O mulțime uriașă s-a adunat la Buenos Aires pentru Liturghia oficiată de papa Leon al XIV-lea
O mulțime uriașă de oameni s-a adunat luni pe unul dintre principalele bulevarde din Buenos Aires, în așteptarea sosirii papei Leon al XIV-lea pentru o slujbă în aer liber care, potrivit oficialilor orașului, ar putea atrage peste 1,5 milioane de persoane, transmite Reuetrs.
Zeci de mii de oameni au început să sosească pe Avenida del Libertador încă de la primele ore ale dimineții pentru acest eveniment, care se anunță a fi una dintre cele mai mari reuniuni din cadrul turneului de 12 zile al lui Leon în America de Sud și al pontificatului său de 18 luni.

Foto: Agustin Marcarian / REUTERS
Străzile capitalei argentiniene, de obicei foarte animate, au rămas aproape pustii, poliția blocând accesul în zone întinse ale orașului pentru a crea un perimetru de securitate. Comercianții aflați de-a lungul traseului pelerinilor vindeau suveniruri legate de această vizită, inclusiv steaguri pe care era imprimat chipul Papei.
'Mă bucur foarte mult că (papa) ne vizitează', a declarat Claudia Pardo, în vârstă de 37 de ani, care aștepta în mulțime alături de soțul ei și de cei doi copii mici. 'Este un moment unic, istoric, și ar trebui să ascultăm mesajul său'.

Foto: Matias Baglietto / REUTERS
Papa Leon, în vârstă de 71 de ani, efectuează un turneu ambițios, care include 50 de evenimente în trei țări, la mai puțin de o lună după ce a suferit o intervenție chirurgicală pentru cancer pulmonar. El a vizitat Uruguayul înainte de a sosi în Argentina, duminică, urmând să plece miercuri spre Peru, înainte de a părăsi regiunea pe 17 noiembrie.
Primul papă născut în Statele Unite a petrecut decenii întregi ca misionar în Peru, iar Vaticanul a descris acest turneu drept o 'întoarcere acasă'. Mulțimi impresionante au ieșit să-l întâmpine pe parcursul unuia dintre cele mai solicitante turnee externe efectuate de un papă în ultimele decenii.

Foto: Agustin Marcarian / REUTERS
Ultima vizită a unui papă în Argentina, țară cu o populație majoritar catolică, a avut loc în 1987, în perioada pontificatului lui Ioan Paul al II-lea.
Papa Leon al XIV-lea s-a impus ca o voce puternică pe scena internațională, criticând ceea ce el consideră a fi un eșec al guvernărilor la nivelul întregii planete. În timpul turneului său, el a îndemnat națiunile sud-americane să ofere un exemplu de cooperare regională și diplomație răbdătoare, în locul conflictelor.
Duminică, papa i s-a adresat președintelui argentinian Javier Milei, un libertarian considerat un aliat apropiat al președintelui american Donald Trump. El l-a îndemnat pe Milei, care a promovat o politică de austeritate criticată dur de Biserică din cauza reducerii serviciilor sociale, să nu-i vizeze pe cei mai săraci locuitori ai Argentinei.
De asemenea, i-a transmis lui Milei că liderii ar trebui să fie prudenți în ceea ce privește cuvintele pe care le folosesc și să-și cunoască limitele puterii.

