GCS: Cele mai multe cazuri noi de COVID-19 - în Bucureşti (961), Cluj (361)
Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare sunt în Bucureşti - 961 şi în judeţele Cluj - 361, Timiş - 299, Suceava - 297, a informat, joi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Judeţele cu cele mai pu
GCS: Un singur oraş are o incidenţă COVID de peste 3 cazuri la mia de locuitori - Pâncota, judeţul Arad
Oraşul Pâncota, din judeţul Arad, înregistrează o rată de infectare cu COVID-19 cumulată la 14 zile de 3,01 la mia de locuitori, a informat, joi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Este vorba de 25 de cazuri, la o populaţie a oraşul
GCS: 838 de amenzi, în ultimele 24 de ore, pentru încălcarea măsurilor de prevenire a efectelor pandemiei de COVID-19
Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 838 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 281.500 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea ef
GCS: 400 de pacienţi cu COVID-19 la terapie intensivă; 8 sunt copii
Un număr de 2.365 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 sunt internate în unităţile sanitare, dintre care 95 sunt copii, a anunţat, joi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Potrivit GCS, în Secţiile ATI sunt internaţi 400 de pacienţi,
GCS: 44 de decese la pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2 au fost raportate în ultimele 24 de ore
Un număr de 44 de decese - 19 bărbaţi şi 25 femei - la pacienţi infectaţi cu noul coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore, a informat, joi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Persoanele decedate erau internate în spitale
Persoanele vaccinate anti-COVID cu schema completă nu vor mai trebui să prezinte test negativ la intrarea în Anglia
Persoanele vaccinate cu schema completă nu trebuie să mai prezinte certificatul care atestă rezultatul negativ al unui test COVID-19 la intrarea în Anglia, începând de vineri (7 ianuarie 2022), ora 04:00 GMT, a anunţat joi Ambasada României
Vaslui: Bărbat depistat la Albiţa cu un certificatul de vaccinare împotriva COVID-19 aparţinând altei persoane
Un bărbat în vârstă de 60 de ani, cu cetăţenie română şi moldovenească, a fost prins de autorităţi la intrarea în ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, cu un certificat de vaccinare împotriva COVID-19 aparţinând altei
Guvernul a adoptat hotărârea privind starea de alertă; măşti medicale sau FFP2, în spaţiile închise şi deschise
Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 8 ianuarie, precum şi stabilirea măsurilor pentru combaterea pandemiei de COVID-19. Actul normativ are la
Coronavirus: Peste 2 milioane de cazuri de SARS-CoV-2 la nivel mondial în ultimele 24 de ore, anunţă OMS
Peste 2 milioane de cazuri de contagiere cu noul coronavirus s-au înregistrat la nivel global în ultimele 24 de ore, pe fondul actualului val, asociat răspândirii variantei Omicron, mai contagioasă, potrivit cifrelor provizorii prezentate joi d
Iulian Bulai critică pragurile diferite propuse de CNSU: Virusul, în România, se duce la spectacole, concerte şi filme
Deputatul USR Iulian Bulai critică propunerile Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), conform cărora participarea la activităţile culturale va fi permisă până la o capacitate de 50%, la o rata de incidenţă a infectăril
Coronavirus: Mitinguri electorale au fost anulate în India în contextul creşterii bruşte a numărului de contaminări
Mitinguri electorale au fost anulate joi în centrul Indiei în contextul unei creşteri bruşte a numărului de cazuri de COVID-19 imputate variantei Omicron, aproape de trei ori mai mare decât în urmă cu două zile, informează AFP. India a
COVID-19 reporting rate in Bucharest, increasing - 1.14 cases per thousand inhabitants
The reporting rate of COVID-19 cases calculated at 14 days for Bucharest is, on Thursday, 1.14 cases per thousand inhabitants, increasing compared to the previous day, when a value of one case per thousand inhabitants was registered, according to th
Incidenţa COVID-19 în Bucureşti, în creştere - 1,14 cazuri la mia de locuitori
Rata de incidenţă COVID-19 calculată la 14 zile pentru Bucureşti este, joi, de 1,14 cazuri la mia de locuitori, în creştere faţă de ziua precedentă, când s-a înregistrat o valoare de un caz la mia de locuitori, potrivit Direcţiei de Săn
Ilfov: Localitatea Snagov are o incidenţă COVID de 3 la mia de locuitori
Localitatea Snagov din judeţul Ilfov are o incidenţă a cazurilor de COVID-19 de 3 la mia de locuitori, potrivit informaţiilor publicate, joi, pe site-ul Instituţiei Prefectului. Incidenţă peste 2 la mia de locuitori este înregistrată în
Coronavirus: Premierul francez Jean Castex se opune introducerii vaccinării obligatorii anti-COVID-19
Premierul francez Jean Castex a declarat joi că impunerea obligativităţii vaccinării anti-COVID-19 pentru a stopa noul coronavirus nu ar fi de mare ajutor, deoarece această măsură ar aduce mai multe probleme decât soluţii, relatează Reuter
GCS: 6,018 new cases of COVID-19; 44 deaths
A number of 6,018 new cases of people infected with SARS-CoV-2 was registered in the past 24 hours and 44 deaths were reported in the same interval, the Strategic Communication Group (GCS) informed on Thursday. "According to the data with the Nat
Coronavirus: Japonia vrea restricţii pentru trupele americane de pe teritoriul său
Şeful diplomaţiei nipone, Yoshimasa Hayashi, a cerut joi Washingtonului să ia în calcul restricţii pentru trupele americane din arhipelagul nipon, din cauza unui focar de cazuri de COVID-19 la bazele lor şi în jurul acestora, informează AFP.
Fotbal: Messi, testat negativ la Covid-19, a revenit la Paris (PSG)
Starul argentinian Lionel Messi, care s-a infectat cu Covid-19 în timpul vacanţei de sărbători petrecute în ţara sa natală, a fost testat negativ şi s-a putut întoarce la Paris, a anunţat, miercuri, clubul de fotbal Paris Saint-Germain, ci
Coronavirus: Ceremonia de decernare a Premiilor Grammy, amânată pe fondul răspândirii variantei Omicron
Ceremonia din acest an de decernare a Premiilor Grammy, cele mai prestigioase trofee din industria muzicală americană, a fost amânată ca urmare a răspândirii rapide a variantei Omicron a coronavirusului, au anunţat organizatorii miercuri, inf
Prelungirea stării de alertă, pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern
Proiectul de hotărâre privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 8 ianuarie şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 se