Mureș: Un fermier din Sighișoara luptă ca singura rasă de găini 100% românească să nu devină o amintire
La marginea Sighișoarei, în cătunul Angofa, fermierul Mircea Țânț depune eforturi susținute pentru păstrarea biodiversității și a patrimoniului genetic al României prin salvarea singurei rase de găini autohtone recunoscute și omologate la nivel internațional, Gât Golaș de Transilvania.
'Sunt fermier în zona Angofa și totodată pasionat și crescător de găini de rasă, și mai anume Gât Golaș de Transilvania. Sunt și președintele Asociației Crescătorilor de Gât Golaș din România și totodată președintele Asociației Crescătorilor de Păsări și Animale Mici de Rasă din Sighișoara, care a fost fondată în 1896, fiind cea mai veche asociație de profil din sud-estul Europei. Este o rasă rustică, cunoscută din 1875 ca găina cu gâtul gol, ulterior denumită Gât Golaș de Transilvania, fiind singura rasă românească recunoscută sau omologată internațional. Suntem organizați în Asociația Crescătorilor Gât Golaș din România. Suntem undeva la 48 de membri, fiecare au efective de la 10 până la 100', a declarat presei Mircea Țânț.
Fermierul are în grijă aproape 150 de exemplare din rasa Gât Golaș de Transilvania, păsări de o valoare inestimabilă, care astăzi se încăpățânează să supraviețuiască în fața presiunilor economice moderne.
'Se presupune că genetica ei ar fi migrat inițial din estul Turciei, din vechea Persie, adusă pe meleagurile noastre de populațiile nomade. Însă actul de naștere oficial al rasei în marea arenă mondială poartă amprenta Transilvaniei istorice. Cunoscută încă din 1875 sub numele simplu de 'găina cu gâtul gol', rasa a cunoscut o adevărată explozie internațională datorită intuiției a două femei din jurul Sighișoarei. O săsoaică din Dumbrăveni și o nemțoaică din Albești au fost cele care, în anul 1875, au dus aceste păsări ciudate, dar fascinante, la marea Expoziție de la Viena. Impactul a fost uriaș. Păsările din Transilvania au cucerit rapid publicul din marile capitale ale Europei, fiind prezentate cu succes la Paris în 1880 și, ulterior, la Londra în anul 1900, sub steagul Imperiului Austro-Ungar. Deși a fost prezentată de o săsoaică și o nemțoaică în acea perioadă, ea a rămas găina noastră, a românilor de suflet', a spus Mircea Țânț.
Dincolo de aspectul său exotic, dominat de gâtul complet lipsit de penaj și de culoarea roșiatică a pielii expuse, găina Gât Golaș de Transilvania este o pasăre extrem de utilă și eficientă pentru gospodăriile rurale.
'La această rasă, penele nu cresc uniform pe tot corpul, ci sunt distribuite strict în pterile - benzi sau zone epidermice specifice pe care se dezvoltă penajul contur. Între aceste benzi se întind apteriile, zone de piele complet golașă, lipsite de pene. Această particularitate anatomică se traduce printr-un mare avantaj gospodăresc: pasărea se curăță de pene extrem de repede și ușor după sacrificare. La acest aspect se adaugă o precocitate uimitoare, puicuțele începând să ouă încă de la vârsta de patru luni, dar și o calitate excepțională a cărnii, recunoscută ca fiind deosebit de fragedă și gustoasă', a explicat fermierul.

Sursa foto: Mircea Țânț
Totuși, farmecul rasei vine la pachet și cu un temperament pe măsură, fiind considerate a fi bătăușe.
'Sunt păsări foarte rebele și bătăușe. Mai ales cocoșii, care se maturizează rapid, încep luptele între ei încă de la patru sau cinci luni. Dacă ai și alte rase printre ele, Gâtul Golaș tinde să domine și sare imediat la bătaie', a afirmat Mircea Țânț.
În adăposturile fermei din Angofa, Mircea Țânț menține un nucleu valoros de 146 de exemplare, împărțite în trei varietăți de culoare distincte: neagra - cea mai răspândită și robustă, alba și varietatea barată, cea din urmă fiind exact aceeași cromatică spectaculoasă care făcea furori la Viena în secolul al XIX-lea.
Pasiunea pentru standardul de rasă și perfecțiunea formelor l-au propulsat pe sighișorean în elita arbitrajului internațional.
Mircea Țânț a obținut recent titlul de arbitru european, atingând cel mai înalt nivel în ierarhia jurizării competițiilor de frumusețe avicolă. El ne spune că România se poate lăuda în prezent cu cinci astfel de arbitri de rang european la nivelul federației naționale, alături de arbitri naționali și cei de club, aflați la primul pas al carierei.
