Gorj: Salvamontiştii au intervenit, la nivel naţional, la peste 700 de acţiuni de salvare în luna decembrie
Salvamontiştii din ţară au fost solicitaţi să intervină la peste 700 de acţiuni de salvare şi acordare a primului ajutor pe parcursul lunii decembrie, fiind salvate circa 1.100 de persoane, se arată într-un comunicat remis miercuri AGERPRES de preşedintele Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România şi Consiliului Serviciilor Publice Salvamont, Sabin Cornoiu.
Potrivit sursei citate, luna decembrie, fiind o lună de atât de debut, cât şi de vârf a sezonului de iarnă, caracterizată printr-un număr foarte de turişti pe munte, a impus asigurarea asistenţei de salvare montană la un nivel maxim, zilnic, un număr de 400 - 500 de salvamontişti aflându-se la datorie în zonele montane cu afluenţă turistică mare, în zonele de practicare a sporturilor de iarnă, în punctele medicale şi de intervenţie din circa 90 de posturi şi baze salvamont.
În această perioadă, salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină în 728 de acţiuni de salvare şi de acordare a primului ajutor medical, acţiuni în care au fost salvate 1.087 persoane. Dintre acestea, 292 de persoane accidentate au fost predate serviciilor SMURD sau de Ambulanţă, iar 5 victime serviciilor IML.
Prin Dispeceratul Naţional Salvamont-Vodafone au fost primite, direct, 516 de apeluri prin care anunţau accidente montane, restul apelurilor de urgenţă fiind primite şi preluate de către salvamontişti prin Serviciul Unic de Urgenţă 112 sau prin dispeceratele locale ale echipelor salvamont. De asemenea, în cursul lunii decembrie, s-au primit 873 de apeluri prin solicitau informaţii despre zona montană, dintre acestea 562 apeluri au fost înregistrate la Dispeceratul National Salvamont-Vodafone, restul de 311 apeluri fiind făcute direct structurilor salvamont locale sau judeţene.
"Cunoscând specificul şi numărul mare de intervenţii din sezonul de iarnă, în toate staţiunile din ţară ce deţin domenii de practicare a sporturilor de iarnă, în bazele, posturile şi refugiile salvamont, serviciile salvamont vor continua să asigure efective maxime de salvatori montani, astfel încât să se reuşească intervenţia cu operativitate în situaţia producerii de accidente", a spus Sabin Cornoiu.
Echipele salvamont, singurele structuri care deţin competenţa legală, personal pregătit profesional şi atestat pentru a interveni în soluţionarea accidentelor montane în care sunt implicate persoane cu afecţiuni medicale, pot fi alertate prin sistemul unic de urgenţă 112 şi prin intermediul Dispeceratului Naţional Salvamont (0372126668 sau 0SALVAMONT) sau de pe aplicaţia SALVAMONT pentru telefoanele mobile. AGERPRES / (AS - autor: Irina Poenaru, editor: Diana Dumitru, editor online Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Traficul pe Podul Dunării va fi suspendat pe 4 iunie din cauza unor lucrari majore de reparații
Traficul pe podul de peste Dunăre, care leagă orașul Ruse din Bulgaria de Giurgiu din România, va fi suspendat temporar pe 4 iunie din cauza unor lucrări majore de reparații, a anunțat luni Agenția pentru Infrastructura Rutieră (AIR). Întreruperea este necesară din cauza unei etape specifice de construcție pe partea românească a ultimilor 320 de met
MAI: Un miliard de euro prin Instrumentul SAFE pentru siguranța cetățenilor și protecția țării
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a încheiat, până la data de 30 mai, contracte și acorduri-cadru în valoare totală de peste 973 milioane de euro în cadrul Planului Național de Investiții al României finanțat prin Instrumentul SAFE - Security Action for Europe, destinat consolidării capacității de intervenție și răspuns în situaț
ANM: Zăpada va continua să se topească accelerat în masivele Făgăraș și Bucegi; 90 de cm strat la Vf. Omu și petice la Bâlea-Lac
Stratul de zăpadă va continua să se topească accelerat în masivele Făgăraș și Bucegi, la peste 2.000 de metri, pe fondul temperaturilor pozitive și al ploilor însemnate cantitativ, potrivit informării nivometeorologice emisă de Administrația Națională de Meteorologie, pentru perioada 1 iunie, ora 21:00 - 4 iunie, ora 21:00. 'Zăpada este umezită
UPDATE Sibiu: Nerespectarea distanței în mers, cauza accidentului de pe DN 1, la Avrig
Un șofer de 62 de ani, din județul Vrancea, care nu ar fi respectat distanța în mers, este suspectat că ar fi provocat, luni, accidentul de circulație de pe DN 1, la Avrig, în urma căruia trei persoane, între care doi copii de 2 și 8 ani, au ajuns la spital, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sibiu. Împreună cu ei a fost
Neamț: Copil de 12 ani, la spital, după ce s-a electrocutat pe un vagon de tren, în gara Târgu-Neamț
