bike junior) şi am petrecut primii ani din cariera de profesionist la o echipă italiană (Liquigas). Pe 9 mai voi fi la linia de start, la Budapesta. Cu plecare de la Budapesta şi cu primele trei etape în Ungaria, Turul Italiei îmi va da posibilitatea să pedalez foarte aproape de ţara mea natală'', a declarat Sagan.

Slovacul, care va împlini 30 de ani anul viitor, va participa, de asemenea, la Turul Franţei.

Potrivit organizatorilor, cele 21 de etape ale Turului Italiei 2020 vor fi:
9 mai: Etapa 1 Budapesta - Budapesta, 8,6 km (contra timp individual)
10 mai: Etapa a 2-a Budapesta - Gyor (Ungaria), 195 km
11 mai: Etapa a 3-a Szekesfehervar (Ungaria) - Nagykanizsa (Ungaria), 204 km
12 mai: Etapa a 4-a Monreale - Agrigente, 136 km
13 mai: Etapa a 5-a Enna - Etna (Provenzana), 150 km
14 mai: Etapa a 6-a Catane - Villafranca Tirrena, 138 km
15 mai: Etapa a 7-a Mileto - Camigliatello Silano, 223 km
16 mai: Etapa a 8-a Castrovillari - Brindisi, 216 km
17 mai: Etapa a 9-a Giovinazzo - Vieste, 198 km
18 mai: pauză
19 mai: Etapa a 10-a San Salvo - Tortoreto Lido, 212 km
20 mai: Etapa a 11-a Porto Sant'Elpidio - Rimini, 181 km
21 mai: Etapa a 12-a Cesenatico - Cesenatico, 205 km
22 mai: Etapa a 13-a Cervia - Monselice, 190 km
23 mai: Etapa a 14-a Conegliano - Valdobbiadene, 33,7 km (contratimp individual)
24 mai: Etapa a 15-a Base Aerea Rivolto - Piancavallo, 183 km
25 mai: pauză
26 mai: Etapa a 16-a Udine - San Daniele del Friuli, 228 km
27 mai: Etapa a 17-a Bassano del Grappa - Madonna di Campiglio, 202 km
28 mai: Etapa a 18-a Pinzolo - Laghi di Cancano, 209 km
29 mai: Etapa a 19-a Morbegno - Asti, 251 km
30 mai: Etapa a 20-a Alba - Sestriere, 200 km
31 mai: Etapa a 21-a Cernusco sul Naviglio - Milan, 16,5 km (contratimp individual). AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 49

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Extern 11-09-2026 00:15

Fotbal: Ianis Stoica a reușit o dublă pentru Estrela Amadora, în Portugalia

Atacantul român Ianis Stoica a marcat golurile echipei Estrela Amadora, care a învins-o pe Sporting Braga cu scorul de 2-1, joi seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a treia a campionatului de fotbal al Portugaliei. Braga a deschis scorul prin Gabri Martinez (5), dar Stoica a egalat în finalul primei reprize (

Sport Extern 11-09-2026 00:06

VIDEO Fotbal: Victorii categorice pentru Bayern și Manchester United, în Liga Campionilor

Bayern Munchen și Manchester United au obținut victorii categorice, joi, pe teren propriu, în prim etapă a Ligii Campionilor la fotbal. Bayern, semifinalistă anul trecut, a surclasat-o pe Bodo/Glimt cu 5-0, prin golurile marcate de Jamal Musiala (47), Harry Kane (61), Alphonso Davies (77), Michael Olise (83, 90+2), după

Sport Extern 10-09-2026 22:38

Tenis: Victor Cornea, calificat în semifinalele probei de dublu la Tulln (challenger)

Perechea româno-austriacă Victor Cornea/Maximilian Neuchrist s-a calificat, joi, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneul de tenis challenger de la Tulln (Austria), dotat cu premii totale de 160.680 de euro. Cornea și partenerul său au câștigat cu 6-1, 6-3 în fața austriecilor Timo Rosenkranz Koenig/Matthias U

Sport Extern 10-09-2026 22:34

Tenis: Alexandru Jecan și Bogdan Pavel, învinși în sferturile probei de dublu la Sevilla (challenger)

Perechea română Alexandru Jecan/Bogdan Pavel a fost învinsă de cuplul Nicolas Barrientos (Columbia)/Mariano Kestelboim (Argentina), cu 6-1, 6-4, joi, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de tenis challenger de la Sevilla, dotat cu premii totale de 203.900 de euro. Jecan și Pavel s-au înclinat

Sport Extern 10-09-2026 21:45

Fotbal: PSV Eindhoven, ținută în șah de Șahtior Donețk (1-1), în Liga Campionilor

PSV Eindhoven a terminat la egalitate cu Șahtior Donețk, 1-1, joi seara, pe teren propriu, în prima etapă a Ligii Campionilor la fotbal. Campioana Ucrainei a deschis scorul prin Gleiker Mendoza (45+1), dar PSV a egalat după pauză prin americanul Sergino Dest (48). Internaționalul român Dennis Man a rămas pe banca de rezerve la PSV.

