Eveniment dedicat aniversării a 30 de ani de la căsătoria MS Margareta cu Principele Radu - sâmbătă, la Palatul Elisabeta
Palatul Elisabeta va găzdui, sâmbătă, sărbătoarea dedicată aniversării a 30 de ani de la căsătoria Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, și cu Alteța Sa Regală Principele Radu.
Evenimentul va avea loc începând cu ora 12:00, în grădina palatului, în prezența MS Margareta, a ASR Principele Radu și a ASR Principesa Sofia și Principesa Maria și a unor personalități din România și străinătate, cu participarea Corului Regal și a Orchestrei de copii.
***
În ziua de 21 septembrie 1996, la Lausanne, în Elveția, avea loc nunta Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei, cu ASR Principele Radu.
Slujba a fost oficiată la Biserica Sfântul Gherasim de Mitropolitul Damaskinos al Elveției, secondat de părintele Alexandru Iossifidis, parohul bisericii, și de părintele Adrian Diaconu, protopop al Elveției. Serviciul divin a fost rostit în limbile română, latină, greacă și engleză.
Au luat parte membri ai Familiilor Regale ale Spaniei, Franței, Greciei, Luxemburgului, Iugoslaviei, Italiei și Portugaliei, ai Familiilor Imperiale ale Austriei și Iranului, precum și zeci de români care au făcut drumul din țară până în Elveția pentru a fi alături de Familia Regală a României. Au participat colegi de facultate și prieteni ai mirelui și miresei.
După tradiția ortodoxă regală, nașii de cununie au fost Regele Mihai I al României și Regele Constantin al II-lea al elenilor.
Nunta nu a putut avea loc în România, fiindcă la acea dată Regelui Mihai nu-i era permisă venirea în țară.
În ziua de 21 septembrie 2026, Majestatea Sa și Alteța Sa Regală sărbătoresc 30 de ani de la căsătorie. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Protest AUR în Capitală/ Ministerul de Interne face apel la calm după ce au apărut online îndemnuri la violență
Ministerul Afacerilor Interne a făcut un apel la calm, sâmbătă, după ce în spațiul online au apărut îndemnuri la violență și confruntări cu forțele de ordine, în contextul protestului din Parcul Izvor. 'În spațiul online au apărut îndemnuri la violență, cu scopul de a influența cetățenii pentru a iniția confruntări cu fo
Protest AUR în Capitală/ Câteva mii de oameni se află în Parcul Izvor
Câteva mii de oameni s-au adunat sâmbătă, în Parcul Izvor din Capitală, la protestul organizat, fără autorizație, pentru susținerea fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Autoritățile au restricționat circulația rutieră pe Bulevardul Națiunile Unite, care desparte Parcul Izvor de Palatul Parlamentului, iar în zonă
Protest AUR în Capitală/ Circulația a fost restricționată în zona Parcului Izvor
Circulația auto a fost restricționată de autorități, sâmbătă, în zona Parcului Izvor, unde se desfășoară protestul pentru susținerea lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2024. 'Având în vedere adunarea publică aflată în desfășurare în zona Parcului Izvor, Brigada Rutieră a Capitalei a dispus
VIDEO Aproape 360 de camioane stau în coloană la Vama Siret, pe sensul de ieșire din România spre Ucraina
Aproximativ 360 de camioane se află în coloană la Vama Siret, în așteptarea efectuării formalităților de trecere a frontierei către Ucraina, anunță sâmbătă Poliția de Frontieră. Traficul de camioane prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret continuă să înregistreze timpi ridicați de așteptare pe sensul de ieșire din România.
Iași: Bărbat transportat la spital cu arsuri în urma unei explozii
Un bărbat de 58 de ani din Iași a fost transportat la spital cu arsuri de gradul II - III, în urma unei explozii provocate de o acumulare de gaze, pusă pe seama utilizării greșite a sistemului de aprindere al aragazului.