Un băiat de 12 ani a ajuns la spital, luni după-amiază, după ce s-a urcat pe un vagon de tren care era staționat în gara din orașul Târgu-Neamț și s-a electrocutat, minorul suferind arsuri pe o suprafață mare a corpului, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț. Băiatul a urcat pe vagonul de tren împreună cu un alt co
Dumitru Prunariu: Ideea de bază este că viață trebuie să existe și în altă parte a Universului
Singurul român care a zburat în spațiul cosmic, Dumitru Prunariu, a declarat luni, la un eveniment desfășurat în județul Alba, că este convins că viața există și în alte zone ale Universului și a afirmat că astronomii au identificat deja mii de sisteme stelare cu planete în galaxia noastră. Aflat la Valea Lungă, unde a primit titl
Hunedoara: Alpinistul Adrian Ahrițculesei a plecat în Alaska pentru Muntele McKinley, ultimul din circuitul Seven Summits
Alpinistul Adrian Ahrițculesei, din Petroșani, a plecat, luni, spre Alaska, unde și-a propus să cucerească Muntele McKinley (Denali), cu altitudine de 6.194 metri, cel mai înalt de pe continentul nord-american și ultimul pe care îl mai are de escaladat din circuitul internațional Seven Summits. Circuitul Seven Summits reunește cele mai înalte
1 Iunie/ MAE - îndemn pentru copiii români din diaspora: Transmiteți câteva cuvinte în limba de acasă
Administrația Prezidențială și Ministerul Afacerilor Externe au lansat, de 1 Iunie, o invitație copiilor români din toate colțurile lumii să transmită celorlalți copii din diaspora, dar și din România câteva cuvinte în limba română, care înseamnă totul pentru ei. ''Oriunde suntem, vorbim la fel! Copiii româ
Sondaj: Majoritatea românilor resping ideea unui premier independent, însă susțin alegerile anticipate
Peste jumătate dintre români consideră că desemnarea unui premier independent care să conducă un guvern format din partidele fostei alianțe de guvernare ar fi o soluție greșită, în timp ce aproape 57% susțin organizarea de alegeri parlamentare anticipate, potrivit unui sondaj de opinie realizat la nivel național în perioada 22 - 31 mai. Confo
Cod galben de inundații pe râuri din 15 bazine hidrografice, până marți seara
Hidrologii au emis o atenționare Cod galben de inundații pentru râuri din bazinele hidrografice Iza, Tur, Someș, Crasna, Barcău, Crișul Repede, Crișul Negru, Mureș, Desnățui, Jiu, Olt, Argeș, Ialomița, Siret și Prut, valabilă până marți seara. Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), în intervalul
Temperaturi de 25 - 26 de grade luni și marți în Capitală; posibil averse după-amiaza și în cursul nopții
Temperatura maximă în Capitală se va situa în jurul valorilor de 25 - 26 de grade luni și marți, vântul va sufla slab și moderat și există posibilitatea apariției averselor în special după-amiaza și noaptea, potrivit prognozei speciale pentru București emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). În intervalul 1 iunie (
Cod galben de ploi însemnate în jumătate de țară, pe parcursul zilei de marți
Meteorologii au emis, luni, o atenționare meteo Cod galben de ploi însemnate și vijelii pentru 21 de județe. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), marți, în intervalul orar 10:00 - 22:00, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în nordul și estul Munteniei, în nord-estul Olteniei, sudul și sud-estul Moldovei și &
Sondaj World Vision: Anxietatea, presiunea școlii și lipsa dialogului cu adulții, principalele probleme ale adolescenților
Aproape un sfert dintre adolescenții consultați de World Vision România afirmă că adulții îi ascultă rar sau aproape niciodată, potrivit unui sondaj realizat cu ocazia Zilei Copilului. Studiul, aplicat pe 613 tineri cu vârste între 15 și 18 ani, majoritatea din mediul rural, arată că anxietatea și problemele emoționale sunt percepute drept cea mai mar
Timiș/ Protopopul Pereș, de Ziua Copilului: Darurile Bisericii Dacia pentru nevoiași, rază de bucurie
Ziua Internațională a Copilului, sărbătorită anul acesta odată cu hramul Pogorârii Sfântului Duh al Bisericii Dacia-Cetate din Timișoara, a adus bucurie pentru peste 100 de copii din oraș, proveniți din familii numeroase și cu posibilități materiale reduse. Duminică seara, aceștia au primit în dar treninguri noi și pantofi sport, oferite de părintele protop
MApN: Drona de la Galați - tip kamikaze, cu localizare a sistemelor satelitare, cu 30 kg de muniție
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a prezentat, duminică, mai multe detalii în urma analizării dronei care s-a prăbușit pe blocul din Galați. Conform unui comunicat de presă al MApN, este vorba de o dronă aeriană, model GERAN2, de fabricație ruseasc






