ŞTIRILE AMIEZII BUCUREŞTI - 10 IANUARIE
* Premierul Mihai Tudose a discutat dimineaţă cu şeful Poliţiei Române, Bogdan Despescu, despre propunerea de a fi înlocuit în funcţie făcută de ministrul de Interne, Carmen Dan. Decizia ministrului Dan este legată de cazul poliţistului de la Rutieră acuzat de pedofilie. * Primarul municipiului Cluj Napoca, Emil Boc, s-a prezentat la sediul D
Sălaj: Servicii integrate medico-sociale pentru 35 de vârstnici din Plopiş, printr-un proiect cu finanţare elveţiană
Un număr de 35 de vârstnici din comuna Plopiş beneficiază de asistenţă socială şi medicală specializată, îngrijire la domiciliu şi consiliere, printr-un proiect finanţat în cadrul unui grant elveţian, prin care a fost înfiinţat, în localitatea Iaz, un centru integrat medico-social comunitar. Proiectul, implementat de administraţia
Dâmboviţa: Peste 2.300 de autovehicule aflate în trafic, controlate de poliţişti anul trecut în acţiuni silvice
Peste 2.300 de autovehicule au fost controlate în trafic, anul trecut, la nivelul judeţului Dâmboviţa, în acţiuni silvice şi au fost confiscaţi 460 de metri cubi de material lemnos, potrivit unui comunicat transmis miercuri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ). Acţiunile silvice au constat în verificarea circuitului parcurs de la
Câţiva clujeni au pornit pe jos spre Bucureşti pentru a participa la mitingul împotriva legilor Justiţiei
Câţiva clujeni au pornit, miercuri, pe jos, către Bucureşti, într-un 'Marş al speranţei', după cum îl numesc, sperând să ajungă în 20 ianuarie în Capitală, unde vor să participe la mitingul de protest faţă de modificările aduse legilor Justiţiei. Protestatarii, care au pornit miercuri din centrul oraşului Cluj-Napoca
Gorj: Salvamontiştii au intervenit, la nivel naţional, la peste 700 de acţiuni de salvare în luna decembrie
Salvamontiştii din ţară au fost solicitaţi să intervină la peste 700 de acţiuni de salvare şi acordare a primului ajutor pe parcursul lunii decembrie, fiind salvate circa 1.100 de persoane, se arată într-un comunicat remis miercuri AGERPRES de preşedintele Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România şi Consiliului Serviciilor Publice Salvamont, Sabin
Tulcea: Peste 500 de carmace pentru sturioni, confiscate de Administraţia Delta Dunării anul trecut
Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a confiscat anul trecut 525 de carmace pentru sturioni, specii de peşti a căror capturare a fost interzisă de autorităţile române din anul 2006, precum şi peste 150 de kilometri liniari de plase a căror utilizare nu este permisă în Deltă, a anunţat miercuri, pe un site de socializare, conducerea instituţie
Alba: Recepţia lotului 3 al autostrăzii Sebeş-Turda, amânată până după Paşte
Recepţia lotului 3 al autostrăzii Sebeş - Turda a fost amânată pentru 90 de zile, din cauza unor neconformităţi constate de o comisie a Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Alin Şerbănescu. Acest lucru înseamnă că s-ar putea circula pe lotul dintre Ai
Botoşani: Vânătoarea, interzisă în mai multe localităţi după apariţia unui focar de pestă porcină lângă frontieră
Autorităţile din Botoşani au instituit, miercuri, interdicţii pe fondurile de vânătoare din nordul judeţului, după apariţia unui focar de pestă porcină africană în Republica Moldova, la circa 300 de metri de graniţa cu ţara noastră. Membrii Comitetului Local pentru Combaterea Bolilor au decis interzicerea, pe o perioadă de 30 de zile, a partidelor
Tulcea: Doi bărbaţi au fost salvaţi în urma coliziunii între două ambarcaţiuni
Doi tulceni au fost salvaţi în urma unui accident petrecut pe Dunăre, barca acestora tamponându-se cu un remorcher, a informat miercuri Căpitănia Zonală a Portului Tulcea. Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Petrică Rade, a declarat pentru AGERPRES că cei doi bărbaţi se aflau marţi după-amiază într-o ambarcaţiune de agrement care se &i
Cetatea Alba Carolina, în teaser-ul unui nou documentar realizat de Charlie Ottley
Cea mai mare cetate din România, Alba Carolina, apare în teaser-ul documentarului "Flavours of Romania", realizat de regizorul Charlie Ottley, realizatorul "Wild Carpathia", potrivit unui anunţ postat, marţi, pe pagina de Fa
Reclamaţiile în aplicaţia Sibiu City, soluţionate mai rapid; o problemă sesizată de primar pe mobil, rezolvată imediat
Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, a declarat marţi seara că sesizările cetăţenilor primite prin intermediul aplicaţiei Sibiu City App vor fi rezolvate mai repede decât celelalte sesizări primite în scris sau pe mail, dovadă chiar o sesizare făcută personal de aceasta. Astrid Fodor estimează că timpul rezolvări
APADOR-CH: CEDO a condamnat România pentru tratamente inumane şi degradante aplicate de poliţişti unui bărbat
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat România pentru tratamente inumane şi degradante aplicate unui bărbat, care a fost agresat în 2011 de doi agenţi în incinta unei secţii de poliţie din Bucureşti, potrivit unui comunicat transmis, marţi, de APADOR-CH. "În decizia publicată astăzi,
ŞTIRILE SERII BUCUREŞTI - 9 IANUARIE
*** Judecătoria Sectorului 6 a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a poliţistului Eugen Stan, acuzat că ar fi agresat doi copii într-un lift din Capitală. Decizia nu este definitivă, însă este executorie. * Totodată, anchetatorii efectuează cercetări în peste 15 cazuri de agresiuni sexuale în care
REPORTAJ Sibiu: Un simbol al dulgherilor din Evul Mediu, logo pentru protestatarii de azi
La protestele recente organizate aproape zilnic la Sibiu cu mesajul "vă vedem", este folosit ca logo, între timp răspândit şi la alte manifestaţii din ţară, un simbol al municipiului realizat în Evul Mediu de dulgheri pricepuţi, cunoscut de turişti ca "ochii Sibiului". "Mesajul 'vă vedem' este de la Bucureşti,
Sibiu: Primul tramvai turistic din ţară, repus pe şine după şapte ani
Primul tramvai turistic din România va fi repus, vineri, pe şine, în judeţul Sibiu, după şapte ani în care doar publicul unor spectacole de teatru şi de modă a avut ocazia să se plimbe cu acest mijloc de transport, a precizat pentru AGERPRES primarul comunei Răşinari, Bogdan Bucur. "Din 2011, tramvaiul nu a


