Coronavirus: Doi miniştri sud-africani, spitalizaţi după ce au contractat COVID-19
Doi miniştri sud-africani care au contractat COVID-19 au fost spitalizaţi, a anunţat marţi guvernul acestei ţări, a cincea la nivel mondial la numărul de cazuri confirmate de infectare cu noul coronavirus, informează AFP.
"Ministrul Muncii, Thembelani Thulas Nxesi, a fost internat noaptea trecută (luni) din cauza COVID-19. Ministrul a fost testat pozitiv în urmă cu aproximativ o săptămână şi s-a aflat până ieri seară (luni) în carantină la domiciliu", se arată într-un comunicat al guvernului dat publicităţii marţi.
"El a fost internat la recomandarea medicilor săi, pentru a avea acces la o (...) monitorizare adecvată", a adăugat guvernul, precizând că ministrul, în vârstă de 61 de ani, este al doilea membru al guvernului spitalizat din cauza COVID-19.
Ministrul Energiei, Gwede Mantashe, în vârstă de 65 de ani, a fost, de asemenea, spitalizat luni "la sfatul medicului său de familie pentru a fi mai bine monitorizat", potrivit unui alt comunicat al guvernului. El şi soţia sa au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19 în urmă cu aproximativ o săptămână.
Mantashe îşi va continua carantina la domiciliu, a indicat guvernul, care a transmis celor doi oficiali "o recuperare rapidă".
Ţara a înregistrat până în prezent peste 373.000 de cazuri confirmate de COVID-19, dintre care 5.173 soldate cu decese, potrivit ministrului Sănătăţii.
Africa de Sud se află în prezent pe locul al cincilea în topul ţărilor cu cele mai multe cazuri confirmate de de COVID-19, după Statele Unite, Brazilia, India şi Rusia, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
Un vârf al pandemiei este aşteptat în această ţară în săptămânile următoare.
Autorităţile au impus măsuri de izolare deosebit de stricte la sfârşitul lunii martie, care de atunci au fost relaxate pentru a preveni prăbuşirea economiei. AGERPRES/ (AS - autor: Ana Bîgu, editor: Dana Purgaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministrul de externe britanic refuză să răspundă la Washington dacă îl mai consideră pe Trump 'idiot, rasist și misogin'
Noul ministru de externe britanic Ed Miliband a discutat miercuri cu secretarul de stat american Marco Rubio, fiind invitatul acestuia la Washington, iar cu această ocazie jurnaliștii i-au adresat întrebări incomode, pe care le-a ignorat, relatează dpa. În timpul strângerii de mână între cei doi oficiali, jurnaliș
SUA: Alegerile primare democrate din statul Michigan, câștigate de progresistul Abdul El-Sayed
Candidatul progresist Abdul El-Sayed a câștigat la limită cursa pentru învestitura democrată în statul Michigan pentru un loc la Senat, potrivit proiecțiilor de miercuri ale media americane, confirmând dinamica mișcării progresiste după mai multe succese recente în New York și în Colorado, relatează AFP. &Ic
Lituania a descoperit un tunel pentru migranți sub gardul de la granița cu Belarus
Lituania a descoperit un nou tunel, al treilea identificat recent, prin care migranții urmau să fie introduși ilegal în această țară dinspre Belarus, au anunțat miercuri autoritățile de la Vilnius, potrivit agenției dpa. Acest tunel secret, dar neterminat și fără ieșire de partea lituaniană a frontierei, a fost săpat sub gardul de la graniță la o
Republica Moldova și Ucraina pregătesc măsuri anti-criză în urma scăderii nivelului Nistrului
Autoritățile din Republica Moldova evaluează împreună cu cele din Ucraina situația generată de scăderea neobișnuită a nivelul apei râului Nistru și pregătesc măsuri anti-criză, relatează miercuri agenția EFE. Guvernul de la Chișinău se teme că diminuarea debitului Nistrului, râu care a scăzut la niveluri critice pe anumite secțiuni, ar putea
Iranul și Omanul convin asupra unei rute de navigație prin Strâmtoarea Ormuz
Iranul și Omanul au ajuns la o înțelegere privind coordonatele geografice ale unei rute de navigație prin Strâmtoarea Ormuz, a anunțat miercuri purtătorul de cuvânt al ministerului de externe de la Teheran, Esmail Baghaei, citat de Reuters. Urmează o declarație comună, dacă nu se vor amesteca anumite terțe părți, a adăugat reprezentantul dipl
Franța: Candidatul la președinție și fostul premier Gabriel Attal, vizat de o 'ingerință din Rusia' (anturaj)
