Fotbal/Coronavirus: Preşedintele Federaţiei italiene afirmă că sezonul în Serie A poate dura până în octombrie
Sezonul 2019-2020 în Serie A ar putea fi prelungit până în septembrie şi octombrie, a afirmat, duminică, preşedintele Federaţiei Italiene de Fotbal (FIGC), avertizând că ar putea fi o ''avalanşă litigii'' dacă competiţia nu se va încheia pe teren, transmite Reuters.
Serie A a fost suspendată pe 9 martie, din cauza pandemiei de coronavirus, care a luat 15.887 de vieţi în Italia, aproape un sfert din totalul victimelor la nivel global. Mai mulţi preşedinţi de cluburi au sugerat sau chiar ameninţat ca sezonul să fie anulat.
''Singura cale serioasă de a gestiona o urgenţă de acest caz este de a completa sezonul 2019-2020 în acest an'', a spus preşedintele FIGC, Gabriele Gravina, emisiunii ''Domenica Sportiva'', de la televiziunea RAI.
''Lucrăm la o serie de soluţii posibile pentru a trata situaţia în cel mai bun mod. Se poate încheia în septembrie sau octombrie? Este o ipoteză. Este o variantă de a nu pune în pericol nu numai sezonul 2019-20, dar şi stagiunea 2020-21'', a mai declarat Gravina.
Gravina a explicat că dacă actualul sezon este abandonat, fotbalul italian s-ar putea confrunta cu o ''avalanşă de litigii din partea tuturor celor care îşi consideră drepturile şi interesele afectate''. Aici pot fi incluse echipele retrogradate sau cele care ratează calificarea în cupele europene.
''Riscăm să jucăm campionatul doar în tribunale'', a subliniat Gravina.
Joia trecută, UEFA a cerut ligilor naţionale de pe continent să încheie sezonul după ce fotbalul va fi reluat. Forul european a avertizat că dacă sezonul este anulat într-o ligă cluburile din acel campionat riscă să nu fie acceptate în stagiunea următoare a cupelor europene.
Gravina a concluzionat că 17 mai este considerată ca posibilă dată pentru reluarea sezonului, subliniind că este ''o ipoteză''.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Atletism: Etiopiana Ruti Aga, câștigătoare a Maratonului de la Tokyo (2019), suspendată șase ani pentru dopaj
Atleta etiopiană Ruti Aga, câștigătoare a Maratonului de la Tokyo din 2019, a primit joi o suspendare de șase ani din partea Unității de Integritate în Atletism (AIU), după ce a fost depistată pozitiv la metilprednisolon - o substanță interzisă - și a încercat să manipuleze procesul de control antidoping, scrie EFE. Aga, &ici
Atletism: Campionatele Europene din 2030 vor avea loc la Helsinki
Campionatele Europene de atletism din 2030 vor avea loc în capitala Finlandei, Helsinki, informează site-ul radioteleviziunii belgiene RTBF. Helsinki a fost preferat în detrimentul capitalei Belgiei, Bruxelles, după ce aceste orașe și-au prezentat joi argumentele finale în fața Federației europene de atletism, la Lausanne (El
Fotbal: Messi va primi, la Oviedo (Spania), Premiul 'Prințesa de Asturia' pentru Sport
Fotbalistul argentinian Leo Messi, unul dintre cei mai mari jucători din istoria acestui sport și cel mai titrat, având în palmares cele mai multe trofee, a avut parte de o primire grandioasă, joi, în orașul spaniol Oviedo, unde vineri îi va fi decernat Premiul 'Prințesa de Asturia' pentru Sport, scrie EFE. Atac
Ciclism: Turul Franței 2027 va avea un traseu de 3.479 km, între Edinburgh și Paris
Ediția 2027 a Turului ciclist al Franței, al cărei traseu a fost dezvăluit joi la Paris, va porni de la Edinburgh, pe 2 iulie, și se va încheia trei săptămâni mai târziu, pe 25 iulie, la Paris, după ce plutonul va parcurge în total 3.479 km, informează AFP. Distanța totală ar putea fi ușor corectată, însă, după ul
Ciclism: Olandeza Demi Vollering a încheiat pe primul loc în clasamentul UCI
Ciclista olandeză Demi Vollering (RDJ United Suez) a încheiat sezonul 2026 pe primul loc în clasamentul mondial individual UCI, după ce a câștigat în special Turul Italiei, Turul Franței, titlurile mondial și european pe șosea, scrie EFE. Cu un total de 9.330 puncte, Vollering domină clasamentul UCI, urmată de marele ri
Fotbal: Selecționerul Lionel Scaloni s-a înțeles pentru un nou contract cu naționala Argentinei
