Coronavirus/ MS: Corpul de control va demara verificări atât în cadrul DSP-urilor, cât şi în spitale
Corpul de control al Ministerului Sănătăţii va face, în perioada următoare, mai multe verificări la direcţiile de sănătate publică şi la spitale pentru a evalua modul în care sunt respectate drepturile pacienţilor la asigurarea tratame
Prahova: Trei cazuri confirmate şi trei suspecţi de COVID-19 la Primăria Ploieşti; un alt focar e la o societate comercială
Trei angajaţi ai Primăriei Ploieşti au fost confirmaţi cu noul coronavirus, iar alţi trei sunt suspecţi, un alt focar de boală fiind depistat la o societate comercială din oraş. Primarul Adrian Dobre a declarat marţi, pentru AGERPRES ,
Alba: Toţi angajaţii primăriei Alba Iulia, testaţi după ce o asistentă medicală a fost depistată cu COVID-19
Tuturor celor 245 de angajaţi ai primăriei Alba Iulia li s-au recoltat, marţi, probe pentru depistarea COVID-19, după testarea pozitivă cu acest virus a unei asistente medicale care se ocupa de triajul şi măsurarea temperaturii la intrarea î
Echipă de medici din Germania, prezentă la Braşov pentru un schimb de experienţă în combaterea COVID-19
O echipă de medici din Germania, condusă de şeful Secţiei de Pneumologie de la Spitalul Siloah din oraşul Pforzheim, dr. Thushira Weerawarna, se află, în această săptămână, la Braşov, pentru un schimb de experienţă cu colegii braşove
Coronavirus/ Tătaru: Vom avea nevoie de detaşări; am făcut o evaluare a tot ce înseamnă medic de terapie intensivă
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că în perioada următoare va fi nevoie de detaşări de medici şi personal medical pentru a acoperi necesităţile constatate la nivelul unor spitale în privinţa activităţii de terapie intensi
Fotbal/Coronavirus: Rezultat negativ la Universitatea Craiova la testul neconcludent de luni
Clubul de fotbal Universitatea Craiova a anunţat, marţi, pe pagina sa de Facebook, că membrul din staff-ul tehnic al cărui rezultat a fost luni neconcludent a fost retestat, iar rezultatul este unul negativ. Universitatea comunica luni seara
Fotbal/Coronavirus: LPF a amânat meciurile echipelor Universitatea Craiova, CFR Cluj şi Dinamo, după testele pozitive
Liga Profesionistă de Fotbal a amânat meciurile programate săptămâna aceasta ale echipelor Universitatea Craiova, CFR Cluj şi Dinamo Bucureşti, după testele pozitive la coronavirus înregistrate la aceste cluburi. Astfel, programul va cu
VIDEO Orban: Vor fi emise ordine de ministru care să cuprindă şi obligativitatea noului tip de raportare a cazurilor de COVID-19
Premierul Ludovic Orban a declarat marţi că în perioada următoare vor fi emise câteva ordine de ministru care să cuprindă, printre altele, şi "obligativitatea noului tip de raportare" privind situaţia cazurilor de infectare cu noul coronavi
GCS: 4.467 de persoane infectate cu noul coronavirus 4.618 - în Bucureşti, 4.618 - în Suceava, 2.424 - în Braşov
Cele mai multe cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus au fost înregistrate, până în prezent, în Bucureşti - 4.618, judeţele Suceava - 4.618 şi Braşov - 2.424, iar în alte zece judeţe - Argeş, Botoşani, Buzău, Dâmboviţa, Gal
Salvaţi Copiii: Închiderea şcolilor, în contextul pandemiei de COVID-19 - consecinţe negative asupra progresului educaţional
Închiderea şcolilor, în contextul pandemiei de COVID-19, a avut consecinţe negative atât asupra progresului educaţional al copiilor, cât şi asupra sănătăţii emoţionale a acestora şi siguranţei lor online, potrivit unui studiu lansat,
Bode: INSP va actualiza săptămânal lista ţărilor pentru care se instituie măsura carantinării
Institutul Naţional de Sănătate Publică va actualiza săptămânal, în fiecare zi de luni, lista ţărilor pentru care se instituie măsura carantinării şi, în statele în care indicatorul privind noile cazuri de infectare cu Covid-19 este m
Coronavirus: Doi miniştri sud-africani, spitalizaţi după ce au contractat COVID-19
Doi miniştri sud-africani care au contractat COVID-19 au fost spitalizaţi, a anunţat marţi guvernul acestei ţări, a cincea la nivel mondial la numărul de cazuri confirmate de infectare cu noul coronavirus, informează AFP. "Ministrul Munci
MAE: Alţi 28 lucrători români de la ferma din Marea Britanie, testaţi pozitiv pentru COVID-19
Alţi 28 de cetăţeni români lucrători la ferma din Herefordshire, Marea Britanie, au fost confirmaţi ca infectaţi cu COVID-19, informează, marţi, Ministerul Afacerilor Externe. "Potrivit ultimelor informaţii comunicate Ambasadei Românie
Prahova: Încă 57 de cazuri noi de COVID-19 şi 4 decese asociate bolii
Încă 57 de cazuri noi de COVID-19 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore în judeţul Prahova, tot în acest interval fiind raportate patru noi decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus. Conform datelor comunicate, marţi, de
VIDEO Orban: DSP-urile vor emite decizii în cazul românilor externaţi sau care nu s-au internat
Premierul Ludovic Orban a declarat, marţi, că în cazul celor peste 4.000 de români infectaţi cu noul coronavirus, care fie au ieşit la cerere din spital înainte de a fi vindecaţi, fie au fost diagnosticaţi pozitiv şi nu s-au internat, Dire
GCS: 5.243 de cetăţeni români din străinătate - confirmaţi ca infectaţi cu noul coronavirus
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) transmite marţi că 5.243 de cetăţeni români din străinătate au fost confirmaţi ca infectaţi cu noul coronavirus, iar numărul deceselor în rândul acestora se menţine la 122. Dintre cei 5.243 de c
GCS: 729 de amenzi - în ultimele 24 de ore, pentru nerespectarea măsurilor în contextul pandemiei de COVID-19
Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 729 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 196.600 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor
GCS: Încă 36 de persoane au murit din cauza COVID-19; numărul deceselor a ajuns la 2.074
Încă 36 de persoane au murit, în ultimele 24 de ore, din cauza COVID-19, numărul total al deceselor în urma infectării cu noul coronavirus ajungând la 2.074, informează marţi Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Este vorba despre 26 d
GCS: 994 de cazuri noi de infectare cu coronavirus; în total - 39.133 îmbolnăviri
Alte 994 de cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost raportate de la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, numărul total al îmbolnăvirilor ajungând marţi la 39.133. La ATI, în acest moment, sunt internaţi
Mânicuţă (ANRE): Costurile companiilor energetice legate de pandemia de coronavirus se vor regăsi în tarifele plătite de consumatori
Cheltuielile companiilor energetice ca urmare a pandemiei de coronavirus trebuie recunoscute în tarifele plătite de consumatorii finali anul viitor, a declarat, marţi, Maria Mânicuţă, director pentru tarife de reţea energie electrică şi gaz

