Tenis: Cupa Davis - Andy Murray, inclus în echipa Marii Britanii
Tenismanul scoţian Andy Murray, fostul lider al clasamentului ATP, a fost inclus în lotul Marii Britanii pentru Cupa Davis, tradiţionala competiţie masculină pe echipe, după revenirea sa încurajatoare în circuitul profesionist, în urma operaţiei la şold, informează Reuters.
Murray, în vârstă de 32 ani, care a câştigat duminică Openul European de la Antwerp (Belgia), obţinând primul său titlu după doi ani, va face parte din echipa britanică alături de fratele său Jamie, specialist în proba de dublu, Dan Evans şi Neal Skupski. Căpitanul Leon Smith urmează să anunţe ulterior numele celui de-al cincilea component.
Marea Britanie a fost repartizată în Grupa E a Cupei Davis, alături de Kazahstan şi Olanda, la ediţia din acest an, care se dispută după o nouă formulă, cu un turneu final la care participă 18 echipe naţionale, programat între 18 şi 24 noiembrie la arena Caja Magica de la Madrid.
Câştigătoarele celor şase grupe de câte trei echipe, plus cele mai bune două formaţii de pe locul secund, vor accede în sferturile de finală.
Numărul unu mondial Novak Djokovic va fi liderul echipei Serbiei, care va evolua în Grupa A, alături de Franţa şi Japonia, în timp ce numărul 2 mondial, Rafael Nadal, va conduce echipa Spaniei în Grupa B, împotriva Croaţiei şi Rusiei.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Scrimă: Amalia Covaliu, clasată pe locul 6 în proba de sabie la Europenele Under-23
Sportiva română Amalia Covaliu s-a clasat pe locul 6 în proba feminină de sabie, duminică, la Campionatele Europene de scrimă Under-23 de la Cagliari (Italia). Amalia Covaliu, care are doar 18 ani, a fost învinsă cu 15-14 în sferturile de finală de bulgăroaica Veronika Vasilieva, cea care a cucerit ulterior medalia de aur.
Atletism: Kenyanul Cornelius Chepkok, învingător în maratonul de la Santiago de Chile
Atletul kenyan Cornelius Chepkok a câștigat maratonul de la Santiago de Chile, duminică, după ce a parcurs distanța clasică de 42,195 km cu timpul de 2 h 09 min 48 sec, scrie EFE. Chepkok a fost urmat în clasament de conaționalul său Michael Kirui (2 h 10 min 14 sec) și de chilianul Hugo Catrileo (2 h 10 min 21 sec).
Tenis: Jannik Sinner, la a 24-a sa victorie consecutivă la turneele ATP Masters 1.000
Tenismanul italian Jannik Sinner, numărul unu mondial, a reușit a 24-a sa victorie consecutivă la un turneu ATP Masters 1.000, duminică, la Madrid, 6-2, 6-3 cu danezul Elmer Moeller, în runda a treia a competiției dotate cu premii totale de 8.235.540 de euro. Sinner, care a avut nevoie de doar o oră și 17 minute pentru a se impune, va juca în optim
Ciclism: 'Să continuăm să câștigăm până când Seixas ne va distruge pe toți', a spus Pogacar după Liege-Bastogne-Liege
Avântul lui Paul Seixas 'îi motivează pe toți ceilalți să continue să se perfecționeze' și 'să câștige cât mai mult posibil până când îi va distruge pe toți', a spus Tadej Pogacar după victoria sa de duminică în cursa Liege-Bastogne-Liege, în care copilul minune francez l-a 'impresionat', relatează
Fotbal: Chelsea Londra s-a calificat în finala Cupei Angliei
Echipa Chelsea Londra s-a calificat în finala Cupei Angliei la fotbal, învingând la limită, cu scorul de 1-0, formația Leeds United, duminică seara, pe stadionul Wembley, în fața a 82.500 de spectatori. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de căpitanul londonezilor, argentinianul Enzo Fernandez, care a tri
Ciclism feminin: Olandeza Demi Vollering, învingătoare în cursa Liege-Bastogne-Liege
Ciclista olandeză Demi Vollering (FDJ-Suez) a câștigat, duminică, cursa clasică Liege-Bastogne-Liege pentru a treia oară în cariera sa, impunându-se 'en solitaire', după 156 km, cu timpul de 4 h 10 min 22 sec (medie orară 37,4 km), informează AFP. Vollering, marea favorită a cursei, a reușit astfel dubla Săgeata Valon
