GCS: Five more coronavirus casualties, death toll reaches 156
Another 5 people infected with the novel coronavirus have died, taking Romania's death toll to 156, the Strategic Communication Group (CGS), the official coronavirus communication task force, announced on Monday. The latest victims are three men
Fotbal: Start în campionatul Tadjikistanului, în ciuda pandemiei de coronavirus
Startul în noua ediţie a campionatului de fotbal al Tadjikistanului s-a dat duminică, respectându-se programul iniţial, în ciuda pandemiei de coronavirus care a oprit aproape toate competiţiile sportive la nivel mondial, informează Reuters.
Ieşenii, obligaţi să poarte materiale de protecţie a feţei şi nasului în mijloacele de transport şi în spaţiile publice închise
Persoanele din judeţul Iaşi trebuie să poarte, începând de luni, măşti de protecţie ale feţei şi nasului sau alte materiale în mijloacele de transport în comun şi în spaţiile publice închise, potrivit unei decizii luate de Consiliul
Alba: Două femei şi doi bărbaţi, cu vârste între 48 şi 62 de ani, cele mai recente cazuri de coronavirus
Alţi patru pacienţi, doi bărbaţi şi două femei, cu vârste cuprinse între 48 şi 62 de ani, internaţi în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia, au fost confirmaţi cu COVID-19, potrivit unui comunicat transmis, luni, AGE
Arhiepiscopul Calinic: Oamenii zăpăciţi de zvonuri nu mai sunt în stare să judece stările de lucruri
Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Calinic Argeşeanul, atrage atenţia asupra pericolului pe care îl reprezintă zvonurile propagate în spaţiul public. "Mare pacoste pe capul nostru mai este şi cu zvonurile care zboară ca păsările l
GCS: Încă cinci persoane infectate cu noul coronavirus au murit; în total - 156
Încă cinci persoane infectate cu noul coronavirus au murit, numărul celor decedaţi din această cauză ajungând în prezent la 156, informează luni Grupul de Comunicare Strategică. Este vorba despre trei bărbaţi şi două femei, cu vârs
VIDEO O nouă reuniune la Cotroceni privind gestionarea epidemiei COVID-19
Preşedintele Klaus Iohannis are, începând cu ora 12,00, la Palatul Cotroceni, o şedinţă de evaluare a măsurilor de gestionare a epidemiei COVID-19 cu premierul şi cu membri ai Guvernului. La întâlnire participă premierul Ludo
Fotbal/Coronavirus: Preşedintele Federaţiei italiene afirmă că sezonul în Serie A poate dura până în octombrie
Sezonul 2019-2020 în Serie A ar putea fi prelungit până în septembrie şi octombrie, a afirmat, duminică, preşedintele Federaţiei Italiene de Fotbal (FIGC), avertizând că ar putea fi o ''avalanşă litigii'' dacă competiţia nu se va înch
Fotbal/Coronavirus: Clubul Manchester City nu recurge la şomajul parţial
Clubul englez de fotbal Manchester City a anunţat că nu îşi va trimite angajaţii în şomaj parţial, pentru a profita astfel de măsura adoptată de guvernul britanic pentru a ajuta societăţile să depăşească actuala criză economică gen
Ecuador: Sicrie din carton pentru victimele pandemiei
OraÅŸul ecuadorian Guayaquil, puternic lovit de pandemia de COVID-19 ÅŸi unde înregistrări video au arătat cadavre pe străzi, încearcă să facă faţă creÅŸterii numărului de decese cu sicrie din carton, a anunÅ£at duminică primăria localÄ
Coronavirus. Şeful Pentagonului apără demiterea comandantului USS Theodore Roosevelt
Ministrul american al apărării, Mark Esper, a sprijinit duminică decizia de revocare a comandantului portavionului nuclear USS Theodore Roosevelt care a tras un semnal de alarmă pentru a obţine evacuarea navei sale contaminate de coronavirus, n
Coronavirus: Peste 1.200 de morţi în 24 de ore, în Statele Unite
Peste 1.200 de persoane contaminate cu noul coronavirus au murit în 24 de ore în Statele Unite, potrivit bilanţului publicat duminică la orele 20.30 (luni, 00.30 GMT) de Universitatea Johns Hopkins, scrie AFP. SUA au înregistrat 337.072 caz
Coronavirus: Trump ''încrezător'' că Boris Johnson îşi va reveni
Preşedintele american, Donald Trump, s-a arătat "încrezător" în faptul că premierul britanic, Boris Johnson, spitalizat duminică, îşi va reveni în urma infecţiei cu coronavirus, scrie AFP. "Sunt încrezător şi sigur că se va face b
Coronavirus: Reuniunile de Paşte ''nu vor fi posibile'', afirmă regele Suediei
Regele Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei a lansat un apel duminică supuşilor săi de a nu organiza reuniuni de familie cu ocazia sărbătorilor de Paşte, subliniind că "aceasta nu va fi posibil" în plină pandemie de coronavirus, scrie AFP.
Preşedinţii parlamentului francez şi Bundestagului doresc ''solidaritate'' şi ''integrare financiară''
Preşedintele Adunării Naţionale a Franţei, Richard Ferrand, şi omologul său german, Wolfgang Schauml;uble, pledează pentru "mai multă solidaritate şi integrare financiară" în Europa în faţa crizei coronavirusului, într-un articol de op
Ministrul Economiei: Avem discuţii în Guvern şi luăm în calcul mai multe scenarii referitoare şi la personalul bugetar
Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a declarat duminică seara că sunt discuţii în Guvern şi sunt luate în calcul mai multe scenarii legate de salariaţii bugetari, iar la Ministerul Muncii se lucrează, proba
Fotbal/Coronavirus: Sârbul Prijovic, condamnat la trei luni de închisoare la domiciliu
Atacantul sârb Aleksandar Prijovic a fost condamnat la trei luni de închisoare la domiciliu după ce a încălcat restricţiile instituite pe perioada pandemiei de coronavirus în ţara sa, relatează presa din Serbia, citată de agenţiile intern
Coronavirus: Boris Johnson, bolnav de COVID-19, internat în spital pentru teste suplimentare
Premierul britanic, Boris Johnson, testat pozitiv la noul coronavirus în urmă cu zece zile, a fost internat în spital duminică pentru a fi supus unor examinări suplimentare, au anunţat serviciile sale, scriu Reuters şi AFP. "La sfatul medi
Fotbal: Medicul echipei franceze Reims s-a sinucis după ce a fost diagnosticat pozitiv la coronavirus
Medicul echipei franceze de fotbal Stade de Reims, Bernard Gonzalez, s-a sinucis după ce a fost diagnosticat cu coronavirus, a confirmat clubul, duminică, potrivit agenţiilor internaţionale de presă. ''Devastat, (clubul) Reims îl plânge pe
Marea Britanie: ''Vom învinge coronavirusul'', afirmă regina Elisabeta a II-a
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a mulţumit duminică personalului din sistemul sanitar care luptă împotriva pandemiei de COVID-19, precum şi britanicilor care stau în casă pentru a evita răspândirea coronavirusului, într-un discurs















