SOR: Un pietruş inelat în Delta Dunării a ajuns până în sudul Africii, parcurgând peste 8.000 de kilometri
Un pietruş care a fost inelat în august 2022 în Delta Dunării a fost fotografiat patru luni mai târziu în sudul Africii, a informat, miercuri, Societatea Ornitologică Română. Cei peste 8.000 de kilometri străbătuţi în 108 zile reprezintă astfel cea mai lungă distanţă cunoscută până acum care a fost parcursă de o pasăre
Salvamontiştii au intervenit, la nivel naţional, la aproximativ 7.000 de acţiuni de salvare în 2022
Salvamontiştii au intervenit, pe parcursul anului 2022, la aproximativ 7.000 de acţiuni de salvare şi de acordare a primului ajutor medical în zona montană, fiind salvate peste 7.900 de persoane, a anunţat preşedintele Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România (ANSMR) şi Consiliului Serviciilor Publice Salvamont, Sabin Cornoiu. Potriv
IGPF: Aproape 72.000 de persoane au intrat marţi în România, dintre care circa 6.700 de ucraineni
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că marţi au intrat în România, prin punctele de la graniţă, 71.916 de persoane, dintre care 6.675 de cetăţeni ucraineni. Potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES, prin punctele de frontieră din întreaga ţară au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrar
Tulcea: Proiecte pentru dezvoltarea turistică a municipiului
Primăria municipiului Tulcea va finanţa cu peste 300.000 de euro lucrările de realizare a complexului memorial Ivan Patzaichin de pe faleza Dunării, obiectivul fiind considerat unul dintre cele mai importante din punct de vedere turistic. Primarul municipiului, Ştefan Ilie, a declarat pentru AGERPRES că bugetul pe acest an afl
Brăila: Colecţionarul Nelu Ivan deţine cartea cu singurul autograf dat de Nicolae Ceauşescu
Cunoscutul colecţionar brăilean Nelu Ivan deţine cartea cu singurul autograf dat de fostul preşedinte Nicolae Ceauşescu, fapt care s-a petrecut în noiembrie 1989, cu ocazia ultimei sale vizite de lucru în Brăila, la Combinatul de Celuloză şi Hârtie. "Ultima vizită de lucru a preşedintelui Nicolae Ceauşescu a fost la Brăila, în 1989
CASE CU AMINTIRI/ Casa Darvas-La Roche din Oradea - povestea 'bijuteriei' din centrul oraşului
Unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Oradea, Casa Darvas-La Roche, o vilă elegantă de la începutul secolului XX, cu o istorie aparte, creează amintiri de neuitat celor care îi trec pragul. "Este o clădire monument istoric, obiectiv turistic, pusă în valoare de Fundaţia pentru Protejarea Monumentelor Isto
Poliţia Locală Sector 6: ASPA avea doi ani să organizeze recensământul câinilor fără stăpân
Poliţia Locală Sector 6 susţine că Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) avea doi ani la dispoziţie să organizeze recensământul câinilor fără stăpân, precizând că de la începutul anului şi până în prezent, prinzătorii au sosit doar la şapte sesizări dintre cele 85 trimise pentru ridicarea câinilor iden
24 Ianuarie/ Vrancea: Focşaniul Unirii, redescoperit de tineri şi adulţi prin tururi ghidate
Pasionaţii de istorie mai mari sau mai mici au putut să redescopere Focşaniul Unirii, cu patrimoniul istoric şi cultural al oraşului, prin intermediul unor tururi ghidate organizate, marţi, de Ziua Unirii Principatelor, de Primăria Focşani şi Aso
24 Ianuarie/ Bihor: Festivităţi în Piaţa Unirii din Oradea, la statuia ecvestră a Regelui Ferdinand I Întregitorul
Peste 500 de orădeni au participat, marţi, în Piaţa Unirii din centrul oraşului, la ceremonia militară prilejuită de Ziua Unirii Principatelor Române. Evenimentul s-a desfăşurat la statuia ecvestră a Regelui Ferdinand I
Suceava: Trafic întrerupt temporar la frontiera cu Ucraina; sistemul informatic ucrainean - afectat de pene de curent
Traficul prin punctele de trecere a frontierei cu Ucraina din Sighetu Marmaţiei, Halmeu, Vicovu de Sus şi Siret, a fost întrerupt temporar, marţi, de la ora 12,00, din cauza unor disfuncţionalităţi ale sistemului informatic ucrainean, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei, Iulia Stan.
24 Ianuarie/ Familia Regală a României - mesaj de Ziua Unirii Principatelor Române
Familia Regală a României a transmis, marţi, de Ziua Unirii Principatelor Române, un mesaj în care arată că la douăzeci şi doi de ani după actul de la 24 ianuarie 1859, în 1881, "ţara noastră devenea regat".
24 ianuarie/ Vaslui: Elena Cuza, comemorată la Soleşti, locul în care este înmormântată
Elena Cuza a fost comemorată, marţi, la Soleşti, locul în care aceasta a copilărit şi a fost înmormântată, potrivit dorinţei sale. În memoria Elenei Doamna şi a soţului său, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a fost ţinută o slujbă de pomenire, autorităţile locale au depus coroane de flori la complexul mortuar în care sunt înmo
24 Ianuarie/Istoricul Laurenţiu Rădvan: Lui Ştefan cel Mare îi datorăm ridicarea de mai târziu a oraşului Focşani
Municipiul Focşani este cunoscut ca oraş simbol al Unirii Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859, însă puţini sunt cei care ştiu că ridicarea oraşului se datorează voievodului Ştefan cel Mare, care a stabilit aici, la 1489, graniţa dintre Moldova şi Ţara Românească. "Legătura Focşaniului cu Ştefan cel Mare este una indirectă, dar lu
IGPF: 3.384.960 de cetăţeni ucraineni au intrat în România începând cu 10 februarie 2022
Aproximativ 134.300 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 37.800 de mijloace de transport, au efectuat, luni, formalităţile de control la frontieră pe ambele sensuri, a informat Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF). Pe sensul de intrare în România au fost 64.749 de persoane, dintre care 6.852 de cetăţeni u
Iaşi: Mii de persoane au venit în Piaţa Unirii pentru a celebra Unirea Principatelor Române
Peste 7.000 de persoane au venit, până marţi dimineaţă, în Piaţa Unirii din Iaşi pentru a lua parte la manifestările organizate cu prilejul celebrării Unirii Principatelor Române. Festivităţile au debutat, la ora