ŞTIRILE SERII - SPORT - 2 AUGUST
* Clubul de fotbal FCSB a anunţat, vineri, pe site-ul său oficial, că a reziliat de comun acord contractul cu antrenorul principal Bogdan Andone, precizând că echipa va fi condusă la partida cu Astra Giurgiu de luni, din etapa a 4-a a Ligii I, de secundul Vergil Andronache.
* Braşovul va găzdui, pe 1 septembrie, primul campionat mondial de alergare pe distanţa de 50 km organizat vreodată în România, informează un comunicat al Federaţiei Naţionale de Atletism remis vineri presei.
* Peste 20 de echipe, dintre care 5 naţionale şi 8 continentale, se vor alinia la startul celei de-a 13-a ediţii a "Turului Ciclist al Ţinutului Secuiesc", care se va desfăşura în perioada 7-10 august în judeţele Covasna şi Harghita.
* Antrenorul Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Laszlo Csaba, a declarat, vineri, că "fotbalul este un sport foarte inteligent", chiar dacă unii contestă acest lucru, dar şi imprevizibil, pentru că pe teren întotdeauna se poate întâmpla ceva pentru care nu ai fost pregătit.
* Gruparea de fotbal FCSB a anunţat, vineri, site-ul său oficial, că a ajuns la un acord cu FC Botoşani pentru transferul fundaşului grec Aristeidis Soiledis, care a semnat un contract valabil un sezon.
* Clubul Politehnica Iaşi a anunţat vineri semnarea contractului, valabil până la sfârşitul sezonului, cu fundaşul Andrei Radu, care va juca la echipa moldoveană sub formă de împrumut, de la CFR Cluj.
* Fotbalistul echipei Universitatea Craiova, bulgarul Antoni Ivanov, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că de la meci la meci formaţia sa devine mai bună, precizând că simte că împreună cu membrii staff-ului şi colegii săi poate realiza orice.
* Reprezentativa Under 17 a României, formată din jucători născuţi începând cu 1 ianuarie 2003, va disputa, pe 13 şi 15 august, două partide amicale în compania selecţionatei similare a Sloveniei, informează site-ul oficial al FRF.
* Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Corneliu Papură, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că jucătorii săi trebuie să uite meciul cu Honved Budapesta din Europa League, întrerupt pentru aproximativ 30 de minute după ce arbitrul a fost lovit în cap cu un obiect aruncat din tribune, şi să se concentreze pe partida cu FC Hermannstadt din Liga I.
* Clubul de fotbal CSM Poli Iaşi l-a transferat, vineri, pe mijlocaşul Cosmin Bîrnoi, de la ACS Politehnica Timişoara, jucătorul semnând un contract valabil pentru următoarele două sezoane, a anunţat gruparea moldoveană prin intermediul paginii oficiale de Facebook.
* Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, comentând incidentele de la meciul din Europa League dintre Universitatea Craiova şi Honved Budapesta, în care arbitrul a fost lovit în cap cu un obiect, că numai pe Stadionul Giuleşti când se aruncă brichete din tribună meciurile se pierd la masa verde cu 0-3.
* Fotbalistul echipei FC Rapid, Ionuţ Voicu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă organizată înaintea startului Ligii a II-a, ediţia 2019-2020, că s-ar bucura să obţină încă o promovare cu formaţia giuleşteană în Liga I după cea din vara anului 2014.
* Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că nu are niciun fel de informaţie despre FC Farul, adversara din prima etapă a Ligii a II-a pe care a numit-o "FC Dosarele X Constanţa".
* Internaţionalul belgian Radja Nainggolan, indezirabil la Inter Milano după sosirea antrenorului Antonio Conte, îşi va continua cariera tot în Serie A, la formaţia Cagliari, unde va fi împrumutat pentru un sezon, informează presa sportivă din Italia şi Belgia.
* Troacarul australian David Pocock, accidentat din luna martie, va reveni pe teren cu prilejul meciului de rugby dintre Wallabies şi Noua Zeelandă, programat vinerea viitoarea (10 august) în Bledisloe Cup, relatează Reuters.
* Internaţionalul francez Kylian Mbappe a declarat, vineri, că nu îşi doreşte ca Neymar să plece de la Paris Saint-Germain în această vară, adăugând că relaţia sa cu starul brazilian este "foarte bună".
