Fotbal: Ronaldo Vieira (Sampdoria), victima strigătelor rasiste la meciul cu AS Roma
Clubul AS Roma a prezentat scuzele sale, duminică seara, englezului Ronaldo Vieira, mijlocaşul Sampdoriei, victima unor strigăte de maimuţă din partea tifosi romani la meciul dintre cele două echipe (0-0), contând pentru etapa a 8-a a campionatului italian de fotbal, informează AFP.
"AS Roma i-a prezentat scuze lui Ronaldo Vieira pentru strigătele rasiste la care a fost supus. Clubul nu tolerează nicio formă de rasism şi va susţine autorităţile în procesul de identificare şi pedepsire a indivizilor responsabili pentru aceste insulte rasiste", a scris clubul roman pe contul său de Twitter.
"Fotbalul are responsabilitatea de a pedepsi şi educa idioţii care s-au aflat astăzi pe stadion", a declarat, la rândul său, jucătorul pe contul său de Instagram.
La rândul ei, Sampdoria a mulţumit clubului "giallorosso" pentru mesajul său. "Mulţumim. Întotdeauna uniţi pentru un fotbal mai bun", a scris clubul genovez într-un mesaj pe Twitter adresat clubului roman.
Incidentul a avut loc la finalul primei perioade a meciului încheiat la egalitate între cele două echipe, disputat duminică după-amiază la Genova.
Ronaldo Vieira, în vârstă de 21 de ani, este un internaţional de tineret englez născut în Guineea-Bissau. El a ajuns la Sampdoria în 2018, provenind de la Leeds.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Jocurile Asiei urmează să se desfășoare cu un an înaintea Jocurilor Olimpice, începând din 2031
Consiliul Olimpic din Asia (OCA) intenționează să reprogrameze Jocurile Asiatice cu un an înaintea Jocurilor Olimpice de vară, o mișcare care vizează o mai bună aliniere a evenimentului continental cu cea mai mare competiție polisportivă din lume, a declarat luni un oficial OCA pentru agenția Xinhua. Se așteaptă ca ajustarea să intre în vigoare &ic
Fotbal: Ernesto Valverde va conduce meciul cu numărul 500 pe banca lui Athletic Bilbao
Antrenorul Ernesto Valverde va conduce al 500-lea său meci oficial pe banca echipei Athletic Bilbao în partida cu Deportivo Alaves de sâmbăta viitoare, pe stadionul Mendizorroza, un număr pe care antrenorul l-a atins în zece sezoane, desfășurate în trei mandate (2003-2005, 2013-2017 și 2022-2026), relatează EFE. La fina
Auto: 'Colapintomania' reînvie Formula 1 la Buenos Aires
Un monopost de Formula 1 a revenit duminică la Buenos Aires pentru o demonstrație, în fața unei mulțimi imense, a tânărului pilot Franco Colapinto, alături de care argentinienii visează din nou la gloria trecută, din era lui Manuel Fangio, la aproape 30 de ani de la ultimul Mare Premiu desfășurat în Argentina, relatează AFP. Peste o jumătate
Scrimă: Amalia Covaliu, clasată pe locul 6 în proba de sabie la Europenele Under-23
Sportiva română Amalia Covaliu s-a clasat pe locul 6 în proba feminină de sabie, duminică, la Campionatele Europene de scrimă Under-23 de la Cagliari (Italia). Amalia Covaliu, care are doar 18 ani, a fost învinsă cu 15-14 în sferturile de finală de bulgăroaica Veronika Vasilieva, cea care a cucerit ulterior medalia de aur.
Atletism: Kenyanul Cornelius Chepkok, învingător în maratonul de la Santiago de Chile
Atletul kenyan Cornelius Chepkok a câștigat maratonul de la Santiago de Chile, duminică, după ce a parcurs distanța clasică de 42,195 km cu timpul de 2 h 09 min 48 sec, scrie EFE. Chepkok a fost urmat în clasament de conaționalul său Michael Kirui (2 h 10 min 14 sec) și de chilianul Hugo Catrileo (2 h 10 min 21 sec).