În cadrul marilor expoziții, cum a fost și cea de la Trencin din 20 septembrie 2026, unde sighișoreanul a făcut parte din juriu, fiecare pasăre este evaluată pe baza unei fișe stricte, împărțite în trei mari criterii.
'Primul urmărește calitățile și conformitatea cu standardul rasei: poziția corpului, structura picioarelor, aripilor, forma capului, a crestei și a ciocului. Al doilea criteriu identifică elementele ce pot fi îmbunătățite în procesul de selecție viitor - cum ar fi o coadă mai bine aranjată sau un piept mai dezvoltat pe măsură ce pasărea se maturizează. Ultimul criteriu vizează defectele, penalizând conformațiile atipice sau defectele mecanice, precum un deget rupt sau o pană sucită în coadă', a precizat fermierul.
Rezultatele muncii de selecție de la Angofa nu au întârziat să apară, în palmaresul fermierului existând și o campioană europeană, titlu câștigat de o găină de-a sa, anul trecut, la Nitra.
Pe lângă găina declarată Campioană Europeană, recent, la expoziția internațională, o altă puicuță din ferma sa, varietatea neagră, a cucerit titlul de Campioană Internațională, succese completate de numeroase alte distincții naționale și de club.
'Pe lângă satisfacția morală, aceste titluri aduc și o recunoaștere pragmatică: cu cât pasărea obține un punctaj mai mare pe fișa de arbitraj, cu atât valoarea ei financiară și genetică crește, asigurând sustenabilitatea liniei. În ciuda tuturor calităților sale native și a rezistenței la condițiile de mediu, Gâtul Golaș de Transilvania trece printr-un moment critic. Din considerente strict economice, dictate de avântul hibrizilor industriali de mare productivitate, tot mai mulți gospodari români renunță la rasele tradiționale', consideră fermierul.
Pentru a atrage atenția asupra acestui tezaur viu, asociația condusă de Mircea Țânț a organizat la Sighișoara o expoziție europeană de club, evenimentul reprezentând un dublu omagiu: pe de o parte, a marcat împlinirea a 150 de ani de la recunoașterea oficială a rasei, iar pe de altă parte, a celebrat curajul celor două crescătoare vizionare din Dumbrăveni și Albești, care au arătat lumii, pentru prima dată în 1875, valoarea acestei păsări.
Crescătorii de găini din zonă susțin că prin fiecare expoziție organizată, prin fiecare fișă de arbitraj completată și prin fiecare pui eclozat în ferma din Angofa, Mircea Țânț și colegii săi de asociație scriu, zi de zi, cronica rezistenței rasei.
'Ei sunt cei care refuză să lase Gâtul Golaș de Transilvania să devină doar o ilustrație prăfuită în cărțile de istorie zootehnică, amintindu-ne tuturor că identitatea unui popor se păstrează și prin protejarea bogățiilor vii ale pământului său', a afirmat un tânăr pasionat de găini cu gâtul gol, Radu Nechit. AGERPRES/(A - redactor: Dorina Matiș, editor: George Onea, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto deschidere: / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dolj: Primăria Craiova anunță că nu se vor majora impozitele și taxele locale pentru persoanele fizice în 2027
Impozitele și taxele locale pentru persoanele fizice din municipiul Craiova nu vor fi majorate în anul 2027, nici măcar cu rata inflației, comparativ cu nivelul din 2026, potrivit unui proiect de hotărâre lansat în consultare publică de administrația locală, a informat, marți, Primăria Craiova. În cazul persoanelor juridice, imp
Sector 1: Amenzi de peste 1,3 milioane de lei - aplicate pentru terenuri neîngrijite
Polițiștii locali au verificat, în ultimele două săptămâni, terenurile de pe raza Sectorului 1 și au aplicat 303 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.322.600 de lei proprietarilor și deținătorilor de terenuri care nu și-au respectat obligațiile de întreținere, salubrizare și igienizare. Primăria Sectorului 1 a transmis, mar
Sindicaliștii din INS protestează miercuri față de refuzul autorităților de a plăti salariaților drepturile câștigate în instanță
Sindicatul din Institutul Național de Statistică București (SINSB) își exprimă ''profunda indignare'' față de refuzul autorităților de a pune în plată drepturile salariale câștigate de angajații INS prin hotărâri judecătorești definitive și anunță proteste în fața Ministerului Finanțelor. Acțiunea
Harghita: Urs împușcat la Miercurea-Ciuc, după ce a distrus mai mulți stupi și a refuzat să plece dintr-o gospodărie