Fostul premier francez Gabriel Attal, candidat în alegerile prezidențiale din 2027, a fost vizat de o 'ingerință provenind din Rusia', care a încercat să provoace destabilizare cu opt luni înainte de primul tur de scrutin, a anunțat miercuri anturajul său, citat de AFP. 'Am fost informați de Secretariatul general al apărării și se
#Ucraina ordonă evacuarea familiilor din Kramatorsk, reduta din Donețk vizată de ofensiva rusă
Sute de familii cu copii care locuiesc în Kramatorsk, un oraș din estul Ucrainei care este principala fortăreață a armatei ucrainene în provincia Donețk, au primit ordin de evacuare în urma intensificării atacurilor armatei ruse, care a ajuns la mai puțin de 20 de kilometri de marginea orașului, a anunțat miercuri administrația militară regională, relatează
Fosta ambasadoare ucraineană în SUA, investigată pentru corupție în țara sa
Olga Stefanîșina, care s-a retras recent din postul de ambasadoare a Ucrainei în SUA, este investigată de oficiali ucraineni anti-corupție, relatează media locale miercuri, potrivit dpa. Potrivit relatărilor, o instanță anticorupție analizează dacă să introducă restricții asupra fostului vicepremier. Nu au fost făcute publice detalii privind acuzaț
Livrările de rachete interceptoare către #Ucraina au scăzut la o treime față de anul trecut
Aliații Ucrainei au furnizat acesteia de la începutul anului în curs numai o treime din rachetele interceptoare livrate în aceeași perioadă a anului trecut, a declarat miercuri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în timp ce Rusia își intensifică atacurile cu drone și rachete, relatează Reuters. Ucraina nu a avut niciodată d
Rusia trebuie să plătească pentru atacurile împotriva Ucrainei, spune Macron
Președintele francez Emmanuel Macron a condamnat miercuri noul atac aerian rusesc cu rachete și drone efectuat noaptea trecută asupra Ucrainei, afirmând că Rusia va trebui să plătească pentru agresiunea în Ucraina ș
Putin reorganizează serviciile de logistică ale armatei pentru campania Rusiei din #Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat miercuri o restructurare a serviciilor de logistică și altor unități sub o comandă unificată pentru a întări campania militară împotriva Ucrainei, relatează dpa. La o întâlnire cu responsabili militari de rang înalt, Putin l-a numit pe Valeri Solodciuk la conducerea serviciilor logistice r
Regatul Unit: Conservatorii apără desemnarea unui fost neonazist drept candidat în alegerile locale
Lidera Partidului Conservator britanic de opoziție a apărat alegerea unui fost neonazist condamnat la închisoare pentru crime de instigare la ură drept candidat în alegerile locale, afirmând miercuri că a fost reabilitat și că ar putea contribui la lupta împotriva antisemitismului, relatează Reuters. Joshua Bonehill-Paine a fost condamn
Putin a numit un șef al noilor forțe rusești pentru operațiuni cu drone
Președintele Vladimir Putin l-a numit miercuri pe Denis Liamin în fruntea Forțelor rusești pentru sistemele aeriene fără echipaj uman, o nouă ramură a armatei care va răspunde de operațiunile cu drone, relatează Reuters. Putin a anunțat numirea în cadrul a ceea ce el a numit o 'rafinare' a structurii armatei, la mijlocul celui de al cincile
Germania: Vicecancelarul Klingbeil susține lansarea procesului de scoatere în afara legii a partidului de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania
Vicecancelarul german, ministrul de finanțe Lars Klingbeil, și-a exprimat susținerea față de posibilitatea inițierii unui proces de interzicere a partidului de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), formațiune care continuă să crească în sondaje, ajungând chiar pe primul loc în cele efectuate în landuri unde vor avea loc anul acesta aleger
China anunță contramăsuri după sancțiunile comerciale impuse de SUA
China a anunțat miercuri restricții privind exporturile de componente pentru drone către Statele Unite și a adoptat contramăsuri împotriva a șase entități americane, între care compania de biotehnologie Applied DNA Sciences, ca răspuns la sancțiunile comerciale impuse de Washington în numele securității naționale și al combaterii muncii forțate, relatează A














