UPDATE Prahova: Trei răniți în accidentul de la Posada, duși la spitalul din Ploiești
Trei dintre persoanele aflate în autoturismele implicate într-un accident produs, duminică, pe DN 1, la Posada, au fost transportate la spitalul din Ploiești.
'Pasagerii celor două autoturisme, de sex feminin, cu diverse traumatisme, însă aflate în stare de conștiență, au început deplasarea către UPU Ploiești cu ambulanțe SMURD și SAJ Prahova', a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova.
De asemenea, potrivit ISU Prahova, este dus la spital și unul dintre conducătorii auto, un bărbat în vârstă de 56 de ani.
ORA 9.11 Prahova: Accidente pe DN 1 la Băicoi și la Posada; traficul este blocat în zona Posada
Două accidente rutiere s-au produs duminică dimineață pe DN 1, la Băicoi și la Posada, traficul în zona Posada fiind blocat complet.
Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova, în accidentul de la Posada au fost implicate două autoturisme și cei 4 ocupanți ai acestora, dintre care unul este încarcerat.
Sursa foto: ISU Prahova
Victima este conștientă și cooperantă.
'Din informațiile primite de la fața locului, traficul rutier este blocat complet', arată ISU.
Anterior, un accident rutier s-a produs pe DN 1 la Băicoi, un autoturism ieșind în afara părții carosabile și avariind un stâlp de electricitate.

Sursa foto: ISU Prahova
În autoturism se afla doar șoferul, pe care pompierii l-au găsit în stop cardio-respirator.
Victima, un bărbat de 74 de ani, a răspuns manevrelor de resuscitare aplicate la locul intervenției, fiind preluată apoi de ambulanța SMURD cu medic și transportată la UPU Ploiești pentru a primi îngrijiri suplimentare. AGERPRES/(AS - redactor: Anamaria Constantin, editor: Antonia Niță, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MAI: Peste 100 de reprezentanți ai profesorilor - instruiți cum să fie atenți și să semnaleze portul de obiecte periculoase
Peste 100 de reprezentanți ai cadrelor didactice au fost instruiți cu privire la necesitatea manifestării unei atenții sporite pentru identificarea și semnalarea situațiilor care implică portul sau folosirea fără drept a obiectelor periculoase, a anunțat, duminică, Ministerul Afacerilor Interne. 'În contextul reluării cursurilor după vacanța școlară,
Cod portocaliu de precipitații abundente în vestul Carpaților Meridionali și în zona submontană a Olteniei, până luni dimineața
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis duminică o avertizare Cod portocaliu de precipitații importante cantitativ, valabilă până luni, la ora 10:00, în vestul Carpaților Meridionali și în zona submontană a Olteniei, unde cantitățile de apă vor ajunge la 50 - 70 de litri pe metrul pătrat. Potrivit meteorologilor, în interva
Două cutremure cu magnitudini de 3,6 și 3 s-au produs în noaptea de sâmbătă spre duminică în zona Vrancea
Două cutremure cu magnitudini de 3,6 și, respectiv, 3 s-au produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Primul seism, de magnitudine 3, s-a produs la ora locală 00:46, în jude
CFR S.A: Incident în stația București Nord, sâmbătă seara; o persoană a fost lovită de un tren internațional
Un incident în urma căruia un tren internațional de călători, operat de CFR Călători, a lovit o persoană a avut loc sâmbătă seara în stația București Nord, informează Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' S.A., într-un comunicat de presă transmis AGERPRES. 'În această seară, în jurul orei 18:30,
MAPN: Una dintre cele două drone a părăsit spațiul aerian național; alerta aeriană a încetat
Una dintre cele două drone a părăsit spațiul aerian național, a anunțat, sâmbătă seară, Ministerul Apărării Naționale. Potrivit sursei citate, alerta aeriană a încetat pentru județele Iași, Neamț, Vaslui, Botoșani, Bacău și Suceava. Inițial, MApN a anunțat că sistemul de supraveghere radar a detectat o țintă aeriană
