Tenis: Semifinală între Federer şi Nadal, la Roland Garros
Tenismanul spaniol Rafael Nadal, campionul en titre, şi elveţianul Roger Federer, revenit la Roland Garros pentru prima oară după 2015, se vor înfrunta în semifinalele ediţiei din acest an a turneului parizian de Mare Şlem, după victoriile obţinute marţi.
Roger Federer, numărul trei mondial, a câştigat în sferturi meciul cu compatriotul său Stan Wawrinka (28 ATP), după patru seturi, 7-6 (7/4), 4-6, 7-6 (7/5), 6-4 şi ceva mai mult de trei ore şi jumătate (3 h 35 min).
Federer îl va înfrunta vineri pe Nadal, campion de 11 ori la Paris şi care marţi a avut nevoie de doar trei seturi pentru a se impune în faţa japonezului Kei Nishikori (7 ATP), 6-1, 6-1, 6-3, într-o oră şi 51 de minute.
Meciul dintre Nadal şi Nishikori a fost întrerupt circa o oră din cauza unei furtuni, când ibericul avea 4-2 în setul al treilea.
Cu două luni înainte de împlinirea vârstei de 38 de ani, Federer devine cel mai vârstnic semifinalist de la Roland Garros din ultima jumătate de secol (51 de ani, mai exact, de la Gonzales în 1968). De asemenea, elveţianul este cel mai vârstnic semifinalist al unui turneu de Mare Şlem din ultimii 28 de ani, ultimul fiind Connors, la US Open, în 1991.
Pentru Federer va fi a opta semifinală la Roland Garros, unde are un singur titlu, în 2009, şi a 44-a de Grand Slam.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Atletism: Elvețianca Audrey Werro a câștigat proba de 800 m din cadrul Ultimate Championship
Atleta elvețiană Audrey Werro a încheiat sezonul său de excepție câștigând proba de 800 m la Ultimate Championship, sâmbătă, la Budapesta, ea trecând linia de sosire cu timpul de 1 min 55 sec 88/100, transmite AFP. Încoronată campioană europeană luna trecută, alergătoarea de semifond în vârstă de
Tenis: Arina Sabalenka speră că va reveni 'mai puternică' anul viitor la US Open
Învinsă în finala US Open de kazaha Elena Rîbakina, belarusa Arina Sabalenka, câștigătoarea precedentelor două ediții ale acestui turneu de Mare Șlem, speră să revină 'mai puternică' anul viitor și să o învingă pe noua sa 'mare rivală', care a detronat-o din poziția de lider mondial al tenisului feminin, scrie AFP.
Tenis: 'Să mă trezesc luni va fi ceva incredibil', a spus Elena Rîbakina după victoria de la US Open
Jucătoarea kazahă de tenis Elena Rîbakina consideră că va fi 'incredibil' să se trezească luni, zi în care va urca în premieră pe primul loc în clasamentul mondial, după ce a cucerit sâmbătă primul său titlu la US Open și al treilea său trofeu de Mare Șlem, relatează AFP.
Tenis: Elena Rîbakina a câștigat titlul la US Open
Jucătoarea kazahă de tenis Elena Rîbakina a câștigat turneul US Open, ultimul de Mare Șlem al anului, după ce a învins-o pe belarusa Arina Sabalenka în trei seturi, cu 6-4, 5-7, 6-2, sâmbătă, în finala desfășurată la New York. Rîbakina, numărul doi mondial, care avea deja asigurată detronarea adversare
Baschet feminin: Franța și Statele Unite, în finala Cupei Mondiale de la Berlin
Selecționatele Franței și Statelor Unite se vor înfrunta, duminică, în finala Cupei Mondiale de baschet feminin de la Berlin, după ce deținătoarele trofeului s-au impus cu 76-66 în fața Spaniei, sâmbătă, în a doua semifinală a competiției, transmite AFP. SUA, câștigătoarea ultimelor patru titluri mondiale, ș
Judo: Serafima Moscalu, medaliată cu bronz la turneul Grand Slam de la Budapesta
Sportiva română Serafima Moscalu a câștigat o medalie de bronz la cat. 70 kg, sâmbătă, la turneul de judo Grand Slam de la Budapesta. Serafima Moscalu a dispus în primul tur de germanca Tayla Grauer, în optimi a învins-o pe italianca Giorgia Stangherlin, în sferturi s-a impus a câștiga duelul cu
Fotbal - Campionatul Angliei: Chelsea și Liverpool, ținute în șah acasă de adversare mult mai slab cotate
Chelsea și Liverpool au pierdut puncte pe teren propriu, contra lui Hull City (2-2), respectiv Fulham (0-0), sâmbătă, în etapa a patra a campionatului de fotbal al Angliei, una dezastruoasă pentru Aston Villa, care este pe penultimul loc după ce a suferit o înfrângere pe final de meci în fața lui Nottingham Forest (1-2), relatează AFP.