Foto: Matias Baglietto / REUTERS
Înainte de slujba de luni, papa Leon urma să viziteze un centru de îngrijire pentru persoane cu dizabilități, situat la periferia sudică a orașului Buenos Aires, unde se adunaseră deja mii de oameni în speranța de a-l vedea.
Jorge Silanes, directorul religios al centrului 'Pequeno Cottolengo Don Orione' - care l-a găzduit pe papă - a declarat că vizita a avut o semnificație aparte, având în vedere că reducerile bugetare impuse de președintele Milei au dus la diminuarea ajutoarelor pentru persoanele cu dizabilități, într-un context în care sărăcia rămâne larg răspândită în Argentina.
Cel mai amplu eveniment din timpul pontificatului lui Leon a avut loc în luna iunie, când aproximativ 1,2 milioane de persoane s-au reunit la Madrid, cu ocazia vizitei suveranului pontif în Spania.AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Jose Mourinho (Real Madrid), 'antrenorul lunii octombrie' în La Liga
Antrenorul portughez Jose Mourinho a fost numit 'antrenorul lunii octombrie' în La Liga, luni, în urma unui bilanț perfect de victorii cu Real Madrid pe tot parcursul lunii trecute, scrie EFE. Echipa madrilenă a câștigat fiecare meci jucat în octombrie - o lună evidențiată de El Clasico împotriva celor de
Judo: Campionul olimpic Teddy Riner și-a anunțat candidatura la președinția Franței
Legendarul judoka Teddy Riner, cvintuplu campion olimpic și un simbol al sportului francez, și-a anunțat luni candidatura la alegerile prezidențiale din 2027, într-o înregistrare video postată pe rețelele de socializare, transmite AFP. ''Mă numesc Teddy Riner și azi vă spun privindu-vă în ochi că sunt candidat la alegerile prezidenția
Olimpice: Pista de bob a JO 2006 de la Torino va fi demolată
Pista de bob construită la Cesana Pariol, în regiunea Piemont (nord-vestul Italiei), pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Torino din anul 2006, dar închisă din 2011, urmează să fie demolată, conform documentelor publicate de autoritățile locale, informează AFP. SCR Piemonte, agenția de achiziții publice din Piemont, a publicat pe 3 noiembrie o c
Fotbalistul chilian Leandro Hernandez, arestat după producerea unui accident rutier în stare de ebrietate
Fotbalistul chilian Leandro Hernandez, jucătorul echipei Colo Colo, a fost arestat duminică la Santiago de Chile, după ce a provocat un accident rutier grav și a condus sub influența alcoolului, informează EFE. Potrivit poliției chiliene, Hernandez 'conducea în stare de ebrietate, având o alcoolemie de 1,2 grame pe litru'. Ju
Fotbal: Antrenorul echipei Manchester United nu intenționeză să demisioneze
Michael Carrick, antrenorul echipei de fotbal Manchester United, a afirmat că nu intenționează să demisioneze, în ciuda faptului că formația sa a ajuns în zona retrogradării în Premier League, după remiza înregistrată pe teren propriu, duminică, în compania formației Aston Villa (scor 4-4), informează AFP. 'Asta nu se va &icir
Baschet: NBA - Philadephia 76ers și Los Angeles Lakers continuă să impresioneze
Echipele Philadelphia 76ers și Los Angeles Lakers au obținut duminică a noua lor victorie a sezonului, menținându-se astfel pe primele poziții în cele două conferințe ale Ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA). Philadelphia 76ers, care domină ierarhia Estului, a învins în deplasare, cu scorul de 127-121, formația Chicago Bu
Fotbal: Pascal Gross dezminte pretențiile lui Brighton la titlu în Premier League
Mijlocașul german Pascal Gross a dezmințit orice eventuale pretenții ale echipei de fotbal Brighton la titlu în Premier League, după ce ''pescărușii'' au urcat pe locul al doilea în clasament, în urmat victoriei cu 2-0 în fața formației Brentford, duminică, pe teren propriu, transmite Reuters. Echipa antrenată de germanu
Tenis: Magda Linette a câștigat turneul WTA 250 de la Chennai (India)
Jucătoarea poloneză de tenis Magda Linette, a treia favorită, a câștigat turneul WTA 250 de la Chennai (India), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, luni, după ce a învins-o în finală pe indoneziana Janice Tjen, cu 5-7, 6-1, 6-4. Linette a avut nevoie de aproape trei ore de joc (2 h 43 min) pentru a se impune în fața principalei
Tenis: Carlos Alcaraz și-a consolidat poziția a treia în clasamentul ATP
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz și-a consolidat poziția a treia în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști (ATP), publicat luni, după ce a câștigat turneul ATP Masters 1.000 de la Paris, transmite AFP. Germanul Alexander Zverev ocupă primul loc pentru a doua săptămâna la rând, cu un avans de 100 de puncte față de italianul Ja
Ciclism: Belgianul Thibau Nys, campion european la ciclocros pentru a doua oară
Ciclistul belgian Thibau Nys a devenit campion european la ciclocros pentru a doua oară, duminică la Zeddam (Olana), unde s-a impus în fața compatrioților săi Joran Wyseure și Niels Vandeputte, informează EFE. Deja încoronat în 2024, rutierul echipei Lidl-Trek era favoritul cursei în absența celor două vedete ale disciplinei, octuplul c
Fotbal: Fostul mare antrenor Arsene Wenger ia în considerare o candidatură la președinția FIFA
Fostul mare antrenor francez Arsene Wenger ia în considerare o candidatură pentru președinția Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), scrie Press Association, citată de DPA. Fostul manager al lui Arsenal, 77 ani, este unul dintre potențialii candidați pe care UEFA i-ar putea susține ca o alternativă credibilă pentru actualul ocupant al funcției, Gian
Tenis: Linda Noskova și Coco Gauff au câștigat primele meciuri de la Turneul Campioanelor
Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff și cehoaica Linda Noskova au câștigat primele meciuri desfășurate, duminică, în Grupa 1 a Turneului Campioanelor (WTA Finals), care reunește cele mai bune opt jucătoare ale sezonului la Indian Wells (California), transmite AFP. Gauff, numărul 4 mondial, a întrecut-o pe conaționala Jessica Pegula (5 WTA
Fotbal: Fiorentina a remizat pe teren propriu cu Juventus (2-2), în Serie A
Echipa Fiorentina, cu fundașul român Radu Drăgușin integralist, a terminat la egalitate, scor 2-2, partida disputată pe teren propriu cu formația Juventus Torino, duminică seara, în etapa a 11-a a campionatului de fotbal al Italiei. Golurile au fost marcate de Mateo Pellegrino (4) și Alieu Nije (54) pentru gazde, respectiv Nick Woltermade (32) și G
Fotbal: Cristian Chivu și David Popovici s-au întâlnit după meciul Inter Milano - Como
Antrenorul echipei de fotbal Inter Milano, Cristian Chivu, s-a întâlnit cu campionul olimpic la înot David Popovici, duminică seara, după meciul câștigat de campioana Italiei cu Como (2-0), pe San Siro, în etapa a 11-a din Serie A. Popovici s-a oferit antrenorului român un tablou cu imaginea sa pe podium la Mondialele de la







