Misiune umanitară a Forțelor Aeriene Române
O aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a decolat marți din Baza 90 Transport Aerian de la Otopeni, la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență, pentru a efectua o misiune de transport umanitar a doi pacienți cu arsuri și a unui aparținător, pe ruta Otopeni - Bruxelles (Belgia) - Otopeni.
Arad: Orașul Pecica își face transport local cu autobuze electrice; lucrările la amenajarea stațiilor au început
Orașul Pecica va avea transport public local cu ajutorul fondurilor europene, fiind începute lucrările de amenajare a 24 de stații pentru autobuze electrice care vor lega principalele puncte din oraș și localitățile aparținătoare Turnu și Sederhat. Primarul orașului, Petru Antal, a declarat marți, pentru AGERPRES, că proiectul beneficiaz
Miruță propune o politică europeană de valorificare a fabricilor mai puțin tehnologizate, pentru a le crește capacitatea de producție
Ministrul Apărării, Radu Miruță, a propus marți o politică europeană de valorificare a fabricilor din industria de apărare care nu beneficiază în prezent de tehnologie modernă, dar care pot fi revitalizate. Aceste unități au deja autorizații de mediu, depozite de armament sau hale de producție și sunt strategic poziționate, a spus vicepr
Buzău: Cereri de despăgubire pentru 230 de hectare de livezi afectate de gerul din primăvara anului trecut
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Buzău înregistrate zeci de cereri pentru despăgubiri de la proprietari de livezi afectate de temperaturile înregistrate în primăvara anului trecut, însumând suprafața de peste 230 de hectare cu pomi fructiferi, cultura cea mai afectată fiind cea de prun. Po
Suceava: Șapte hectare de vegetație uscată au ars în localitatea Frumosu
Șapte hectare de vegetație uscată au ars în localitatea Frumosu din județul Suceava, a anunțat, marți, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU). Incendiul izbucnit în cursul zilei de luni s-a extins până la un depozit de furaje, care a fost afectat parțial. Oficialii ISU Suceava precizează că, în ul
Brașov: Circulația a fost oprită pe DN 13, după ce un camion cu îngrășământ s-a răsturnat pe carosabil
Traficul rutier a fost blocat în noaptea de luni spre marți pe DN 13, în localitatea brașoveană Hoghiz, după ce un autocamion care transporta 24 de tone de îngrășământ s-a răsturnat pe partea carosabilă. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov a transmis, marți, că în urma accidentului s-au înregistr
Timiș: Un autotren care transporta aparatură fitness a ars complet pe autostrada A1
Un autotren care transporta aparatură fitness a ars complet pe autostrada A1, în zona localității Belinț, a anunțat, marți, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș. În urma unui apel primit pe SNUAU 112, ISU Timiș a fost solicitat să intervină, luni seară, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un autotren. Incide
Maramureș: Incendiu de vegetație din zona montană a municipiului Baia Mare, stins parțial
Incendiul de vegetație uscată din apropierea Vârfului Iricău, situat în zona montană a municipiului Baia Mare, a fost stins parțial, a informat, luni seara, viceprimarul Pap Zsolt Istvan. 'Incendiul de sub vârful Iricău și Culmea Morgăului a fost stabilizat și este, în mare parte, stins. Pompierii au intervenit &ici
Timiș: Protest împotriva femicidului, după ce o mamă a fost ucisă de propriul fiu, de Ziua Femeii
Grupul de inițiativă Solidarity Hub Timișoara a organizat, luni seara, un protest, în Piața Operei din municipiu, pentru a transmite un mesaj de solidaritate cu femeile care sunt victime ale violenței de gen de orice natură, după ce, duminică, de Ziua Femeii, un bărbat de 35 de ani, cu probleme psihice, și-a ucis mama, în Timișoara.
Ministrul Apărării Naționale, la Palatul Elisabeta: Acțiunile regale în beneficiul României în cadrul UE și NATO - pe agenda discuțiilor
Majestatea Sa Custodele Coroanei, Margareta, l-a primit, luni, la Palatul Elisabeta, pe ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, aspecte legate de acțiunile regale în beneficiul României în cadrul Uniunii Europene și NATO figurând, printre altele, pe agenda discuțiilor. 'Custodele Coroanei și ministrul au discutat aspecte legate d
Cluj: Un microbuz cu zece persoane, lovit de o autoutilitară; patru persoane, transportate la spital
Patru persoane au fost transportate la spital după ce o autoutilitară a lovit un microbuz în care se aflau 10 persoane, pe Centura Nord-Est, între municipiul Cluj-Napoca și comuna Apahida. 'Din primele date, în accident au fost implicate un microbuz și o autobasculantă, însă din fericire nu există victime încarcerate. Echipaje
Vrancea: Bătrână imobilizată, găsită decedată în urma unui incendiu izbucnit la locuința sa
O femeie de aproximativ 80 de ani, imobilizată la pat, a murit luni, într-un incendiu izbucnit la locuința sa din satul Bordeasca Veche, comuna Tătăranu, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea. 'Pompierii militari din cadrul ISU Vrancea au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din comuna Tătăranu,
Vrancea: Casa Alaci - în pericol de a fi retrocedată moștenitorilor după ce a fost restaurată și modernizată cu peste 6 milioane de euro
Casa Alaci din Focșani ar putea fi în pericol de a fi retrocedată moștenitorilor în natură, ca urmare a invalidării deciziei Consiliului Județean (CJ) Vrancea de despăgubire în echivalent bănesc a foștilor proprietari de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, după ce imobilul a fost restaurat și modernizat cu peste șase milioane de euro.
Ciucu a discutat cu primarul Sectorului 1 despre îngrijirea zonei Sălii Palatului și străzi pietonalizate
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a discutat cu edilul Sectorului 1, George Cristian Tuță, despre îngrijirea zonei Sălii Palatului și despre proiecte de pietonalizare și regenerare urbană. Edilul general a anunțat, luni, într-o postare pe Facebook că se va întâlni și cu ceilalți primari pentru a discuta despre prioritățile lor și pentr
Botoșani: Alerta cu bombă de la sediul unei bănci din Dorohoi a fost falsă
Alerta cu bombă din cursul dimineții de luni, de la sediul unei bănci din municipiul Dorohoi, a fost falsă, potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani. Purtătorul de cuvânt al IPJ, Delia Nenișcu, a declarat că misiunea pirotehniștilor s-a încheiat și că, în urma deschiderii bagajului suspect, s-a constatat că













