Comunicat de presă- Patronatul European al Femeilor de Afaceri (PEFA)
PEFA consolidează la Iași parteneriatul dintre mediul de afaceri și administrația publică
Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, organizează luni, 26 octombrie 2026, începând cu ora 10:00, în Sala 'Vasile Pogor' a Primăriei Municipiului Iași, conferința Business Outlook 2026 - 'Împreună pentru viitor', un eveniment dedicat dialogului strategic dintre administrația publică, mediul de afaceri și reprezentanții sectoarelor economice cu potențial de dezvoltare.
După edițiile organizate la Sibiu, Craiova, Timișoara și Brașov, platforma Business Outlook continuă la Iași, unul dintre cele mai dinamice centre universitare, tehnologice și antreprenoriale din România.
Conferința își propune să aducă în prim-plan oportunitățile de investiții, competitivitatea economică, accesul la finanțare, inovarea și importanța parteneriatelor public-private pentru dezvoltarea sustenabilă a comunităților.
Andreea Negru, președinta PEFA: 'Viitorul economic al României se construiește prin colaborare, încredere și responsabilitate. România are nevoie de o viziune economică în care dezvoltarea regională să devină o prioritate strategică, nu doar un obiectiv declarat. Competitivitatea unei economii nu se măsoară exclusiv prin indicatori macroeconomici, ci și prin capacitatea comunităților locale de a atrage investiții, de a genera valoare adăugată și de a crea oportunități pentru oameni. Cred cu tărie că dezvoltarea economică durabilă începe acolo unde există încredere, responsabilitate și curajul de a construi împreună. Nu putem vorbi despre o Românie competitivă fără regiuni puternice, fără antreprenori susținuți și fără instituții deschise către parteneriat'.
Iașul reprezintă un exemplu al potențialului extraordinar pe care România îl are prin educație, tehnologie, inovație și capital uman. Business Outlook nu este doar o serie de conferințe, ci o platformă prin care PEFA contribuie activ la conturarea unei economii românești mai puternice, mai incluzive și mai bine pregătite pentru provocările viitorului.
Lorena Stoian, prim-vicepreședinta PEFA: 'Performanța economică începe cu oamenii, cu educația și cu oportunitățile pe care le construim pentru generațiile viitoare. Dezvoltarea economică nu poate fi separată de investiția în oameni, în competențe și în capacitatea de a transforma ideile în inițiative cu impact real. Iașul are un avantaj competitiv important prin mediul universitar, comunitatea antreprenorială și dinamica sectoarelor inovatoare. Provocarea noastră este să construim legături mai puternice între educație și economie, între potențialul tinerilor și oportunitățile oferite de companii, între inițiativa privată și susținerea instituțională'.
Iașul, un centru strategic pentru investiții, inovare și dezvoltare regională. Evenimentul va reuni reprezentanți ai administrației publice, ai mediului financiar-bancar, ai companiilor din energie, tehnologie și servicii, precum și antreprenori și lideri ai comunității de business.
Dezbaterile vor urmări identificarea unor direcții concrete de dezvoltare, cu accent pe stimularea investițiilor, accesul la finanțare, digitalizare, competitivitate și consolidarea relației dintre administrație și mediul privat. Participarea reprezentanților unor companii și instituții relevante pentru economia românească va oferi oportunitatea unui schimb de perspective privind provocările actuale și mecanismele necesare pentru susținerea creșterii economice.
Programul conferinței include și workshopul 'Eleganța influenței. Etichetă, protocol și reprezentare în mediul profesional', susținut de Ileana Zamfir, specialist în protocol, etichetă și imagine profesională. Sesiunea va evidenția importanța comunicării, a diplomației profesionale și a conduitei în consolidarea relațiilor de business și în construirea unei imagini instituționale credibile.
Business Outlook este o inițiativă strategică a Patronatului European al Femeilor de Afaceri, dezvoltată pentru a facilita dialogul dintre autorități, antreprenori și reprezentanții sectoarelor economice relevante. Prin edițiile organizate în diferite regiuni ale României, PEFA urmărește să promoveze investițiile, să susțină antreprenoriatul și să contribuie la identificarea unor soluții adaptate realităților economice locale.
Mesajul central al platformei - 'Împreună pentru viitor' - reflectă convingerea că progresul economic și social se construiește prin cooperare, viziune și responsabilitate comună.
Evenimentul de la Iasi beneficiază de sprijinul partenerilor:
BCR - partener principal, Garanti BBVA România - partener strategic, alături de partenerii- PPC România, Unicredit Bank, Auto Big, ejobs, ia job.ro, Advanced Energy Services, DO Security, Asociația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton ADAA și Deea Consulting.
Parteneri institutionali: Primaria Municipiului Iasi, Departamentul pentru Dezvoltare Durabila, ICI Bucuresti, IMM Romania.
Parteneri media: Antena 3CNN, Agerpres, Financial Intelligence, Club Economic, Transilvania Business, Ziarul Bursa, IAMNews, stiripesurse.ro, News.ro, Profit.ro, InvesTenergy, The Diplomat, EM360, Clubantreprenor.ro, Focus Energetic, Money.ro, Energy Industry Reviews, NewsOne, V4Media, Grupul IubimBrasovul.
Partener monitorizare presa: Klarmedia.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.