Bihor: Festivalul Medieval al Cetăţii Oradea, în perioada 4-7 iulie, cu trupe de luptători din străinătate
Festivalul Medieval al Cetăţii Oradea, cel mai mare eveniment de profil din România, potrivit organizatorilor, va avea loc, în această fortăreaţă reabilitată cu fonduri europene, în perioada 4-7 iulie, cu participarea unor trupe de luptători din Rusia, Franţa, Slovacia. "Putem spune, în acest moment, că vor partici
Brăila: Lacul Sărat a devenit portocaliu, iar nivelul apei este îngrijorător de scăzut
Lacul Sărat din staţiunea cu acelaşi nume, cunoscută în întreaga lume ca izvor de sănătate, se confruntă în momentul de faţă cu un fenomen ciudat, care face ca apa să capete o nuanţă portocalie, iar nivelul apei este cel mai scăzut din ultimii ani, existând pericolul ca lacul să "devină istorie", a declarat, pentru AGERPRES, administ
Ia, ''biletul de intrare'' la manifestările din cadrul Festivalului Iei - RomânIA Autentică
Câteva zeci de mii de ieşeni, dar şi turişti sunt aşteptaţi să participe, duminică, în ajun de Sânziene, la cea de-a III-a ediţie de la Iaşi a Festivalului Iei - RomânIA Autentică, manifestările din cadrul acestui eveniment urmând a se desfăşura în Piaţa Palatului Culturii şi pe pietonalul Ştefan cel Mare. Ca şi la celelalte
Gabriela Firea a obţinut în 2018 venituri de 166.000 de lei, în creştere cu 47.000 de lei faţă de anul anterior
Gabriela Firea a obţinut anul trecut venituri de 166.716 lei în calitate de primar general al Capitalei, conform declaraţiei de avere postate pe site-ul PMB. Este vorba despre o creştere a veniturilor în valoare totală de 47.475 de lei, comparativ cu anul 2017, când primarul general a obţinut venituri de 119.241 lei. În c
ŞTIRILE AMIEZII BUCUREŞTI - 19 IUNIE
* Comisarul responsabil pentru migraţie, afaceri interne şi cetăţenie, Dimitris Avramopoulos, a declarat că România va deveni foarte curând membră a spaţiului Schengen, având în vedere că ţara noastră şi-a îndeplinit aproape toate angajamentele. * România nu se află în situaţia activării articolului 7 din Tratatul Uniu
ŞTIRILE AMIEZII ÎN JUDEŢE - 19 IUNIE
* Un microbuz în care se aflau şapte persoane a fost izbit de un tren Regio, miercuri dimineaţa, pe raza localităţii timişene Lovrin, după ce şoferul s-a angajat în traversarea liniilor ferate semnalizate, fără a se asigura. * O persoană căzută într-o râpă pe Dealul Jurchii, din apropierea comunei Moisei, a fost localizată şi salvată &i
Giurgiu: Ambasadorul din Belarus a propus înfrăţirea municipiul reşedinţă cu un oraş din ţara sa
Ambasadorul Republicii Belarus în România, Andrei Grinkevich, aflat într-o vizită în municipiul Giurgiu, a propus administraţiei locale înfrăţirea cu un oraş din ţara sa, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, şefa Biroului Relaţii Externe, Cooperare şi Promovare din cadrul Primăriei oraşului, Georgiana Saltelechi. "Primăria m
Neamţ: Mai multe gospodării au fost inundate în urma ploilor torenţiale
Cel puţin 18 gospodării din mai multe localităţi au fost inundate în urma ploilor torenţiale care au căzut în cursul serii de marţi, potrivit raportului operativ întocmit de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ. Cel mai afectat a fost municipiul Piatra-Neamţ, aici fiind înregistrate inundaţii în 10 gospodării. De a
Tulcea: Nivelul ridicat al Dunării, semn bun pentru producţia piscicolă
Nivelul ridicat al fluviului înregistrat în ultima perioadă este un semn bun pentru producţia piscicolă a Deltei Dunării, susţin unii pescari tulceni care sesizează însă că puietul de peşte va deveni pradă sigură a păsărilor ihtiofage dacă apa va scădea în ritm alert, pe fondul caniculei. "Este foarte bine că acum apele sunt mari,
Maramureş: Pomicultura, domeniu complex, dar şi riscant, susţine un tânăr din satul Plopiş
Afacerile în domeniul pomiculturii înseamnă muncă neîntreruptă, cunoştinţe bune în domeniu, terenuri cu sol adecvat, o respectare a sfaturilor venite din partea specialiştilor, dar şi condiţii agrometeorologice prielnice, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Mihai Ciurte, un tânăr de 29 de ani din satul Plopiş care a absolvit Facultatea de Agro
Vrancea: Exerciţiu tactic de răspuns la criză după un scenariu fictiv, la Junction Strike 19 de la Soveja
Forţele pentru operaţii speciale au executat, marţi, în poligonul de la Soveja, o secvenţă dintr-un un exerciţiu tactic de răspuns la criză, planificat după un scenariu fictiv, în cadrul exerciţiului forţelor pentru operaţii speciale Junction Strike 19, potrivit unui comunicat al Statului Major al Apărării. "Exerciţiul Junction Strike 19 (JUST
Alba: Numărul celor care vizitează Blajul, în creştere după prezenţa Papei Francisc
Numărul turiştilor care au vizitat Câmpia Libertăţii din Blaj a crescut substanţial în ultimele două săptămâni, după ce Papa Francisc a oficiat aici, în 2 iunie,
ŞTIRILE SERII BUCUREŞTI - 18 IUNIE
*** Moţiunea de cenzură ''Guvernul Dăncilă trebuie demis! Fără OUG-uri, fără parole de acces şi fără cozi la vot'' a fost respinsă de Parlament. Au fost înregistrate 200 de voturi favorabile, 7 împotrivă şi 3 abţineri, fiind necesare 233 de voturi favorabile pentru ca moţiunea să fi fost adoptată.
ŞTIRILE SERII ÎN JUDEŢE - 18 IUNIE
* Unele primării din judeţul Tulcea au decis să furnizeze apă potabilă cu program populaţiei, din cauza consumului ridicat de apă şi a capacităţii scăzute de producţie a staţiilor de furnizare a apei potabile. * Numărul cazurilor de rujeolă este în creştere continuă în ultimele luni, acesta dublându-se de la lună
Tulcea: Ciclistul sârb Jovan Erakovic a străbătut cu bicicleta ariile protejate de pe Dunăre
România, ca parte a EuroVelo 6, este o zonă foarte interesantă pentru ciclişti, dar are nevoie de mai multă promovare, a declarat, pentru AGERPRES, ciclistul sârb Jovan Erakovic care a ajuns marţi în Tulcea, după ce a străbătut pe bicicletă ariile naturale protejate riverane fluviului de la izvor până în Deltă.