* Stephanie Frappart, care a arbitrat finala Cupei Mondiale 2019 de fotbal feminin, va deveni prima femeie arbitru care va oficia la o competiţie importantă masculină a UEFA, Supercupa Europei, care se va disputa pe 14 august la Istanbul, între FC Liverpool şi Chelsea Londra, a anunţat vineri forul european.
* Campionul mondial Lewis Hamilton (Mercedes) a dominat prima sesiune de antrenamente libere, desfăşurată vineri pe circuitul Hungaroring, care va găzdui duminică Marele Premiu al Ungariei de Formula 1, a 12 cursă a anului, relatează EFE.
* Sheffield United, nou promovată în Premier League, a anunţat vineri transferul atacantului scoţian Oli McBurnie, de la Swansea City, pentru o sumă confidenţială.
* Polonezul Rafal Majka (Bora-Hansgrohe), columbianul Miguel Angel Lopez (Astana) şi spaniolul Ion Izagirre (Astana) se numără pe lista favoriţilor care vor lua startul sâmbătă la Cracovia, la a 76-a ediţie a Turului ciclist al Poloniei, relatează AFP.
* Campioana en titre Bayern Munchen nu va putea conta pe aripa Serge Gnabry în meciul de sâmbătă din deplasare cu Borussia Dortmund, în Supercupa Germaniei, fiind în schimb aşteptat să joace Kingsley Coman.
* "Echipa mea este pregătită să joace trei meciuri într-o săptămână", a declarat tehnicianul lui Royal Antwerp, românul Ladislau Boloni, citat de site-ul walfoot.be cu mai puţin de o săptămână înaintea partidei cu Viktoria Plzen din manşa întâi a turului 3 preliminar al Europa League.
* Jordan Larsson, fiul fostului mare atacant suedez Henrik Larsson, a semnat cu Spartak Moscova, a anunţat vineri France Football.
* Federaţia de fotbal din Guineea a scos la concurs postul de selecţioner al primei reprezentative, publicând un anunţ în acest sens pe site-ul său, scrie L'Equipe. AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Olimpice: Pista de bob a JO 2006 de la Torino va fi demolată
Pista de bob construită la Cesana Pariol, în regiunea Piemont (nord-vestul Italiei), pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Torino din anul 2006, dar închisă din 2011, urmează să fie demolată, conform documentelor publicate de autoritățile locale, informează AFP. SCR Piemonte, agenția de achiziții publice din Piemont, a publicat pe 3 noiembrie o c
Fotbalistul chilian Leandro Hernandez, arestat după producerea unui accident rutier în stare de ebrietate
Fotbalistul chilian Leandro Hernandez, jucătorul echipei Colo Colo, a fost arestat duminică la Santiago de Chile, după ce a provocat un accident rutier grav și a condus sub influența alcoolului, informează EFE. Potrivit poliției chiliene, Hernandez 'conducea în stare de ebrietate, având o alcoolemie de 1,2 grame pe litru'. Ju
Fotbal: Antrenorul echipei Manchester United nu intenționeză să demisioneze
Michael Carrick, antrenorul echipei de fotbal Manchester United, a afirmat că nu intenționează să demisioneze, în ciuda faptului că formația sa a ajuns în zona retrogradării în Premier League, după remiza înregistrată pe teren propriu, duminică, în compania formației Aston Villa (scor 4-4), informează AFP. 'Asta nu se va &icir
Baschet: NBA - Philadephia 76ers și Los Angeles Lakers continuă să impresioneze
Echipele Philadelphia 76ers și Los Angeles Lakers au obținut duminică a noua lor victorie a sezonului, menținându-se astfel pe primele poziții în cele două conferințe ale Ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA). Philadelphia 76ers, care domină ierarhia Estului, a învins în deplasare, cu scorul de 127-121, formația Chicago Bu
Fotbal: Pascal Gross dezminte pretențiile lui Brighton la titlu în Premier League
Mijlocașul german Pascal Gross a dezmințit orice eventuale pretenții ale echipei de fotbal Brighton la titlu în Premier League, după ce ''pescărușii'' au urcat pe locul al doilea în clasament, în urmat victoriei cu 2-0 în fața formației Brentford, duminică, pe teren propriu, transmite Reuters. Echipa antrenată de germanu
Tenis: Magda Linette a câștigat turneul WTA 250 de la Chennai (India)