Sport Extern 10-09-2026 20:17

Tenis de masă: Bernadette Szocs, calificată în sferturile turneului WTT Champions Macao 2026

Jucătoarea română de tenis de masă Bernadette Szocs s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale probei feminine de simplu la WTT Champions Macao 2026, finala circuitului mondial, după ce a învins-o pe austriaca Sofia Polcanova cu 3-2 (11-3, 11-7, 10-12, 8-11, 11-8). Bernadette Szocs, numărul 24 mondial, a trecut în primul tur de ger

Sport Extern 10-09-2026 15:45

Fotbal: Federația franceză nu va susține candidatura lui Infantino pentru un nou mandat de președinte al FIFA (oficial)

Federația franceză de fotbal nu va susține candidatura lui Gianni Infantino, care aspiră la un nou mandat de președinte al FIFA în martie 2027, a anunțat joi președintele FFF, Philippe Diallo, în urma unei reuniuni a comitetului executiv, informează AFP. Astfel, FFF se aliniază poziției altor federații europene, precum cele din Italia, Belgia, Sued

Sport Extern 10-09-2026 15:30

Fotbal: Finala Cupei Mondiale din 2030 va avea loc la Casablanca, a declarat președintele Federației marocane

Finala Cupei Mondiale din 2030 va avea loc la Casablanca, a declarat președintele Federației marocane de fotbal, potrivit agenției EFE, citată de Reuters. FIFA, forul fotbalistic mondial, nu a anunțat încă locul de desfășurare a finalei, Spania și Marocul fiind angajate într-o dispută acerbă pentru a găzdui cel mai important meci al acestui

Sport Extern 10-09-2026 15:03

Baschet feminin: SUA, în semifinalele Cupei Mondiale după o victorie zdrobitoare în fața Ungariei

Statele Unite au surclasat Ungaria, scor 108-56, joi, la Berlin, în primul meci al sferturilor de finală ale Cupei Mondiale de baschet feminin, calificându-se în semifinale, transmite AFP. Echipa americană, câștigătoarea ultimelor patru ediții ale competiției, va înfrunta sâmbătă Spania sau Australia, cele d

Sport Extern 10-09-2026 14:09

Fotbal: Federația franceză își retrage sprijinul pentru Gianni Infantino (presă)

Federația franceză de fotbal (FFF) își retrage sprijinul pentru Gianni Infantino, președintele FIFA, informează Le Monde și BFM, potrivit site-ului eurosport.fr. Așa cum era de așteptat, în urma reuniunii comitetului său executiv de joi, Federația franceză a decis să-și retragă sprijinul pentru candidatura lui Gianni Infantino la alegerile pentru p

Sport Extern 10-09-2026 13:53

Fotbal: Lamine Yamal merită Balonul de Aur, consideră antrenorul Hansi Flick

Antrenorul echipei FC Barcelona, Hansi Flick, consideră că starul Lamine Yamal merită să câștige în acest an Balonul de Aur pentru cel mai valoros fotbalist al planetei, transmite DPA. Ceremonia se va desfășura la 26 octombrie la Londra unde câștigătorul Cupei Mondiale îi va avea de înfruntat pentru adjudecarea tr

Sport Extern 10-09-2026 13:24

Fotbal: Pochettino susține că titlul din Premier League din 2017 trebuie atribuit retroactiv lui Tottenham

Mauricio Pochettino, selecționerul naționalei de fotbal a Statelor Unite, susține că titlul din Premier League din sezonul 2016-2017 trebuie atribuit retroactiv lui Tottenham, echipa pe care o pregătea atunci, informează DPA. Pochettino a condus-o pe Tottenham până pe locul al doilea în acel sezon, în urma lui Chelsea, care a

Sport Extern 10-09-2026 10:11

Fotbal: Joao Pedro și Estevao, convocați într-un lot al Braziliei remaniat

Joao Pedro și Estevao își fac revenirea în lotul naționalei de fotbal a Braziliei, remaniată pentru meciurile amicale din septembrie și octombrie, după o Cupă Mondială ratată, a anunțat, miercuri, selecționerul italian Carlo Ancelotti, citat de AFP. Joao Pedro, 24 ani, a fost unul dintre jucătorii sacrificați de Ancelotti pentru a-

Sport Extern 10-09-2026 08:36

Tenis: Alexander Zverev și Karen Hacianov, adversari în semifinale la US Open

Tenismanul german Alexander Zverev (2 ATP), principalul favorit, s-a calificat în semifinalele turneului US Open, ultimul de Mare Șlem al anului, după ce l-a învins pe olandezul Botic van de Zandschulp (70 ATP), cu 6-2, 7-5, 6-1, miercuri, la New York, transmite AFP. Jucătorul de 29 de ani, care a obținut la Flushing Meadows al tre

Sport Extern 10-09-2026 08:24

Tenis: Elena Rîbakina s-a calificat în semifinalele turneului US Open și va fi noul lider mondial

Jucătoarea kazahă de tenis Elena Rîbakina (2 WTA) și-a asigurat promovarea în premieră pe primul loc în clasamentul mondial, după ce s-a calificat în semifinalele turneului US Open, ultimul de Mare Șlem al anului, prin victoria cu 3-6, 6-1, 6-4 în fața chinezoaicei Zheng Qinwen (121 ATP), transmite AFP. Rîba