Selecționerul Lionel Scaloni, al cărui contract expiră pe 31 decembrie, a ajuns la un acord cu Federația argentiniană de fotbal (AFA) și urmează să conducă echipa Albiceleste până la Cupa Mondială din 2030, scrie DPA, citând presa sud-americană. Ziarul a ''La Nacion'' a relatat că ''lipsește doar semnătura
Ciclism: Tadej Pogacar și UAE Emirates, lideri indiscutabili ai clasamentelor mondiale UCI
Slovenul Tadej Pogacar și echipa sa, UAE Team Emirates, încheie anul 2026 în postura de lideri indiscutabili ai clasamentelor mondiale ale Uniunii Cicliste Internaționale (UCI), informează EFE. Pogacar, care a a câștigat anul acesta Turul Franței, pentru a cincea oară în cariera sa, dar a fost nevoit să se retragă din T
Fotbal: Am arătat că știm să suferim, a declarat Chivu după victoria obținută de Inter Milano în Liga Campionilor
Antrenorul echipei de fotbal Inter Milano, românul Cristian Chivu, a declarat, miercuri seara, că nerazzurri au știu să sufere pentru a obține prima lor victorie în acest sezon al Ligii Campionilor, 1-0 cu Șahtior Donețk. ''M-aș uita la întregul meci. Am început bine, dar am devenit un pic anxioși. Cred că &icir
Fotbal: Cristiano Ronaldo i-a transmis un mesaj de încurajare lui Hvicea Kvarațhelia (PSG)
Starul portughez Cristiano Ronaldo i-a transmis un mesaj de încurajare internaționalului georgian Hvicea Kvarațhelia, jucătorul echipei Paris Saint-Germain, care a suferit o leziune gravă marți seara, în cursul meciului cu FC Barcelona (scor 4-2) din Liga Campionilor la fotbal. Kvarațhelia a părăsit terenul accidentat, după o coliz
Baschet: NBA - Luka Doncic a făcut spectacol la primul meci al lui LA Lakers din acest sezon
Starul sloven Luka Doncic i-a încântat pe fanii lui Los Angeles Lakers, contribuind decisiv la victoria cu 127-105 în fața lui Golden State Warriors, miercuri, la primul meci al lui Lakers din acest nou sezon al ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), informează AFP. Fără superstarul LeBron James, plecat la Phila
Fotbal: Atletico Mineiro, adversara echipei Boca Juniors în finala competiției Copa Sudamericana
Echipa braziliană Atletico Mineiro s-a calificat în finala competiției Copa Sudamericana la fotbal, echivalentul Europa League, după ce a învins cu scorul general de 3-2 formația uruguayană Montevideo City Torque. Miercuri, în manșa secundă a semifinalelor, Torque s-a impus cu scorul de 2-0 pe stadionul Centenario din Montevi
Tenis: Stan Wawrinka a început cu o victorie penultimul turneul al carierei, la Lyon (ATP)
Tenismanul elvețian Stan Wawrinka (41 ani) a debutat cu o victorie în turneul ATP 250 de la Lyon (Franța), penultimul al carierei, dotat cu premii totale de 757.320 de euro, după ce s-a impus în fața spaniolului Martin Landaluce cu 6-3, 6-7 (2/7), 7-6 (7/5). Wawrinka, beneficiarul unui wild card, va juca în optimi contra ital
Fotbal: Fostul jucător Bryan Ruiz, confirmat selecționer al naționalei Costa Ricăi
Federația de fotbal din Costa Rica (FCRF) a confirmat, miercuri, numirea fostului jucător Bryan Ruiz, în vârstă de 41 de ani, în funcția de antrenor principal, având ca obiectiv principal obținerea calificării la Cupa Mondială din 2030, informează EFE. ''Bryan Ruiz Gonzalez a fost numit antrenor principal al ech
Tenis: David Goffin, calificat în optimi la Bruxelles (ATP), ultimul turneu din carieră
Tenismanul belgian David Goffin, care își va încheia cariera la turneul ATP 250 de la Bruxelles, s-au calificat, miercuri, în optimile de finală ale competiției dotate cu premii totale de 723.435 de euro, după ce l-a învins pe elvețianul Remy Bertola cu 3-6, 6-3, 6-4, transmite AFP. Jucătorul originar din Liege, î
Fotbal: Levante a învins-o pe Athletic Bilbao (3-1) în campionatul Spaniei
Echipa Levante a învins pe teren propriu, cu scorul de 3-1, formația Athletic Bilbao, miercuri seara, într-o partidă restantă contând pentru etapa a șasea a campionatului de fotbal al Spaniei. Gazdele s-au impus prin dubla lui Roger Brugue (20, 22) și reușita lui Eta Eyong (90+8), în timp ce pentru Athletic a marcat Ale