Brigada Rutieră: Două tramvaie implicate într-un accident în București; un pasager - transportat la spital pentru îngrijiri
Două tramvaie au fost implicate, sâmbătă dimineața, într-un accident în Capitală, un pasager fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale, a informat Brigada Rutieră. 'În această dimineață, în jurul orei 6:00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulație la i
MApN: Țintă aeriană în zona Insulei Șerpilor; mesaje RO-ALERT pentru populația din județul Tulcea
Ministerul Apărării Naționale a informat că, în cursul dimineții de sâmbătă, sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat o țintă aeriană în zona Insulei Șerpilor. Potrivit unui comunicat de presă, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană, au decolat de la Baza 86 Aeriană Fe
Sector 6: Competiție națională de canotaj, sâmbătă și duminică, pe Lacul Morii
Campionatul Național de Fond UniCredit la Canotaj, în cadrul căruia vor concura aproximativ 260 de sportivi de la cluburi din întreaga țară, se va desfășura sâmbătă și duminică pe Lacul Morii. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 6, campionatul va reuni sportivi din trei categorii de vârstă: Juniori, Seniori
Campioni internaționali, rase spectaculoase și pisici salvate, în weekend, la Caravana SofistiCAT
Campioni internaționali, rase spectaculoase și pisici salvate care își caută o familie vor participa la Caravana SofistiCAT, eveniment dedicat fascinației pentru feline și promovării adopțiilor responsabile, sâmbătă și duminică, la Centrul Comercial Auchan Titan din București. Potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES, pub
Patru noi expoziții tematice la Muzeul Copiilor, inaugurate sâmbătă
Muzeul Copiilor va deschide pe 14 noiembrie patru noi expoziții tematice, care vor aduce în prim-plan poveștile și personajele sărbătorilor de iarnă. Edițiile precedente ale expozițiilor de Crăciun au atras anual aproximativ 20.000 de vizitatori. În perioada 14 noiembrie - 23 decembrie, copiii și familiile lor sunt invitați să descop
VIDEO Maramureș: Apa, urșii și poluarea cu pulberi de minereu, probleme prezentate ministrului Mediului de primarii din județ
Necesarul de apă pentru consum casnic, efectele poluării cu metale grele rezultate din minerit și urșii care ajung aproape de gospodăriile populației au fost printre problemele semnalate de primarii din județul Maramureș, prezenți, vineri seara, la întâlnirea cu ministrul Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero. P
Dolj: Cel mai mare Târg de Crăciun din lume, întins pe 27 de hectare, s-a deschis la Craiova
Târgul de Crăciun de la Craiova, despre care primarul Lia Olguța Vasilescu afirmă că este cel mai mare din lume, cu o suprafață de 27 de hectare, s-a deschis vineri seară, odată cu aprinderea celor peste două milioane de luminițe festive. Suprafața târgului, organizat anul acesta sub tema 'Tărâmul Elfilor', a fost ext
Remus Borza estimează că furtul de motorină generează o pagubă de 6 milioane de euro la STB
Administratorul judiciar Remus Borza a estimat că furtul de motorină generează o pagubă de 6 milioane de euro la nivelul Societății de Transport București (STB) și a anunțat că de acum înainte foile de parcurs vor fi generate electronic, pentru a preveni acest fenomen. 'Avem vreo cinci aplicații care monitorizează simultan consumul d
Vrancea: Focar de rabie confirmat la o vulpe găsită moartă într-o gospodărie din comuna Vidra
Un focar de rabie a fost confirmat la o vulpe găsită moartă într-o gospodărie din localitatea Burca, comuna Vidra, autoritățile dispunând instituirea unor zone de protecție și supraveghere, precum și măsuri de vaccinare și monitorizare a animalelor, a informat, vineri, Instituția Prefectului Vrancea. Potrivit sursei citate, diagnos
Tulcea: Stuful din Deltă, materie primă pentru un nou material de construcție a clădirilor performante energetic
Specialiștii Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD) din Tulcea testează 12 variante de cărămizi din stuf și cânepă pe care le-au prezentat și locuitorilor din rezervație, noul material de construcție urmând să fie certificat chiar și la nivel european, în contextul în care stuful este recunoscut pentru capacitatea