Un urs mascul, în vârstă de aproximativ cinci ani, a fost împușcat luni seara în cartierul Șumuleu din Miercurea-Ciuc, după ce a intrat într-o gospodărie, a distrus mai mulți stupi și a refuzat să plece, conform informațiilor transmise AGERPRES de viceprimarul municipiului, Bors Béla. 'Ursul s-a băgat p
Cod portocaliu de viituri pe râuri din județul Constanța, până miercuri la prânz; Cod galben pe cursuri din 14 județe
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marți, noi avertizări Cod portocaliu și Cod galben de inundații, valabile, pe ansamblu, până miercuri seară, pe râuri din Muntenia, Oltenia, Banat și Dobrogea. Astfel, în intervalul 3 noiembrie,ora 12:00 - 4 noiembrie, ora 12:00, va fi Cod portocaliu de
Bihor: Sănătatea mintală a deținuților și a personalului din penitenciare - afectată de stres, supraaglomerare și nevoia de compasiune
Supraaglomerarea, zgomotul permanent, spațiile restrânse și stresul cotidian afectează atât persoanele private de libertate, cât și personalul penitenciar, evidențiază o cercetare realizată în cadrul unui proiect european dedicat sănătății mintale la care participă și Penitenciarul Oradea, singura unitate de detenție din România implicat
Arad: Complexul hotelier Moneasa, simbol al stațiunii montane, scos la licitație la prețul de 232.460 de euro
Complexul hotelier Moneasa, un simbol al stațiunii montane cu același nume, este scos la licitație la un preț de pornire de 232.460 de euro, după ce societatea care îl deține a intrat în faliment și a fost declanșată procedura de lichidare. De vânzarea complexului se ocupă un lichidator judiciar, iar platforma online care org
Harghita: Doi tineri, salvați de pe traseul de via ferrata Wild Ferenc; nu aveau echipament tehnic și experiență
Doi tineri au fost salvați de salvamontiști, luni seara, după ce au rămas blocați pe traseul de via ferrata Wild Ferenc, de pe Suhardul Mic, în zona Lacului Roșu, aceștia pornind în ascensiune fără echipament tehnic și fără să aibă experiență în parcurgerea unor astfel de trasee. Șeful Serviciului Salvamont-Salvaspeo din cadr
MAE/ Atenționare de călătorie: Chile - cod galben de activitate la Complexul Vulcanic Nevados de Chillan
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Chile asupra faptului că Serviciul Național de Geologie și Minerit a instituit cod galben de activitate la Complexul Vulcanic Nevados de Chillan, afectând localitățile Pinto și Coihueco. Potrivit
Cod portocaliu de ploi abundente în județul Constanța, marți; Coduri galbene de precipitații și vânt în Muntenia și în Dobrogea, până miercuri
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o nouă avertizare Cod portocaliu de ploi abundente, valabilă pe parcursul acestei zile pe raza județului Constanța, precum și alte Coduri galbene de precipitații, respectiv de intensificări ale vântului, ce vizează până miercuri dimineața zone din Dobrogea și din cea mai mare parte a Munteniei,
Cod roșu de viituri și depășiri ale Cotelor de pericol pe râuri din județul Constanța, în orele următoare
Institutul Național de hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marți, o avertizare Cod roșu de inundații, valabilă pe parcursul următoarelor ore pe râuri din județul Constanța. Potrivit hidrologilor, până la ora 12:00, se vor semnala scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide cu posibile efe
Tulcea: Aplicații militare cu muniție de război, în poligoanele din Babadag și Cataloi
Populația este sfătuită să ocolească drumurile din imediata apropiere a poligoanelor militare din apropierea orașelor Tulcea și Babadag care găzduiesc, începând din această săptămână, noi aplicații cu muniție de război. Aplicația militară din poligonul Babadag a început marți, se va desfășura în fiecare zi lucrăto
VIDEO Constanța: Trafic feroviar închis între Eforie Nord și Eforie Sud; s-a surpat terasamentul căii ferate
Traficul feroviar a fost închis temporar între Eforie Nord și Eforie Sud, ca urmare a surpării terasamentului căii ferate în respectiva zonă, a informat, marți, CFR Infrastructură Constanța.
Constanța: Copaci căzuți, străzi inundate în localități din județ, în urma ploilor
Copaci căzuți și străzi inundate în mai multe localități sunt printre efectele negative ale ploilor căzute în ultimele 24 de ore în județul Constanța, marți dimineață fiind transmis mesaj RO-ALERT de Cod Roșu de precipitații pentru trei localități, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) 'Dobrogea'.