Radu Oprea, despre dronele intrate în spațiul aerian național: Acțiunile de monitorizare și intervenție sunt în desfășurare
Ministrul Apărării Naționale, Radu Oprea, a transmis, sâmbătă seară, după pătrunderea neautorizată a două drone în spațiul aerian național, că acțiunile de monitorizare și intervenție sunt în desfășurare, prioritare fiind protejarea populației și a spațiului aerian național. 'Sunt la curent cu evoluția situației de securi
MApN: A fost emisă alertă aeriană pentru județul Suceava
O alertă aeriană a fost emisă sâmbătă seară și pentru județul Suceava, a anunțat Ministerul Apărării Naționale. 'Alerta aeriană a fost extinsă pentru populația din județul Suceava, fiind transmis mesaj RO-ALERT la 18:44', precizează sursa citată într-o informare pe Facebook. Anterior, alerte aeriene au fost e
Iași: Spațiul aerian, închis temporar; cursa de Eindhoven, redirecționată pe Aeroportul 'Ștefan cel Mare' de la Suceava
Spațiul aerian al județului Iași a fost închis temporar, sâmbătă seară, în contextul alertei aeriene, iar cursa care ar fi trebuit să ajungă de la Eindhoven a fost redirecționată către Aeroportul Internațional 'Ștefan cel Mare' din Suceava. Directorul Aeroportului Internațional Iași, Romeo Vatră, a declarat pentru AGE
MApN: Alerte și în județele Botoșani și Bacău; o nouă țintă aeriană a intrat neautorizat în spațiul aerian național
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat, sâmbătă seară, că o nouă țintă aeriană a intrat neautorizat în spațiul aerian național dinspre Republica Moldova, fiind emise alerte și pentru județele Botoșani și Bacău. 'Alerta aeriană a fost extinsă pentru populația din județele Botoșani și Bacău, fiind transmise mesaje RO-ALER
MApN anunță extinderea alertei aeriene; mesaj RO-ALERT pentru populația județului Vaslui
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat, sâmbătă seară, extinderea alertei aeriene, fiind emis mesaj RO-ALERT și pentru populația județului Vaslui cu privire la posibila incursiune a unei drone. 'Alerta aeriană a fost extinsă pentru populația județului Vaslui, fiind transmis mesaj RO-ALERT la ora 17:53',
Mesaj RO-ALERT în Iași și Neamț despre posibilă incursiune de dronă, după ce a fost detectată de radarul MApN
Locuitorii din județele Iași și Neamț au primit un mesaj prin sistemul RO-ALERT privind posibila incursiune a unei drone, după ce sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană care zbura la 10 km de granița cu Republica Moldova. Populația este sfătuită să se adăpostească în beciuri sau în adăpo
Alexandru Stoica: Românilor nu li se va dubla impozitul pentru balcoanele închise
Românii nu vor plăti taxe înzecite și nici nu li se va dubla impozitul pentru balcoanele închise, a anunțat, sâmbătă, ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, care a subliniat că scopul statului trebuie să fie acela de a-i ajuta pe oameni să-și pună actele în ordine, nu de 'a-i vâna' cu amenzi. 'Nimeni nu va fi h
Salvamont Prahova: Toate traseele montane de altitudine închise din cauza vremii
Toate traseele montane de altitudine din Prahova sunt închise în contextul condițiilor meteorologice actuale și al evoluției prognozate, a anunțat, sâmbătă, Salvamont. 'Iarna și-a intrat în drepturi în masivele montane din Prahova, iar condițiile meteorologice fac deplasarea pe traseele de altitudine extrem de dificilă și peri
Gorj: Se închide circulația rutieră pe Transalpina, între Rânca și Obârșia Lotrului, din cauza zăpezii
Circulația rutieră se închide sâmbătă, începând cu ora 14:00, pentru toate categoriile de autovehicule pe sectorul cuprins între Rânca și Obârșia Lotrului al DN 67C Transalpina, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, în zonă ningând. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Direcției Regiona