Jucătoarea poloneză de tenis Magda Linette, a treia favorită, a câștigat turneul WTA 250 de la Chennai (India), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, luni, după ce a învins-o în finală pe indoneziana Janice Tjen, cu 5-7, 6-1, 6-4. Linette a avut nevoie de aproape trei ore de joc (2 h 43 min) pentru a se impune în fața principalei
Tenis: Carlos Alcaraz și-a consolidat poziția a treia în clasamentul ATP
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz și-a consolidat poziția a treia în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști (ATP), publicat luni, după ce a câștigat turneul ATP Masters 1.000 de la Paris, transmite AFP. Germanul Alexander Zverev ocupă primul loc pentru a doua săptămâna la rând, cu un avans de 100 de puncte față de italianul Ja
Ciclism: Belgianul Thibau Nys, campion european la ciclocros pentru a doua oară
Ciclistul belgian Thibau Nys a devenit campion european la ciclocros pentru a doua oară, duminică la Zeddam (Olana), unde s-a impus în fața compatrioților săi Joran Wyseure și Niels Vandeputte, informează EFE. Deja încoronat în 2024, rutierul echipei Lidl-Trek era favoritul cursei în absența celor două vedete ale disciplinei, octuplul c
Fotbal: Fostul mare antrenor Arsene Wenger ia în considerare o candidatură la președinția FIFA
Fostul mare antrenor francez Arsene Wenger ia în considerare o candidatură pentru președinția Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), scrie Press Association, citată de DPA. Fostul manager al lui Arsenal, 77 ani, este unul dintre potențialii candidați pe care UEFA i-ar putea susține ca o alternativă credibilă pentru actualul ocupant al funcției, Gian
Tenis: Linda Noskova și Coco Gauff au câștigat primele meciuri de la Turneul Campioanelor
Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff și cehoaica Linda Noskova au câștigat primele meciuri desfășurate, duminică, în Grupa 1 a Turneului Campioanelor (WTA Finals), care reunește cele mai bune opt jucătoare ale sezonului la Indian Wells (California), transmite AFP. Gauff, numărul 4 mondial, a întrecut-o pe conaționala Jessica Pegula (5 WTA
Fotbal: Fiorentina a remizat pe teren propriu cu Juventus (2-2), în Serie A
Echipa Fiorentina, cu fundașul român Radu Drăgușin integralist, a terminat la egalitate, scor 2-2, partida disputată pe teren propriu cu formația Juventus Torino, duminică seara, în etapa a 11-a a campionatului de fotbal al Italiei. Golurile au fost marcate de Mateo Pellegrino (4) și Alieu Nije (54) pentru gazde, respectiv Nick Woltermade (32) și G
Fotbal: Cristian Chivu și David Popovici s-au întâlnit după meciul Inter Milano - Como
Antrenorul echipei de fotbal Inter Milano, Cristian Chivu, s-a întâlnit cu campionul olimpic la înot David Popovici, duminică seara, după meciul câștigat de campioana Italiei cu Como (2-0), pe San Siro, în etapa a 11-a din Serie A. Popovici s-a oferit antrenorului român un tablou cu imaginea sa pe podium la Mondialele de la
VIDEO Fotbal: FC Copenhaga a urcat pe primul loc în campionatul Danemarcei
FC Copenhaga, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a urcat pe primul loc în clasamentul Superligii daneze de fotbal, după ce a învins-o pe Broendby IF cu scorul de 1-0, duminică, în etapa a 14-a. Unicul gol al partidei a fost înscris de William Clem (54).
Tenis: Filip Jianu a câștigat turneul ITF de la Antalya
Tenismanul român Filip Cristian Jianu a câștigat turneul ITF de la Antalya (M15), dotat cu premii totale de 15.000 de dolari, duminică, după ce l-a învins în finală pe italianul Mattia Nannelli, cu 6-4, 6-4. Jianu (25 ani, 291 ATP), principalul favorit, a obținut victoria după o oră și 44 de minute, la prima sa confrunt
JOT 2026: Atleta Amelia Ioana Negulescu, medaliată cu argint la triplusalt
Atleta română Amelia Ioana Negulescu a cucerit medalia de argint la triplusalt, duminică, la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal), cu 12,67 metri. Medalia de aur a fost obținută de spaniola Gift Okunrobo, cu 12,69 metri, iar bronzul a revenit burkinezei Zalissa Zongo, tot cu 12,67 metri. La 3.000 m masculin,