Auto - F1: Lando Norris va pleca din pole position în Marele Premiu al Spaniei
Campionul mondial en-titre al Formulei 1, britanicul Lando Norris (McLaren), va pleca din pole position în Marele Premiu al Spaniei de duminică, după ce a obținut cel mai bun timp în calificările de sâmbătă, 1 min 31 sec 824/100, pe noul circuit Madring, informează AFP și DPA. Împotriva tuturor așteptărilor, britanicul,
Baschet feminin: Franța s-a calificat în premieră în finala Cupei Mondiale
Echipa feminină de baschet a Franței s-a calificat în finala Cupei Mondiale pentru prima dată în istorie, învingând Germania cu scorul de 86-64 în semifinala disputată sâmbătă la Berlin și asigurându-și astfel prima medalie la această competiție din 1953 încoace, informează AFP. Este totodată pri
Fotbal: Borussia Dortmund, la cel mai bun start al său de sezon în Bundesliga în ultimii unsprezece ani
Borussia Dortmund a obținut sâmbătă o victorie cu 3-0 pe teren propriu în fața nou-promovatei Paderborn, a treia victorie în tot atâtea meciuri, având astfel cel mai bun start al său de sezon în campionatul de fotbal al Germaniei din 2015 încoace, informează AFP. Înaintea meciurilor de duminică,
Ciclism: Mikel Landa a câștigat etapa-regină a Turului Spaniei; Mas este la un pas de victoria finală
Ciclistul spaniol Mikel Landa (Soudal Quick-Step) a câștigat sâmbătă etapa a 20-a din Turul Spaniei, etapa-regină a ediției din acest an, pe un traseu de 186,8 km între La Calahorra și Collado del Alguacil, în timp ce compatriotul său Enric Mas și-a păstrat tricoul roșu înaintea ultimei zile a competiției, informează EFE.
MotoGP: Marc Marquez a câștigat cursa de sprint a Marelui Premiu al statului San Marino
Pilotul spaniol Marc Marquez (Ducati), de șapte ori campion mondial la clasa MotoGP, a câștigat sâmbătă cursa de sprint din cadrul Marelui Premiu al statului San Marino, sosind înaintea rivalului său de la Aprilia, italianul Marco Bezzecchi, transmite AFP. Pe circuitul de la Misano, de pe coasta Adriaticii, Bezzecchi a pornit din pole positio
Fotbal: Mihailo Mudrik, noul jucător al lui Tottenham, a suferit o accidentare la antrenament
Mihailo Mudrik, extrema lui Tottenham Hotspur, s-a accidentat la gleznă în timpul unui antrenament, potrivit relatărilor din presa britanică, iar tehnicianul Roberto De Zerbi speră ca fotbalistul ucrainean să revină cât mai curând după acest nou obstacol, informează Reuters. Jucătorul în vârstă de 25 de ani a veni
Tenis: Victor Cornea a pierdut finala de dublu la Tulln (challenger)
Perechea româno-austriacă Victor Cornea/Maximilian Neuchrist a fost învinsă de cuplul Milos Karol (Slovacia)/Andrew Paulson (Cehia), cu 6-3, 3-6, 10-7, sâmbătă, în finala probei de dublu din cadrul turneul de tenis challenger de la Tulln (Austria), dotat cu premii totale de 160.680 de euro. Cornea și partenerul său s-au
Fotbal: 'Avem nevoie de puncte', a spus Luis Enrique, antrenorul lui PSG
'Avem nevoie de puncte', a declarat, într-o conferință de presă, Luis Enrique, antrenorul lui Paris Saint-Germain, formație care nu a obținut nicio victorie în primele trei etape ale campionatului de fotbal al Franței, scrie L'Equipe. 'Am fost foarte mulțumit de ceea ce am văzut în primele trei etape, deși mer














