Comunicat de presă - Universitatea de Vest din Timișoara
Universitatea de Vest din Timișoara câștigă, prin cercetătorul Sergiu-Mihai Hațegan, premiul 'Danubius Young Scientist' 2026, acordat în cadrul Conferinței Internaționale Anuale a Rectorilor din Regiunea Dunării / Danube Rectors' Conference (DRC)
În 5 noiembrie 2026 , Universitatea 'Angel Kanchev' din Ruse a găzduit Conferința Internațională Anuală a Rectorilor din Regiunea Dunării / Danube Rectors' Conference (DRC), care a reunit rectori, prorectori, reprezentanți ai comunității academice și ai organizațiilor științifice internaționale din regiunea Dunării. Prestigiosul forum internațional a fost dedicat Președinției bulgare a Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării.
Danube Rectors' Conference (DRC) este o organizație academică internațională consacrată, ce reunește 73 de instituții de învățământ superior din 15 țări: Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Germania, Italia, Kosovo, Moldova, România, Slovacia, Slovenia, Serbia, Ucraina, Ungaria. Ferm ancorată în realitățile științifice și academice, organizația promovează cooperarea între universități, schimbul de cunoștințe și cele mai bune practici, mobilitatea academică și dezvoltarea de inițiative comune în domeniile educației, științei și inovării.
Activitatea DRC este coordonată printr-o președinție desemnată pe o perioadă de doi ani, formată în acest mandat din președintele organizației, prof. mag. dr. Stefan Koch, rectorul Universității Johannes Kepler din Linz, cei doi vicepreședinți DRC: prof. dr. Ivo ÄŒolak, Universitatea din Mostar, prof. univ. dr. Marilen-Gabriel Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara, precum și secretarul general, mag. Sebastian Schaffer.
În cadrul lucrărilor generale anuale ale Danube Rectors' Conference (DRC), desfășurate la Ruse la această ediție, au fost anunțate, în numele Ministerului Federal Austriac pentru Femei, Știință și Cercetare, în colaborare cu Institutul pentru Regiunea Dunării și Europa Centrală, premiile 'Danubius Young Scientist' 2026.
Pentru România, câștigător a fost desemnat cercetătorul român Sergiu-Mihai Hațegan, membru al comunității academice a Universității de Vest din Timișoara. Prin această desemnare, juriul recunoaște realizările cercetătorului român în domeniul științei și cercetării, în și pentru regiunea Dunării.
Despre acest prestigios premiu acordat cercetătorului român de la UVT, rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen-Gabriel Pirtea, a declarat: 'În dezvoltarea relațiilor de diplomație academică și colaborare științifică internațională, Danube Rectors' Conference reprezintă o oportunitate de networking universitar deosebit de valoroasă pentru cooperarea academică din Europa Centrală și de Est. Suntem recunoscători, în numele României, pentru acordarea acestui premiu, care dovedește calitatea științifică a tânărului cercetător al Universității de Vest din Timișoara și certifică impactul internațional al studiilor lui Sergiu Hațegan, fizician cu interese aprofundate în optimizarea micro-rețelelor inteligente axate pe energia regenerabilă, dar și în prognozele privind energia solară.'
Horea Băcanu
Universitatea de Vest din Timișoara
Departamentul de Comunicare, Imagine și Marketing Instituțional
https://uvt.ro/ro/
https://uvt.ro/ro/dcimi/comunicate-de-presa/
https://www.facebook.com/uvtromania
http://univ-unita.eu/
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.