Campanie umanitară lansată de primarul municipiului Piatra-Neamț pentru sinistrații de pe Valea Bistriței (GALERIE FOTO)
Primarul municipiului Piatra-Neamț, Adrian Niță, a anunțat demararea unei campanii umanitare pentru ajutorarea sinistraților de pe Valea Bistriței, în urma inundațiilor din noaptea de duminică spre luni. Foto: (c) GABRIEL APETRII / AGERPRES FOTO
Buzău: Peste 1.000 de soiuri de vinete la BRGV; România ar putea deveni exportator, cu o cultură de nișă (GALERIE FOTO)
Banca de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) Buzău deține o colecție cu peste 1.000 de soiuri de vinete, cu fructe de la câteva zeci de grame până la peste un kilogram, cu forma asemănătoare cu cea a mingilor de handbal, perfect rotunde, România având posibilitatea de a deveni un exportator important, ținând cont de importanța legumelor &ic
Maramureș: Ucrainean salvat din munte, aflat în hipotermie; alți șase ucraineni, recuperați și predați autorităților
Polițiștii de frontieră și salvamontiștii au recuperat luni noaptea un cetățean ucrainean, aflat în hipotermie, care a trecut granița în România prin Munții Maramureșului, a informat directorul Serviciului Public Județean Salvamont, Dan Benga.
Cod galben de inundații pe râuri din județele Constanța și Tulcea
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o atenționare Cod galben de inundații pentru râuri din județele Constanța și Tulcea, valabilă până la ora 12:00. Potrivit meteorologilor, ca urmare a precipitațiilor înregistrate, a celor prognozate și propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanți,
Timiș: Incendiu, lichidat de pompieri, în baia unui salon al Spitalului Județean; nu au fost victime
Pompierii au intervenit, marți, la Spitalul Județean Timișoara, unde a fost semnalată o degajare de fum în baia unui salon din cadrul Secției Diabet Nutriție și Boli Metabolice. Incendiul, care se manifesta la un ventilator din baia salonului, a fost lichidat în cel mai scurt timp, potrivit unei informări de presă a ISU Timiș.
VIDEO Inundații în Suceava și Neamț/IGSU: Peste 470 de gospodării afectate; 205 persoane salvate
Peste 470 de gospodării din județele Neamț și Suceava au fost afectate în ultima perioadă de inundațiile produse în zonă, 205 persoane fiind salvate din locuințele afectate de viituri. ''Ca urmare a efectelor hidrometeorologice produse în cursul nopții de 27 spre 28 iulie, până în această seară, ora 22:00, forțele de inter
UPDATE Tulcea: Patru persoane au murit după răsturnarea unei ambarcațiuni în Golful Musura
Patru persoane au murit, luni seara, în urma incidentului naval din zona Golfului Musura, Brațul Sulina, unde o ambarcațiune s-a răsturnat, potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Delta' al județului Tulcea. 'Din informațiile deținute până la aceasta oră, zece persoane aflate în ambarcațiune s
Cod galben de averse torențiale în București, până la ora 22:00
Administrația Națională de Meteorologie a emis luni seara o atenționare nowcasting Cod galben de averse torențiale, valabilă până la ora 22:00 în Capitală. Potrivit meteorologilor, se vor semnala averse torențiale care vor acumula 15...20 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu viteze de 50...60 km/h, izolat grindină de 1-2
Maramureș: Ucraineni aflați pe munte au cerut ajutorul autorităților române; unul dintre ei, în stare critică
Mai mulți cetățeni ucraineni care au trecut granița în România prin Munții Maramureșului au solicitat, luni seara, ajutorul autorităților române pentru a fi recuperați, iar unul dintre aceștia se află într-o stare medicală dificilă, a informat directorul Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș, Dan Benga. 'După două
Cluj: Adăpost ilegal de câini, descoperit de polițiști în Căpușu Mic
Polițiștii clujeni au descoperit în localitatea Căpușu Mic un adăpost ilegal de câini, în care se aflau aproximativ 130 de animale. 'În data de 26 și 27 iulie a.c., polițiști din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au identificat un adăpost canin amplasat ilegal pe teren agricol, fără autorizație și fără a respecta prevederi
Suceava: Peste 50% din gospodăriile din Broșteni au fost afectate de inundații, anunță primarul
Peste 50% din totalul gospodăriilor din Broșteni au fost afectate de inundațiile puternice din ultimele 24 de ore, a declarat, luni, primarul orașului, Alexandru Hurjui. Potrivit acestuia, apele au măturat totul în cale, afectând șapte localități care aparțin unității administrativ-teritoriale Broșteni. 'Avem afectate șapte local
Bujduveanu: Încă 126 milioane lei pentru termoficare; contractul va ajunge la 1,76 miliarde lei
Comisia Europeană a aprobat încă 126 de milioane de lei fonduri nerambursabile din Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027 pentru sistemul de termoficare din Capitală, iar valoarea totală a contractului va ajunge la 1,76 de miliarde de lei, a anunțat primarul general interimar al Bucureștiului, Stelian Bujduveanu. 'Vești excelente pe
Dolj: Culturile de porumb din zonele neirigate, calamitate în proporție de 100% din cauza secetei
În județul Dolj, culturile de porumb din zonele neirigate vor fi calamitate în acest an în proporție de 100% din cauza secetei prelungite, iar pentru culturile de floarea soarelui mai sunt șanse să nu fie afectate într-un procent atât de mare. Specialiștii Direcției Agricole Dolj au început centralizarea datelor din localită
Bihor: Șantier nonstop, în trei schimburi, la Barajul Leșu, reabilitat prin PNRR cu 99 milioane lei
Lucrările de reabilitare a acumulării Leșu, una dintre cele mai importante investiții hidrotehnice din județul Bihor, cu finanțare prin PNRR de 99 de milioane de lei, se desfășoară în regim de continuitate, cu echipe organizate în trei schimburi, a informat luni Administrația Bazinală de Apă (ABA) Crișuri. Potrivit unui comunicat t
Comitet Ministerial pentru Situații de Urgență la sediul Ministerului Mediului, în urma inundațiilor din Suceava și Neamț
Intervențiile autorităților în zonele afectate de inundații trebuie să vizeze în primul rând salvarea de vieți, asigurarea accesului către zonele izolate și limitarea efectelor inundațiilor asupra populației și infrastructurii, consideră ministra Mediului, Diana Buzoianu. Aceasta a convocat, luni, Comitetul Ministerial pentru Situații de Urge