Tenis: Jannik Sinner, la a 24-a sa victorie consecutivă la turneele ATP Masters 1.000
Tenismanul italian Jannik Sinner, numărul unu mondial, a reușit a 24-a sa victorie consecutivă la un turneu ATP Masters 1.000, duminică, la Madrid, 6-2, 6-3 cu danezul Elmer Moeller, în runda a treia a competiției dotate cu premii totale de 8.235.540 de euro. Sinner, care a avut nevoie de doar o oră și 17 minute pentru a se impune, va juca în optim
Ciclism: 'Să continuăm să câștigăm până când Seixas ne va distruge pe toți', a spus Pogacar după Liege-Bastogne-Liege
Avântul lui Paul Seixas 'îi motivează pe toți ceilalți să continue să se perfecționeze' și 'să câștige cât mai mult posibil până când îi va distruge pe toți', a spus Tadej Pogacar după victoria sa de duminică în cursa Liege-Bastogne-Liege, în care copilul minune francez l-a 'impresionat', relatează
Fotbal: Chelsea Londra s-a calificat în finala Cupei Angliei
Echipa Chelsea Londra s-a calificat în finala Cupei Angliei la fotbal, învingând la limită, cu scorul de 1-0, formația Leeds United, duminică seara, pe stadionul Wembley, în fața a 82.500 de spectatori. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de căpitanul londonezilor, argentinianul Enzo Fernandez, care a tri
Ciclism feminin: Olandeza Demi Vollering, învingătoare în cursa Liege-Bastogne-Liege
Ciclista olandeză Demi Vollering (FDJ-Suez) a câștigat, duminică, cursa clasică Liege-Bastogne-Liege pentru a treia oară în cariera sa, impunându-se 'en solitaire', după 156 km, cu timpul de 4 h 10 min 22 sec (medie orară 37,4 km), informează AFP. Vollering, marea favorită a cursei, a reușit astfel dubla Săgeata Valon
Baschet: NBA - Anthony Edwards, vedeta echipei Minnesota Timberwolves, indisponibil mai multe săptămâni
Anthony Edwards, jucătorul vedetă al echipei Minnesota Timberwolves, va lipsi de pe teren timp de câteva săptămâni din cauza unei contuzii osoase și a unei hiperextensii a genunchiului stâng suferite sâmbătă în meciul jucat împotriva lui Denver Nuggets, în primul tur al play-off-ului ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA
Fotbal: Inter Milano, ținută în șah la Torino (2-2), își continuă drumul către titlu în Serie A
Inter Milano, echipa antrenorului român Cristian Chivu, a terminat la egalitate, scor 2-2, meciul disputat în deplasare cu formația Torino FC, contând pentru etapa a 34-a a campionatului de fotbal al Italiei, însă această remiză nu reprezintă un obstacol pentru 'nerazzurri' în drumul lor către titlu în Serie A. Inter
Fotbal: Liviu Antal, din nou pe lista marcatorilor la Zalgiris Vilnius
Atacantul român Liviu Antal a marcat un gol pentru Zalgiris Vilnius, care a învins-o pe Dziugas Telsiai cu scorul de 3-0, duminică, în deplasare, în etapa a 10-a a primei ligi lituaniene de fotbal. Antal a deschis scorul din penalty (30), a primit un cartonaș galben (36) și fost înlocuit în min. 66.
Fotbal: Andrei Tîrcoveanu a înscris în Azerbaidjan
Mijlocașul român Andrei Tîrcoveanu a marcat un gol pentru echipa Șamahi, care a învins-o pe Kapaz cu 2-0, duminică, pe teren propriu, în etapa a 31-a a campionatului de fotbal al Azerbaidjanului. Portughezul Ricardo Apolinario (68) a deschis scorul, iar Tîrcoveanu a parafat victoria gazdelor (75). M
Handbal feminin: Gloria Bistrița a ratat calificarea la turneul Final4 al Ligii Campionilor
CS Gloria Bistrița a ratat calificarea la turneul Final4 al Ligii Campionilor la handbal feminin, după ce a fost învinsă de echipa franceză Brest Bretagne Handball, cu scorul de 36-30 (14-13), duminică seara, în deplasare, în manșa secundă a sferturilor de finală. Gloria pierduse și meciul tur, cu 35-36. Echipa
Auto: Sebastien Ogier a obținut prima sa victorie în acest sezon, în Raliul Insulelor Canare (WRC)
Multiplul campion mondial Sebastien Ogier a obținut, duminică, prima sa victorie din acest sezon al Campionatului Mondial de Raliuri (WRC), în Raliul Insulelor Canare, după abandonul suedezului Oliver Solberg, transmite AFP. Scandinavul s-a apropiat de Ogier la câteva secunde, dar a riscat și astfel a ieșit în decor în