Baschet: NBA - Anthony Edwards, vedeta echipei Minnesota Timberwolves, indisponibil mai multe săptămâni
Anthony Edwards, jucătorul vedetă al echipei Minnesota Timberwolves, va lipsi de pe teren timp de câteva săptămâni din cauza unei contuzii osoase și a unei hiperextensii a genunchiului stâng suferite sâmbătă în meciul jucat împotriva lui Denver Nuggets, în primul tur al play-off-ului ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA
Fotbal: Inter Milano, ținută în șah la Torino (2-2), își continuă drumul către titlu în Serie A
Inter Milano, echipa antrenorului român Cristian Chivu, a terminat la egalitate, scor 2-2, meciul disputat în deplasare cu formația Torino FC, contând pentru etapa a 34-a a campionatului de fotbal al Italiei, însă această remiză nu reprezintă un obstacol pentru 'nerazzurri' în drumul lor către titlu în Serie A. Inter
Fotbal: Liviu Antal, din nou pe lista marcatorilor la Zalgiris Vilnius
Atacantul român Liviu Antal a marcat un gol pentru Zalgiris Vilnius, care a învins-o pe Dziugas Telsiai cu scorul de 3-0, duminică, în deplasare, în etapa a 10-a a primei ligi lituaniene de fotbal. Antal a deschis scorul din penalty (30), a primit un cartonaș galben (36) și fost înlocuit în min. 66.
Fotbal: Andrei Tîrcoveanu a înscris în Azerbaidjan
Mijlocașul român Andrei Tîrcoveanu a marcat un gol pentru echipa Șamahi, care a învins-o pe Kapaz cu 2-0, duminică, pe teren propriu, în etapa a 31-a a campionatului de fotbal al Azerbaidjanului. Portughezul Ricardo Apolinario (68) a deschis scorul, iar Tîrcoveanu a parafat victoria gazdelor (75). M
Handbal feminin: Gloria Bistrița a ratat calificarea la turneul Final4 al Ligii Campionilor
CS Gloria Bistrița a ratat calificarea la turneul Final4 al Ligii Campionilor la handbal feminin, după ce a fost învinsă de echipa franceză Brest Bretagne Handball, cu scorul de 36-30 (14-13), duminică seara, în deplasare, în manșa secundă a sferturilor de finală. Gloria pierduse și meciul tur, cu 35-36. Echipa
Auto: Sebastien Ogier a obținut prima sa victorie în acest sezon, în Raliul Insulelor Canare (WRC)
Multiplul campion mondial Sebastien Ogier a obținut, duminică, prima sa victorie din acest sezon al Campionatului Mondial de Raliuri (WRC), în Raliul Insulelor Canare, după abandonul suedezului Oliver Solberg, transmite AFP. Scandinavul s-a apropiat de Ogier la câteva secunde, dar a riscat și astfel a ieșit în decor în
Ciclism: Tadej Pogacar s-a impus pentru a patra oară în cursa Liege-Bastogne-Liege
Ciclistul sloven Tadej Pogacar a câștigat, duminică, pentru a patra oară cursa Liege-Bastogne-Liege, cu un avans de 45 de secunde față de următorul clasat, francezul Paul Seixas, din nou remarcabil, la patru zile după victorie din Săgeata Valonă, transmite AFP. Belgianul Remco Evenepoel a condus sprintul grupului de urmăritori și a compl
MotoGP: Alex Marquez (Ducati-Gresini) a câștigat Marele Premiu al Spaniei
Pilotul spaniol Alex Marquez (Ducati-Gresini) a câștigat, duminică, pentru al doilea an consecutiv, Marele Premiu al Spaniei la MotoGP, în fața italienilor Marco Bezzecchi (Aprilia) și Fabio Di Giannantonio (Ducati-VR46), în timp ce fratele său mai mare, Marc Marquez, Marc, a căzut, transmite AFP. Alex Marquez, 30 ani, a făcu
Fotbal: Premiile în bani la Cupa Mondială vor crește după îngrijorările federațiilor pentru costurile de participare
Premiile în bani acordate la Cupa Mondială de fotbal vor fi mărite după îngrijorările exprimate de unele federații naționale în privința costurilor operaționale mari de participare la turneul final din Canada, SUA și Mexic, relatează DPA. Press Association și cotidianul britanic The Guardian au relatat în februarie că u














